KorAP: Find »[drukola/base=postmodernist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...64 >

1,577 matches

Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859

Ființei, că în aceeași nobilă descendență poezia lui Bacovia e translingvistică, făcând, practic, inutilă discutarea figurilor de stil, "repetiții cu diferență ale metaforei", menite să pună în evidență "transcendentul care coboară", că lui Caragiale nu-i era străină profunzimea (dezagreabilă postmoderniștilor), condamnând indirect transferul nejustificat al miticismului de la personaj spre autor și demonstrând convingător că omul kitsch, de care vorbea Ștefan Cazimir, nu acoperă realitatea artistică a operei sale, pentru a ne transmite în final ideea, lipsită de orice echivoc, că

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
de drept a eternității. O altă teză la care ține foarte mult autorul Transmodernismului este că acesta (conceptul) presupune elementul național, întrucât renunțarea la identitate, înțeleasă ca o eternă reîntoarcere la origini, ar avea consecințe catastrofice. Multiculturalitatea, susținută trufaș de postmoderniști, este înlocuită de interculturalitate, o dată ce transmodernismul privește "întreaga sferă a ființei și ființării", nici spirit, nici materie, cu depășirea ambelor forme. Pe de altă parte, noua mișcare spirituală, aflată ne încredințează autorul în plină ascensiune, respinge atât naționalismul îngust/șovin

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
indignare abia reținută, fără ca acest lucru să-i afecteze judecata aproape întotdeauna lucidă și echilibrată "în oligarhiile de tipul celor din România postcomunistă nu e loc pentru naționalism, pentru sentimentul național, ca demnitate umană, fiind împins în deriziune și bășcălie postmodernistă sau repede etichetat ca extremist și antidemocratic, căci el deranjează buna companie a corupților distrugători de națiune"! (p. 96). În afara identității naționale, nimic nu poate fi durabil; nici o comunitate, nici o uniune nu a rezistat vreodată "exclusiv cu un fundament economic

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
trei niveluri ontologice (natură-om-Dumnezeu). Omul, ca ființă dialogică, are sentimentul comuniunii cu Divinitatea, pentru că are libertatea alegerii. Timpul i s-a dat omului ca șansă (...) cine înțelege timpul înțelege eternitatea lui Dumnezeu" (p. 21). Distanța dintre Triada creștină și Nimicul postmodernist este distanța dintre Iubire și Suferință. Că eseistul este sincer îngrijorat de perspectivele sumbre ale unei umanități aflate în derută se vede și din faptul că el judecă natura omului în perspectivă creștină, nerefuzând acestuia vreo clipă salvarea, mântuirea în

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
sau chiar au anticipat postmodernismul, aceștia fiind în realitate "niște asceți căutători de puritate", înainte de orice altceva. Din motive similare, pentru a limpezi lucrurile, sunt supuși unei analize lucide, atente, nuanțate și la obiect, Nichita Stănescu, poet asumat abuziv de postmoderniști, cu ignorarea unei părți semnificative a creației acestuia, sau Milan Kundera, revendicat insistent de criticii postmoderni de toate mărimile. Autorul Necuvintelor prin opera sa a întins o punte de trecere între două paradigme literare, fiind un poet de răscruce între

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
postmoderni de toate mărimile. Autorul Necuvintelor prin opera sa a întins o punte de trecere între două paradigme literare, fiind un poet de răscruce între modernism și transmodernism, dar neavând în opinia lui Th. Codreanu nici o legătură reală cu paradigma postmodernistă. Antimetafizica semnifică o "rupere" de simetrie în idealitatea lumii, un salt "către poezia de dincolo de cuvinte" (p. 231). În concluzie, poezia ar fi ca și în alte cazuri translingvistică, născută dintr-o efervescentă "zonă a transparențelor". Nichita Stănescu nu s-

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
noi, al cărei act creator se numește comuniune". Întorși la natură și la lumea animalelor, ca teste esențiale pentru iubirea aproapelui, Tomas și Tereza refac familia tradițională, sub semnul comunicării spirituale totale. Astfel, Milan Kundera "iese din capcanele kitsch-ului postmodernist și atinge ethosul transmodernist" (p. 285). Spectaculoase sunt "descoperirile" literare ale lui Th. Codreanu, în dezacord cu ierarhiile oficiale, cu atât mai de luat în seamă cu cât sunt mai convingător argumentate. Primul ar fi C.D. Zeletin, a cărui operă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
proiectul neterminat al modernității în termenii lui Habermas, îi dă dreptul cercetătorului român să definească ceea-ce-urmează-modernității prin geo-modernitate. Hiper-modernitatea este un termen cu care e împovărat cel mai adesea Touraine, deși acesta încerca doar o depășire a împietririi în proiectul postmodernist în maniera în care Daniel Bell s-a despărțit de societatea post-industrială prin hiper-industrial. Bell nu greșește, în acest caz, definind postmodernismul (a se citi ideologia postmodernă, și nu curentul artistic omonim) prin modernism forte. Mai mult, prin hiper-modernitate, cercetătorul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
ca amuzament, joc și/ sau simulacru) este necesar în depășirea crizei de identitate (a schizoidului postmodern) și de luciditate. Cosmosul modernității pozitiviste, rigide (în termenii lui Vattimo) este înlocuit treptat de haosmos: "o perpetuă "deconstrucție", ca să mă exprim în jargonul postmodernist, adică eufemistic, iar de-a dreptul spus, e distrugere, descompunere, marș entropic către nimic" (p. 36-37). Numai că, la fel ca la Nietzsche, acel nimic este necesar reconstrucției. Este o firească supunere a naturalului. E acceptarea fluctuațiilor cosmologice eminesciene. Pe

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
valori transmoderniste poate fi salutată. Mai tânărul meu coleg Ion Popescu-Brădiceni s-a gândit la sintetizarea unei table de "legi ale transmodernismului", între care el a găsit 25. Și transmoderniștii vestici ne oferă o tablă de distincții între valorile moderniste/ postmoderniste și cele transmoderniste" (p. 184-185). Este, firesc, o capcana de genul celei în care a picat în 1978 Ihab Hassan, trasând cele 11 caracteristici postmoderne și pe care a conștientizat-o abia în 2002, când le-a redus la două

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Bogdan Lefter care, invitat în 1991 la Seminarul de la Stuttgart cu tema Sfârșitul postmodernismului, a crezut că e o greșeală la mijloc. Era firesc, în acest context, ca scriitorul moldovean să analizeze responsabil un fenomen cultural mai aparte, așa-zis postmodernist (încadrat, însa, în modernismul forte, deșănțat în plin proces tranzitoriu al sfârșitului hegemoniei unei rigidități axiomatice, pozitiviste). Iar acest lucru se petrece, în special, prin analiza paradoxurilor postmodernismului românesc. Căci, dacă în Occident postmodernismul se instaurează prin platitudinea post-ideologică a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
intrând în analiza de substrat a filiației marxiste a majorității '80-iștilor, Codreanu constată: "Paradoxal, postmodernismul, în pofida tuturor așteptărilor, este o ducere la bun sfârșit a materialismului marxist-leninist, dar cu iluzia că este adversarul acestuia. Sugestiv, că mulți dintre filosofii postmoderniști se trag din stirpea marxismului reformat în postmodernism" (p. 15). Nesituarea în post-ideologic atrage atenția asupra conceperii "in vitro" a unui mutant modernist pur, a optzecismului, similară nașterii copilului cu coadă de porc, în fascinanta alegorie a modernului din satul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Nesituarea în post-ideologic atrage atenția asupra conceperii "in vitro" a unui mutant modernist pur, a optzecismului, similară nașterii copilului cu coadă de porc, în fascinanta alegorie a modernului din satul Macondo: Gabriel García Márquez Un veac de singurătate. Nașterea mutantului postmodernist român, din incestul materialismului marxist-leninist, de factură totalitară, cu stângismul cultural american, a condus nu la excludere din lipsa de toleranță, ci la o autoexcludere, prin falsa reacție la adresa regimului dictatorial din România. În esență, optzecismul românesc este antieuropean, prefigurând

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
modelul german al profunzimii. Pentru acești doi "corifei teleintelectuali", ceea ce naște din disputa Lyotard Habermas, ceea ce naște, paradoxal, din plierea celor două teorii, nu poate fi acceptat decât cu coloratura americană. Orientarea spre pragmatism nu surprinde; după revoluție, afirmă Codreanu, postmoderniștii români au fost interesați de ocuparea instituțiilor culturale, iar abia după 1995 au început ofensiva pe planul conceptelor, clasicizând ceva ce încă nu-și făcuse apariția în peisajul literar autohton: postmodernismul. Mutantul optzecist recurge la masca postmodernă și la operație

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
import realizat de celebra, de acum, generație '80, este, pentru autor, o intenție de mankurtizare a culturii române. În asemenea condiții, "transmodernismul, cu tensiunea contradicțională recuperatoare de armonie, este menit a reda omului contemporan inocența pierdută și parodiată de antropocentrismul postmodernist" (p. 223). "Aisberg", Brașov Cluj-Napoca Baia Mare, 2006 [aisberg.8k.ro]12. Amalia VOICU Transmodernismul sau viitorul recent al postmodernismului Pentru a respecta inițial viziunea autorului asupra propriei cărți (Theodor Codreanu, Transmodernismul, Iași), vom prelua în diagonală câteva idei din rezumatul

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
transcendența goală, fantezia neîngrădită, maladiv ostentativ. Concentrarea industrială în mari concerne internaționale, sprijinite de națiunile puternic dezvoltate economic și financiar care doresc transformarea restului lumii în piață de desfacere (globalism), a condus la configurarea altei epoci istorice, denumită postmodernă. Antropocentrismul postmodernist stipulează: ateismul/ moartea lui Dumnezeu, abandonarea sacrului, moartea națiunilor, așezând omului concret în centrul lumii. Lipsit de idealuri, de un centru al ființei sale, trăind un gol istoric, în spatele său și al lumii stă nimicul/neantul. Și totuși postmoderniștii îl

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
Antropocentrismul postmodernist stipulează: ateismul/ moartea lui Dumnezeu, abandonarea sacrului, moartea națiunilor, așezând omului concret în centrul lumii. Lipsit de idealuri, de un centru al ființei sale, trăind un gol istoric, în spatele său și al lumii stă nimicul/neantul. Și totuși postmoderniștii îl proclamă fericit, fiind lipsit de orice constrângere transcendentă. Trăind fără idealuri, omul postmodern nu pare supraom ci mai degrabă un om periferic/subom întrucât tradițiile au murit, arta e un simulacru, un joc steril, amuzant, eternitatea ei este o

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
a Omenirii. Poezia postmodernă a fost inițiată în America, prin anii 50-60, de către: Generația Beat (Allen Ginsberg, Jack Keronac, Lawrence Ferlinghetti), Școala de poezie de la New York (Frank O'Hara) și Colegiul scriitoricesc de la Black Mountain (Charles Olson). La început, curentul postmodernist era foarte virulent nu numai împotriva tradiției ci și a tuturor idealurilor umaniste. Luând totul în răspăr, se promova cotidianul insignifiant, omul însingurat, lipsit de transcendent, trăitor într-o lume al cărei substrat este nimicul. La noi postmodernismul impus după

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
omul însingurat, lipsit de transcendent, trăitor într-o lume al cărei substrat este nimicul. La noi postmodernismul impus după 1980 de Marin Mincu si apoi Nicolae Manolescu și Eugen Simion. Postmodernismul coexista cu modernismul. Daniel Corbu descoperă, la noi, ascendențe postmoderniste la avangardiștii: Urmuz, Tzara, Sașa Pană pe linie absurdă, Bacovia atmosfera mortuară, Caragiale umorul. Poetul din Iași mai crede că postmodernismul s-a manifestat la noi, întâi ca avangardism de refugiu (cu toate că în Occident el a pus capăt avangardelor), apoi

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
fenomen, care la noi se afla pe culme). Chiar teoreticianul Gianni Vattimo își reconsideră poziția, afirmând că arta nu moare ci e într-un continuu amurg și că omul nu poate trăi singur, fără Dumnezeu. În replică la teoria neantului postmodernist, Theodor Codreanu se întreabă cum e posibilă creația din nimic, fără un Creator? Tot el remarcă faptul că, sub amenințarea globalismului, națiunile își cultivă mai puternic tradițiile și specificul. În legătură cu nașterea conceptului de transmodernism, criticul pornește de la observația filosofului Radu

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
e posibilă creația din nimic, fără un Creator? Tot el remarcă faptul că, sub amenințarea globalismului, națiunile își cultivă mai puternic tradițiile și specificul. În legătură cu nașterea conceptului de transmodernism, criticul pornește de la observația filosofului Radu Enescu, cel care remarcând dezontologizarea postmodernistă propunea depășirea ei prin transmodernism. În sprijinul reontologizării pe alte baze, Basarab Nicolescu a dezvoltat Transdisciplinaritatea, termen care l-a determinat pe Theodor Codreanu să lupte pentru impunerea denumirii de transmodernism pentru noul curent. Pentru Basarab Nicolescu, transdisciplinaritatea înseamnă: "ceea ce

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
și Fiu. Păcat că în constituția Europeană nu s-a introdus creștinismul ca religie a UE, Transdisciplinaritatea lui Basarab Nicolescu, Logica tripolară a lui Ștefan Lupașcu, Împăcarea științei cu religia, Toleranța ideologică. Cartea se încheie cu analize concrete de literatură postmodernistă. Criticul îl situează pe Nichita Stănescu în "luminișul ființei." Teoria poetului despre imperfecțiunea cubului devenit frumos prin distrugerea unui unghi (Antimetafizica lecția despre cub) este clar postmodernistă. Volumul de versuri Călătorie spre transparență (1977), semnat de C.D. Zeletin se încadrează

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
științei cu religia, Toleranța ideologică. Cartea se încheie cu analize concrete de literatură postmodernistă. Criticul îl situează pe Nichita Stănescu în "luminișul ființei." Teoria poetului despre imperfecțiunea cubului devenit frumos prin distrugerea unui unghi (Antimetafizica lecția despre cub) este clar postmodernistă. Volumul de versuri Călătorie spre transparență (1977), semnat de C.D. Zeletin se încadrează tot aici, ca și poezia antinomică a lui Teleucă. Cartea Svetlanei Paleologu-Matta Eminescu și abisul ontologic, se situează și ea "în luminișul cristalului". Theodor Codreanu este convins

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
cultura și civilizația sa, extrasă din obiceiuri și datini, din felul românesc de a fi: credința în naționalismul organic, al oricărui popor, în fondul etnic inextricabil, și până la proba contrară, inalienabil. Cum e mai rău, deci, pentru susținătorii așa ziși postmoderniști, atașați contra-cost, strategiilor new age, adepți, în consecință, ai unei inverse teze, ca să nu-i spunem, cu un cuvânt și mai rău, pidosnice, conform căreia toată istoria românilor nu a fost decât o improvizație; miturile, eroii noștri fiind contrafaceri a

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
și luciditate a celor ce știu și vor să-și recitească istoria cum se cuvine, rezistând noilor ei provocări cu demnitate și calm. Desființarea" postmodernismului cosmopolit se face prin chiar liderii săi (a se vedea cazul celui mai "național" dintre postmoderniști Mircea Cărtărescu, și capodopera lui Levantul, intraductibilă, ca și poezia lui Eminescu, nu-i așa, aceasta din urmă și dintâi, în schimb, din motive de eufonie și ritm greu de obținut prin translare"... Sigur ca A doua schimbare la față

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]