595 matches
-
cu generozitatea și încrederea. Ființa umană este o existență mereu tulburătoare: Ea tulbură apele, acolo unde se află... O evaluare ne obligă să mergem pe o anumită cale; o autoevaluare ne conduce pe propria noastră cale. Spiritul crește cât este pribeag... Cât umblă... Cât caută... Cât rătăcește... Cât răscolește... Cât nevoiește... Să facem din viață o imensă sală de lectură! Nu cred în control; cred în libertatea omului lăsat să se exprime pe sine, să-și asume ceea ce face, să ofere
[Corola-publishinghouse/Science/84934_a_85719]
-
2000, 210-216; Mihai Gabriel Popescu, Ștefan Ion Ghilimescu, Dinastia Ciorăneștilor, Târgoviște, 2000; Pavel Chihaia, Ultimul dialog cu Alexandru Ciorănescu, LCF, 2001, 29; Popa, Ist. lit., I, 1105-1107; Solomon Marcus, De neamul Ciorăneștilor, RL, 2003; Manolescu, Enciclopedia, 168-172; Nicolae Florescu, Menirea pribegilor, București, 2003, 193-202; Săndulescu, Memorialiști, 243-249. N.Fl.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286269_a_287598]
-
în 1902, cu teza Eminescu și Coșbuc. Note comparative, tipărită un an mai târziu la Blaj, unde era numit preot-profesor. Debutase în 1895 cu o dare de seamă, iscălită Simin, în „Tribuna”. Folosind același pseudonim ori altele (Alexandru, Alfa, Petronius, Pribeag), colaborează în continuare la ziarul sibian, la „Familia”, „Tribuna poporului”, „Unirea”. În 1902, împreună cu A. P. Bănuț și O. Goga, înființează „Luceafărul”, pe care îl conduce până la plecarea din Budapesta. Ulterior, articole, foiletoane, schițe și nuvele îi mai apar în „Luceafărul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286285_a_287614]
-
judecată în termeni frecvent inadecvați, nedrepți. Următoarea carte, tipărită după un lung răstimp sub titlul Între rețele (1919), adună în paginile ei impresii din război. Vor urma culegerea de portrete Contimporanii (I, 1920) și alta de note și articole, intitulată Pribeag (1920). Nuvelele, multe publicate anterior în gazete, sunt reunite în volumele Într-un sat de contrabandiști (1920), Oameni care nu vorbesc (1923), Seara a 13 (1927) și Lucrătorul viei (1929). Un roman bazat pe elemente autobiografice, cu evidente influențe sămănătoriste
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289519_a_290848]
-
pagini, în postura unui comentator matur, bine orientat în meandrele vieții literare din primele decenii de după 1900. SCRIERI: Opera d-lui Ilarie Chendi, București, 1906; Între rețele, București, 1919; Contimporanii, I, Arad, 1920; Într-un sat de contrabandiști, Arad, [1920]; Pribeag, București, [1920]; Miron Grindea, București, 1921; Oameni care nu vorbesc, București, [1923]; Doine din război, Arad, 1925; Vadul hoților, București, [1926]; Seara a 13, București, [1927]; Cuza Vodă, [București], 1928; Lucrătorul viei, București, [1929]; Pelerina verde, București, 1929. Traduceri: Guy
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289519_a_290848]
-
umbra-i rotundă/ Cu frunza măruntă.” Centrul de greutate Îl constituie arborele, În acest scenariu ritualic, paltinul, În jurul căruia pe orizontală sau verticală se organizează lumea. Rolul de arbore cosmic al paltinului iese În evidență atunci când se Încheie statutul de pribeag al călătorului, de fapt lipsa lui de statut. Tot aici, Îngerii coboară scara pe care sufletul urcă la cer. „Îngerii-l zăria/ Scări Îmi coborâia/ Pe Ioan Îl suia/ Sus la Cristos/ La cel Domn frumos.” În aceste cântece străvechi
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
accentuează și atrage atenția asupra pribegiilor și pățaniilor sale, ca fiind trăsătura principală și caracteristică a acestei personalități. Fiind „pățit”, pătimitor, va putea să treacă fără amețeală abisul unei colaborări de trei ani cu diavolul. Pateor și Ulyse, și orice pribeag inițiatic. Pățitul poate să fie și o derivație din numele lui Ipate : „... tot Stan mă cheamă, dar de la o boală ce-am avut cînd eram mic, mi-am schimbat numele din Stan În Ipate și de atunci am rămas cu
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
Palma de Mallorca (până în 1953) și la Madrid (până în 1974). Scoate revistele „Analele politice”(1952) și „Liberty and Justice” (1953), scrie la „Chemarea”. Colaborează și la „Înșir’te mărgărite”, „Carpații”, „Curierul românesc”, „Buletin de informații al românilor din exil”, „Almanahul pribegilor români”, este prezent cu numeroase articole de politică internațională în ziarul „El Alcázar”. Scrie lucrări de istorie, precum Istoria partidelor politice în România (1958), Unirea națională, ideea forță a României moderne, în perspectiva istorică și în complexul politic european (1959
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289605_a_290934]
-
Mihnea Gheorghiu], Portretul unui intelectual, „Moldova liberă”, 1945, 206; I. G. Dimitriu, Cronica literară, „Înșir’ te mărgărite”, 1953, 10-11; Martor [Horia Stamatu], Bălăriile d-lui P. Șeicaru, „Libertatea românească”, 1955, 8-10; Constantin Xeni, Pamfil de ieri și de azi, „Almanahul pribegilor români”, 1959, 183-185; Nicolae Novac, „Nicolae Iorga”, „America”, 1962, 32; Romulus Dianu, Un simbol al moralei exilarharului. Șeicaru în hidoșenia faptelor sale, „Glasul patriei”, 1963, 7-9; I. G. Dimitriu, „Istoria partidelor Național, Țărănist și Național Țărănist”, „Stindardul”, 1963, 74-75; Mircea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289605_a_290934]
-
pelerin fără cumulări, deci fără riscul de a pierde ceva semnificativ. Dimpotrivă, trăiam sub zodia deja pierdutului, ca și cum trauma unei secătuiri de viață m-a răpus, cândva, eu fiind doar supravițuitorul propriei apocalipse ce m-a redus la nivelul unui pribeag prin tăcerile de ordin cosmic și zgomotele insignifiante ale omului. Odată cu impactul ciocnirii sufletești cu acel chip al seducerii mele, devin arhitectul, dar nu și săpânul absolut al unui regat lăuntric subjugat afectivității, al unui regat ce îl pot pierde
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Dinspre Cercul Literar, 229-238; Cornelia Ștefănescu, Despre „vremea șoferilor ruși...”, JL, 1998, 1-2; Cosma, Romanul, II, 380-385; Ghițulescu, Istoria, 406-407; Ungureanu, La vest, II, 29-43; Ileana Corbea, Nicolae Florescu, Resemnarea Cavalerilor, București, 2002, 147-155; Manolescu, Enciclopedia, 57-60; Nicolae Florescu, Memirea pribegilor, București, 2003, 125-137. N.Fl.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285420_a_286749]
-
poet interbelic și un prozator postbelic, OC, 2000, 40; Laurențiu Hanganu, Prefață la Opere, I, București, 2000, 31-47; Ileana Corbea, Cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca despre „omul care nu s-a plâns niciodată”, JL, 2003, 17-20; Nicolae Florescu, Menirea pribegilor, București, 2003, 293-295; Manolescu, Enciclopedia, 539-541. L.H.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
sută de brațe, l-a salvat pe Zeus de o primejdioasă uneltire a celorlalți olimpieni. Dar Tetis locuiește mai ales în palatul de sub mare al tatălui său, Nereu, iar greul creșterii copilului și adolescentului Ahile i-a revenit lui Foinix, pribeagul ocrotit de Peleu: prunc, Ahile nu mânca decât din mâna lui Foinix, care îl ținea în brațe la ospețe, îi tăia carnea și i-o dădea în gură; îi dădea și vin, pe care uneori copilul îl vărsa, pătându-i
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
prin stăpânire de sine. Patrocles, încă adolescent, în Opuntul lui de baștină, jucând arșice cu un băiat de seama lui, și-a ieșit din fire și, încăierându-se cu el, l-a omorât fără să vrea (așa a și ajuns, pribeag cu tatăl lui, să ceară azil la curtea lui Peleu). Putem crede - deși, firește, Homer nu spune asta explicit - că omorul săvârșit din imprudență i-a rămas, pentru toată viața, lecție de stăpânire, care apoi a luat forma bunătății și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
apartenența la o minoritate etnică să fie numai o chestiune personală, cu care nu tulburi „pacea lumii“. O mărturisea o vreme în urmă bucovineanul V. Posteucă, după ce pribegise în căutarea unui loc prin Austria, Germania, Franța, Canada, Statele Unite ale Americii: „Pribeag, de lacrimi mi-am umplut ulciorul,/ Precum în basmul mamei Lăcrimuș./ Azi, cînd mă răfuiesc cu vînzătorul,/ Mi-e gura cetluită cu căluș“ (Fără țară). Anul 2001 a fost declarat Anul Internațional al Limbilor, urmărindu-se, printre altele, stagnarea procesului
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
de unde și bogăția de informații asupra activității scriitorilor și intelectualilor români aflați în capitala Franței. De la primul număr, paginile 7-8 sunt consacrate rubricii permanente „România literară”, devenită, de la numărul 15, „România culturală”. Colaboratorii paginilor literar-culturale sunt Mircea Eliade (Păstori, haiduci, pribegi, Lupii și „Lupoaica”. Introducere la o istorie religioasă a Daciei, Tradiții universale în cultura românească, Amintiri despre Alexandru Busuioceanu), Eugen Ionescu (Caragiale, actual și universal), Al. Busuioceanu (Luchian. Patruzeci de ani de la moartea lui, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Balcic, Marsyas
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289346_a_290675]
-
geniul trândav, Închin a mea viață la scârbă și-ntristare Și-mi târâi printre anii-mi nefasta arătare.” (M. Eminescu) „Nimic nu înrăiește poate mai mult decât zădărnicia.” (O. Paler) • verbe de percepție (a vedea, a auzi, a simți etc.): „Pribeag, cum sunt, / Mă simt azi cel mai singuratic suflet.” (L. Blaga) • verbe ale cunoașterii (a afirma, a nega, a cunoaște, a tăgădui etc.): „Toate micile mizerii unui suflet chinuit Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imagini, mistere și simboluri părând o adevărată lume a halucinațiilor uneori prin experiențe mescalinice, dar ea este o îmbinare de mit, incantație și reverie descoperite în somnul poetului: Am văzut arhipeleaguri siderale și insule de vis/ Cu ceruri delirante deschise pribeagului rătăcitor./ Și-n aste nopți fără sfârșit când dormi exilul din abis/ Ce infinit de aripi ți-or da credința-n viitor?678. S-ar putea spune că visul reprezintă modalitatea noastră de limbaj în timpul somnului. Dialogul îl întreprindem cu
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
e de stat față în față. Cain se tânguiește: „Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi. Iată că Tu mă izgonești azi de pe fața pământului; eu voi trebui să mă ascund de Fața Ta și să fiu pribeag și fugar pe pământ; și oricine mă va găsi mă va omorî.” Este izgonit de pe fața pământului și să mai stea în Fața Domnului e cu neputință. Ascunderea este reversul apariției, a parusiei. Poate se instanțiază rușinea pe care singur trebuie
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
Abia cu două plachete târzii, Lângă hotar (1943) și Sângerări ardelene (1944), poezia să capătă mai multă individualitate. Ultima dintre acestea exprimă de la un capăt la altul jalea Transilvaniei de Nord, înrobita în urmă Dictatului de la Viena. Este mărturisirea unui pribeag, plângere a dorului de casă, poetul evocând fie plaiul transilvan aflat sub „stea fatală”, fie conturând portrete emblematice precum mama, dăscălita, clopotarul, morarul, cioplitorul de cruci, crâsnicul. În succesiunea lui Octavian Goga, St. O. Iosif și Aron Cotruș, I. scrie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287524_a_288853]
-
1952 se stabilește la Madrid și este, din 1954, alături de Traian Popescu, redactor la revista „Carpații” a lui Aron Cotruș. Colaborează cu versuri și proză la mai multe reviste ale exilului, mai ales la „Înșir’te mărgărite”, „Carpații” și „Almanahul pribegilor români”, fiind inclus într-o Mică antologie a poeziei românești în exil (1959). În „Carpații” publică, de asemenea, numeroase comentarii critice la rubrica „Ecouri. Reviste” și ia atitudine împotriva criticii practicate și în Occident din perspectivă extraliterară, amendând opiniile ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287322_a_288651]
-
este o structurală minimală a discursului artistic și poate reprezenta: - elemente ale naturii: izvorul, lacul, marea, codrul, muntele, luna, soarele, steaua, ploaia, zăpada, floarea, copacul etc./elemente primordiale: apa, focul, pământul, aerul (cerul) - ființe sau obiecte: visătorul, străinul, orfanul, răzvrătitul, pribeagul; pasărea, sălbăticiunea, calul năzdrăvan etc./oglinda, cartea, vioara, icoana, clepsidra, inelul, cheia, masca etc. - simboluri spațiale sau temporale: casa părintească, orașul, parcul/amurgul, toamna etc. - simboluri cromatice sau muzicale: albul, negrul, violetul ș.a./cântecul, doina, serenada - simboluri geometrice ori cifre
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
apărută în 1922, s-a constituit prin „selectarea rodului poetic a două decenii”, ceea ce dă întregului un aspect compozit. Lângă elegiile care eminescianizează (Plânsul codrului, Basm de toamnă, Dacă din apusul vis...) stau poeme care reiau povestea „evreului rătăcitor” (Cântecul pribeagului, Răvașul pribeagului, Voinicul) sau versuri de inspirație citadină și religioasă (Revolta lui Iov, Apocalipsă). În alte poezii, F. încearcă să găsească un răspuns cu privire la locul creatorului de artă într-o lume ostilă (Visătorul, Nou Prometeu), luptându-se, prearghezian, cu „credința
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287118_a_288447]
-
1922, s-a constituit prin „selectarea rodului poetic a două decenii”, ceea ce dă întregului un aspect compozit. Lângă elegiile care eminescianizează (Plânsul codrului, Basm de toamnă, Dacă din apusul vis...) stau poeme care reiau povestea „evreului rătăcitor” (Cântecul pribeagului, Răvașul pribeagului, Voinicul) sau versuri de inspirație citadină și religioasă (Revolta lui Iov, Apocalipsă). În alte poezii, F. încearcă să găsească un răspuns cu privire la locul creatorului de artă într-o lume ostilă (Visătorul, Nou Prometeu), luptându-se, prearghezian, cu „credința” și „tăgada
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287118_a_288447]
-
Dorința de instaurare a unei relații între om și divinitate este exprimată și cu ajutorul rimei încrucișate, a ritmului neregulat, care se amestecă în unele versuri, cu cel regulat. Dar un Dumnezeu ascuns, mut, inexistent îl condamnă pe poet la singurătate, "pribeag", "uitat de câmpie", "cu fruct amar", țepos și aspru în îndârjirea vie. Este un psalm al însingurării, al părăsirii (N. Balotă). De astă dată, tonul fundamental este acela al tânguirii în legătură cu absența divinității, al lamentației pe tema singurătății omului în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]