517 matches
-
în unitatea judecății și după ce sensul lor în judecată este reconstruit în așa fel încât identitatea lor să apară bine cumpănită în orizontul acestei unități, deja operaționale (cu înseși pozițiile logice constituite). Judecata însăși, alcătuită fiind din acest raport de "predicație" (un termen al său se predică despre celălalt) care adună la un loc statutul de ființare al termenilor (statut obiectual, pentru fiecare în parte) și statutul lor funcțional (statut operațional, pentru unitatea lor) pare a se desăvârși prin exercițiul acestor
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai sus, criza în subiect. Desigur, distincția dintre timpul ca atare și timpul ca ființare a unui subiect anume nu trebuie luată doar și mai cu seamă în sens judicativ, adică după regula adevărului corespondență, după principiul noncontradicției, după regulile predicației etc. Ea trebuie gândită, pentru că altfel timpul nu ar mai putea reprezenta însăși esența obiectuală și operațională a dictaturii judicativului, pierzându-se în ființare. El, timpul, trebuie gândit deja ce fiind ceea-ce-este: de aici și duplicitatea despre care vorbeam, și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființa). Dar "este" nu are, prin el însuși, aceste sensuri? Nu exprimă "este" tocmai faptul de a fi? Dacă facem abstracție de timp, el nu mai exprimă un sens "existențial". Au dovedit-o din plin schematizările medievale ale judecăților de predicație (devenite, mai târziu, propoziții categorice). Verbul ("este") din astfel de scheme este simplu copulativ; el devine existențial numai dacă, chiar și pentru forma "este", intervine asupra sa timpul; cum bine a arătat-o, de altfel, Aristotel în Peri Hermeneias.205
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
evidente în cazul primei formalizări a logos-ului, este, acum, aproape desființată. De asemenea, în multe cazuri de analiză logică, "este" nu mai contează decât ca o relicvă a vechii logici și a structurii predicative a "propoziției categorice" (judecății de predicație); angajamentele ontologice ale "expresiilor" și "gândurilor" rămânând, totuși, surse inepuizabile de întrebări, probleme, aporii, "puzzles" etc. De fapt, "este" are "locul" său potrivit în orizontul acestui fenomen de reformalizare a logos-ului, însă el nu mai apare cum apărea ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
implică ceva precum succesiunea ..."; apriori-ul este "un caracter al ordinii de constituire în cuprinsul ființei ființării, în structura de ființă a ființei." Heidegger, Prolegomene la istoria conceptului de timp (PICT), § 7 "Sensul originar al apriori-ului", pp. 131-135. 164 "... predicația este în mod primar o explicitare a ceva dat dinainte, și anume o explicitare ce pune în evidență. (...) Punerea în evidență înțeleasă ca enunț este una care explicitează punând în lumină și, ca atare, este una care determină. (...) Exprimându-se
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de excorporare (engl. Excorporation), propusă de Roberts (1991). Faptul că niciuna dintre aceste operațiuni nu se aplică este dovedit neechivoc de comportamentul adverbelor clitice în raport cu fenomenele de inversiune de mai sus. Adverbul clitic mai este un modificator aditiv aspectual al predicației (Donazzan și Mardale 2010), generat în câmpul ASPECT din domeniul flexionar; sub inversiune, mai se deplasează odată cu verbul, distribuție care indică faptul că verbul tranzitează domeniul flexionar (argument împotriva analizei (a)); comportamentul adverbului clitic mai arată că nici analiza (b
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
domeniul flexionar IP este înzestrat cu o trăsătură EPP sau dacă trăsătura EPP se satisface prin deplasarea verbului însuși într-un specificator din domeniul flexionar (Alexiadou și Anagnostopoulou 2001), ambele opțiuni fiind posibile din punct de vedere teoretic •de altfel, predicația opțiunii de deplasare a grupului este că specificatorii din domeniul flexionar sunt blocați, derivându-se astfel efectele de adiacență folosite ca argument pentru analiza deplasării centrului (v. Dobrovie-Sorin 1994; Barbu 1999; Giurgea 2011 i.a.) • opțiunea deplasării ca grup a
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
tuturor specificatorilor din domeniul flexionar ( [Spec, ASPP] --> [Spec, TP] --> [Spec, MOODP]). Comportamentul adeverbului aspectual aditiv mai (v. Donazzan și Mardale 2010; Giurgea 2011; Mîrzea Vasile 2015) ne ajută să alegem între cele două alternative: mai este un modificator aditiv al predicației, generat într-o proiecție din câmpul ASPECT; sub inversiune (deplasare la C, v. §§3.3; 3.5 infra), se deplasează odată cu verbul, ceea indică faptul că se încorporează în structura verbului. Din punct de vedere morfosintactic, mai prezintă o serie
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
opozițiile categoriale de diateză, timp, aspect, mod la verb, determinare, la substantiv etc. Perspectiva sintactică - în complementaritate cu perspectiva deictică - intră într-un raport special, de o complexitate deosebită, cu perspectiva semantică în desfășurarea funcției fundamentale a actului de comunicare - predicația. În câmpul de desfășurare a predicației, raportul special semantică-sintaxă guvernează dezvoltarea opozițiilor categoriale de caz și, concomitent, generarea categoriilor de gradul III - funcțiile sintactice. Prin cele trei nivele categoriale: I. al claselor lexico-gramaticale: verb, substantiv etc.; II. al categoriilor gramaticale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mod la verb, determinare, la substantiv etc. Perspectiva sintactică - în complementaritate cu perspectiva deictică - intră într-un raport special, de o complexitate deosebită, cu perspectiva semantică în desfășurarea funcției fundamentale a actului de comunicare - predicația. În câmpul de desfășurare a predicației, raportul special semantică-sintaxă guvernează dezvoltarea opozițiilor categoriale de caz și, concomitent, generarea categoriilor de gradul III - funcțiile sintactice. Prin cele trei nivele categoriale: I. al claselor lexico-gramaticale: verb, substantiv etc.; II. al categoriilor gramaticale: diateză, timp, gen, caz etc.; III
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de clase lexico-gramaticale. Verbul se impune ca element central în dezvoltarea funcțiilor sintactice și a enunțului; verbului îi sunt definitorii poziția de regent și funcția sintactică de predicat; este singura unitate lexico-gramaticală care poate realiza cele două componente semantice ale predicației: lexicală și gramaticală. Substantivul și pronumele se pot situa deopotrivă pe poziția de regent și pe poziția de determinant în interiorul unei relații sintactice de dependență. În interiorul relației de interdependență, substantivul și pronumele pot deopotrivă dezvolta funcția sintactică de subiect și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prepozițiile-morfem a, de, la) sau semnalează (prepozițiile care impun diferite cazuri, interjecția), accidental (determinând forme paralele) sau redundant, opoziția cazuală. SINTAXA SUBSTANTIVULUITC "SINTAXA SUBSTANTIVULUI" În desfășurarea sintagmatică a textului lingvistic, unitatea sintactică și coerența semantică a enunțului sunt asigurate de predicație, realizată prin intonație predicativă sau prin intermediul unui predicat (sintetic sau analitic). Când predicația se realizează prin intonație predicativă, substantivul constituie, singur sau ca centru al unor sintagme nominale, enunțuri nominale exclamative, fără a realiza el însuși o anumită funcție sintactică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
determinând forme paralele) sau redundant, opoziția cazuală. SINTAXA SUBSTANTIVULUITC "SINTAXA SUBSTANTIVULUI" În desfășurarea sintagmatică a textului lingvistic, unitatea sintactică și coerența semantică a enunțului sunt asigurate de predicație, realizată prin intonație predicativă sau prin intermediul unui predicat (sintetic sau analitic). Când predicația se realizează prin intonație predicativă, substantivul constituie, singur sau ca centru al unor sintagme nominale, enunțuri nominale exclamative, fără a realiza el însuși o anumită funcție sintactică. Substantivul realizează enunțuri nominale exclamative, singur (sau împreună cu diferiți termeni însoțitori, cu care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
politică! un moment n-ai pace!...” (Ibidem, p. 159), „E tare... tare de tot... Solid bărbat! Nu-i dăm de rostul secretului.” (Ibidem, p. 139) sau când este însoțit de un pronume exclamativ: „A! Ce nenorocire!” (Ibidem, p. 118) Când predicația se realizează prin intermediul unui predicat, substantivul poate ocupa diferite poziții sintactice: Este centru al unei sintagme nominale de gradul I, când intră, prin intermediul unei relații sintactice de interdependență cu o sintagmă verbală de gradul I, în structura nucleului predicațional al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
posterior, exterior, interior, inferior, superior, major, minor, maxim, minim, optim, suprem etc. SINTAXA ADJECTIVULUITC " SINTAXA ADJECTIVULUI" Constituent principal al sintagmei nominale, adjectivul intră, ca și substantivul, în cele două tipuri de enunțuri, cu intonație predicațională de natură suprasegmentală și cu predicația realizată prin intermediul unui predicat. Predicația se realizează prin mijloace de natură suprasegmentală, când adjectivul realizează, în solidaritate cu substantivul, enunțuri nominale exclamative. Aceste enunțuri se pot înscrie, printr-o relație de incidență, într-un enunț complex sau se pot caracteriza
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
major, minor, maxim, minim, optim, suprem etc. SINTAXA ADJECTIVULUITC " SINTAXA ADJECTIVULUI" Constituent principal al sintagmei nominale, adjectivul intră, ca și substantivul, în cele două tipuri de enunțuri, cu intonație predicațională de natură suprasegmentală și cu predicația realizată prin intermediul unui predicat. Predicația se realizează prin mijloace de natură suprasegmentală, când adjectivul realizează, în solidaritate cu substantivul, enunțuri nominale exclamative. Aceste enunțuri se pot înscrie, printr-o relație de incidență, într-un enunț complex sau se pot caracteriza prin autonomie. Se înscriu, ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este într-o măsură mai mare purtătorul intonației predicaționale, iar sintagma se apropie de enunțurile cu predicat analitic; adjectivul, atribut în enunțurile de tipul „Femeie nebună!” și „Frumoasă fată!” este mai aproape de nume predicativ în „Frumoasă fata!” În enunțurile cu predicația realizată prin predicat (analitic sau sintetic), adjectivul intră în relații de interdependență și în relații de dependență, în sintagme nominale și în sintagme verbale. În desfășurarea relației de interdependență, intră în structura predicatului analitic, de calificare: „Plăcut e somnul lângă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caracterul egocentric al procesului de comunicare: Eu desenez = șEu spunț că șân acest momentț când spun/vorbesc eu desenez Tu desenezi = șEu spunț că șân acest momentț când spun/vorbesc tu desenezi Cele două categorii, timpul și persoana, asigură asumarea predicației, funcție fundamentală a actului de comunicare, de către verb, care poate realiza prin aceasta funcția sintactică de predicat - actualizare a dinamismului său imanent. În desfășurarea predicației, asigurată de cele două categorii gramaticale - timpul și persoana -, verbul dezvoltă alte trei categorii gramaticale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acest momentț când spun/vorbesc tu desenezi Cele două categorii, timpul și persoana, asigură asumarea predicației, funcție fundamentală a actului de comunicare, de către verb, care poate realiza prin aceasta funcția sintactică de predicat - actualizare a dinamismului său imanent. În desfășurarea predicației, asigurată de cele două categorii gramaticale - timpul și persoana -, verbul dezvoltă alte trei categorii gramaticale specifice, condiționate, dacă nu în mod absolut, în mod fundamental, de situația de comunicare: diateza, modul, aspectul. Capacitatea de asumare a predicației și dezvoltarea categoriilor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imanent. În desfășurarea predicației, asigurată de cele două categorii gramaticale - timpul și persoana -, verbul dezvoltă alte trei categorii gramaticale specifice, condiționate, dacă nu în mod absolut, în mod fundamental, de situația de comunicare: diateza, modul, aspectul. Capacitatea de asumare a predicației și dezvoltarea categoriilor gramaticale verbale reflectă poziția verbului în sistemul limbii, ca unitate lexicală, în sistemul vocabularului, ca unitate morfo-sintactică în sistemul gramatical, sisteme interdependente în desfășurarea raportului dintre planul semantic și planul expresiei în funcționarea limbii, deopotrivă ca mijloc
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care nu se constituie singur în predicat al unei propoziții ci doar prin intermediul întregii expresii. Verbul este, în asemenea construcții, un tip particular de auxiliar sintactic; în orice caz, este singurul component al expresiei capabil să exprime categoriile gramaticale esențiale predicației: timpul și modul. Locuțiuni verbale4tc "Locu]iuni verbale 4" Sunt grupuri fixe de cuvinte, cu sens lexical și gramatical unitar. Alături de verb - element central, indispensabil - se mai cuprind, în structura acestor construcții, substantive (a duce dorul, a face temenele, a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau chiar le condiționează funcționarea sintactică. A. CLASE SEMANTICO-SINTACTICE DE VERBETC "A. CLASE SEMANTICO‑ SINTACTICE DE VERBE" Poziția verbului în structura sintactică a unui enunț se definește prin trei perspective, cel mai adesea complementare: a. funcția distinctă a enunțului sintactic: predicația; b. relația sintactică fundamentală în spațiul căreia de desfășoară predicația: subiect predicat; c. relația sintactică prin care verbul se constituie în centrul unui câmp semantico-sintactic prin care se asigură funcționarea enunțului ca unitate de comunicare finită: verb regent ¬ termen dependent
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
VERBETC "A. CLASE SEMANTICO‑ SINTACTICE DE VERBE" Poziția verbului în structura sintactică a unui enunț se definește prin trei perspective, cel mai adesea complementare: a. funcția distinctă a enunțului sintactic: predicația; b. relația sintactică fundamentală în spațiul căreia de desfășoară predicația: subiect predicat; c. relația sintactică prin care verbul se constituie în centrul unui câmp semantico-sintactic prin care se asigură funcționarea enunțului ca unitate de comunicare finită: verb regent ¬ termen dependent. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Din prima
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realiza singure funcția sintactică de predicat. Prin conținutul lor semantic concret, cu foarte puține excepții, toate verbele limbii române sunt predicative. Sunt verbe nepredicative verbele care, prin conținutul lor semantic, în mod absolut abstract, funcționează doar ca instrumente gramaticale ale predicației, verbele care, datorită conținutului lor semantic, nu pot realiza singure funcția de predicat, precum și verbele care, prin mutații în planul lor semantic și, concomitent, în dinamica lor gramaticală (la nivel morfologic, mai ales, dar și la nivel sintactic), își pierd
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care, datorită conținutului lor semantic, nu pot realiza singure funcția de predicat, precum și verbele care, prin mutații în planul lor semantic și, concomitent, în dinamica lor gramaticală (la nivel morfologic, mai ales, dar și la nivel sintactic), își pierd capacitatea predicației. Prin specificul poziției și funcționării lor în planul expresiei și în planul semantic al enunțului sintactic, verbele nepredicative se disting în două subclase: • verbe copulative • verbe semiauxiliare Verbe copulative Noua ediție a Gramaticii Academiei integrează verbele copulative în categoria verbelor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]