559 matches
-
plenitudinea și serenitatea, dar și abisul și teroarea. Pentru toate motivele evocate mai sus, marea are o valoare inițiatică și spirituală. Traversarea mării (Moise, Ulise), precum și înghițirea de către un pește uriaș (Iona, Pinocchio), teme legendare și universale, evocă trecerea de la profan la sacru, de la umbră la lumină și sunt o personificare a revelației celei de-a doua nașteri. Valurile simbolizează mișcarea perpetuă și ritmată. Ele arată capacitatea de adaptare, schimbarea («a fi pe vală), dar și instabilitatea. Mareea reia același simbolism
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
133, iar, la înmormântare, "după ce îngroapă un mort, apa ce o aveai în vadră, în casă, să o verși, căci acea apă e moartă, e apa morților".134 Dihotomia apa Sâmbetei / apa Duminicii amintește de antinomiile universale iad / rai, sacru / profan: "alături de apa sâmbetei (s. n. ), care se varsă în iad, apa duminicii (s. n. ) se varsă în rai".135 Apa sâmbetei este un element mitologic cu statut bine definit, apa Duminicii fiind elementul opozant: "Deosebită este apa Sâmbetei pe care se află
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în rituri, obiceiuri, instituții și tehnici tradiționale (...). Mitul este reamintirea unei ordini primordiale și universale, în sânul căreia omul își apare lui însuși ca un punct de intersecție a cerului și pământului, a vieții și morții."4 Dihotomia operațională sacru / profan asigură procesualitatea complexului categorial care învestește poetic mitul. Astfel, tălmăcind sensurile ascunse ale vieții tradiționale, mitul, în calitate de categorie poetică, reprezintă o structură operațională de imagini. Ca structură relațională, mitul redimensionează percepția asupra spațiului și a timpului, transformându-le în categorii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
solstițiul de iarnă.85 b. Imaginea spațiu-timp Prin rit, semnificația arhetipală este valorificată din perspectiva coordonatelor spațio-temporale, consacrând socialul. Metamorfozele soarelui consacră riturile de trecere, împlinind destinul social ca destin cosmic. Recuperarea anuală a timpului mitic, primordial, și abolirea timpului profan este posibilă printr-un complex ritualic ce presupune o moarte și o înviere, ipostaziate simbolic de astrul solar. Cultul solar cel mai răspândit, care pune început unui nou ciclu calendaristic, este Sărbătoarea Crăciunului. Imaginea mitică, de semizeu, a bătrânului Crăciun
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
marile schimbări ale anotimpurilor (Sângiorz, Sâmedru), foc ce reprezintă, de fapt, fața pământeană a Soarelui care-l apără să depășească momentele de cumpănă, mai ales la solstițiul de iarnă când puterea acestuia este cea mai scăzută. Pentru ca trecerea ritualică, de la profan la sacru, să fie posibilă, în imaginarul tradițional există metamorfoze diferite ale soarelui care mijlocesc împlinirea vechiului timp și deschiderea vieții celei noi. Ipostază solară, Crăciunul, îmbătrânit de vreme, la solstițiul de iarnă, moare, pentru a renaște într-un alt
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Dint-aceste picături, / A purces părău de vin, / Să scăldăm pe Moș Crăciun, / Moș Crăciun / Cel mititel, / Mititel / Și-nfășățel."119 Liantul ontologic dintre cer și pământ este ilustrat antitetic, opozițiile semantice având rolul de a anula, de fapt, dihotomia existențială sacru / profan. Oximoronul, de la nivel sintagmelor descriptive (veșmânt de primăvară, negru, mohorât) este reluat la nivelul macro-textului care se organizează în jurul conflictului existențial dintre Dumnezeu și Moș Crăciun care-și părăsește statutul de zeu solar și duce pe umeri povara pământescului: "Bună
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
normelor Codului civil asupra raporturilor juridice care au subiecte de drept calificate, profesioniștii, dar și asupra așa numitor raporturi juridice mixte la care parte este un profesionist și un alt subiect de drept civil care nu are această calitate, un profan. Printre categoriile incluse expres de către legiuitor în sfera profesioniștilor se află și comercianții. Apreciind eforturile depuse de leguitor, Codul civil poate fi considerat doar un prim pas în punerea în practică a teoriei moniste. Ca urmare unele observații pot fi
Drept profesional. Teoria generală a contractului profesional by Maria Dumitru () [Corola-publishinghouse/Science/1415_a_2657]
-
se află în contrast flagrant cu tipul de investigație al anchetatorilor care refuză să creadă că există un sens metafizic, tanscendent al întâmplărilor. În istorisirile învățătorului Fărâmă, un alter ego al lui Eliade, "sacrul e atât de bine camuflat în profan încât nu știi când intri în mitologie ieșind din realitate și când intri în realitate părăsind domeniul mitologiei". Sunt amintite în acest sens și povestirile ce au în centru personaje fabuloase, tip frumoasa zmeoaică Oana din Obor, cu puteri fizice
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
existența noastră, divinitatea (Vreau să joc, Dați-mi un trup, voi munților"); 18. Misterul lui "homo ludens" - divinitatea este eliberată prin joc, într-un elan cosmic de sacralizare, de spiritualizare; 19. Extazul contrastele se dizolvă în extaz: nocturn/ diurn; sacru/ profan; 20. Panismul o stare de toropeală, oarbă, edenică, expresie a beatitudinii cosmice, inspirată din cultul lui Pan (zeitate a naturii amorțite); contopire totală cu sevele pământului; 21. "Tristețea metafizică" provocată de dispariția timpului paradisiac, instaurând un ritual al spaimei: "Mamă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
simte înstrăinat, nefericit, văzând că lumea începuturilor, a mitului, nu mai are eficiența originară. În fântâna cu "apă vie" se întrevăd semnele morții, descompunerea formelor de manifestare a divinului: "odată vor putrezi și îngerii sub glie". În timp ce totul cade în profan, doar apele din adânc mai păstrează adevărul mitic. Acesta se trage în adânc, departe de cunoașterea umană. Sensul tragic se ivește din ceea ce era spirit și aparținea divinului, absolutului. Gorunul În elegia Gorunul, L. Blaga valorifică mitul mioritic, mit care
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
la Calcutta intra în viața lui Allan și-l însoțește la o serata la Narendra Sen, care locuiește în afara orașului. Bengalezii nu-și "deschid casă" străinilor. Pentru ei, casa este un loc sacru, iar străinul nu poate fi decât un profan. În Bengal, Occidentul nu are o bună reputație, dar Narendra Sen este un om modern, care lucrează cu Occidentul și are nevoie de Allan. Aici regăsim partitura lui Eliade, care descrie primele întâlniri din casa lui Dasgupta, când acesta îl
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
oarecare măsură, le dă un sens (fenomenul de ancorare), dar adesea merge dincolo de ceea ce imaginea arată."27 În film, parodia biblică din piesă e atenuata. În transpunerea cinematografică, Arrabal descoperă, că omul "mitic" în viziunea lui Eliade, sacrul "camuflat" în profan 28. Emanou din film are prea puțin în comun cu Christul parodic din piesă. Seamănă mai mult cu preoții din anii '8029, așa cum îi vede Duby: ei "înțeleg să împărtășescă viața tinerilor marginalizați, mergând până acolo încât să imite și
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
imaginile lui Emanou copil, a mamei și a tatălui său. Magii sunt trei femei frumoase, printre care o zărim pe Miss Orient. Acestea îi aduc, printre daruri, si o chitară 109. În mod clar, istoria sacra a fost coborâta în profan. Toate aceste acțiuni au loc în timp ce pe banda sonoră pot fi auzite: plânsul copilului, o muzică orientala 110 și vocea off a Dilei spunând povestea biblică. Revenind la chitară, pe care Emanou-copil o primește încă de la naștere, aceasta este, în
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
tuer pour survivre. Et pour survivre, îl faut êre riche et intelligent. Și vous faites pârtie des Démunis, autant passer votre chemin. Tirez-vous. Personne ne veut de vous ici, et nous ne prenons pas de messages"4. Ocultarea sacrului în profan, cum ar spune Mircea Eliade, este, aici, intensă. Povestea lui Gilliam, însă, vine să deșire acest mit al modernității, propunând, ca un copil, un vis în care crede cu frenezie, alternativa luminii și a salvării. Prietenia, iubirea și frumusețea, completându
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Gilbert Durand definesc simbolurile ca ,,variante ale arhetipurilor". În aceeași direcție cu Durand și Eliade se înscrie și René Guénon. Conform teoriei lui Guénon, din cartea sa Regele lumii 86, prin intermediul simbolului se poate realiza legătura între cele două spații: profan și sacru. Din perspectiva sacrului, simbolul are o origine non-umană. Una dintre modalitățile de comnicare cu celelalte lumi este simbolul. Ca și Gilbert Durand și Mircea Eliade, Guénon refuză teoria freudiană asupra importanței subconștientului, postulând ideea credinței într-un Centru
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
nouă interpretare asupra sacrului. Nicolescu vede în sacru ,,ceea ce unește", perspectiva sa apropiindu-se foarte mult de cea a lui Mircea Eliade pentru care sacrul însemna ,,experiența unei realități trăite". Morfologia sacrului a cărui analiză presupune ,,disocierea fundamentală sacru vs. profan" a fost preocuparea constantă a lui Mircea Eliade. În studiul său, Sacrul și profanul, Eliade teoretizează aceste concepte care vor deveni teme majore ale întregii sale opere. Opoziția sacru vs profan este, după cum constata și Adrian Marino în lucrarea Hermeneutica
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
sacrului a cărui analiză presupune ,,disocierea fundamentală sacru vs. profan" a fost preocuparea constantă a lui Mircea Eliade. În studiul său, Sacrul și profanul, Eliade teoretizează aceste concepte care vor deveni teme majore ale întregii sale opere. Opoziția sacru vs profan este, după cum constata și Adrian Marino în lucrarea Hermeneutica lui Mircea Eliade, ,,cea mai profundă relație hermeneutică posibilă"434. Cele două ,,realități" au o semnificație deosebit de importantă pentru Mircea Eliade, de interpretarea sacrului fiind relaționată și descifrarea multora dintre problemele
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
trăiască sacru" izolează, sau anulează tot ceea ce înseamnă experiență profană. Eliade avea convingerea clară că "orice experiență religioasă absolută... nu se poate efectua decât negând restul"436. Din această cauză, polaritatea devine inevitabilă "realitatea adevărată realitatea aparentă, spațiu sacru spațiu profan"437. Această bivalență este în același timp reversibilă: sacrul trece în profan, profanul poate institui sacrul, obiectul profan poate institui obiectul sacru, investindu-l cu o calitate nouă, paradoxală (această reversibilitate este demonstrată cu consecvență de Eliade în proza sa
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
convingerea clară că "orice experiență religioasă absolută... nu se poate efectua decât negând restul"436. Din această cauză, polaritatea devine inevitabilă "realitatea adevărată realitatea aparentă, spațiu sacru spațiu profan"437. Această bivalență este în același timp reversibilă: sacrul trece în profan, profanul poate institui sacrul, obiectul profan poate institui obiectul sacru, investindu-l cu o calitate nouă, paradoxală (această reversibilitate este demonstrată cu consecvență de Eliade în proza sa). Sacrul se poate ,,camufla" și se poate arăta imprevizibil. El poate să
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
introspecția în originea dependentă a existenței manifeste este cea care izbăvește; ignoranța (agnosis) este adevărata sursă a răului; cunoașterea gnostică poate fi dobîn-dită numai ca rezultat al revelației interioare personale; împlinirea spirituală presupune o evoluție în trepte, de la condiția unui profan (hyletic) pînă la cea a unui sfînt iluminat; principiul feminin al înțelepciunii (Sophia) joacă un rol extrem de important, de Maică ce ocrotește și salvează lumea; gnosticismul preferă mitul faptelor. Hristos e mai curînd un arhetip, un principiu, decît un personaj
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
pentru a ne explica o asemenea reacție de respingere. Cu toții tindem să devenim cât mai puternici, să ne dominăm destinele hărăzite, cu prețul desacralizării. A noastre și a lumii în care locuim. Toposul sacru se definește prin opoziție cu cel profan. Însă, omul nu poate scăpa de "fatalitatea" originii sale divine, oricât de sofisticată și evoluată ar fi devenit viața pe care o duce. Într-un mod paradoxal, conceptul de inconștient devine pentru civilizația actuală un receptacol al vechilor trăiri religioase
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
din viața părinților, va trebui să dea seamă iar el, cel care l-a obligat să fie "ca toată lumea", va avea ce povesti... Amintirea umilinței este scăldată în oceanul semanticii limbii române, unde cuvintele înoată cu ușurință "între ape", între profan (recuperat de "bezbojnicii" de meserie)75 dus cu bună știință spre vulgaritate în propaganda ateistă și credință (fie ea sub forma diminuată a ritualului și a respectării unor repere din calendarul bisericesc). Accesul precoce spre alte idiomuri consemnat în mai
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Catastrofa invocată echivalează în plan moral cu o ruptură ontologică, cu o schimbare de polaritate a vieții (vezi metamorfoza radicală a aceleiași Viola datorată printre altele lecturii "Marelui Inchizitor"). Dacă Horia are accese eliadiene de exaltare a sacrului înrădăcinat în profan și chiar puseuri autoritariste, atunci când crede că românii nu se pot salva decât prin "muncă și liturghie", "ordine terestră și ordine divină", Benedict este complet transferat în transcendență după împlinirea unor acte justițiare (vezi scena analoagă din pușcărie avîndu-l ca
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Nero megaloman, este silit, căpătând treptat alt chip între zidirile Vaticanului și riscând să devină de nerecunoscut și arestat precum un intrus în locul "adevăratului" Pontif, să fugă într-un pelerinaj fără de sfârșit precum Jidovul rătăcitor ... Sacrul s-a camuflat în profan. Nu Domnul va fi răstignit de data asta, ci omul, "o răstignire prin anonimizare, nu te mai știe nimeni și în cele din urmă nici tu mai știi cine ești. E ca un Alzheimer spiritual ... ". Cartea lui Dan Stanca, scrisă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
exteriorității. În fapt, mai ales lumea Centurii de castitate pare a fi rodul unei transcrieri apocrife a diegezei biblice, în care hieroglifele originare, fie ele scene întregi ori personaje arhicunoscute, fie doar simboluri sau gesturi semnificative, sunt traduse într-un profan atrofiat, ce mai păstrează însă pregnant amintirea sacralității. Atitudinile hieratice își schimbă semnul, chiar pe măsură ce sunt descrise, devenind cópii grotești sau malefice ale celor originare, proiectate, așa cum sunt, pe un fel de ecran neoexpresionist, cu o imagistică în nuanțele întunecate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]