573 matches
-
mai avem de mers vreo 15 kilometri. La un moment dat, din șoseaua principală se desface un drum la stînga, spre munte. Se urcă greu, drumul, deși asfaltat, e desfundat, norii lichizi atîrnă, par să se prelingă pe pămînt, iar povîrnișurile care se văd În jur prin golurile de ceață sînt Împădurite cu brad. Muntele miroase a frig din ce În ce mai tare pe măsură ce urcăm. După o curbă largă, ajungem la poarta unității. Drumul de asfalt se oprește aici, mai departe se continuă cu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de oră, soarele Împrăștie norii și cerul se deschide de jur Împrejur. Pentru prima dată de cînd sînt aici se vede tot peisajul. Undeva spre apus e un pisc stîncos, iar Înspre răsărit se văd alte culmi de munți Îndepărtați, povîrnișuri, păduri. E incredibil cum s-a Înseninat deodată și s-a luminat totul În jur, vedem În sfîrșit unde sîntem. Din marginea clădirii infirmeriei se Întinde o pajiște mărginită de gardul de sîrmă ghimpată al unității, pe care s-au
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Îi intră pe sub guler, la gît, se Încleștează de bidon cînd cade, urcînd În gol panta abruptă, luptîndu-se pentru propria lui viață. E la cîțiva metri de gardul unității. Pe răcanul speriat Îl vor găsi spre dimineață, undeva la jumătatea povîrnișului. Mort, gerul l-a transformat Într-o statuie neînsuflețită de gheață, nu avea cum să reziste atîta vreme În viscol. O poveste Îngrozitor de stupidă, o moarte fără nici un rost! CÎnd Îți dai seama cît de... cît de simplu și de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fantomă ar fi apărut din tunel sau de parcă unul dintre demonii lui John Robert i-ar fi asaltat sub forma unui animal uriaș, care țâșnea din frunziș. Ceva mare și greu și extrem de agitat veni rostogolindu-se și alunecând pe povârniș și ateriză în iarba de la picioarele drumeților. Un moment mai târziu, acest ceva se dovedi a fi Tom. McCaffrey și Emmanuel Scarlett-Taylor, încă încleștați într-o trântă care începuse la capătul de sus al pantei. Se ridicară râzând, continuând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
propriu-i trup focul mitralierei. Ducu i-a văzut mâinile încleștându-i-se de smocurile de iarbă uscată de deasupra gurii de foc și și-a zis: o face pentru ca trupul său mort, sfârtecat de gloanțe să nu alunece pe povârniș în jos, lăsând iarăși descoperită acea gură de foc care le stătea în calea victoriei... Pentru câteva clipe s-a lăsat liniștea... Și în sală la fel... Deasupra întinderii înzăpezite se înălța un cer mohorât și totul era mohorât în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
În trupul ei răsărise soarele, pînă să-mi fac cruce de trei ori pielea mea era toată scrisă cu slovele celui mai strălucitor poem din cîte s-au scris vreodată. ...Și asta e sigur...! Puneam și eu umărul să Înveselesc povîrnișurile teoriilor geometrice, deocheam compasul, Legam cu păr de cal una de alta oglinzile. Toți vecinii mă strigau Magdalina. Vremea era frumoasă, valuri de vis se izbeau de pragurile zilei. Ferestrele Își treceau În revistă amintirile cu dumnezeu... Și-am Început
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
sintaxei. Alunecam pe treptele scării ca și cum aș fi pășit pe sîngele unui carnaval. Nădușeam cu var mormîntul de parcă o femeie În brațe aș fi strîns. Și toți vecinii mă strigau Magdalina, și toți săreau să pună umărul să mai Înveselim povîrnișul unor teorii. Scoteam În afara legii tot pămîntul din groapă, dar valurile visului nu mai izbeau decît În cifra șapte zeci și șapte. Era atîta Întuneric pe pămînt cum nu fusese nicicînd sub limba mutului, dar se poate spune și altfel
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
parcă nu se mai sfârșea iarba arsă. Ne-a însoțit până într-o albie săpată de torente, unde nu curgea nici un fir de apă. Pământul, argilos și uscat, crăpase acolo în toate direcțiile. De cealaltă parte a văii, începea un povârniș unde locul mărăcinilor era luat de ferigi înalte prin care, speriate, fugeau la apropierea noastră șopârle mici și verzui. Alunecam mereu și o vreme am crezut că din pricina Pământului umed de sub ferigi, până ne-am lămurit că sub picioarele noastre
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
colibei fără să mai intrăm. O clipă, am vrut să înnoptăm acolo, pe urmă ne-am hotărât să încercăm să ajungem la gară. Nici la capelă nu ne-am oprit. Când am ajuns însă în partea acoperită cu ferigi a povârnișului am regretat. Se însera și, cu siguranță, n-aveam cum să mai ajungem în noaptea aceea în gară. În plus, nimerisem acum într-o zonă unde pământul era și mai plin de omizi și alunecam la fiecare pas pe mâzga
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
forță nevăzută le comanda. La început mi-am închipuit că trebuia să fie o rampă de lansare pentru rachete acolo. Apoi am descoperit cu groază o râpă pe care umblau, în sus și în jos, elefanți orbi. Râpa semăna cu povârnișul plin de ferigi întîlnit în drumul spre pădure. Și toată era plină de omizi. Un strat gros de omizi pe care elefanții le zdrobeau mergând, lăsând în urma lor un mâl alunecos și scârbos care se lățea pe iarbă. Dar pe măsură ce
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cai și însetată", cum spune Homer. La poalele colinei, am văzut tufe de iasomie și tuberoze. Flori care evocă mormântul și moartea. Am mai văzut și câțiva arbuști, prinși cu dificultate de solul pietros. Apoi, m-am pomenit pe un povârniș absolut scheletic, cu ruine inestetice, scoase din pământ. Ziduri grosolane, coridoare strâmte, pe care nu pot merge alături două persoane, încăperi boltite sau cu tavanul surpat, contraforturi în care bolovanii au muchiile ascuțite, ca un tăiș de secure. Nu întîlneam
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
ne punem. Număr dolarii pe care îi am, decis să nu mai aștept, dar "cerberul" de la poartă, plictisit, probabil, să ne vadă ciorovăindu-ne, ne face semn să intrăm. Urc de unul singur fosta Cale Sacră, ce suie în serpentină povârnișul pe care, din gloria celui mai mare oracol al antichității, a rămas un fel de cimitir arheologic. Vom sta puțin aici. Autobuzul ne așteaptă să ne ducă înapoi la Atena. N-am timp de reverie și nici chef după sfertul
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Johnson" și pe alții, aici. Unii au pretins că Valea Morții, cu aspectul ei de peisaj submarin, de "superproducție geologică", în care totul aparține, parcă, altui timp, preistoric, are și o dulceață aparte. Eu n-o sesizez. Mă uit la povârnișurile fără nici un fir de vegetație, la câmpurile cu rare tufe de cactus, și nu pot evita un sentiment de dezolare. Ne oprim să vedem o mină părăsită, de unde s-a extras borax. Transportul minereului se făcea cu catâri. Soarele e
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
și mai cu seamă de nendurarea cu care ai zdrobit sufletul meu, de nepăsarea cu care ai sfărâmat inima mea. Ai jucat un fals ***, domul meu, pe acest teatru al vieții, față cu mine, m-ai târât fără milă pe povârnișul unei desperate // suferinți, dacă puțin te-ai reculege ai plânge singur de cele prin câte m-ai făcut să trec și, dacă ai crezut că ai [a] face cu o femeie care nu simte, îți voi dovedi că te-ai
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
Pythia trebuia să fie, obligatoriu, analfabetă a fost genială. Căci ignoranța ei o apropia de rolul de interpretă a zeilor. Ulterior, în felul meu sinuos, am ajuns să mă interesez de oracole fără asemenea ironii, iar azi, dacă aș urca povârnișul de la Delfi, aș avea de pus pietrelor o unică întrebare de răspunsul căreia, totuși, m-aș teme. Cum va arăta, oare, acest an pentru mine? 20. După un anumit număr de pahare de rachiu băute, când se dezlegau limbile la
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
mi-am așezat hainele la oarecare distanță de duș, ca să nu le stropesc, m-am hotărât să mă asigur că nu riscam o vizită inoportună. De pe marginea dealului, am observat că doi bărbați și o femeie suiseră în urma mea pe povârniș și ajunseseră foarte aproape de locul unde mă aflam. Nu-mi dădeau nici o atenție, dar m-am temut că, prin indiferența lor, vroiau să mă păcălească. Poate, așteptau să nu mai fie văzuți de jos ca să mă atace. Am intrat în
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
U și Închidea acest patio din trei părți; rămînea o latură deschisă, care, ceva mai Încolo, se transforma Într-o grădină unde se Întrezărea o piscină luminată la fel de misterios și mai departe Începea o pădure care se prelungea pe un povîrniș al colinei; se spunea că În mijlocul pădurii era o lagună cu rațe sălbatice. Vreo sută de invitați treceau prin sticla enormă și deschisă a ușii de la intrare și dădeau mîna cu Ernesto Pedro de Altamira, care se simțea destul de rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cât era de grav. S-au gândit că mai bine ajung cât mai repede la un telefon. Ea se încruntă. — La benzinăria Mobil de pe Second, după ce au străbătut jumătate de oraș? Cercetă șoseaua, de la creasta modestă dinspre est la micul povârniș dinspre Kearney. Care-i probabilitatea? E ora cinci, într-o zi frumoasă de primăvară, și uită-te ce trafic e pe șoseaua asta. O mașină din patru-n patru minute? Care-i probabilitatea ca după miezul nopții, la sfârșitul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
spre răsărit, spre mare, spre război, străbătînd văile sudice scăldate În vraja verde și În farmecul auriu al miezului de iunie și În casele unde locuiau oamenii, În văpaia trecătoare a ferestrelor acoperite cu hîrtie. Era prezent pe cîmp, În povîrnișuri și viroage, În văile verzi și domoale ale munților ce se pierdeau În Întuneric, În coamele dealurilor Împurpurate de lumina eternă ce cobora iute spre umbra răcoroasă și spre tăcerea liliachie. Era prezent În misterul uriaș al pămîntului care, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
frontul principal, iar cîmpia nu era verde, nici Îngrădită, nici iarba cosită. Dogoarea tremurătoare a amiezii strălucea peste pămîntul veșnic și nesfîrșit, peste lanul răscolit cu brutalitate, transformat Într-un morman de vreascuri, iar cu fiecare cîmpie, cu fiecare viroagă, povîrniș sau vad, pămîntul Înainta Într-o zvîrcolire brutală, dulce, nesfîrșită. Atunci Garfield, Arthur, Harrison și Hayes au stat o clipă nemișcați la capătul podului, au privit la amiază sîngele aprins Împroșcat pe grîul călcat În picioare, au ascultat tăcerea tainică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Drummond deschise fereastra să lase aerul rece să pătrundă înăuntru. De deasupra acoperișurilor cenușii din stînga se ridica fleșa fals gotică a universității, apoi se văzură dealurile Kilpatrick cu peticele de pădure și vîrful clar al lui Ben Lomond în spatele povîrnișului din răsărit. Thaw se gîndi ce ciudat ar fi ca un om aflat pe vîrful acela, înconjurat de munți și lacuri adînci, să poată vedea cu un telescop această fereastră de bucătărie, o pată de lumină într-o ceață joasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
prăbuși, luptîndu-se să respire, pe o bancă. închise ochii și văzu interiorul bisericii. Imaginile se ridicau pe pereți asemenea unor copaci și-și amestecau culorile ca ramurile pe tavan. Deschise ochii și privi în zare spre cîmpii și păduri, la povîrnișul întunecat de căldură din Campsies. Pe obraji îi curgeau lacrimi de autocompătimire și murmură cerului albastru: „Nenorocitule, îmi dai idei fără a-mi da forța de a le folosi“. își trase un pumn în cap șoptind: „încaseaz-o, pentru că-ți vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Ea nu băga de seamă că mîna care o ținea pe-a ei era ca de granit și făcea un efort să nu-i zdrobească degetele. Traversară scîndurile legănate ale podului de peste canal, trecură de niște depozite și urcară un povîrniș plin de iarbă. Thaw mergea înainte, trăgînd-o după el. Ea rîse cînd o împinse în jos și-i frecă trupul și gîtul cu mîinile lui de piatră. Se lupta el. „Repede, repede, repede!“ țipă cioara. „Taie-i repede gîtul.“ El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și prăpăstii de granit, fiind cel mai înalt dintr-un lanț cu multe țancuri ce se ridica din niște mlaștini violet presărate cu iarbă. Avea masivitatea unor sculpturi imense și detaliile de o delicatețe greu de imaginat. O mișcare pe povîrnișul adumbrit al unei văi scoase la vedere un cîrd de căprioare. Un mic lac din pămîntul mlăștinos avea o cascadă și un pescar stătea la marginea ei cu picioarele afundate pînă la genunchi în apă. Văzu cîmpii divers colorate, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ton destul de vehement, desigur, dar fără o convingere reală. Acum că Isaura Madruga a plecat, după ce a murmurat un la revedere, acum că a ieșit pe ușă ca o umbră subtilă, acum că Găsit, după ce a însoțit-o până la capătul povârnișului care coboară spre șosea, a intrat în bucătărie cu o expresie evident interogativă în înclinarea capului, în mișcarea cozii și în urechile ciulite, Cipriano Algor și-a dat seama că nici un cuvânt n-a răspuns întrebării lui, nici un da, nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]