334 matches
-
de mediul (efervescent, magnetizant) care se formase în jurul lui Nichita Stănescu spre sfîrșitul anilor ’70 (de altfel a și publicat de curînd un volum cu scrisorile primite de la Tatiana Stănescu, mama poetului), nu este totuși un modernist tipic. Teme (și poncife, din păcate) naționale se strecoară nestingherite în versuri în care recunoaștem sunetul anilor ’60, un poem La Eminescu se termină în sunet de trîmbițe ("Mai suntem încă! Și mai rămîn/ În constelații urmele noastre:/ Limba Română, Poporul Român/ Și Cîntărețul
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Imaginative/13706_a_15031]
-
de nemernici protejându-și interesele chiar și prin crimă, iar Opus Dei - mâna criminală a detestatei (de el) Biserici. Mișmașul lui, al cărui unic fundament real este caracterul ambiguu al picturii marelui florentin, urmează punct cu punct toate rețetele și poncifele pe care mizează grosolana literatură de aventuri de peste Ocean: mister opac, violență nemotivată, dedesubturi primejdioase, societăți secrete, coduri tăinuite, lipsa totală de psihologie, câte un ucigaș psihopat și câte o cuconiță isteață-foc și tot atât de apetisantă vertical și orizontal, care se
Don Quijote - 400 - Suișul muntelui by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/11831_a_13156]
-
de aproape, ne dăm seama că, azi, moștenirea lovinesciană apare frecvent primedjuită, că apele principiilor sale se tulbură din nou, într-un chip cu atît mai insidios, cu cît sînt păstrate aparențele recunoașterii, formele protocolului admirației, gata a luneca în poncif (deși nu lipsesc nici contestările ad oculos). Nu ne aflăm departe de un impas al lovinescianismului, adică al direcției estetice, inaugurate, pe tărîm românesc, de T. Maiorescu. Căci descendența autorului Pașilor pe nisip din fondatorul Junimii constituie un postulat al
Un impas al lovinescianismului? (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15726_a_17051]
-
în același timp un asalt cu pumnalul în dinți împotriva pudibonderiei și gesticulației ipocrite cărora li se abandonează o atât de mare parte a lumii noastre - literare sau nu. Cine s-a obișnuit cu o proză călâie, în care băltesc poncife și platitudini strepezitoare, e invitat să se țină departe de paginile care urmează acestei prefețe. Prin contrast, cine dorește o gură de aer curat bate la ușa la care se cuvine. Nu știu și nu-i treaba mea să știu
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
și ne oprim la (pre)romantici, cu toate că lista, care ajunge până la tango-uri, abia acum devine interesantă. Dar: „Nu-i mai puțin adevărat că poate deveni, cu timpul, o oarecare vorba goală; că, dobândind statut de topos, ajunge simplu loc comun: poncif al unui exercițiu retoric lesne practicabil, truism pe care poți broda, în liniște, ca la gherghef.” (p. 23) ...anteannuae nives?, partea a doua a acestei incursiuni cu aer de arheologie lirica, se ocupă de jumătatea secundă a refrenului villonesc. Spune
Singur în biblioteca poeziei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13277_a_14602]
-
Sorin Lavric Nu mi-e deloc ușor să-l prezint cititorilor pe Mircea Platon. Nu fiindcă n-aș avea ce să spun despre el, ci fiindcă mai tot ce-aș spune ar cădea în categoria poncifelor. De exemplu, dacă aș scrie că este doctorand în istorie la Ohio State University at Columbus și că ultimii trei ani și i-a petrecut în SUA, nu aș face decît să indic un reper biografic în virtutea unei rutini subînțelese
Un autor de viitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8775_a_10100]
-
și reperai baia. Zgomotul apei scurse fu mai puțin discret decât prevăzusem: acum erau cu siguranță la curent cu prezența mea. Și cu toate acestea nu-mi veni nimeni în întâmpinare. Se părea că eram singur. Vila corespundea genului de poncifuri de care mă temeam. Clanțele ușilor erau aurite. În salon, pardoseala și masa erau din marmură albă. Cu toate acestea, interiorul inspira o oarecare simpatie printr-un soi de simț al confortului decadent. Te scufundai în canapele și fotolii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
ale cărții; au Încercat un studiu comparatist (orașul deatunci și cel de azi); au discutat cu moscoviții inițiați; și-au Încrucișat opiniile vechi și noi; au nuanțat conflictele cărții; au speculat topografia , la fața locului; au redimensionat eroii ; au ironizat poncifele comuniste; l-au Înțeles mai bine pe genialul scriitor... Ruxandra Cesereanu, spre exemplu, cea care deschide mărturiile de față, scrie cu ... frivolitate intelec tualizată, cu patos și seducătoare alinturi de autopro clamată vrăjitoare ( de altfel, În unele fotografii, chiar apare
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
treptat intelectualitatea rebelă, trimițând-o în lagărele de muncă. Era camera de așteptare, infernul, și nimeni nu aștepta zile mai bune. Cu toate astea mă simțeam liberă. Citisem deja Baudelaire și găsisem un text despre necesitatea de a avea un „poncif“, ceva de sperat în viață. „Ponciful meu“ era desenul care mă făcea umană. În mod liber îl iubeam pe Nunu, cu toate că eram foarte tânără și el avea cu zece ani mai mult decât mine. Toate astea le făceam din liberă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lagărele de muncă. Era camera de așteptare, infernul, și nimeni nu aștepta zile mai bune. Cu toate astea mă simțeam liberă. Citisem deja Baudelaire și găsisem un text despre necesitatea de a avea un „poncif“, ceva de sperat în viață. „Ponciful meu“ era desenul care mă făcea umană. În mod liber îl iubeam pe Nunu, cu toate că eram foarte tânără și el avea cu zece ani mai mult decât mine. Toate astea le făceam din liberă voință și toate faptele mele își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
intenție de artifex a autorului se concretizează în ultima parte a volumului, româneasca, unde sunt plasate șase poeme bășcălioase, în maniera folclorico-argheziană, care demitizează la greu tot ce prind: ba amorul câmpenesc, ba spaima nedefinită și alte sentimente duhovnicești, ba ponciful național gen „frunză verde“, culminând cu o apoteoză a mentei frecate cu spor. Acest ciclu e unul de pedepsire a cititorului, prea nătăfleț ca să merite curtenirea poetului: „lumea vrea rime vrea virtuozitate poetică/de genul tup tup tururup tup tup
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
voba, așa cum bănuim, de arhanghelul Gavril?) care declamă: „va veni antihristul și nu se va întâmpla nimic“. În altă parte, vocea este aceea unui pui-santinelă de la Ceamurlia, jelindu-și destinul de fi „frate cu românul“ ce-l mănâncă (din nou, ponciful naționalist). Un internaut devine, eminescian, singura conștiință veghetoare după miezul nopții, căci „noaptea-i mai bună minutul de acces internet/e mai ieftin“, înregistrându-și, pe urmă, solitudinea vastă cât universul: „între tine și lume interfața-i un zâmbet mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
existența, demult, a unei vârste a inocenței și, consecutiv, a fericirii autorului), Gabriel H. Decuble face aici pasul de la pastișa subțire la parodie și de la poezia afectat-clasică la negarea poeziei. Aflat în vână apocaliptică, autorul cercetează, înnegurat, lipsurile limbajului poetic, poncifele încă nedărâmate ale gândirii publice. Și apoi exultă, histrionic, pentru cât de mult îi rămâne încă de făcut. Gabriel H. Decuble, Eclectica, colecția „Poezie“, Editura Cartea Românească, 2007 Postuman în zodia corporealității Constantin Vică Să zicem că într-o zi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
fusesem păstra coeziunea elementelor receptoare, după audiție ieșise un tip care nu mai înțelegea muzica la fel ca înainte. Zappa te obligă, fără intenție, să reconsideri rockul, ca gen artistic, dar și istoria, estetica, modalitățile de exprimare, cauzele și clauzele, poncifele & pocelile secolului XX. Viziunea de-a dreptul... vizionară, judecata trecutului și prezentului, justă fără încrâncenare & parodică fără pic de relativizare, umorul continuu, zeflemeaua nemiloasă sunt unicate. Nimeni n-a reușit, ca Zappa, să dea atâta strălucire fleacurilor inovatoare, să pompeze
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
să rămâi acolo? Merită, îți spun. Dacă aș trăi la Barcelona sau la Roma aș fi vreun poet mai bun? Nu cred. Poate că aș fi publicat la edituri mai vizibile în România, în virtutea faptului de a fi "stranier", un poncif al vremurilor noastre care face ca scriitori români obișnuiți, trăitori în Occident, să fie primiți ca scriitori importanți sau cel puțin arătați publicitar astfel. Să ne asumăm locul și condiția, dragă Adrian. Nu ești un poet mai slab doar fiindcă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ailleurs imaginait des scénarios catastrophe sur le proche avenir. En tout cas, et au-delà de ces scénarios, l'an 2000 a amené une prééminence du changement global ou, pour mieux dire, une pression constante vers le changement. C'est un poncif déjà le syntagme "nous vivons dans un monde en perpétuel changement". En effet, cette courte période a amené des changements visibles dans tous les milieux. Le phénomène de la globalisation, le milieu socio-économique caractérisé par l'instabilité, les attentes croissantes des
Brandingul de angajator by Mihaela Alexandra Ionescu [Corola-publishinghouse/Administrative/900_a_2408]
-
cursivă, inteligibilă. Dacă muzica poate fi taxată drept avangardistă, cu influențe free-jazz ori new-age descendent din Varese, Boulez sau John Cage, epica filmelor de animație se înseriază în (dar nu se limitează laă parodiile grotești ce deconstruiesc, fără a lichida, poncifele stilului de viață cotidian în America deceniilor șapte-opt. Stil de viață extins azi până pe plaiurile mi(țăoritice, cu specificul ce ne-a consacrat!... Un aspect: monster-movie. Concertul din 1974, remixat în 1982, avea o piesă Cheepnis (editată pe discul Roxy
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2209_a_3534]
-
scrisori.“ În volum există și meditații în versuri pe tema infinitului cosmic, a vieții și a morții etc., care sunt de fapt tot declarații de dragoste, indirecte. Stilul este oricum același: declamativ, romanțios și uneori prăpăstios, fără legătură cu literatura. Poncife Emil Dogaru este autorul unui roman confesiv în două volume, Norocosul teoretician, apărut în 2007 la DoMinoR din București. Scrisul lui alert, prietenos, de o candoare care inspiră încredere cititorului (dar îi și provoacă un zâmbet ironic), are de suferit
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
lui alert, prietenos, de o candoare care inspiră încredere cititorului (dar îi și provoacă un zâmbet ironic), are de suferit din cauza utilizării frecvente, în momentele cele mai nepotrivite, a limbajului administrativ sau gazetăresc, a unor formulări prețioase ori a unor poncife pe care până și semidocții le-au abandonat de multă vreme (bineînțeles, în favoarea altor poncife). Autorul vorbește despre sine la persoana a treia, respectuos și uneori de-a dreptul timid, complicând inutil fraza: „Proaspăt reînscris [ca student, la ASE, n.n.
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
zâmbet ironic), are de suferit din cauza utilizării frecvente, în momentele cele mai nepotrivite, a limbajului administrativ sau gazetăresc, a unor formulări prețioase ori a unor poncife pe care până și semidocții le-au abandonat de multă vreme (bineînțeles, în favoarea altor poncife). Autorul vorbește despre sine la persoana a treia, respectuos și uneori de-a dreptul timid, complicând inutil fraza: „Proaspăt reînscris [ca student, la ASE, n.n.], nimerise într-o grupă în care, din totalul de treizeci și șase, el era al
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
o colecție de cugetări puerile versificate, de genul: „Din invidie se naște ura. / Din ură se înmulțesc, / ca un blestem, / toate relele. // Mizeria sufletului / devine astfel / mai primejdioasă / decât sărăcia materială.“ (Rădăcinile răului) Toate locurile comune ale taifasului cotidian, toate poncifele de care luăm cunoștință, cu o indiscreție involuntară, într-o sală de așteptare plină de persoane vorbărețe sunt transcrise de autorul cărții cu maximă seriozitate. Mai lipsește cugetarea „iarba e verde“, pentru ca seria să fie completă. În tot volumul există
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
etc."2 Patru crâmpeie de poezie, vădit asemănătoare prin sub-stanța și muzica lor. Toate se desfășoară în același cadru abstract și întrucîtva convențional al unei spiritualități "date de-a gata". Stele, lună, sfere, iubire, lumină, mare, cu materialul acesta de poncife construiesc englezii poezia lor serafică ori elegiacă. Să nu vă mire dacă accentele unui asemenea lirism fac să gândești (prin acutele și monotonia lor) la niște psalmi cântați de sfântul Origene. Desigur poezia lui Racine și a celorlalți clasici evoluează
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
nebun, rememorînd (?) și inventînd, atacînd și ingenuizînd, Îngîndurîndu se și voioșindu-se, alternativ. Vecinii, proletarii, milițienii, dascălii, funcționarii micului oraș În care se petrece acțiunea, compun un puzzle uimitor prin vivacitate și incredibil prin observarea detaliilor. Lozincile epocii, programul tv idiotizant, poncifele din manuale, mecanizarea locuitorilor În timpul primirilor cu urale, supapele către băutură și adulter, și o oarecare naivitate a viziunii, aruncată peste epocă, fac din carte o lectură delectabilă, În care pe ici, pe colo, se simte unghia leului ...asimilat prin
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
transnațională, în vreme ce alianța ei cu politicul implică determinări locale. Potrivit lui Simion Mioc, „Pe Vinea și colaboratorii săi nu-i șochează relația dintre fascism și futurism, deoarece ei se conduceau după ideea greșită a Faclei: arta e una, politica alta”. Tributar poncifelor marxizante ale epocii, criticul ține să adauge că „Independența artei este o iluzie. Estetica marxist-leninistă a fundamentat științific determinările” (Opera lui Ion Vinea, Ed. Eminescu, București, 1972, p. 79). Separarea, oricît de relativă, dintre estetic și politic este totuși reală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
intitulată — pe urmele revistei din 1928 a lui Geo Bogza — Urmuz, în care personalitatea autorului „Fuchsiadei” e recompusă, pastișată și elogiată ludic. Articolul de fond, semnat de același Nichita Stănescu („Urmuz în toate culorile lacrimei”), amestecă, într-un lirism confuz, poncife comunizante cu citate foarte aproximative din Bacovia: „Urmuz a fost o culme a inteligenței ironice românești, tocmai de aceea a fost asasinat cu propria sa mînă de către mizera lui epocă, sau cum ar spune contemporanul său Bacovia, «Sînt mai mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]