KorAP: Find »[drukola/base=prință & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...21 >

502 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

să faci așa ceva. În orice caz, nu-i permis. Despre ce versuri e vorba? Recită-mi-le, precis că le știi! Vreau neapărat să știu versurile. Toată viața n-am putut suferi versurile, parcă am avut o presimțire. Pentru Dumnezeu, prințe, rabdă, cred că amândoi va trebui să răbdăm, i se adresă ea prințului Lev Nikolaevici. Era foarte mâhnită. Prințul Lev Nikolaevici vru să spună ceva, dar, din pricina fâstâcelii care tot nu-i trecuse, nu putu scoate o vorbă. Numai Aglaia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cei prezenți. — Ar fi foarte bine dacă ați pune capăt singur și pe loc acestei tărășenii, spuse Aglaia cu o seriozitate cumva deosebită, apropiindu-se de prinț. Iar nouă permiteți-ne să fim martori. Vor să vă împroaște cu noroi, prințe, și dumneavoastră trebuie să vă justificați în mod solemn: de pe acum mă bucur grozav pentru dumneavoastră. — Și eu vreau ca, în sfârșit, să se termine cu această pretenție infamă! strigă generăleasa. Ia-i tare, prințe, nu-i cruța! Mi-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să vă împroaște cu noroi, prințe, și dumneavoastră trebuie să vă justificați în mod solemn: de pe acum mă bucur grozav pentru dumneavoastră. — Și eu vreau ca, în sfârșit, să se termine cu această pretenție infamă! strigă generăleasa. Ia-i tare, prințe, nu-i cruța! Mi-au împuiat capul cu tărășenia asta, mult sânge rău mi-am făcut din pricina ta. De fapt, sunt și eu curioasă să-i văd. Cheamă-i, iar noi mai stăm. Aglaia s-a gândit bine. Dumneata, prințe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prințe, nu-i cruța! Mi-au împuiat capul cu tărășenia asta, mult sânge rău mi-am făcut din pricina ta. De fapt, sunt și eu curioasă să-i văd. Cheamă-i, iar noi mai stăm. Aglaia s-a gândit bine. Dumneata, prințe, ai auzit ceva despre asta? i se adresă ea prințului Ș. — Sigur că am auzit; tot în casa dumneavoastră. Dar și eu țin mult să-i văd pe acești tineri, îi răspunse prințul Ș. — De-alde ăștia sunt nihiliștii, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
necesitatea dezintegrării Rusiei; nu, rogu-vă, ei consideră că e chiar dreptul lor să nu se oprească în fața nici unei piedici, dacă-și doresc ceva foarte mult, chiar dacă ar fi nevoie, pentru asta, să facă de petrecanie la opt persoane. Însă, prințe, nu v-aș sfătui, totuși... Dar prințul se ducea de-acum să le deschidă musafirilor. Îi calomniezi, Lebedev, zise el zâmbind, te-a mâhnit foarte mult nepotul. Nu-l credeți, Lizaveta Prokofievna. Vă încredințez că alde Gorski și Danilov 45

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
fi întâmplat mie, mârâi boxerul, adică, dacă aș fi fost implicat direct, ca om de onoare ce sunt, în locul lui Burdovski... eu... — Domnilor, doar acum un minut am aflat că sunteți aici, zău așa, repetă iar prințul. — Nu ne temem, prințe, de prietenii dumneavoastră, oricine-ar fi dumnealor, pentru că avem tot dreptul, declară din nou nepotul lui Lebedev. — Totuși, permiteți-mi să vă întreb ce drept ați avut, strigă iar Ippolit, de data aceasta înfierbântându-se peste poate, să expuneți problema

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la cel mai înalt grad de indignare. — Încetează, Kolea! strigă prințul pe ton implorator. Din toate părțile se auziră vociferări. — Citește! Citește orice-ar fi! le-o reteză Lizaveta Prokofievna, care se vedea că se stăpânește doar cu mari eforturi. Prințe! Dacă nu mai citește, ne certăm! Nu mai era nimic de făcut. Kolea, înfierbântat, roșu, tulburat, continuă lectura cu vocea emoționată: „Însă, în timp ce proaspătul nostru milionar era, cum s-ar zice, în al nouălea cer de bucurie, s-a produs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că domnul Burdovski a reușit... dar... vreau să spun că, dacă tot ați făcut publică această istorie, de ce v-ați supărat mai adineaori când eu, de față cu prietenii mei, am deschis discuția? În sfârșit! bombăni înfuriată Lizaveta Prokofievna. — Și, prințe, chiar ați binevoit să uitați, zise Lebedev, cuprins parcă de febră, nemaiputându-se stăpâni și strecurându-se deodată printre scaune, ați binevoit să uitați că numai cordialitatea și neasemuita bunătate a inimii dumneavoastră v-au îndemnat să-i primiți și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
eu, în calitate de proprietar al casei, chiar cu cea mai mare plăcere posibilă... Absolut corect! tună deodată, din profunzimea camerei, generalul Ivolghin. — Ajunge, Lebedev, ajunge, ajunge... dădu prințul să înceapă, dar o explozie de indignare îi acoperi vorbele. Nu, scuzați-ne, prințe, scuzați-ne, acum nu mai e de ajuns! aproape că-i acoperea pe toți, strigând, nepotul lui Lebedev. Acum problema trebuie pusă clar și ferm, pentru că se vede că nu e înțeleasă. Aici s-au amestecat clenciuri juridice și, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
strigând, nepotul lui Lebedev. Acum problema trebuie pusă clar și ferm, pentru că se vede că nu e înțeleasă. Aici s-au amestecat clenciuri juridice și, pe baza acestor clenciuri, suntem amenințați că ni se va face vânt pe scări! Dar, prințe, chiar ne credeți atât de proști încât să nu înțelegem că problema noastră nu e câtuși de puțin juridică și că, dacă ar fi s-o luăm juridic, n-am avea dreptul, după lege, să vă pretindem nici măcar o rublă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la iveală cu și mai multă claritate. — E adevărat, așa ne-am înțeles, confirmă nepotul lui Lebedev. — Atunci, dacă așa ați vrut, de ce adineaori, de la primele cuvinte, s-a lăsat cu strigăte și larmă? se miră prințul. — Și în privința articolului, prințe, se amestecă boxerul, care ținea foarte mult să strecoare și el o vorbă și de aceea acum se simțea plăcut înviorat (se putea bănui că asupra lui acționa vizibil și puternic prezența doamnelor), în privința articolului, recunosc că într-adevăr eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
întregime și imediat am primit de la el încuviințarea de a-l publica, dar vă rog să fiți de acord că l-aș fi putut publica și fără să-i cer permisiunea. Transparența este un drept general, nobil și binefăcător. Sper, prințe, că sunteți atât de progresist ca să nu negați acest lucru... Nu neg nimic, dar fiți de acord că în articolul dumneavoastră... — E multă vehemență, vreți să spuneți? Dar aici, ca să zic așa, e vorba de folosul societății și, în sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o coțcărie! Doar pe-atunci nu cunoșteam personal pe nici unul dintre dumneavoastră, nici numele nu vi le știam; am judecat numai după Cebarov; de fapt, vă spun pentru că... dacă ați ști de câte ori am fost amarnic înșelat de când am primit moștenirea! — Prințe, sunteți teribil de naiv, observă ironic nepotul lui Lebedev. — Și pe deasupra - prinț și milionar! Având, poate, într-adevăr o inimă bună și simpluță, desigur că nu sunteți totuși în stare să scăpați de legea generală, proclamă Ippolit. — Se poate, domnilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dreptul... nu aveți dreptul! izbucni Burdovski. — Fiul nu răspunde pentru fapta desfrânată a tatălui, iar mama nu-i vinovată, strigă cu patimă Ippolit. — Cu atât mai mult, se pare, ar fi trebuit s-o cruțe... rosti prințul cu sfială. — Dumneavoastră, prințe, nu sunteți doar naiv, ci, poate, ați mers chiar mai departe, rânji răutăcios nepotul lui Lebedev. — Și ce drept ați avut?... strigă Ippolit cu vocea cea mai nefirească. — Nici un drept, nici unul! îl întrerupse prințul în grabă. Aici aveți dreptate, recunosc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ca să-l îndrum, iar în al treilea rând am dat dispoziție să i se înmâneze zece mii de ruble, adică toată suma care, după calculele mele, ar fi putut s-o cheltuiască Pavlișcev pentru mine... — Cum? Numai zece mii? strigă Ippolit. — Ei, prințe, nu sunteți prea tare la aritmetică sau, dimpotrivă sunteți foarte tare, dar o faceți pe neștiutorul! strigă nepotul lui Lebedev. — Cu zece mii nu sunt de acord, spuse Burdovski. — Antip! Acceptă! îi șopti boxerul, vorbind repede și deslușit, aplecându-se din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
larma generală; toți discutau de-acum zgomotos, toți judecau, unii se contraziceau, alții râdeau. Ivan Feodorovici Epancin era în ultimul hal de furie și, arătându-și demnitatea jignită, o aștepta pe Lizaveta Prokofievna. Nepotul lui Lebedev strecură ultimul cuvânt: — Da, prințe, trebuie să vă recunoaștem ce e al dumneavoastră, că știți totuși să profitați de... ei, de maladia pe care o aveți (ca să mă exprim mai decent); ați izbutit să oferiți prietenia și banii dumneavoastră într-o formă atât de iscusită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sau prea inocentă, sau prea abilă... de altfel, dumneavoastră știți mai bine. — Dați-mi voie, domnilor! strigă Gavrila Ardalionovici, care între timp desfăcuse plicul cu bani. Aici nu sunt câtuși de puțin două sute cincizeci de ruble, ci numai o sută. Prințe, am verificat ca să nu iasă vreo încurcătură. — Lăsați, lăsați, făcu prințul, dând din mâini spre Gavrila Ardalionovici. Nu, nici un „lăsați“! se agăță imediat și de asta nepotul lui Lebedev. Ne jigniți cu acest „lăsați“, prințe. Nu ne ascundem, spunem pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ruble, ci numai o sută. Prințe, am verificat ca să nu iasă vreo încurcătură. — Lăsați, lăsați, făcu prințul, dând din mâini spre Gavrila Ardalionovici. Nu, nici un „lăsați“! se agăță imediat și de asta nepotul lui Lebedev. Ne jigniți cu acest „lăsați“, prințe. Nu ne ascundem, spunem pe față; da, aici e doar o sută de ruble, nu două sute cincizeci, dar oare nu e totuna... N-nu, nu e totuna..., izbuti să strecoare Gavrila Ardalionovici, afișând un aer de nedumerire naivă. — Nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
am ieșit singură. Măcar de fiicele tale puteai avea grijă! Acum însă o să nimerim drumul și fără tine, iar rușine avem destulă, cât să ne-ajungă pentru un an întreg... Stai un pic, vreau să-i mulțumesc și prințului!... Mulțam, prințe, pentru tratație! Și eu care mă pregătisem să ascult tineretul... Asta-i o josnicie, o josnicie! E un haos, o nerușinare cum nici nu se poate visa! Și chiar or fi mulți din ăștia?... Taci, Aglaia! Taci, Alexandra! Nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îi corupe. Și pe băiatul ăsta mi l-ai corupt (arătă iar spre Kolea); numai de tine aiurează, îi bagi ateismul în cap, nu crezi în Dumnezeu, ai putea fi biciuit, stimate domn, dar nu-mi pasă de dumneata!... Deci, prințe Lev Nikolaevici, te duci mâine la ei, te duci? îl întrebă ea din nou pe prinț, aproape sufocându-se. — Mă duc. Nu mai vreau să te cunosc după asta! Dădu să-i întoarcă spatele și să plece, dar iarăși se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și prințul... toți suntem de o bunătate de tot hazul... Prințul se precipită, Lebedev ieși în fuga mare din cameră, urmat de Vera. — Chiar așa, spuse tăios generăleasa, vorbește, dar mai încet și n-o lua razna. M-ai înduioșat... Prințe! N-ai merita să beau ceaiul la tine, dar fie, rămân, deși nu-i cer nimănui iertare! Nimănui! Prostii!... De altfel, dacă te-am ocărât, prințe, iartă-mă - numai dacă vrei, desigur. Oricum, nu rețin pe nimeni, li se adresă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
tăios generăleasa, vorbește, dar mai încet și n-o lua razna. M-ai înduioșat... Prințe! N-ai merita să beau ceaiul la tine, dar fie, rămân, deși nu-i cer nimănui iertare! Nimănui! Prostii!... De altfel, dacă te-am ocărât, prințe, iartă-mă - numai dacă vrei, desigur. Oricum, nu rețin pe nimeni, li se adresă ea, părând neobișnuit de mânioasă, soțului și fiicelor ei, ca și cum ei toți ar fi fost teribil de vinovați cu ceva față de ea; pot ajunge și singură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sunt bolnav, îi răspunse prințul distrat și chiar impacientat. Își auzi numele, Ippolit vorbea de el. — Nu credeți? râdea isteric Ippolit. Mă așteptam la asta, dar prințul va crede pe loc și nu se va mira câtuși de puțin. — Auzi, prințe? se răsuci spre el Lizaveta Prokofievna. Auzi? Toți râdeau. Agitat, Lebedev ieșise în față și se învârtea dinaintea Lizavetei Prokofievna. — Zice că fandositul ăsta, gazda ta... i-a corectat domnului de colo articolul care mai adineaori a fost citit aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Sunt ticălos, ticălos! începu să îngaime Lebedev, bătându-se cu pumnii în piept și aplecându-și capul din ce în ce mai jos. Nu mai pot eu că ești ticălos! Crede că, dacă zice: sunt ticălos, scapă basma curată. Și nu ți-e rușine, prințe, să te înhăitezi cu asemenea oameni? Te mai întreb o dată. N-o să te iert în vecii vecilor! — O să mă ierte prințul! rosti Lebedev cu convingere și umilință. — Numai onestitatea, spuse deodată sus și tare Keller sărind în picioare și adresându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu bună știință, mi-am dat seama că numai dumneavoastră veți fi impresionată, pentru că într-adevăr prințul îl va ierta și cu siguranță l-a și iertat... poate chiar i-a găsit o scuză în sinea lui, nu-i așa, prințe? Se sufoca, ciudata lui emoție creștea de la un cuvânt la altul. — Și?... spuse mânioasă Lizaveta Prokofievna, mirându-se de tonul lui. Și? — Am auzit multe de felul ăsta despre dumneavoastră... cu mare bucurie... m-am deprins foarte mult să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]