523 matches
-
prin fața terasei. Și în aceeași clipă, sentimentul plutirii între cer și apă a dispărut. N-am putut să nu mă gîndesc la tot ce se afla dincolo de fațada imaculată, la bucătării și toalete, la cabinele de duș și la oamenii prăbușiți care le foloseau, la mortar, la armătură, la magazii, la lemnul care începuse să se înmoaie la capete, la inelele cafenii și la mucegaiul verde de pe stucatură, la bărbați și la femei ca la niște sacoșe de intestine. Acest întreg
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
de eficace, se dovedea nu doar mai rapid, dar chiar și mai puternic decât el. Yalertanul se înmuie brusc, cum cedează o ușă la loviturile de berbec. Gosseyn simți și, într-o ultimă explozie de voință, îl trimise la podea, prăbușit, învins mental și fizic. Șocul va dura, iar lui Gosseyn îi părea rău, dar fusese necesar. Pe astfel de identificări, oamenii ca Jurig își construiesc personalitatea. Toată viața lui, Jurig căutase superioritatea cu lovituri de pumni. Lui, și nu lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Acolo era spațiu pentru trei mese înghesuite cu tăblii metalice și umbrelă în mijloc. Nimeni nu-și bea de obicei cafeaua aici, pentru că văzduhul era deseori întunecat, din pricina vînturilor puternice și a ploilor dese. Tăbliile meselor aveau mici băltoace, pînza prăbușită și fleșcăită a umbrelelor se izbea de fuse, iar scaunele erau umezi și reci; cu toate astea, un bărbat de vreo douăzeci și patru de ani statea de obicei aici, înfofolit într-o pelerină neagră, cu gulerul ridicat. Uneori privea contrariat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sîmbure tare de cuvinte anoste. Murmură că vrea să se întoarcă acasă. Mda, zise pastorul. E tîrziu pentru un băiețaș ca tine. Ești prea departe de pătuțul tău. Se ridică și-l conduse pe Thaw pe niște blocuri de granit prăbușite, care aveau atîtea suprafețe orizontale, încît cobora ca pe niște trepte gigantice, sărind vioi de pe una pe alta, sprijinindu-se în părțile mai dificile în umbrelă pentru a nu-și pierde echilibrul. Thaw îl urmă sărind și cățărîndu-se fără chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un copil!“. Căută un loc în care să se ascundă. Din toate coridoarele întunecate veneau șoapte intime, așa că deschise o ușă care dădea în balconul sălii de dans, un spațiu îngust în care se depozitau scaune. Acolo era un bărbat prăbușit, cu brațele pe balustradă și capul pe brațe. Era Drummond. Thaw nu-l văzuse niciodată singur sau deprimat. Drummond schiță un zîmbet și îi indică un scaun. — Ce faci, Duncan? De ce nu dansezi? — Nu știu. De acolo, de sus, dansatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
s-a liniștit din nou, spuse Lanark, și focul se răspîndește. — E groaznic? — E minunat. E universal. Ar trebui să te uiți. în spatele clădirii care ardea era o panglică imensă de lumină arămie și nori care se ridicau din acoperișurile prăbușite sau care se prăvăleau în acel moment. Nu erau alte lumini. — întîi focul, apoi potopul! strigă Lanark exultînd. Ei bine, am avut o viață interesantă. — Ești egoist ca întotdeauna! țipă Rima. — Liniște, încerc să intru în contact cu Comanda Apărării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
păreau să devină mai intense, deși lumina incendiară de deasupra acoperișurilor căpătase tonuri de gri străbătute de fuioare de un roz delicat. Orizontul era marcat de o linie argintie. Acoperișurile întunecate căpătau soliditate în lumina crescîndă. Erau mai puține clădiri prăbușite decît crezuse. Dincolo de ele, o masă ușoară de nori se transforma în dealuri deslușite, care nu străjuiau orașul, ci se depărtau, margini dincolo de marginile cenușii perlate, cu cîmpuri și păduri ridicîndu-se spre capătul depărtat al unei mlaștini. întunericul de deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
unul, părând cum nu se poate mai morți. Totul părea de neînțeles. 15 Gosseyn simți dispărând senzația de paralizie. Se repezi la gardianul cel mai apropiaf și-i luă arma. În picioare, încordat, pândea cea mai mică mișcare a corpurilor prăbușite. Dar nu observă nimic. Toate zăceau absolut imobile. În grabă, Gosseyn începu să-i dezarmeze pe paznici. Oricare ar fi fost cauzele ocaziei ce i se oferise, n-avea timp de pierdut. Odată treaba terminată, se opri și privi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
de eficace, se dovedea nu doar mai rapid, dar chiar și mai puternic decât el. Yalertanul se înmuie brusc, cum cedează o ușă la loviturile de berbec. Gosseyn simți și, într-o ultimă explozie de voință, îl trimise la podea, prăbușit, învins mental și fizic. Șocul va dura, iar lui Gosseyn îi părea rău, dar fusese necesar. Pe astfel de identificări, oamenii ca Jurig își construiesc personalitatea. Toată viața lui, Jurig căutase superioritatea cu lovituri de pumni. Lui, și nu lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
unul, părând cum nu se poate mai morți. Totul părea de neînțeles. 15 Gosseyn simți dispărând senzația de paralizie. Se repezi la gardianul cel mai apropiaf și-i luă arma. În picioare, încordat, pândea cea mai mică mișcare a corpurilor prăbușite. Dar nu observă nimic. Toate zăceau absolut imobile. În grabă, Gosseyn începu să-i dezarmeze pe paznici. Oricare ar fi fost cauzele ocaziei ce i se oferise, n-avea timp de pierdut. Odată treaba terminată, se opri și privi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
înțepeniți nu voiau să-l mai asculte. Valerica Scurtu tresări: ― Pleacă?! ― Peste un ceas. Te roagă să-i dai înapoi valiza. Femeia privi nehotărâtă în jur. Nu-i era frică de Melania Lupu, o bleagă, nici de Popa, hapsân, dar prăbușit, neputincios. Se temea de Matei. Fantezia încinsă, dezlănțuită, născocea complicități haiducești între Panaitescu și sculptor. Și, deși se făcuse ziuă, și-i imagina manevrând în întuneric, înveliți în pelerine cu pălării negre trase pe ochi și cuțite lungi. Jefuiau, ucideau
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mic vas de argint etc.), s-au descoperit patru monede de bronz: una de la Constantin cel Mare (306-337), două de la Constantius II (337-361) și o a patra de la Valens (364-378). De asemenea, pe podeaua camerei și sub blocurile de piatră prăbușite, s-au descoperit oseminte umane; 2) grație unor cercetări minuțioase și de restaurare, s-a constat că pereții mormântului erau decorați cu o pictură complicată ce conținea motive geometrice și vegetale, dar mai ales cu reprezentarea unor figuri umane. Astfel
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
am auzit o bufnitură. Masa la care stătea Profetul s-a prăbușit sub pumnul care o lovise. Băiatul s-a așezat la locul lui rușinat ― încălcase un consemn sau nesocotise o tradiție? ―, în vreme ce Profetul continua să stea calm lângă masa prăbușită, de parcă nu se întîmplase nimic, ținîndu-și pe genunchi palmele enorme și noduroase. Se lăsase o liniște încordată, tulburată doar de foșnetul arțarului bătrân care umbrea în parte mesele și care, am observat atunci, era plin de omizi care ciuruiau frunzele
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
birouri și infirmerii. Cea mai mare parte dintre internați stăteau în tribune. Alții rătăceau pe tușă. Unii stăteau pe vine la intrarea corturilor lor și-și lăsau ochii să lunece peste toate, cu o privire nedeslușită. În tribune, mulți stăteau prăbușiți și păreau că așteaptă. CE FAC TOATĂ ZIUA ? L-A ÎNTREBAT TARROU PE RAMBERT. ― Nimic. Aproape toți, într-adevăr, stăteau cu brațele spânzurând și cu mâinile goale. Această uriașă adunare de oameni era ciudat de tăcută. În primele zile nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ușă, care se deschise ușor. Prin întuneric, văzu câteva cutii de acte răsturnate, conținutul lor zăcând acum pe podea. Cine făcuse asta avusese dreptate să nu zăbovească: era doar un birou. Observă câteva fire tăiate atârnând precum rădăcinile unui copac prăbușit: cineva furase telefoanele și faxul și lăsase restul. Poate că le-a scăpat ceva, se gândi Salam. Trase de sertarele biroului, sperând să găsească un stilou din aur sau chiar o casă de bani. Dar nu găsi decât niște coli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
loc. În calitate de comandor, el ar fi trebuit să fie cel mai vulnerabil: el era cel care scotea capul afară. Dar în mod straniu tocmai asta l-a salvat. S-a lăsat înapoi în tanc, și-a văzut cei doi colegi prăbușiți și nemișcați și și-a dat seama imediat că stătea într-o capcană a morții. În acel moment, când inima ar fi trebuit să-i bată nebunește de frică, organele i-au intrat într-o stare cu mult mai înspăimântătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Verde, olarul o apucă pe o stradă secundară, se zăreau niște pâlcuri anemice de arbori, câmpuri neîngrijite, un pârâu cu ape tulburi și fetide, după o curbă apărură trei case ruinate, fără uși și ferestre, cu acoperișurile în mare parte prăbușite și spațiile interioare aproape devorate de vegetația care mereu țâșnește dintre ruine, de parcă ar fi așteptat, ascunsă acolo, încă de la săparea fundațiilor. Așezarea începea câteva sute de metri mai încolo, era compusă din câteva străzi care dădeau în șoseaua care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
îl privea îngrijorată, el nu obișnuia să mănânce cu capul plecat, parcă încerca, ascunzându-și chipul, să-și ascundă și grijile, poate din pricina discuției cu Marçal, dar am mai vorbit despre asta și nu arăta așa, o fi bolnav, pare prăbușit, lipsit de putere, în ziua aceea mama mi-a spus, Ai grijă, nu te căzni prea mult, iar eu i-am răspuns, Nu e nevoie decât de puterea brațelor și de efortul umerilor, restul trupului se odihnește, Nu-mi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
am auzit o bufnitură. Masa la care stătea Profetul s-a prăbușit sub pumnul care o lovise. Băiatul s-a așezat la locul lui rușinat - încălcase un consemn sau nesocotise o tradiție? -, în vreme ce Profetul continua să stea calm lângă masa prăbușită, de parcă nu se întâmplase nimic, ținându-și pe genunchi palmele enorme și noduroase. Se lăsase o liniște încordată, tulburată doar de foșnetul arțarului bătrân care umbrea în parte mesele și care, am observat atunci, era plin de omizi care ciuruiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Gaston pe strada plină de băltoace, a iuțit pasul. Strada cotea la dreapta și apoi la stânga. Nu era nici țipenie de om pe această stradă dosnică din Yamagata. Totul era învăluit în pâclă. Deasupra unui zid din piatră, pe jumătate prăbușit, se înălța un camfor uriaș, ale cărui frunze răspândeau un miros foarte plăcut. Erau multe temple în zonă. Zidurile lor albe păreau să nu se mai sfârșească: Meizen-ji, Shinryoku-ji, Enryō-ji, Daihō-in. Se sfârșea unul și începea altul. Dinspre ziduri străbătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
chemări de veci. Un fluier seacă, altul nu s-arată. Aleluia, privirea mi se umple de păsări și vânt, vieții nu i-am rămas dator nici un gând, dar i-am rămas dator viața toată. Cu mișcări oprite ades văd bolți prăbușite în apă. Din frunzele satului ies ca dintr-o biblică șatră. Aleluia, astăzi ca niciodată sunt fratele obosit al cerului de jos și-al fumului căzut din vatră. [1925] * PARADIS ÎN DESTRĂMARE Portarul înaripat mai ține întins un cotor de
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
de cât de tare se ținea de marginile ambarcațiunii zgâlțâite. - Azi mai avem de făcut cel puțin cincisprezece mile. Dacă nu ne grăbim, ne prinde întunericul și ajungem cine știe unde, ne-a spus Bovo în timp ce ne odihneam pe trunchiul unui copac prăbușit. Problema noastră, a mea și a lui Gundo, nu era mersul, ci durerea de picioare din pricina încălțărilor cu catarame. - Ca să ajungem la Spina? am întrebat încrezător. Bovo mi-a râs în față, după care mi-a explicat: - Pe drumul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pământuri părăsite, insalubre și înțelenite. Dacă de departe totul părea grandios, pătrunzând între ziduri, mi-am dat seama că orașul Cezarilor, megalopolisul care subjugase lumea, era în mare parte o împărăție a fantomelor, cu grandioase palate și temple cu acoperișurile prăbușite, peste care se înstăpâniseră ciulinii și iedera. Doar acolo unde erau bisericile ni se înfățișa, neașteptată, o priveliște de supraviețuire. Unul dintre camarazii mei, scribul Cunone, a bombănit: - Parcă ar fi un cadavru abandonat, doar pe jumătate îngropat, și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
o îngenunchează. Ea ridică recunoscătoare ochii spre el și-l ajută sa-și desfacă pantalonii. Câinele se așază pe coadă și așteaptă cuminte în marginea lacului. Bărbatul privește cerul printre coroanele înfrunzite. Totul durează două minute. El este grăbit, ea, prăbușită. Bărbatul dă să plece, dar ceva îl reține. Se întoarce brusc, ia în brațe câinele, îl mângâie duios cu vârful degetelor, apoi îl aruncă în apa vâscoasă. Andrei Ionescu suge satisfăcut cea de-a unsprezecea țigară, în timp ce Zogru așteaptă clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Călugărul s-a tras puțin temător, cu toată mila lui Zogru întipărită pe față. Știa că e bătrână, o mai văzuse închinându-se la poarta mănăstirii Snagov poate în urmă cu un an, dar nu și-o imaginase atât de prăbușită. Abia când a deschis ochii a căpătat ceva din fața ei care fusese. Teodosie i-a zâmbit și, pentru că Ghighița îl privea nepăsătoare, ca din fundul pământului, s-a apropiat de ea și i-a spus la ureche sunt eu, Zogru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]