292 matches
-
are "capacitatea", "facultatea" etc.) să scoată la iveală temeiul prin evidențierea lui. Calea (methodos) prin care temeiul este scos la iveală ar putea fi "intuiția" (în sensul platonician, îndeosebi din Republica, al termenului noesis, sens exersat, însă, și în medii presocratice);161 dar Heidegger nu vorbește despre aceasta. Desigur, privilegierea sa l-ar fi așezat pe filosof, direct și fără drept de apel, într-un loc semnificativ din istoria judicativului constitutiv. Poate că tocmai precomprehensiunile sale în privința Dasein-ului, legate, desigur, și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
către problema filosofică a temeiului, în sensul scoaterii la iveală a acestuia, adică după exigențele unui act de constituire (legat, totuși, de actul ca atare al judicativului constitutiv: judecata). Nu este vorba însă nici despre noesis în sens platonician (sau presocratic), cum am precizat mai sus, nici despre ceea ce s-ar putea sesiza pe această cale: temeiul în el însuși; ci este vorba despre altceva: "scoaterea la iveală a temeiului ...", ca și cum acesta ar fi dat, deschis, expus în fața celui care are
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu toate că expresia nu apare ca atare în Sein und Zeit, constituirea sa de sens existențial intră în scenariul analiticii existențiale a Dasein-ului.168 În plus, Heidegger folosește sensul existențial al diferenței ontologice pentru a interpreta alte proiecte filosofice: unele vechi: presocratice, platonician, aristotelician, altele moderne, îndeosebi pe cel al lui Kant de "critică a rațiunii pure". Mizând pe actul "scoaterii la iveală a temeiului" și pe cel al diferenței ontologice așezată în mai multe ipostaze operații înrudite logic -, Heidegger conduce demersul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
filosofică, fie coborâtă la statutul de procedeu fenomenologic, fie ridicată la rangul de cale alternativă la tehnica fenomenologică husserliană; aceasta i-ar da putința de a fi pusă la lucru și cu alt "material" tematic decât cel heideggerian sau cel presocratic (prezente în analitica existențială). Iar cea de-a doua, diferența ontologică, socotită dinspre actul-de-principiu formulat și comentat mai sus, trebuie interpretată și în limitele unei gândiri înțelegătoare care lucrează cu totul diferit față de "intelect" sau alte "facultăți" judicative, fapt care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Despre miza gândirii, trad rom. Cătălin Cioabă, Gabriel Cercel și Gilbert Lepădatu, Editura Humanitas, București, 2007. Held, Klaus, "Husserl's Phenomenological Method", în Donn Welton (Ed.), The new Husserl. A critical Reader, Indiana University Press, Bloomington, 2003. Heraclit, (1) The presocratic philosophers. A critical history with a selection of texts, Bilingual Ed.: G. S. Kirk, J. E. Raven, Cambridge University Press, 1971; Chapter VI, pp. 182-215. (2) "Fragmente", trad. A. Piatkowski și Ion Banu, în vol. Filosofia greacă până la Platon, Vol
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
european, Editura Humanitas, București, 1993. Noica, Constantin, Concepte deschise în istoria filosofiei la Descartes, Leibniz și Kant, Editura Humanitas, București, 1995. Noica, Constantin, Schiță pentru istoria lui cum e cu putință ceva nou, Editura Moldova, Iași, 1995. Parmenide, (1) The presocratic philosophers. A critical history with a selection of texts, Bilingual Ed.: G. S. Kirk, J. E. Raven, Cambridge University Press, 1971; Chapter X, pp. 263-285. (2) "Fragmente", trad. D.M. Pippidi, în Filosofia greacă până la Platon, vol. I, Partea a 2
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
S. Kirk, J. E. Raven, Cambridge University Press, 1971; Chapter X, pp. 263-285. (2) "Fragmente", trad. D.M. Pippidi, în Filosofia greacă până la Platon, vol. I, Partea a 2-a, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979. (3) "Parmenides. Fragmente", în vol. Presocraticii. Fragmentele eleaților, Ed. bilingvă, trad. rom. D.M. Pippidi, Editura Teora, București, 1998. Pascal, Blaise, Pensées, Bookking International, Paris, 1995. Patzig, Günther, Silogistica aristotelică, trad. Dragan Stoianovici, Editura Științifică, București, 1970. Pârvu, Ilie, Posibilitatea experienței. O reconstrucție teoretică a 'Criticii rațiunii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, "Scară a numerelor și cuvintelor streine tâlcuitoare", pp. 11-32. 11 Lucian Blaga, Despre viitorul filosofiei românești, p., 14. 12 M. Merleau Ponty, Phénoménologie de la perception, p. XVI. 13 Parmenides, Despre natură, "Fragmente", 1, în D.M. Pippidi, Presocraticii. Fragmentele eleaților, p. 117. Gh. Vlăduțescu, Filosofia în Grecia veche, p. 97. G.S, Kirk, J.E. Raven, The Presocratic Philosophers, Fr. 342, p. 267. 14 Heidegger, Prolegomene la istoria conceptului de timp, p. 59. 15 A se vedea Nota 9
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
românești, p., 14. 12 M. Merleau Ponty, Phénoménologie de la perception, p. XVI. 13 Parmenides, Despre natură, "Fragmente", 1, în D.M. Pippidi, Presocraticii. Fragmentele eleaților, p. 117. Gh. Vlăduțescu, Filosofia în Grecia veche, p. 97. G.S, Kirk, J.E. Raven, The Presocratic Philosophers, Fr. 342, p. 267. 14 Heidegger, Prolegomene la istoria conceptului de timp, p. 59. 15 A se vedea Nota 9. 16 Cf. Parmenides, Fr. 2 și Fr. 7, în Filosofia greacă până la Platon, vol. I, Partea a 2-a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conceptului de timp, p. 59. 15 A se vedea Nota 9. 16 Cf. Parmenides, Fr. 2 și Fr. 7, în Filosofia greacă până la Platon, vol. I, Partea a 2-a; p. 232 și 235. G.S, Kirk, J.E. Raven, The Presocratic Philosophers, Fr. 344, p. 269; Fr. 346, p. 271. 17 Cf. Husserl, Ideen II / Ideas pertaining to a pure phenomenology and to a phenomenological philosophy, Second Book: "Studies in the phenomenology of constitution"; Section One: "The Constitution of Material Nature
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reprezentărilor tradiționale și dominat de emoții, un mod care exprimă o etapă revolută a istoriei și a gândirii umane - etapa „primitivă”. Acest proces nu a avut un caracter linear, simplu, lipsit de ambiguități. Numeroase studii recente arată că atât pentru presocratici, cât și pentru Platon, Aristotel și urmașii lor, opoziția dintre mythos și logos nu era una absolută (C. Calame, 1999; K. Morgan, 2000: G. Most, 1999; A. Von Hendy, 2002). Chiar dacă relația dintre aceste două concepte nu poate fi redusă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Mangiuca, 1881; A. Olteanu, 2001 și parțial Tudor Pamfile, 1997), relația omului cu ființele și faptele supranaturale (I.A. Candrea, 1928; Gh.F. Ciaușianu, 1914; T. Gherman, 1928; A. Gorovei, 1915; T. Pamfile, 1916a) sau schema „elementelor” așa cum apare În filosofia presocratică (la E. Niculiță-Voronca, 1903 sau T. Pamfile, 1916b și 1924). Caracterul sincretic și compozit al mitologiilor explică frecventele „recuperări” și manipulări simbolice la care ele sunt supuse. În secolul al XIX-lea mitologiile proaspăt „descoperite” (germană, scandinavă, celtică etc.) au
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
în activitatea de traducătoare și editoare a unor texte fundamentale din autorii elini, însoțite de consistente și erudite comentarii și note care să elucideze diversitatea aspectelor filologice, literare, istorice, filosofice, culturale implicate. Împreună cu Ion Banu a coordonat ampla ediție din presocratici, Filosofia greacă până la Platon (I, 1-2 - II, 1-2, 1979-1984), exemplu de acribie științifică, în care a și tradus (uneori în colaborare) și comentat fragmente din Heraclit, Antisthene, Democrit, Gorgias, Cratylos, din Herodot și din poeți precum Alceu, Mimnermos, Aristarchos din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
bogăția nuanțelor sale și a contextelor în care apare. În Metafizica, Aristotel dă o definiție a lui peras din care rezultă că acesta desemna un concept de identitate spațială a lucrurilor. Însă în primă instanță - deci la Homer, Hesiod, Alcman, presocratici - cuvântul apare legat mai ales de noțiuni referitoare la corpuri ale căror proporții depășeau puterea de cuprindere a omului: ta perata erau limitele presupuse și deduse, limitele pământului, ale mării, ale cerului, ale astrelor, ale universului însuși, deci limitele care
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
atunci înseamnă că absența ei, nelimitatul deci, este expresia neființei înseși, a nimicului pur. Este ceea ce se afirmă în mod explicit într-un text atribuit lui Aristotel (inclus atât de Bekker în ediția aristotelică, cât și de Diels în fragmentele presocraticilor), care, deși considerat de majoritatea comentatorilor ca apocrif, provine totuși din atmosfera gândirii eline și o caracterizează. „Într-adevăr - se spune aici - fără de limite e neființa: ea nu are nici mijloc, nici început, nici sfârșit, nici vreo altă parte, și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
ei. „Încercarea“ limitei ca limită care trebuie atinsă este elementul dinamic al scenariului peratologic în momentul nașterii lui. Această marcă a începutului va rămâne o constantă în universul spiritualității eline, pe care o vom regăsi deopotrivă în gândirea cosmologică a presocraticilor, în conceptul aristotelic de prudență (phronesis), ca modalitate comportamentală care face din cunoașterea limitelor proprii un reper existențial suprem<ref id=”1”>Vezi, în acest sens, P. Aubenque, La prudence chez Aristote, Paris, 1976 (ed. I, 1963), în special secțiunea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
unei încercări (peira). De aici și până la conștiința limitelor proprii, dar și a „încercării“ lor, nu mai era decât un pas, care în istoria filozofiei a echivalat cu trecerea de la ontologie la etică și la reflecția în marginea divinului, de la presocratici la lumea tragicilor și a platonismului cu toate deschiderile lui. Deși în limba greacă peras a fost preponderent invocat ca limită a corpurilor, a pământului, a aștrilor, a cosmosului etc.; deși o evoluție a acestui cuvânt în înțelesul de limită
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]