334 matches
-
noaptea cu telefoanele pornite ca să se împărtășească cultural și rudele de la bulău), Cătălin Ștefănescu a făcut o pledoarie a dreptului la existență al manelelor ca fenomen social. De acord, firește, dar aici intrăm în alt orizont de discuție, unde adie poncifele și insurgențele de blog ale stângii intelectuale. Grup politic din care, mă grăbesc să mărturisesc, face parte, în Occident, majoritatea zdrobitoare a celor care ar trebui să constituie pentru noi parteneri de dialog privilegiați: ei iubesc literatura, promovează deschis dreptul
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
și Alexandru Jurcan în Strigătul lucrurilor care vor muri. Referitor la filmul finlandez Sauna acesta spune: Filmul Sauna al lui Antti-Jussi Annila nu m-a convins"467, este "un demers ostentativ, o dramă fără consistență, într-un ambalaj pretențios, cu poncife clare"468. TIFF - top 2009 ne propune un clasament al filmelor prezentate la acest Festival de Film. Astfel că în viziunea lui Ioan-Pavel Azap, la categoria "Așa ba" nominalizarea acestuia este Experimente cinematografice (Cinematic Works by Eija-Liisa Ahtila). Azap spune
Literatura și cultura finlandeză: o perspectivă românească by Paul Nanu () [Corola-publishinghouse/Science/84965_a_85750]
-
cursivă, inteligibilă. Dacă muzica poate fi taxată drept avangardistă, cu influențe free-jazz ori new-age descendent din Varese, Boulez sau John Cage, epica filmelor de animație se înseriază în (dar nu se limitează laă parodiile grotești ce deconstruiesc, fără a lichida, poncifele stilului de viață cotidian în America deceniilor șapte-opt. Stil de viață extins azi până pe plaiurile mi(țăoritice, cu specificul ce ne-a consacrat!... Un aspect: monster-movie. Concertul din 1974, remixat în 1982, avea o piesă Cheepnis (editată pe discul Roxy
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2209_a_3534]
-
fusesem păstra coeziunea elementelor receptoare, după audiție ieșise un tip care nu mai înțelegea muzica la fel ca înainte. Zappa te obligă, fără intenție, să reconsideri rockul, ca gen artistic, dar și istoria, estetica, modalitățile de exprimare, cauzele și clauzele, poncifele & pocelile secolului XX. Viziunea de-a dreptul... vizionară, judecata trecutului și prezentului, justă fără încrâncenare & parodică fără pic de relativizare, umorul continuu, zeflemeaua nemiloasă sunt unicate. Nimeni n-a reușit, ca Zappa, să dea atâta strălucire fleacurilor inovatoare, să pompeze
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
în mînă o carte bună occidentală; azi am vrea-o la fel de bună, dar să se documenteze nițel și despre noi. Ori vina e în altă parte? Ca scrierea să fi apărut mai întîi, sau numai, în Asia, poate fi un poncif ca altele. Semnele au devenit necesare, și necesarmente au apărut, oriunde comunităților primitive li s-a făcut lehamite de riscurile barbariei jafului și s-au dedat neguțătoriei; asta a implicat de îndată evidențe, contabilitate, fiscalitate, răbojuri. Așadar privesc, nu fără
Istoria cărții by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
necesare, și necesarmente au apărut, oriunde comunităților primitive li s-a făcut lehamite de riscurile barbariei jafului și s-au dedat neguțătoriei; asta a implicat de îndată evidențe, contabilitate, fiscalitate, răbojuri. Așadar privesc, nu fără oarecare neliniște, construcția unui alt poncif, căci e în tăietura cea mai clasică să presupui: Putem considera ca un demers prealabil arta rupestră a oamenilor epocii glaciare, în care imaginea devine treptat semn prin schematizare. Apoi această imagine-semn evoluează; din pictografie iau naștere toate vechile sisteme
Istoria cărții by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
intenție de artifex a autorului se concretizează în ultima parte a volumului, româneasca, unde sunt plasate șase poeme bășcălioase, în maniera folclorico-argheziană, care demitizează la greu tot ce prind: ba amorul câmpenesc, ba spaima nedefinită și alte sentimente duhovnicești, ba ponciful național gen „frunză verde“, culminând cu o apoteoză a mentei frecate cu spor. Acest ciclu e unul de pedepsire a cititorului, prea nătăfleț ca să merite curtenirea poetului: „lumea vrea rime vrea virtuozitate poetică/de genul tup tup tururup tup tup
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
voba, așa cum bănuim, de arhanghelul Gavril?) care declamă: „va veni antihristul și nu se va întâmpla nimic“. În altă parte, vocea este aceea unui pui-santinelă de la Ceamurlia, jelindu-și destinul de fi „frate cu românul“ ce-l mănâncă (din nou, ponciful naționalist). Un internaut devine, eminescian, singura conștiință veghetoare după miezul nopții, căci „noaptea-i mai bună minutul de acces internet/e mai ieftin“, înregistrându-și, pe urmă, solitudinea vastă cât universul: „între tine și lume interfața-i un zâmbet mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
existența, demult, a unei vârste a inocenței și, consecutiv, a fericirii autorului), Gabriel H. Decuble face aici pasul de la pastișa subțire la parodie și de la poezia afectat-clasică la negarea poeziei. Aflat în vână apocaliptică, autorul cercetează, înnegurat, lipsurile limbajului poetic, poncifele încă nedărâmate ale gândirii publice. Și apoi exultă, histrionic, pentru cât de mult îi rămâne încă de făcut. Gabriel H. Decuble, Eclectica, colecția „Poezie“, Editura Cartea Românească, 2007 Postuman în zodia corporealității Constantin Vică Să zicem că într-o zi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
mă înșel - titlul de Țara noastră și condus de Axente Sever Popovici (l-am cunoscut personal peste mulți ani, prin Ovidiu Cotruș, părând un om cult și rezonabil): blestemam pe unguri pentru masacrele de la - Ip și Trăznea și, căzând pradă poncifelor la modă, pe „iudeo-masoni“ (am fost uluit deunăzi, descoperind într-o gazetă din România un interviu acordat de Petre Țuțea nu mult înaintea morții, în care sărmanul om mai vorbea, cu naiva convingere a cuiva de o viață întreagă afectat
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
discursul istoric comunist și post- comunist, plecând de la adecvarea sau nu la un pretins model occidental, reprezintă, de fapt, o discuție riguroasă cu privire la miza Tradiției în cultura română 1. Radiografia istoricului Alexandru Zub, în ansamblul ei, pertinentă, este redevabilă unor poncife care trebuie demontate: în primul rând, "ortodoxismul ca formă interbelică a vechiului tradiționalism" este un concept total inoperabil pentru simplul motiv că dezbaterea din perioada interbelică se purta asupra relației dintre Ortodoxie și națiune; în al doilea rând, a discuta
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
prigoanei comuniste conține câteva studii de caz extrem de profitabile pentru ceea ce înseamnă sau ar trebui să semnifice raportul dintre autoritatea ecleziastică și cea a statului. Textul lui Dragoș Petrescu "Biserica Ortodoxă Română sub comunism: o abordare instituțională" demolează multe dintre poncifele marxiste și post comuniste ale legăturii dintre Ortodoxie și comunism. Aceste stereotipuri vizând o anume mentalitate nedemocratică a națiunilor "ortodoxe" au fost alimentate și de comportamentul ezitant al unora dintre ierarhii BOR care nu au inițiat o abordare responsabilă, autocritică
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
sugerat de Albert Camus. Și tot o răsturnare de sensuri avea să releve alianța firească sau contra naturii pe care figura emblematică a intelectualului a încheiat-o cu puterea mai exact: cu puterea politică. Conjuncția aceasta, atît de vecină cu ponciful, este una din temele ce obsedează și azi reflecția, după ce subiectul a fost stors de multe sensuri în spațiul culturii occidentale. Dar și în spațiul românesc, după cutremurele socio-politice din anii 1989-1990 și după ce s-au prăbușit atîtea scări axiologice
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
de scriitori care, deși au refuzat cenzura și, în general, ordinea comunistă, înțelegeau să acționeze, în primul rând, pentru salvarea unor texte pur literare sau predominant literare. Rezistența lor a constat în încercarea de a salva literatura de instrucțiuni, normative, poncife pe linie, din refuzul culturii dirijate, propagandistice, din a milita mai ales pentru principiul libertății de creație și expresie. Ostinato de Paul Goma, care a deschis seria, a reprezentat, dacă nu mă înșel, cazul cel mai caracteristic al acestei categorii
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
transpirat și acoperit de promoroacă, directorul coordonator al comunei. Acest Învățător era un munte de om, ceilalți spuneau că fusese un elev mediocru În Școala Normală, autoritar și atașat regimului. Nu rău la suflet, ci doar opac și balizat de poncife. Vădit impresionat de mizeria noastră, dorind sincer să ne scoată din această condiție, a Început pe loc asaltul. Venise cu o misiune asumată din convingere: să-l lămurească pe tatăl meu să intre În partid. tata avea origine socială sănătoasă
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
înțeles aici? Sau, dacă suntem deplin stăpâni pe metoda lui Cuvier, cu ușurință reconstituim absentul din vagi urme ale trecutului. Asta-i bună, să ne lăsăm pradă trecutului! Nu, hotărât lucru, rămânem în flama critică a conotațiilor despre prezent. Aici, poncifele mișună și printre ele ne strecurăm precum jubilațiile între neînțelesuri. Despre ce vorbeam? Aa, despre complexe și paradoxuri. Gras subiect, demn de exultarea oricărui orator aflat în derivă retorică. Apropo, de ce retorică a scrisului este nevoie? În primul rând cred
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
că încăpățînarea și neastîmpărul lor au un substrat constructiv, reflectat în actul creației. Ei sînt conștienți de inocența comună a multor gesturi generatoare de catastrofe. S-ar putea spune: valul '80 nu știe să iubească îngerii, nu știe să confunde poncifele cu valoarea. Acest val afirmă libertatea de spirit a unei țări, România, umanismul neviciat al unor oameni care știu ce sînt, de unde vin, unde se duc. Acuta conștiență a ireversibilității respirației îi face să fie o generație unitară (adică solidari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
în primul an de apariție al revistei "Luceafărul". Eram pe atunci student la Arhitectură. Două poezii stângace, în vers alb. Debutul în volum a fost abia în 1964, cu un volum în colecția "Luceafărul", volum tarat parțial de unele din poncifele epocii (șantierele, zborul în cosmos, etc.) și în rest destul de slab. Odată făcute aceste concesii moderate, am putut publica în 1968 (nu fără destule greutăți) volumul considerat de mine și de toată lumea drept adevăratul meu debut: Piatra. Mulți au primit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
acest hot-dog presari mirodeniile libertății de spirit, putem trăi ca regii, dar în regate mici, cu unul-două locuri... Ca scriitor, singura libertate pe care mi-o recunosc a fost aceea de a nu fi folosit limba de lemn, prefabricatul și ponciful altora. Și, poate, nu modestia, ci mândria de a-mi fi cunoscut limitele. Hic rodos, hic salta! Poate că n-am fost pe cerul literelor decât un avion de hârtie ce a demonstrat din când în când volta grațioasă. N-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
făcute praf și pulbere după nici treizeci de ani. Nu trebuie să aducem la disperare Clubul Mediteranean, de acord. Ce-i drept, coloșii muți de la Gizeh, medium obez și fără mesaj, ne impresionează fără a ne transmite nimic altceva decât poncife de genul "patruzeci de secole vă contemplă". Un agnostic se poate mulțumi cu o rugăciune pe Acropole, dar vi-l puteți imagina Renan îngenuncheat cu mâinile împreunate în fața piramidei lui Kheops? Ca să se adreseze cui? În ce limbă? Ca amintire
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
iar leopardul se va culca lângă ied". Și unde, nu-i fie cu supărare lui Isaia, ei continuă să se mănânce ca mai înainte. Ruguri, ghetouri, torturi, veșmântul galben al celor condamnați să fie arși de vii: creștinătatea e un poncif, n-a făcut onoare doctrinei fondatorului său. Acestui "scandal" de care teologul îl exonerează pe Dumnezeul său, preferând să i-l impute unei creaturi lamentabil păcătoase, nu-i lipsește nimic pentru a ne întrista, dar n-ar trebui să scandalizeze
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
principiul realității face legea, local înseamnă ziduri, fără universal. Deviza zilei de mâine? "Să salutăm orașul cu o mie de șicane!": ea ne pune sub ochi o ipoteză privind viitorul dintre cele mai serioase. Malraux-ul de subprefectură care nu adaugă poncifului "Secolul XXI va fi religios sau nu va fi" și acest strict strict corolar "prin aceea că el va fi înzidit și înziditor" ar trebui socotit acum drept un simplu cântăreț din flaut. E clar că autorul Speranței n-a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
să rămâi acolo? Merită, îți spun. Dacă aș trăi la Barcelona sau la Roma aș fi vreun poet mai bun? Nu cred. Poate că aș fi publicat la edituri mai vizibile în România, în virtutea faptului de a fi "stranier", un poncif al vremurilor noastre care face ca scriitori români obișnuiți, trăitori în Occident, să fie primiți ca scriitori importanți sau cel puțin arătați publicitar astfel. Să ne asumăm locul și condiția, dragă Adrian. Nu ești un poet mai slab doar fiindcă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
supremația tipicului. Personajele sale erau atipice, erau „ciudate“, „sucite“, procedau în răspăr față de uzanțe, acest comportament atrăgându-i autorului acuzația, gravă pe atunci, de abatere de la realism. Adevărul este că nuvelistica de început a lui Velea preluase și ea unele poncife tematice (țăranul eliberat de instinctele posesiunii etc.), dar spiritul preluării era, artistic vorbind, de mare rafinament. Cea mai originală scriere a lui Velea este însă relativ târzie și de aceea mai puțin discutată. Scriitorul nu se mai afla în centrul
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
persiflau zgomotos În sală această primă Încercare, la noi, de dramă mistică. Formula literară curentă a lui Emil Isac a apărut cu toate caracteristicile ei de la Început de tot și a continuat mai târziu, până la epuizare, cu stăruința unui banal „poncif“ ținând loc de orice altă originalitate. Lucru meritoriu pentru un scriitor ardelean și la care Baudelaire abia Îndrăznea să aspire În ceasurile lui de deznădejde: Je veux créer un poncif! Je veux créer un poncif! [...] RAMIRO ORTIZ ERA UN ITALIAN
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]