325 matches
-
electron. Cand un pozitron cu o energie redusă ciocnește un electron de joasă energie, are loc procesul de anihilare electron-antielectron, generându-se doi fotoni din spectrul radiațiilor gamma. Acest proces are loc conform principiului echivalentei masă-energie al lui Albert Einstein. Pozitronii pot fi generați de emisia pozitronilor din dezintegrare radioactivă (o interacțiune slabă) sau prin producerea perechilor de către un foton cu suficientă energie. Existența pozitronilor a fost prima dată postulata de către Paul Dirac în 1928, ca o consecință a ecuației Dirac
Pozitron () [Corola-website/Science/309854_a_311183]
-
energie redusă ciocnește un electron de joasă energie, are loc procesul de anihilare electron-antielectron, generându-se doi fotoni din spectrul radiațiilor gamma. Acest proces are loc conform principiului echivalentei masă-energie al lui Albert Einstein. Pozitronii pot fi generați de emisia pozitronilor din dezintegrare radioactivă (o interacțiune slabă) sau prin producerea perechilor de către un foton cu suficientă energie. Existența pozitronilor a fost prima dată postulata de către Paul Dirac în 1928, ca o consecință a ecuației Dirac. În 1932 pozitronii au fost descoperiți
Pozitron () [Corola-website/Science/309854_a_311183]
-
din spectrul radiațiilor gamma. Acest proces are loc conform principiului echivalentei masă-energie al lui Albert Einstein. Pozitronii pot fi generați de emisia pozitronilor din dezintegrare radioactivă (o interacțiune slabă) sau prin producerea perechilor de către un foton cu suficientă energie. Existența pozitronilor a fost prima dată postulata de către Paul Dirac în 1928, ca o consecință a ecuației Dirac. În 1932 pozitronii au fost descoperiți de către Carl D. Anderson, cel care a și botezat această particulă. Pozitronul a fost descoperit prin trecerea de
Pozitron () [Corola-website/Science/309854_a_311183]
-
generați de emisia pozitronilor din dezintegrare radioactivă (o interacțiune slabă) sau prin producerea perechilor de către un foton cu suficientă energie. Existența pozitronilor a fost prima dată postulata de către Paul Dirac în 1928, ca o consecință a ecuației Dirac. În 1932 pozitronii au fost descoperiți de către Carl D. Anderson, cel care a și botezat această particulă. Pozitronul a fost descoperit prin trecerea de radiații cosmice prin "cameră cu ceață". Astăzi, pozitronii creați prin dezintegrare radioactivă, sunt folosiți în tomografia cu emisie de
Pozitron () [Corola-website/Science/309854_a_311183]
-
un foton cu suficientă energie. Existența pozitronilor a fost prima dată postulata de către Paul Dirac în 1928, ca o consecință a ecuației Dirac. În 1932 pozitronii au fost descoperiți de către Carl D. Anderson, cel care a și botezat această particulă. Pozitronul a fost descoperit prin trecerea de radiații cosmice prin "cameră cu ceață". Astăzi, pozitronii creați prin dezintegrare radioactivă, sunt folosiți în tomografia cu emisie de pozitroni(ȚEP), în spitale și în laboratoare, fiind folosiți la experimentele de ciocnire electron-pozitron. În
Pozitron () [Corola-website/Science/309854_a_311183]
-
Dirac în 1928, ca o consecință a ecuației Dirac. În 1932 pozitronii au fost descoperiți de către Carl D. Anderson, cel care a și botezat această particulă. Pozitronul a fost descoperit prin trecerea de radiații cosmice prin "cameră cu ceață". Astăzi, pozitronii creați prin dezintegrare radioactivă, sunt folosiți în tomografia cu emisie de pozitroni(ȚEP), în spitale și în laboratoare, fiind folosiți la experimentele de ciocnire electron-pozitron. În cazul ȚEP, pozitronul arată suprafețele de activitate din creierul uman.
Pozitron () [Corola-website/Science/309854_a_311183]
-
au fost descoperiți de către Carl D. Anderson, cel care a și botezat această particulă. Pozitronul a fost descoperit prin trecerea de radiații cosmice prin "cameră cu ceață". Astăzi, pozitronii creați prin dezintegrare radioactivă, sunt folosiți în tomografia cu emisie de pozitroni(ȚEP), în spitale și în laboratoare, fiind folosiți la experimentele de ciocnire electron-pozitron. În cazul ȚEP, pozitronul arată suprafețele de activitate din creierul uman.
Pozitron () [Corola-website/Science/309854_a_311183]
-
descoperit prin trecerea de radiații cosmice prin "cameră cu ceață". Astăzi, pozitronii creați prin dezintegrare radioactivă, sunt folosiți în tomografia cu emisie de pozitroni(ȚEP), în spitale și în laboratoare, fiind folosiți la experimentele de ciocnire electron-pozitron. În cazul ȚEP, pozitronul arată suprafețele de activitate din creierul uman.
Pozitron () [Corola-website/Science/309854_a_311183]
-
iar cei care sunt mai grei tind să se dezintegreze prin β, cu unele excepții. Nb, Nb, si Nb au căi de dezintegrare prin emisie de protoni întârziate de β, Nb se dezintegrează prin captura de electroni și emisia de pozitroni, iar Nb se dezintegrează și prin dezintegrare β și β. Cel putin 25 de izomeri nucleari au fost descriși, masa lor atomică variind între 84 și 104. Între aceste mase, doar Nb, Nb, si Nb nu au izomeri. Cel mai
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
prin imersie. O cantitate infimă de lutețiu se adaugă ca dopant în granatul cu gadoliniu și galiu folosit la memoriile cu bule magnetice. Ortosilicatul de lutețiu dopat cu ceriu este compusul cel mai folosit în detectorii tomografia cu emisie de pozitroni (PET). Lutețiul este folosit ca luminofor în construcția LED-urilor albe folosite pentru iluminat. În afara lutețiului stabil, câțiva dintre izotopii săi au utilizări specifice. Timpul de înjumătățire și modul de descompunere nucleară fac lutețiul-176 un bun emițător beta, utilizând lutețiu
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
ore, respectiv, restul izotopilor au timp de înjumătățiri de mai puțin de o zi, majoritatea chiar mai mici decât o oră. Izotopii ytriului cu numere de masă egale sau mai mici de 88 se dezintegrează în special prin emisia de pozitroni (proton → neutron) pentru a forma izotopi de stronțiu (Z = 38). Izotopii ytriului cu numere de masă egale sau mai mari de 90 se dezintegrează cu predilecție prin emisia de electroni (neutron → proton) pentru a forma izotopi de zirconiu (Z = 40
Ytriu () [Corola-website/Science/305370_a_306699]
-
Odessa (pe atunci în RSS Ucraineană), într-o familie de naționalitate rusă. A absolvit în anul 1980 Institutul Politehnic din Odessa, obținând calificarea de inginer-economist. După absolvirea facultății în august 1980, este repartizată ca inginer-economist la Fabrica de echipament electric “Pozitron” din orașul Ivano-Frankivsk. Începând din septembrie 1984 a lucrat ca economist, economist șef și șef al direcției economice la Gosodăria de Stat din Tiraspol. În iulie 1990 se angajează la Administrația Financiară din Tiraspol, unde lucrează ca șef al direcției
Irina Molokanova () [Corola-website/Science/313194_a_314523]
-
teoretice ale mecanicii cuantice: cuanta de energie a lui Max Planck, descoperirea naturii corpuscular-ondulatorii a luminii (Einstein), principiul de nedeterminare (Werner Heisenberg), principiul complementarității (Niels Bohr), principiul de excluziune (Wolfgang Pauli), descoperirea spinului particulelor - J. Uhlenbeck și S. Goudsmidt, descoperirea pozitronului (Paul Dirac) ș.a. Aceste descoperiri sunt grăitoare din punctul de vedere al substanțialității discursului lupascian, deoarece ele înfățișează multitudinea de forme prin care devine vizibil dualismul experienței microfizice, pe baza căruia se valorifică noua semnificație a conceptului de "contradicție". Pe
Ștefan Lupașcu () [Corola-website/Science/313832_a_315161]
-
explicit relativist covariantă și invariantă la transformări de etalonare, cu un formalism matematic avantajos în special în calculul stărilor legate. Feynman și-a prezentat inițial propria versiune a electrodinamicii cuantice ca propagare a electronilor în spațiu-timp, dezvoltând o descriere a pozitronului propusă de Stueckelberg, apoi a reformulat-o matematic în limbajul unei teorii lagrangiene de câmp. Utilitatea practică a formulării Feynman constă într-un ansamblu de reguli explicite pentru calculul matricii S (care, conform sugestiei lui Heisenberg, ar conține informația completă
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
de diagrame Feynman. Dyson a demonstrat echivalența formulărilor Tomonaga-Schwinger-Feynman și faptul că divergențele care apar în matricea S pot fi eliminate prin renormarea masei și sarcinii electronului. Interacția dintre "materie" (alcătuită, în sensul restrâns al electrodinamicii cuantice, din electroni și pozitroni) și "radiație" (alcătuită din fotoni) poate avea loc în orice punct din continuumul spațiu-timp. Dinamica acestui proces este descrisă matematic în contexul teoriei câmpurilor printr-un „câmp de materie” formula 1 și un „câmp de radiație” formula 2 funcții de coordonata formula 3
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
a unui foton cu vector de undă formula 17 și frecvență formula 18 întrucât formula 19 pentru formula 20 și formula 21 aceste roluri sunt inversate. Corespunzător, sunt satisfăcute relațiile de comutare unde funcția invariantă formula 23 se numește "propagatorul" câmpului de radiație liber. Electronii și pozitronii liberi sunt descriși de un bispinor cu patru componente care satisface ecuația lui Dirac unde formula 26 e masa electronului; formula 27 sunt matrici hermitice 4 × 4 care satisfac relațiile de anticomutare formula 28 Densitatea lagrangiană corespunzătoare este Dezvoltarea câmpului în unde plane
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
helicitate formula 36 și energie formula 37 respectiv formula 38 care satisfac condițiile de ortonormare Cuantificarea se face interpretând mărimile formula 40 și formula 41 ca operatori de anihilare, respectiv creare, de electroni, iar mărimile formula 42 și formula 43 ca operatori de anihilare, respectiv creare, de pozitroni. Pentru aceasta, sunt impuse regulile de anticomutare Relația de anticomutare corespunzătoare definește funcția matricială invariantă formula 47 "propagatorul" câmpului de materie liber. Un câmp de radiație și un câmp de materie, libere și independente unul de celălalt, nu există în realitatea
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
serie. Este implicită în această metodă iterativă presupunerea că termenii succesivi descresc suficient de rapid pentru ca primii termeni să domine și să furnizeze o aproximație bună. Stările inițială și finală sunt stări asimptotice care conțin un număr de electroni și pozitroni cu impuls și helicitate bine determinate, și de fotoni cu vector de undă și polarizare bine determinate. În reprezentarea numerelor de ocupare, aceste stări sunt descrise ca rezultând din aplicarea de operatori de creare sau anihilare asupra stării de vid
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
de comutare sau anticomutare. Perechile creare-anihilare, cu un factor „intern” provenit din dezvoltarea câmpurilor și un factor „extern” provenit din starea inițială sau finală, se „contractă” pe baza relațiilor de tipul formula 80 lăsând în urmă bispinori de stare electron sau pozitron și unde electromagnetice plane polarizate. Factorii necontractați se exprimă în funcție de "propagatorii cauzali" în spațiul impulsurilor: formula 81 pentru câmpul de materie sau formula 82 pentru câmpul de radiație. Calculul direct al matricii S este anevoios și devine impracticabil în ordine superioare, când
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
superioare, când numărul termenilor rezultați explodează exponențial. Wick a detaliat structura analitică a acestor termeni, iar diagramele Feynman le dau o expresie grafică, în care stările reale și stările virtuale (propagatorii) sunt reprezentate prin linii continue orientate pentru electroni sau pozitroni și prin linii ondulate pentru fotoni. Matricea S în ordinul "întâi" ar reprezenta interacția punctuală a trei particule: fie anihilarea (sau crearea) unei perechi electron-pozitron cu emisia (sau absorbția) unui foton, fie emisia sau absorbția spontană a unui foton de către
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
ondulate pentru fotoni. Matricea S în ordinul "întâi" ar reprezenta interacția punctuală a trei particule: fie anihilarea (sau crearea) unei perechi electron-pozitron cu emisia (sau absorbția) unui foton, fie emisia sau absorbția spontană a unui foton de către un electron sau pozitron. Aceste procese sunt însă interzise, pentru particule libere, de legea conservării energiei și impulsului. În ordinul "doi", interacția a două particule reale are loc în perechi de puncte din spațiu-timp, între care ea se propagă ca „particulă virtuală”. Secțiunile eficace
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
interzise, pentru particule libere, de legea conservării energiei și impulsului. În ordinul "doi", interacția a două particule reale are loc în perechi de puncte din spațiu-timp, între care ea se propagă ca „particulă virtuală”. Secțiunile eficace pentru împrăștierea de electroni, pozitroni și fotoni în această aproximație au fost calculate, pe baza teoriei lui Dirac, înainte de formularea relativist covariantă a QED. Elementul de matrice S pentru procesul formula 83 numit și împrăștiere Møller (1932), conține bispinorii formula 84 pentru stările electronice și propagatorul fotonic
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
Probabilitatea, raportată la fluxul de particule în starea inițială, se numește "secțiune eficace"; ea este mărimea utilizată de experimentatori pentru a caracteriza cantitativ interacțiunea care stă la baza procesului considerat. În sisteme complexe, în care interacționează subsisteme alcătuite din electroni, pozitroni și fotoni, inversa probabilității totale, obținută prin sumarea asupra tuturor stărilor finale posibile, se numește "viața medie" a sistemului. Calculul elementelor de matrice S în cadrul soluției iterative este facilitat de o metodă grafică introdusă de Feynman, care a dezvoltat o
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
vorba despre cvadrivectorul impuls-energie), mai potrivite în studiul proceselor de împrăștiere. O diagramă Feynman de ordin formula 117 se sprijină pe formula 117 puncte, numite "vertex"uri. În fiecare vertex se întâlnesc trei linii: două linii continue orientate, atașate unui electron sau pozitron, și o linie ondulată, atașată unui foton. Fiecare linie are atașat un impuls iar fiecare vertex are atașată o matrice gama și o funcție delta, astfel încât impulsul să se conserve. Orientarea liniilor fermionice indică sensul în care se propagă sarcina
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]
-
atașată o matrice gama și o funcție delta, astfel încât impulsul să se conserve. Orientarea liniilor fermionice indică sensul în care se propagă sarcina electronică (negativă), astfel încât la fiecare vertex sarcina electrică să se conserve. Drept consecință, orientarea liniei atașate unui pozitron este contrară orientării impulsului respectiv. O linie externă (cu un capăt pe un vertex și celălalt capăt liber) reprezintă funcția de stare a unei particule incidente sau emergente în/din procesul considerat. O linie internă (care unește două vertexuri) reprezintă
Electrodinamică cuantică () [Corola-website/Science/318918_a_320247]