KorAP: Find »[drukola/base=popic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...15 >

357 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636

popice. — Vai de mine! Am ș-așa arturită la cot. Sunt prea bătrână ca să încep să mă joc cu mingile alea. Mi-aș nenoroci spatele. — Am o mătușă de șaizeci și cinci de ani și-i și bunică. Merge to’ timpu’ la popice. Face chiar parte dintr-o echipă. — Sunt și femei de-astea. Eu una nu le-am avut niciodată cu sportu’. — Popicele-s mai mult decât un sport, se apără Mancuso. Întâlnești o groază de oameni acolo la popicărie. Oameni cumsecade

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
Mi-aș nenoroci spatele. — Am o mătușă de șaizeci și cinci de ani și-i și bunică. Merge to’ timpu’ la popice. Face chiar parte dintr-o echipă. — Sunt și femei de-astea. Eu una nu le-am avut niciodată cu sportu’. — Popicele-s mai mult decât un sport, se apără Mancuso. Întâlnești o groază de oameni acolo la popicărie. Oameni cumsecade. Poți să-ți faci prieteni. Mda, da’ cum am eu noroc, mă trzesc că-mi cade o minge d-aia chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
aștepți, copile. O să fie bine. — O, Doamne! * Agentul de stradă Mancuso avea o idee bună, pe care i-o dăduse nimeni altul decât însuși Ignatius Reilly. Telefonase la ei ca să o întrebe pe doamna Reilly când putea merge să joace popice împreună cu el și cu mătușa lui. Dar la telefon răspunsese Ignatius, care țipă: — Termină odată cu hărțuiala, mongoloidule ce ești. Dacă ai avea un dram de minte, te-ai ocupa de niște spelunci ca Bucuria Nopții, unde iubita mea mamă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
German, dar nu țin minte unde am pus-o. Uită-te și tu prin bucătărie. Acu’ trebe să plec. — Unde te duci? — Domnu’ Mancuso și mătușa lui vin să mă ia peste câteva minute. Mergem împreună la Fazzio să jucăm popice. — Cum? țipă Ignatius. E adevărat ce-mi spui? — Mă întorc devreme. I-am spus lu’ domnu’ Mancuso că nu pot sta târziu. Și cum mătușa lui e bunică, cred că are nevoie de somn. — Trebuie să recunosc că am avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
nu pot sta târziu. Și cum mătușa lui e bunică, cred că are nevoie de somn. — Trebuie să recunosc că am avut parte de o primire frumoasă după prima mea zi de muncă, spuse furios Ignatius. Nu poți să joci popice! Ai artrită sau așa ceva. E ridicol! Unde ai de gând să mănânci? Pot să-mi cumpăr niște chili la popicărie. Doamna Reilly porni spre camera ei să se schimbe. O, dragă, a venit azi o scrisoare pentru tine de la New York

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
pus-o în spatele ibricului de cafea. Pare să fie de la fata aia, Myrna, după cât e de murdar și pătat plicu’. Cum de trimite Myrna aia asemenea scrisori? Parcă spuneai că taică-su are parale. — Nu te poți duce să joci popice, urlă Ignatius. Acesta este lucrul cel mai absurd pe care l-ai făcut vreodată. Ușa se trânti după doamna Reilly. Ignatius găsi plicul și îl rupse ca să-l deschidă. Scoase din el un program vechi de vreun an al unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
un radiator. Multe săptămâni am trăit numa’ cu fasole roșie și orez. Fasolele roșii îmi fac gaze. — Și mie. Ascultă, Santa, de ce m-ai sunat, drăguțo? — O, da, era gata să uit. Ți-aduci aminte când am fost să jucăm popice alaltăseară? — Marți? — Nu. Era miercuri, cred. În noaptea cân’ l-au arestat pe Angelo și n-a putut veni. — Ce-ngrozitor! Poliția s-aresteze chiar pe unu’ de-al lor. — Așa-i. Săracu’ Angelo! I-așa de drăguț. Multe a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
și eu acolo cu fii-mea și bărbată-su și te-am văzut cu o doamnă cu-n fel de păr roșu.“ Am zis: „Vorbești de doamna cu păru’ văpsit? Aia-i prietena mea, doamna Reilly. O-nvăț să joace popice.“ Asta-i tot, Irene. Ș-a dus mâna la pălărie ș-a plecat din piață. — Mă-ntreb cine poate fi, spuse doamna Reilly, cu mult interes. Zău că-i nostim! Cum arăta, fetițo? — Drăguț. Bătrâior. L-am mai văzut p-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
venea să creadă, îmi șocau mintea virginală și îmi blocau valva. Mama mea s-a asociat în ultimul timp cu niște indezirabili care încearcă să o transforme într-un fel de atlet, specimene depravate ale omenirii care își caută în popice calea spre uitare. Uneori îmi vine greu să-mi continuu cariera înfloritoare din lumea afacerilor, supus fiind suferinței în urma acestor neplăceri domestice. Note în legătură cu sănătatea: Valva mea s-a închis cu violență azi după-amiază, când domnul Gonzalez mi-a cerut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
Steele a aruncat cu un scaun în barman, iar celelalte două au început să-i amenințe pe consumatori cu scaune și sticle de bere sparte. Clienții din local au spus că bărbatul care a scăpat prin fugă purta pantofi de popice.“ Ce zici de chestia asta? Niște zănatice ca alea trei fac să se ducă de râpă întreg cartierul. Un tip cinstit încearcă să se distreze și el puțin și dă de una din lesbienele alea care-l ia la bătaie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
te rog, cu prietenii tăi. — Oh, Ignatius! E nevoie oare să mă deranjezi la tot pasul? Lucrez la ceva cu șanse admirabile de a deveni scenariul unui film. Un film extrem de comercial. Doamna Reilly bătu în ușă cu pantofii de popice. — Vezi să nu-ți strici perechea aia absurdă de pantofi pe care ai cumpărat-o din banii câștigați prin truda mea. — Cum? Ce vrei să spui, scumpule? Ignatius își scoase creionul din ureche și deschise ușa. Părul castaniu al mamei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
camerei mele, deschid pur și simplu o cutie a Pandorei. Nu ți-a spus doamna Battaglia să-l aștepți pe nepotul ei detracat și pe dânsa la marginea trotuarului, ca să nu pierdeți nici un moment din timpul prețios în care jucați popice? Ignatius râgâi, eliminând gazele a douăsprezece mascote care fuseseră prinse în capcană de valva lui. Îngăduie-mi să am puțină pace. E destul că sunt tracasat la serviciu cât e ziua de lungă. Credeam că ți-am descris suficient de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
aplecă și o pupă ușor pe obraz. — O, Doamne, spuse el, scuipând pudră. Îmi va scrâșni între dinți toată noaptea. — Mi-am pus prea multă pudră? — Nu, e foarte bine. Dar parcă aveai artrită, sau așa ceva? Cum naiba poți juca popice? — Cred că mișcarea m-ajută. Mă simt mai bine. Cineva claxonă afară în stradă. — Se vede că prietenul tău a scăpat din WC, mârâi Ignatius. De altfel nu mă miră că se învârte în jurul unei autogări. Probabil că-i place

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-mi găsesc o slujbă bună, căci nu există slujbe bune pentru ei. Mama mea, și ea o negresă bătrână și ostenită ar fi fost prea distrusă de ani și de munca de servitoare prost plătită ca să mai meargă să joace popice seara. Ea și cu mine am fi avut o viață plăcută într-o cocioabă dărăpănată din mahala, trăind în pace, lipsiți de ambiții, dându-ne mulțumiți seama că nu suntem doriți și că este zadarnic să ne străduim. În orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
Levy Pants. — Superioritatea mea i-a deranjat. — Dă-ncoa ziaru’ ăla, Ignatius. S-aruncăm o privire la ofertele de serviciu. — Vorbești serios? tună Ignatius. Ai de gând să mă arunci din nou în abis? Se pare că ai jucat la popice toată mila pe care o aveai în suflet. Trebuie să petrec cel puțin o săptămână servit la pat, înainte de a redeveni eu însumi. Dacă tot ai pomenit de pat, ce s-a-ntâmplat cu cerșafu’ tău, băiete? De unde vrei să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
temătoare. — Nu te mai frământa atâta, Irene. Mă faci și pe mine nervoasă. Îmi pare rău că te-am chemat la mine. Santa trase pentru o clipă paharul de la buzele doamnei Reilly. Ascultă ce-ți spun. Suferi tare de artrită. Popicele-ți fac bine. Adevărat? Ai stat acasă cu nebunu’ ăla de băiat toate serile, pân-a apărut Santa. Adevărat? Acu’, ascultă ce-ți spune Santa, drăguțo. Doar nu vrai s-o sfârșești singură cu Ignatius ăla pe cap. Bătrânu’ ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
tale. N-am mai auzit pe nimeni să vrea rege. — Te rog! Ignatius bătu cu pumnul în mușamaua de pe masa din bucătărie. Mătură veranda, du-te în vizită la domnișoara Annie, cheam-o pe amica ta Battaglia, exersează cu mingea de popice afară pe alee. Lasă-mă în pace! Sunt într-un ciclu foarte prost. — Ce-i aia „ciclu“? — Dacă nu încetezi să mă sâcâi, am să botez prora Plymouth-ului tău hârbuit cu sticla de vin din cuptor, amenință Ignatius. — Te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
se afundase în saltea ca un meteorit. Ridică-te până nu-ți mut din loc fălcile alea grase. Când văzu poșeta mamei sale ridicându-se deasupra capului, Ignatius se ridică în șezut. — O, Doamne! Ți-ai pus pantofii de jucat popice! Ignatius își aruncă privirea ochilor roșii și albaștri și galbeni dincolo de marginea patului, mai jos de furoul mamei sale care depășea tivul rochiei și de ciorapii de bumbac care stăteau încrețiți. Numai tu ești în stare să încalți asemenea pantofi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
Da’ să-ți aduci aminte că biata ta mamă nu se gândește decât la binele tău. — Tocmai de asta mi-e teamă! — Să nu fii niciodată supărat pe mine, scumpule, spuse doamna Reilly și, înălțându-se în vârful pantofilor de popice pe care nu și-i mai scosese din picioare de când îi telefonase Angelo, cu o noapte în urmă, îl îmbrățișă pe Ignatius și-l sărută pe mustață. Îi dădu apoi drumul și alergă la ușa din față de unde se întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
rață, prin mica lor casă. Zdrahonii cu brațe tari folosiți de spital își aveau privirea ațintită asupra lui. Ignatius Reilly, porumbelul de lut. Dar era posibil ca mama lui să se fi dus totuși la una dintre bacanalele ei de popice. Pe de altă parte, era la fel de posibil ca o camionetă cu zăbrele să gonească chiar acum spre Constantinopole Street. Să scape. Să scape! Ignatius privi în portofel. Cei treizeci de dolari dispăruseră, confiscați probabil de mama lui la spital. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224

în pivniță direct de la spectacol. În vreme ce afară bubuia antiaeriana, iar în depărtare, ca și în apropiere, cădeau bombe, spectacolul lor continua aici jos: un gnom ne uluia în chip de jongler, ținând în aer și făcându-le să se răsucească popice, mingi, inele colorate, toate odată. Mai mulți liliputani prezentau numere de acrobație. Din grupul lor făcea parte și o doamnă delicată, care știa să se înnoade cu grație, trimițând în același timp bezele, și care a primit multe aplauze. Trupa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909

paznici. Oricare ar fi fost cauzele ocaziei ce i se oferise, n-avea timp de pierdut. Odată treaba terminată, se opri și privi din nou strania scenă. Fuseseră nouă gardieni. Acum zăceau pe podea într-o dezordine bizară, ca niște popice doborâte dintr-o singură lovitură. Fără să mai analizeze ce și cum. se mulțumi numai să constate lipsa lui Eldred Crang. Privirea lui continuă să sară de la un corp la altul: două femei și trei bărbați. Prin minte îi trecu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875

breșei inițiale din peretele principal. Unul dintre ofițeri încuviință sumbru din cap: ― Îl căutau doar pe căpitanul Hedrock. Au folosit o rază paralizantă de tip special care i-a doborît pur și simplu pe soldații noștri de parcă ar fi fost popice. Acum sînt pe cale de a-și reveni, fără efecte nocive vizibile, cam ca și generalul Grall după ce i-a provocat căpitanului Hedrock un infarct acum două luni. ― Dar ce s-a întîmplat, întrebă cu asprime Împărăteasa. Aduceți-mi pe cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611

Resemnat și vesel. Știa mult să tacă. Deștept, trecut prin viață. Eram tânăr, aveam 23 de ani, am stat doar câteva zile - o săptămână și ceva, două săptămâni - nu-l lăsam în pace. Eram nervos, nebun, aveam mâncărici. Aveam niște popice, mici de tot, făcute... și deranjam celula, nu-i lăsam să doarmă nici ziua, nici noaptea cu popicele alea. Și, ca să mă liniștească, să stau într-un loc, Ștefănescu spunea: „Hai, vino să-ți povestesc ce-am făcut la Poiană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
stat doar câteva zile - o săptămână și ceva, două săptămâni - nu-l lăsam în pace. Eram nervos, nebun, aveam mâncărici. Aveam niște popice, mici de tot, făcute... și deranjam celula, nu-i lăsam să doarmă nici ziua, nici noaptea cu popicele alea. Și, ca să mă liniștească, să stau într-un loc, Ștefănescu spunea: „Hai, vino să-ți povestesc ce-am făcut la Poiană la Brașov nu știu când. Vino să-ți povestesc ce-am făcut acolo“. Aventuri de-ale lui, isprăvi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]