811 matches
-
lemn a epocii. Iar câteodată lăsau la o parte prudența și își îngăduiau mici libertăți, aluzii critice, în fond benigne, la actualitate, sau lansau doar savu roase vorbe de spirit care și acestea șocau, stârneau vâlvă, contrastând cu stilul înțepenit, posomorât și mereu previzibil al discursurilor epocii. Îmi amintesc ce succes a repurtat Victor Eftimiu la o întâlnire cu studenții filologi, când, vorbindu-le acestora despre piesele sale noi, se lamenta prefăcut că nu știa cum să-și stăpâ nească personajele
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
pe preopinent, iar Matei prin felul înșelător, perfid în care mima gravitatea, seriosul, când el de fapt glumea. Admiram la Modest suplețea gândirii și iuțeala reacțiilor, iar la Matei logica impecabilă și implacabilă. Viața era în acei ani cum era, posomorâtă, cenușie, neoferind trăitorilor în acel orizont motive prea multe de bună-dispoziție. Adeseori ni le inventam. Venind vorba odată de lecturile din copi lărie, unul dintre noi a pomenit de Ionescu Morel, un autor prolific de odinioară, confecționator de istorioare morale
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
de la munte la șes, sculându-mă mai devreme și întristat, pesemne, de apropiatul sfârșit al vacanței, am scris următoarele rânduri, care echivalau cu o viziune: „Zorile, acele bătrâne curioase cu păr cenușiu, ce par a privi din altă lume, zori posomorâte, neîncrezătoare în lumina soarelui ce o să vină, zori triste...“ Fără să mai pierdem timp, am plecat la drum întins - 24 de kilometri - de la cabana Negoiu până la satul Porumbacu de Jos, unde își petreceau vacanța Ticki și Gilda... Ni se închiriase
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
nu aveam voie. Două hoteluri, două restau rante. Elevele de liceu nu aveau voie să se plimbe neînsoțite de părinți. Drept care, în fiecare seară, la aceeași oră, un cârd de colege ca un cârd de ciori, în uniformele noastre negre, posomorâte, cu pălării negre și ciorapi negri, îl trăgeam după noi pe bietul tata, să ne înso țească la o plimbare pe strada mare. De fiecare dată ne intersectam, exact în aceleași locuri, cu băieții de la Liceul Roman Vodă, și schimbam
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
de la Emil Georgescu, prietenul lui de la Europa Liberă, care făcuse o călătorie în Africa. Într-o dimineață, soțul meu, care avea o extraordinară sensibilitate, îmi spune că a constatat ceva ciudat. Masca își schimbase expresia. Era mult mai încruntată, mai posomorâtă. Am râs și i-am spus că era, probabil, un efect de lumină. Seara au venit la noi câțiva prieteni, ca să sărbătorim mutarea. Masa era plină de ceșcuțe cu cafea neagră, farfurii de porțelan cu prăjituri și pahare de cristal
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
silueta unui coleg ce va deveni peste câțiva ani balerin la opera din Cluj (Sau poate că instructorul e chiar el?). Până să înceapă exercițiul sau dansul, trag cu ochiul la perechea mea întâmplătoare: o fetiță frumoasă, serioasă, parcă puțin posomorâtă. Nu-mi aduc prea bine aminte cum s-au desfășurat mai departe lucrurile: după toate probabilitățile, am ieșit repede din vederile selecționerilor, am fost eliminat, am eșuat (încă o dată). Pe fetița aceea n-am mai văzut-o niciodată și nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu vremea din fizionomia În general surâzătoare a acestui oraș, mi-am petrecut Întreaga copilărie, până În pragul primei adolescențe. Pe Întunecatul general Boteanu de peste drum de noi și de bordelul șchioapei Îl vedeam zilnic ieșind din casa lui veche și posomorâtă, cât o cetate, cu ziduri mucede și cu duzi bătrâni; ca și pe institutorul G.D. Scraba, mândru de mustățile lui, autor al cărților de citire răsfoite de mai multe generații de școlari; sau pe surorile Roșu, fete bătrâne, amabile și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Într-o deplină ignorare, dramatic, într-un București care nu-și revenise după masivele căderi de zăpadă de la sfârșitul lunii ianuarie 1954, într un București înzăpezit și mocirlos, mergând spre Tribunal, înceta fulgerător din viață, la 3 februarie, într-un posomorât magazin Alimentara, azi demolat, după cum scrie undeva Valeriu Râpeanu, alt mare prieten al lui Voiculescu dar și al cititorilor României - romancierul Ionel Teodoreanu. A fost înhumat la Cimitirul Bellu. De la Iași, orașul Teodorenilor și al nostru, nu a participat la
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
cuvine unui om greu. Eu... eu ce sunt? Un amărât de stolnic mai-mare peste bucătarii Măriei sale... Domnia ta ești boier mare, cumnat chiar, îi spune lui Isaia. Rămâi în istorie ca un mântuitor... Așa-așa, se repede Negrilă, "Cumnat! Mântuitor"! Isaia, posomorât, mestecă un mormăit: S-o lăsăm... Hotărâm noi... Om vedea... Toate la timpul lor. Graba-i să jurăm! Aici! Acu! Pe cruce! Să jurăm! Mormânt, vorba lui Cupcici. Dumnezău să-l ierte... Isaia scoate sabia cu garda în cruce: Jurați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ascuns acum pe undeva, ca legionar, iar bătrânele se arătau - cu discreție, căci erau dintre aceia care în orice împrejurări își păstrează cumpătul și demnitatea - îngrijorate de soarta lui. Deși îmi era milă de bietul băiat, de altfel o fire posomorâtă și enigmatică, pe mine soarta legionarilor ascunși mă lăsa rece: însemna că mă vindecasem... Și cum era să nu mă fi vindecat, când întreaga mea sensibilitate și alcătuire spirituală se deschideau spre alte orizonturi? Scriam poezii influențate de pictura franceză
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
funcționa aici și Biblioteca "Gh. Asachi", cu circa 700.000 de volume, rămasă azi fără construcție proprie, grație "atenției" edililor Cetății. Pentru mine biblioteca aceasta are o rezonanță adâncă pentru că sufletu-mi s-a zbătut mult aici. Dimineața intram uneori posomorât, urcându-i repede treptele. Era suficient să-mi arunc ochii spre spațiile imense cu frumoasele decorații, spre multele cărți care își așteptau cititorii și mă înseninam. Nu cred că este o povară mai dulce decât slujba într-o mare bibliotecă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
trandafirii roșii îndepărtându-se, apoi grupul compact fără fețe distincte și apoi pe Marianne , care m a dus cu mașina acasă. Maria și soțul ei au urcat cu noi; am intrat pe urmă în casă, am urcat scara întunecată și posomorâtă și am sunat. M-au primit Dorine și Linașchiopătând; camera ta era frumoasă și luminoasă, biroul tău tivit cu soare și un mare lac de lumină revărsat până la radio. Apoi, te rog să mă ierți, am izbucnit în plâns. Apoi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aminte de ultima seară înainte de plecare... ce drăguță ai fost cu mine. Monica, știi cum se spune la noi în Oltenia, când ai o durere mare, mare: „Mă dor rărunchii“. Mă dor rărunchii, Monica! Seara Hotărât, s’a schimbat vremea: posomorât, frig tare și vânt ce îndoaie crengile până jos. Ții minte oțetarii cu foi ca de salcâm, dar mari. S’au ruginit, bat în roșu de apus de soare și se frâng de mijloc. După masă, am fost la D-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în stradă, având drept unic bagaj boarfele cu care erau îmbrăcați la ora trei noaptea. Octav - bolnav, grav bolnav, operat fără speranță etc. etc. Crușețul nu mai există. [...] Mama 3/1949 I 28 martie, luni, Sl[atina] [1949] [...] La gară, posomorât, cumnatul meu, cu vestea asta catastrofală: Muma rechemată la Cra[iova]. Abia ce-și dezmorțise bietele oase bătrâne. Sunt eu însămi atât de buimăcită de această lovitură, îmi dau seama că acest început este de fapt continuarea cumplitei nenorociri pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în luna următoare sosirii lui Țurcanu, Avădanei a dat ordin să se oprească bătăile. Schimbarea de atitudine a lui Țurcanu a fost sesizată și de victimele sale. La sfârșitul lui 1951, 'Țurcanu nu mai era cel de altădată. Era abătut, posomorât, vorbea puțin și prezența lui nu mai îngrozea pe nimeni'. Pe de altă parte, alți deținuți afirmă că, la plecarea din Gherla, el se lăuda că se duce să fie eliberat și să primească gradul de colonel promis de către autorități
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut. Ceea ce vă grăiesc la întuneric, spuneți la lumină și ceea ce auziți la ureche, propovăduiți de pe case" (Matei, X, 26-27). Certuri de familie. Confruntări până și în comunitatea grecească. Cu bărbile vâlvoi, cu fețele posomorâte, cu mantii negre (rossanul cu mâneci largi), mai mulți călugări patrulează pe străduțele patriarhiei ortodoxe grecești din Ierusalim, în vreme ce alții le barează intrarea pe poarta principală. Cele două tabere se pândesc una pe cealaltă. Tensiunea e palpabilă în acest labirint
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
general și la perceperea de către om a manifestărilor ei. Divinitatea lituaniană echivalentă lui Zamolxis (Žameluks / Žiameluks / Žemeluks) cu ultimul component însemnând „lumină, strălucire” este semnalată și cu alt element în partea finală: Žeminiuke, pe care îl întâlnim în lit. niũkùs „posomorât, sumbru, mohorât”, niùkti „a se posomorî, a se încrunta”, niũksόti „a fi sumbru, a se întuneca” și în substantive ca vgr. νύξ, νυκτός „noapte; întuneric, beznă, obscuritate”, sl. noč „noapte”, lit. naktìs „Ib.”, alb. natë „noapte, ceva întunecat, posomorât”, lat.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
niũkùs „posomorât, sumbru, mohorât”, niùkti „a se posomorî, a se încrunta”, niũksόti „a fi sumbru, a se întuneca” și în substantive ca vgr. νύξ, νυκτός „noapte; întuneric, beznă, obscuritate”, sl. noč „noapte”, lit. naktìs „Ib.”, alb. natë „noapte, ceva întunecat, posomorât”, lat. nox, noktis „noapte; furtună, uragan, perturbație, calamitate; umbră, noaptea infernului, iadul”. De aici rezultă că zeitatea nopții la greci și la romani (Nύξ, Nox) corespunde părții din urmă a lit. Žemi/niuke, a cărui primă parte, žẽme, are în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
simfonicului“, să conviețuim păstrându-ne chipul, dar dialogând cu o melodie integratoare, acompaniindu-i pe ceilalți și lăsându-ne acompaniați de ei. Pe scurt, n-ar strica să redevenim muzicali. Să conlu crăm, să evacuăm din mișcarea noastră publică stridența posomorâtă, notele false, zgomotul barbar. Să nu ne bucurăm doar de sudalmă, atac și bășcălie. Știu: nu poți surâde abstras, când ai buzunarele goale (deși unii au darul de a face și asta). Dar poți, măcar din când în când, să
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
rapid relațiile de muncă care ofereau suport emoțional membrilor afectați. În mod figurat, fiecare membru al echipei se retrage în colțul său pentru a-și linge rănile și a-și evalua opțiunile. Entuziasmul anterior al echipei este înlocuit de ședințe posomorâte la care nimeni nu dorește să ia cuvântul de frica unui atac verbal. 4. Productivitatea personală a victimei se năruiește, dat fiind că motivația secătuiește, iar descurajarea îi ia locul. Interesant de observat, inclusiv productivitatea agresorului verbal pare a intra
[Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
Editura Tineretului, 1966, p. 21 footnote> În clipa acea mă gândeam și eu la lumea zeilor, dar nu la Prometeu, ci la cele trei zeițe Hera,Afrodita și Atena cărora li se aruncase mărul discordiei. Legenda spune că Eris cea posomorâtă, zeița discordiei și bârfei, supărată foc că zeița Tetis n-o invitase la nunta ei cu Peleu, ca să-i strice ospățul, încălecă pe un balaur, zboară în grădina de aur, ia un măr pe care scrie „Celei mai frumoase”, se
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
mai mult timp cu caratul bagajului în odaie și așazatul cailor în grajd. Pe atunci aveam picioarele iuți și vorbeam bine limba germană. În câteva minute mă aflai dinaintea unei fețe polițienești, bună de fotografiat. Închipuiți-vă un om încrețit, posomorât, cu niște sprâncene mari, zburlite, de-i acopereau ochii pe jumătate, cu un nas cât o patlagică 89, plin de negei, cu niște musteți țăpoșe 90, roase de halbele de bere, și care ținea într-un colț de gură o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cea în crai nou, care acum se urcase sus pe ceri, se uita ironică la noi; stelele ne priveau sclipitoare, nedumerite, văzând liniștea cetăței tulburată de niște oaspeți nechemați; culmele munților ce ne înconjurau din trei părți se arătau din ce în ce mai posomorâte, mai amenințătoare, parcă vroiau să ne cuprindă în brațe, iar noi, lungiți la pământ, cugetam... știu eu ce mai cugetam?... Știu atâta că n-a trecut un sfert de oară la mijloc, și tovarășii mei au adormit de-a binele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
o vreme a nu mai avea legătură nici înțeles, așa că pare-mi-se am adormit și eu. Lucru ciudat însă, deși cu ochii închiși vedeam prin pleoape, simțeam, auzeam tot ce se petrece și deodată mă pomenii că munții cei posomorâți, amenințători, desprinși parcă de pe temeliile lor, au încins o horă strașnică de brâu și tot atunci băgai de samă că culmile lor luară înfățoșarea unor capete de urieși cu ochii mari ca craterele de vulcan, cu păduri pe titve 188
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
n-am încetat de a-i privi pe dânșii precum și minunele ce ne-nconjurau. De ce ne suiam, de ce vederea se întindea asupra Alpilor mai largă, mai impunătoare; dar, odată ajunși sus, ne-am pomenit acoperiți de un nour negru și posomorât care a venit ca un balaur asupra noastră și ne-a închis vederile din toate părțile, de mai nu ne puteam distinge între noi. Apoi nourul a trecut lăsând pe mantalele noastre o pătură subțire de țurțuri de gheață; am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]