KorAP: Find »[drukola/base=prior & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...11 12 13 ...111 >

2,775 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

turcească. În realitate, erau niște straie potrivite mai curând pentru călătorie decât pentru perindările prin oraș. Poate că era un pelerin Înzestrat cu solide mijloace economice, după cum indica și prezența lui În zona nobilă a hanului. Înfrângându-și scârba instinctivă, priorul mișcă ușor capul, Îndepărtându-i părul alb și lung ce Îi cobora pe ambele părți ale feței, pe care o, și apoi Îl ridică spre sine. Chipul victimei acoperea era marcat de o strâmbătură Îngrozită, ascundea astfel vederii. Și totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
casa lui Alberto lombardul. În piațeta din fața prăvăliei se adunase o mulțime de oameni. Bărbați și femei zgâindu-se emoționați la ceva din fața lor, printre strigăte și râsete. Crezând că era vorba de un saltimbanc care Își prezenta caraghioslâcurile mizerabile, priorul Își croi drum printre oameni, gata să le poruncească să părăsească locul. Găsi, Însă, altceva decât se așteptase să găsească. La colțul străzii fusese ridicat un stâlp al infamiei, al cărui clește din lemn strângea mâinile și gâtul unui bărbat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Aceste incizii, pe una dintre roți. Dante Își apropie capul de punctul pe care celălalt i-l arăta. - Caractere maurești, zise după o scurtă examinare. Celălalt Încuviință din cap. - Mașinăria asta a fost construită de necredincioși. Unde ai găsit-o? Priorul nu răspunse. Imaginea galerei Îi străfulgerase o clipă prin minte, cu Încărcătura ei de moarte. Făcu un gest vag, slobozind câteva cuvinte, În legătură cu unele chestiuni economice, confidențiale. Dar celălalt nu părea să Îi acorde atenție, captivat cum era de ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
acele cuvinte. - Există ceva necuviincios În a vrea să simulezi viața, să răstorni rânduiala lumii create și să reduci ființele la niște obiecte din lemn sau din metal, punându-le În locul cuvenit celor Însuflețite. - Să răstorni logica și natura? Întrebă priorul. Cuvintele acelea Îi sugeraseră un gând. Și galera pe care o explorase părea să fie o incredibilă răsturnare a sensului lucrurilor. Un obiect născut pentru a ocroti viața pe mare, transformat Într-o ambarcațiune infernală. - Dar Dumnezeu ne-a poruncit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
religios. - De n-ar fi fost omorât... continuă el. - Al-Jazari a fost omorât? De ce? - A fost condamnat la moarte chiar de coreligionarii lui. Se pare că Înnebunise. Sau, cel puțin, asta s-a știut după câțiva ani, pe pământurile creștinilor. Priorul Își mângâia bărbia, reflectând. Parcă voia să Își lungească maxilarul inferior, atât de mult trăgea de el. Căzut pe gânduri, Își trecu un deget peste caracterele gravate, străbătându-le Încă o dată volutele. „Alah e mare, dar al-Jazari e și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cu decorațiunile de pe margini. Tânărul Îi urmărise mișcările cu teamă. Dante Îi interceptă privirea când Își ridică ochii pentru a-l Întreba. - E o carte de preț, păgânule. Cum se intitulează? - E povestea unui vis. Kitab al Mi’raj. Involuntar, priorul strângea cu putere scrierea În mână, ca pentru a o reține. Cu ani În urmă, maestrul său Brunetto Îi vorbise despre volumul acela rar, Liber scalae Machometi. Călătoria lui Mahomed În Împărăția umbrelor, până la tronul lui Dumnezeu. Ar fi vrut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
putea și eu să fac văzduhul să tremure asemenea lor... eventual cu câte o bășină. Poetul se Îndreptă Înspre el, strângând din pumni și roșu la față. Celălalt se feri, simulând o expresie de groază caraghioasă. - Pentru numele lui Dumnezeu, priorule, ce față Înfricoșătoare! Aceeași pe care ți-am văzut-o la Campaldino. De aceea am Învins noi atunci: printre aretini nu era nici unul așa de fioros ca tine. Între timp, Dante ajunsese până la el. Îl măsură din cap până În picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
iubire, exclamă el cu obișnuitul său aer zeflemitor. Dante ridică din umeri cu un gest de lehamite. Cunoștea prea bine acea formulă, semnul de recunoaștere al Credincioșilor Iubirii. - Dar ceva bani n-ar strica nici ei! conchise sienezul. La amiază Priorul se despărți de prietenul său. Nu știa ce să facă, dezbinat Între dorința de a aprofunda cercetarea și nevoia de a se Întoarce la San Piero. Canicula cocea pietrele din caldarâm, ridicând volute de praf fierbinte. Simți În ochi iritația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
dibui rezistența solidă a mușchilor, ca și când trupul i-ar fi fost mai tânăr. Marcello se retrăsese din instinct, de parcă s-ar fi ferit să fie atins de poet. - Iartă-mă, messere, zise el În grabă surprinzând expresia de uimire a priorului. E un vechi obicei de-al meu, căpătat de pe vremea când vindecam leproșii, peste mare. - Ai de gând să te Întorci la gazda dumitale? Îl Întrebă Dante. - Da... dar orașul vostru s-a schimbat mult de când am fost data trecută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Da... dar orașul vostru s-a schimbat mult de când am fost data trecută, cu mulți ani În urmă, răspunse bătrânul, plimbându-și privirea peste clădirile din jur. Ți-ar displăcea să mă Însoțești o bucată de drum? Fără o vorbă, priorul Îl luă de subsuoară, Îndreptându-se Încet către ruinele vechilor terme, pe strada ce ducea spre han. Străbătură În tăcere vreo sută de pași. Marcello continua să privească În jur, ca și când ar fi căutat În memorie o corespondență Între amintirile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mult urina mea miroase a miere și un foc lăuntric Îmi mistuie măruntaiele. Mă rog lui Dumnezeu numai să Îmi mai lase timpul să Îmi duc opera la bun sfârșit, Încheie dânsul, aplecându-se să mai bea o dată de la fântână. Priorul Îl așteptă să Își potolească oarecum arsura. Apoi omul se ridică, lingându-se pe buze ca pentru a sorbi și ultima picătură. Avea aerul că se simțea mai bine. - Ar fi trebuit să Închei și eu pactul de la Ierusalim, murmură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
noastre după ce s-au revărsat din haznalele unde s-au adăpostit mai Întâi, iar acum o fac pe stăpânii, pe pământul pe care părinții noștri l-au răscumpărat cu sângele lor de sub barbari. Acum, Florența parcă e o iapă nărăvașă. Priorul se Întrerupse, continuând să fixeze cu ochi dușmănoși acea mulțime de tineri. Între timp, Își masa maxilarul, ștergându-și cu dosul mânecii un pârâiaș de sânge care Îi ieșea din buza crăpată. Arrigo părea să Îi fi urmărit cuvintele cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe drumul spre Pisa. Ceva a ars pe pământurile familiei Cavalcanti. - Ceva? Ce vrei să zici? - Oamenii mei n-au știut să spună. Poate o fânărie. Ceva mare, oricum. Totul e scrum. Și hanul crimei aparținea familiei Cavalcanti, Își aminti priorul. Poate că era vorba de o simplă coincidență. Dar În sinea sa era neliniștit. Faptul acela părea să fie În legătură cu celelalte nenorociri. Ca un desen șters ce Începe din nou să se vadă pe foaie. - Cât de departe e focul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
scânduri de tâmplărie. Ajuns În apropierea rugului, Dante coborî de pe cal, Îndreptându-se pe jos de zona arsă. În spatele său, bargello descălecase și el greoi, cu un oftat de nemulțumire, imitat de soldați. - Ai descoperit cine a construit... asta? Întrebă priorul. - Nu, Încă nu. Sunt pământuri ce aparțin familiei Cavalcanti, ți-am mai spus, necultivate de mult, fără intrări la cadastrul recoltei și nici măcar impozitate. Există doar o moșioară prin părțile astea, dar e la mai mult de două leghe de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
facem o idee mai exactă despre forma acestui lucru, murmură Dante. De regulă, forma este accident, dar, În unele cazuri, poate fi și substanță, adăugă În sinea lui. Șeful poliției ascultase perplex ultimele cuvinte și se pregătea să replice, dar priorul o pornise deja grăbit, revenind spre exterior. Observase că, printre rămășițe, se remarcau puncte unde grinzile retezate erau mai numeroase și mai groase, ca și când ar fi fost un soi de contraforturi, sau elemente de structură cu o funcție aparte. - Căutați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ale chipului, care parcă Își păstraseră o expresie teribilă de uluire, În Întunecimea cavităților golite prin arderea globilor oculari. Apoi Îl răsuci cu fața În jos, continuând să Îl examineze. - Așa s-au petrecut lucrurile, cum ți-am zis eu, priorule, exclamă șeful gărzilor În gura mare, așa Încât oamenii săi să-l audă. Dante Își Îndreptă degetul arătător spre șira spinării lui Rigo, În dreptul inimii, arătând ceva. Două tăieturi paralele și adânci, pe vesta carbonizată. Scoase daga din buzunarul interior al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
n-ai observat? Întinse brațul spre mort, arătând ceva de lângă trup. Niște resturi ale unor foi groase de pergament, complet arse. Orice ar fi fost scris pe ele, era pierdut. - Alte scrieri? zise bargello cu un aer Îngrețoșat. O carte? Priorul scutură din cap. - Sunt prea mari. Și nici urmă de legătură Între ele, zise el culegând una și examinându-i marginea care se i fărâmița Între degete. Mai curând niște desene de o anumită natură, continuă el. Gândul Îi zburase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Poetul era sigur că nu mai văzuse niciodată pe nici unul dintre ei, cu excepția celui mai tânăr, care părea să conducă grupul. - Bună seara, messer Alighieri! strigă Franceschino Colonna, scoțându-și bereta cu un gest afectat. Iar voi, salutați-l pe priorul Florenței! strigă el către tovarășii săi. Cei trei bărbați Înclinară ușor din cap În semn de salut, bolborosind ceva. - Ce te poartă prin părțile astea, Colonna? Nu ești prea departe de drumul spre Roma? - Cetatea mea stă neclintită pe colinele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
va rămâne pentru Încă multe secole. Nu-i nici o grabă să ajung acolo, dacă ținuturile voastre tot abundă În vânat, exclamă tânărul, scoțând din traista șeii un iepure plin de sânge. - Nu pare cine știe ce trofeu, pentru patru bărbați vânjoși, observă priorul, arătând spre Însoțitorii lui Franceschino, care se țineau la distanță. Prieteni de-ai dumitale? - Veseli tovarăși de drum. Și ei pelerini pentru Jubileu, i-am cunoscut pe drumul dinspre Bologna. În așteptare reluării călătoriei, ne bucurăm de câteva ieșiri călare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de viață. Rațiunea Îl Îndemna să caute vinovatul Între oaspeții de la han, evitând ambiguul tărâm al umbrelor care se manifestase la Abație. Totuși, instinctul Îi spunea că și miracolul era o verigă din acel lanț al morții. - Spune-le celorlalți priori să se lipsească de mine, la adunare. E nevoie de prezența mea undeva, se mărgini să Îi comunice străjerului. Când ajunse, biserica gemea deja de mulțime. Încă o dată, Își croi drum cu coatele, Încercând să revină În locul de observație de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
suportul era goală, fără Îndoială. Pe nesimțite, căscase gura de stupoare, ca ultimul țopârlan analfabet. Așadar, era Încă vremea miracolelor, Dumnezeu binevoia să le trimită oamenilor rătăciți un semn al strălucirii sale. Simțea o căldură neașteptată scăldându-i inima. În jurul priorului, mulțimea cădea În genunchi, și chiar și el Începu să Își Îndoaie genunchii. Glasul Fecioarei devenise dintr-o dată dulce și armonios. Își mișcă ușor capul În sus, ca și când și-ar fi căutat inspirația printre căpriorii din tavan ori ca și când nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
piei proaspăt jupuite, la un canal de irigare natural a cărui apă rău-mirositoare se scurgea liber pe pământ. - A fost adus un om aici, astăzi. Fabio dal Pozzo, negustor. Unde e? Întrebă Dante Îngrijorat, nerecunoscându-și omul printre deținuți. Sunt priorul Comunei. Străjerul schiță un zâmbet complice. - Amicul e deja dedesubt, cu zbirii. La frânghie. - Du-mă la el, repede! porunci poetul cu glasul Înecat de mânie. Cineva avea să plătească pentru acea rușine, a cărei cauză involuntară se simțea. Zăpăcit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
năpusti spre el, apucând frânghia cu toate puterile, Într-o Încercare de a-l Împiedica pe zbir să Îl schilodească de-a binelea. Simțind o prezență În preajmă, omul Își ridică fața tumefiată. - Ajunge... ajunge... spun... bâigui cu ultimele puteri. Priorul făcu semn să slăbească frânghia. Fabio se prăbuși În genunchi, cu ochii plini de lacrimi. În toiul suferinței, Își mușcase buzele până la sânge. Dante se apropie de urechea lui. - Ce știi despre tovarășul tău de negustorie, Rigo di Cola, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cu glasul schimbat de surpriză. - Nu știu. Urmau să Îmi spună de cum ajungeam, bâigui celălalt, Înăbușindu-și un geamăt. Urma să-mi pun serviciile pun serviciile și experiențe la dispoziție... - Să-ți pui la dispoziție serviciile și experiență? Îl Întrebă priorul și Își luă un moment de reflecție. Te pricepi la mecanică? Dumneata ai montat mecanismul ca slujești la Înșelătoria cu Fecioara? Fabio păru surprins. - Nu... de ce? Cunoștințele mele merg În cu totul altă direcție. Și eu sunt om de știință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de valoare, ca să ia o hârtie. Dar poate că hârtia aceea valora și mai mult. O comoară, Între fetru și fetru. - Eliberați-l pe omul acesta, ordonă el. Șeful gărzilor ascultase Înmărmurit. Cu un semn din cap, porunci ca dispozițiile priorului să fie executate. În timp ce străjerii Îl dezlegau pe nenorocit din frânghii, se apropie de Dante. - Dar ticălosul acela e vinovat de furt mărturisit. Și apoi... și apoi pare să știe de o comoară... șuieră cu un licăr de lăcomie În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]