KorAP: Find »[drukola/base=primus & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 14 >

328 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

mâna stângă își apăsa umărul rănit, care îl durea îngrozior. Caecina se uită în sus, spre generalul flavienilor, și-i spuse trufaș că peste puțină vreme Flavius Valens avea să vină din Umbria și-i va înfrânge cu siguranță. Antonius Primus îl vedea pe Alienus clătinându-se, ca și cum pământul s-ar fi cutremurat. Le porunci alor săi să-l ia în primire pe Caecina Alienus și să-l trimită cât mai repede în Africa, unde avea să-i fie predat lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
sunteți? Ieșiți afară. Vreau să rămân singur cu el. Proculus rămase în cortul Pretoriului, alături de Antonius, trei zile și trei nopți. În toată vremea asta nu lăsă pe nimeni să intre. Ovațiile soldaților bubuiră ca un tunet. Vestea că Antonius Primus era salvat trecuse din gură în gură. Generalul se ivi la intrarea cortului. Stătea drept, privind mândru în jur. Obrajii lui palizi erau bărbieriți. Când ieși din cort, mulți îl zăriră în spatele său pe Proculus, care se înfășura în paenula

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-mi dau seama că te neliniștește ceva. Ce s-a întâmplat? Am zăcut atâtea zile... Ce s-a întâmplat între timp? — Trebuie să-ți vorbesc. Soldații din jur nu pierdeau nici un cuvânt din discuția celor doi. Îl văzură pe Antonius Primus, generalul lor iubit, urmându-l pe Varus în cortul Pretoriului. Acolo, Antonius îi văzu pe Titus și pe Errius Sartorius, care îl așteptau. Se așeză, întunecat la chip. Varus se așeză în fața lui. — Nu înțeleg, spuse Antonius privind în jur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
care reușise să convingă cu banii ei un guvernator din cale-afară de slab... Calvia pusese să se adauge două aripi mari efigiei de marmură a zeiței, pentru a o transforma în statuia Victoriei și a celebra astfel victoria lui Antonius Primus la Bedriacum. Un numid ducea mesajul în care Calvia îi scria lui Antonius că statuia îi fusese dedicată și că se afla în locuința ei de la Brixia, unde se ridica, maiestuoasă, pe pardoseala din mozaic reprezentând cele patru anotimpuri, prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe pardoseala din mozaic reprezentând cele patru anotimpuri, prin care trecuse și Antonius în acel teribil an de război civil, ajuns acum la final. Mesagerul Calviei pieri însă în furtuna de zăpadă cu care se lupta și armata lui Antonius Primus, în încercarea de a trece peste Appenninus. Erau primele zile ale lui decembrie, și iarna se anunța foarte grea. Armata flavienilor își croi drum prin furtună, afundându-se în zăpadă la fiecare pas. Mulți soldați pieriră în avalanșe; alții, având

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
anunța foarte grea. Armata flavienilor își croi drum prin furtună, afundându-se în zăpadă la fiecare pas. Mulți soldați pieriră în avalanșe; alții, având mâinile și picioarele înghețate, se aruncau în propriile săbii, nefiind în stare să îndure gerul. Antonius Primus, neobosit, mergea înainte și înapoi de-a lungul coloanei soldaților săi, încurajându-i și ajutându-i. Era un exemplu pentru toți. Nimeni nu-i purta pică pentru că-și obosea atât de tare oamenii. Învinseră zăpada prin tenacitatea, voința și avântul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lor. Pe un ger cumplit, sub un cer senin, se opriră la Carsulae. Pe imensa câmpie se ridicară imediat taberele flavienilor, ce se puteau aproviziona ușor din bogatele municipii ale Umbriei - Tuder, Perusia, Spoletium -, care trecuseră de partea lui Antonius Primus. Armata vitelliană fusese respinsă și se afla la vreo zece mile de ei. Mai departe era Narnia, iar dincolo de ea - Roma. Doi soldați călare își făcură apariția dinspre miazăzi, ducând însemnele care arătau că erau ambasadorii lui Vitellius, și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
departe era Narnia, iar dincolo de ea - Roma. Doi soldați călare își făcură apariția dinspre miazăzi, ducând însemnele care arătau că erau ambasadorii lui Vitellius, și se îndreptară spre tabăra flavienilor. După scurt timp, fură conduși în cortul Pretoriului, unde Antonius Primus și Arrius Varus îi primiră tăcuți. La un semn al lui Antonius, cei doi se așezară. Băură vinul pe care li-l oferi un soldat și mâncară pâine și năut. Nimeni nu scotea o vorbă. Antonius îl recunoscu pe cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și că îi vei îndeplini dorințele, confirmând astfel propunerea lui Mucianus? întrebă Allius Cerpicus scrutând chipul lui Antonius. Din câte am înțeles eu, Vespasianus, Mucianus și mulți dintre ofițerii tăi, invidioși pesemne din pricina victoriilor tale, nu vor ca tu, Antonius Primus, să intri în Roma ca un cuceritor. Alții vor să aibă parte de asta, primul dintre toți Mucianus. Antonius se strădui să nu izbucnească. Pentru a-și învinge impulsivitatea obișnuită, adoptă un ton sarcastic: — Cui ar trebui să se predea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
din metal, pe care Valerius citi cuvântul „Perseverați“. Zâmbi ironic, gândindu-se că poporul era entuziasmat de jocuri, fără să-și dea seama că era prins în ghearele unui împărat avid și inept. Uita că puternica armată a lui Antonius Primus ajunsese la porțile orașului. Își dădu seama că chipurile arbitrilor, inspectorilor și medicilor care mergeau în fața purtătorilor frunzelor de palmier erau neliniștite, înspăimântate chiar; expresiile lor sumbre contrastau cu atmosfera de sărbătoare. La fel de încruntați erau atleții care practicau pugilatul sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Marte îmi întoarce spatele, iar prezicătorii își bat joc de mine... Vitellius vorbea, plângea și mesteca în același timp. — Caecina m-a trădat, lui Valens i-au tăiat capul... Armata mea continuă să piardă. Foarte mulți au dezertat, iar Antonius Primus învinge. A ajuns acum la porțile Romei... Skorpius s-a sinucis, iar Orpheus trăiește. Oare toate astea nu-s de-ajuns? Luă o altă bucată de pâine pe care i-o întindea Listarius. Am încercat să-l ucid pe Orpheus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-i supraviețuiești. Vitellius clătină din cap, izbucnind în hohote. — Dușmanii mei... n-au făcut decât să mă denigreze. Eu sunt nevinovat. — Liniștește-te. Ai plâns în fața poporului, în fața palatului, la Rostra, în timpul adunării. Încetează cu plânsul. Acceptă propunerea lui Antonius Primus și abdică. — Poporul mă iubește și nu vrea să abdic. Eu aș pleca imediat din Roma, fiindcă nu mai pot - lacrimile prinseră să i se prelingă din nou pe obraji, în timp ce Listarius îi întindea o cupă cu vin. Și tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în timp ce Listarius îi întindea o cupă cu vin. Și tu m-ai trădat. Știu că, împreună cu cele trei cohorte ale tale și cu milițiile, încerci să anihilezi trupele care au rămas alături de mine și să-i predai orașul lui Antonius Primus. — Știi că am oroare de sânge. Doar n-o să încep un război la Roma... Nu vreau morți. Dar te-am chemat aici, în templul lui Apollo, ca să-ți cer să abdici și să juri că te vei retrage cu familia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
sos de nuci, dar Allius Cerpicus i-l luă din mână. — Dacă ai vești rele, să nu mi le spui, porunci Vitellius și întinse mâinile. Dă-mi vasul cu mâncare. — Trupele staționate la Narnia i s-au predat lui Antonius Primus. Generalul flavian le-a primit în rândurile armatei sale... Toți au dezertat. — Tu îmi aduci doar vești rele. De când te-ai întors de la întâlnirea cu Antonius Primus, prezența ta nu-mi mai face plăcere. Îi făcu din nou semn: — Dă-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vasul cu mâncare. — Trupele staționate la Narnia i s-au predat lui Antonius Primus. Generalul flavian le-a primit în rândurile armatei sale... Toți au dezertat. — Tu îmi aduci doar vești rele. De când te-ai întors de la întâlnirea cu Antonius Primus, prezența ta nu-mi mai face plăcere. Îi făcu din nou semn: — Dă-mi vasul. — Antonius Primus a ajuns la Ocriculum, la patruzeci de mile de oraș. Va rămâne acolo să sărbătorească Saturnaliile. — Dă-mi vasul cu țipari. Se spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
a primit în rândurile armatei sale... Toți au dezertat. — Tu îmi aduci doar vești rele. De când te-ai întors de la întâlnirea cu Antonius Primus, prezența ta nu-mi mai face plăcere. Îi făcu din nou semn: — Dă-mi vasul. — Antonius Primus a ajuns la Ocriculum, la patruzeci de mile de oraș. Va rămâne acolo să sărbătorească Saturnaliile. — Dă-mi vasul cu țipari. Se spune că ai abdicat. — Poporul e gata să lupte alături de tine. Vitellius întinse mâinile, exasperat. În picioare lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
țiparii ăia. Listarius dădu să ia vasul din mâinile lui Allius Cerpicus, care îl fulgeră cu privirea. — Nu te mișca! Se întoarse spre împărat și îi spuse, aproape rugător: — Ai jurat că vei abdica și-l vei lăsa pe Antonius Primus să intre în Roma cu armata sa, fără vărsare de sânge... Lasă-l pe prefect să-i deschidă porțile orașului. Chiar azi ne vom pregăti să plecăm din Roma. Domnia ta s-a terminat, Vitellius. Te așteaptă o viață tihnită. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
te voi trăda. Vitellius își vârî mâinile în vas și începu să mănânce privind în gol, indiferent la cuvintele lui Cerpicus. Își șterse gura cu dosul mâinii. — Ai spus că Flavius Sabinus și Domitianus sunt la Capitolium? — Da. — Iar Antonius Primus s-a oprit la Ocriculum să sărbătorească Saturnaliile? — Știi prea bine că pe timpul Saturnaliilor armata stă pe loc. Jocurile în cinstea zeului Saturnus sunt sacre... poate cele mai sacre dintre toate sărbătorile noastre. Eu însumi sunt un credincios al zeului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Romei și pe consul, cărora apoi le tăiară capetele. Vitellius făcu semn ca trupurile celor doi să fie duse de acolo. Urcă treptele ce duceau la palat și intră în sala principală. Îi dictă libertului Asiaticus un mesaj pentru Antonius Primus, în care îi oferea funcția de consul, bani și pe fiica sa de soție. În schimb, îi cerea să-l trădeze pe Vespasianus și să i se alăture lui. Citi zâmbind scrisoarea, pe care o încredință repede unui mesager. 42

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe fiica sa de soție. În schimb, îi cerea să-l trădeze pe Vespasianus și să i se alăture lui. Citi zâmbind scrisoarea, pe care o încredință repede unui mesager. 42 Mesagerul strâmbă din buze când îl văzu pe Antonius Primus rupând hotărât scrisoarea lui Vitellius. — Acesta e răspunsul tău? îl întrebă cu un aer jignit. În mai puțin de o zi, străbătuse câmpia și pădurile și ajunsese la vreo douăzeci de mile de Roma, la Saxa Rubra, unde staționa armata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Toate celelalte nu mai au nici o însemnătate. Martialis făcu sul pergamentul. — Am scris o poezie pentru tine. — Vreau s-o citesc. Martialis se ridică. — Nu acum. Îi strânse mâna lui Antonius. — Nu acum... Ne vom revedea la Roma, prietene. Antonius Primus își diviză armata în trei părți. Coloana centrală înaintă pe Via Flaminia, aripa dreaptă pe malul Tibrului, iar aripa stângă pe Via Salaria. Vitellienii, împărțiți tot în trei corpuri de armată, încercară să opună rezistență. În acea după-amiază înnorată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
înnorată de decembrie, Roma fu zguduită de lupta violentă dintre flavieni și vitellieni. Se lupta pe străzi, în piețe, în grădini... Flavienii erau mai bine conduși, dar vitellienii erau în siguranță în labirintul de străduțe pe care soldații lui Antonius Primus nu-l cunoșteau. De pe acoperișuri, vitellienii aruncau cu pietre. Flavienii răspundeau la fel. Soldații luptau pe Câmpul lui Marte, pe câmpia ce se întindea între Tibru și Capitolium... Poporul aclama lupta sângeroasă ca și cum s-ar fi aflat în arenă, strigând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Castrul Pretoriului. Flavienii erau de-acum siguri de victorie, în timp ce vitellienii se apărau cu disperare. În retragere, distrugeau casele, templele, capelele votive și altarele și ucideau pe oricine le ieșea în cale. Reușiră să-i prindă în capcană pe Antonius Primus și pe Arrius Varus, pe Câmpul lui Marte. Errius Sartorius își deschise drum printre atacatori. — Du-te, Errius! strigă Antonius înfigând sabia în pieptul unui dușman. Du-te... Găsește-l pe Vitellius! Se întoarse spre doi soldați care se năpusteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
guvernatorul din Judaea, ales împărat de armatele din Africa. Evenimentele acestui an - în care Imperiul a cunoscut ororile războiului civil - sunt povestite în amănunt de Tacitus în cele patru volume ale Istoriilor sale, în care se distinge figura lui Antonius Primus, curajosul general al armatei romane, numit de istorici „eroul lungului an“, personaj-cheie al întâmplărilor. Protagonistul romanului este fratele lui Antonius Primus, Valerius, un medic care, prin forța împrejurărilor, ajunge cel mai bun gladiator din Imperiu. Arhetip al figurii gladiatorului, Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
povestite în amănunt de Tacitus în cele patru volume ale Istoriilor sale, în care se distinge figura lui Antonius Primus, curajosul general al armatei romane, numit de istorici „eroul lungului an“, personaj-cheie al întâmplărilor. Protagonistul romanului este fratele lui Antonius Primus, Valerius, un medic care, prin forța împrejurărilor, ajunge cel mai bun gladiator din Imperiu. Arhetip al figurii gladiatorului, Valerius își trăiește aventurile și își îndeplinește misiunea în cadrul unor evenimente în care sunt implicate personaje istorice sau fictive: Antonius Primus, Galba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]