564 matches
-
nu are conținutul și sensul mistico religios, ci este expresia capacității omului de a semnifica” ( /23). Manifestându-se printr-un fragment material oarecare ce se identifică cu profanul, sacrul Îi modifică acestuia propria realitate de a fi. „De fapt, fără profan, fără epifanie, fără forme Într-o existență profană, sacrul nu poate fi accesibil omului... orice hierofanie este un paradox, deoarece sacrul se manifestă Într-un obiect profan.” ( ). Distincția fanic-criptic este opera momentului gnoseologic. „Aspectul fanic și aspectul criptic se echilibrează
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
recapete „demnitatea metafizică” prin readaptarea ei la conștiința modernă a mitului. Mircea Eliade gândește „renașterea” literaturii moderne prin redescoperirea miturilor. În timp ce aproape toată literatura postbelică Își asumă angajamentul istoriei, Eliade vrea ca „literatura să-și asume angajamentul sacrului camuflat În profan” (/164). De aici decurge funcția inițiatică și recuperatoare a narațiunii mitice imaginate de Eliade: „revelează omului care a „uitat” originile lui mitice și noblețea lui pierdută cât de mediocră i ar fi condiția, omul modern este un purtător de semn
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
moartea Încă din viață, nu moartea așa cum o știm toți (osificările spirituale, oprirea pe loc), ci moartea În Înțelesul ei de prim, de Începere, de inaugurare ireversibilă” (/ 35). În mai toate studiile de specialitate, Eliade subliniază că „sacrul” sălășluiește În „profan”, fiind „camuflat” de el și, implicit, limitat. Dar nu În tot cuprinsul profanului. „Nu toate pietrele sunt sacre” (), pentru toți acei ce li se Închină, cu toate că În Înțelegerea lor e foarte posibil ca oricare dintre ele (nu se poate ști
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
Încerc mereu să camuflez fantasticul În cotidian” (/151), mărturisește M. Eliade și eroii creației sale pătrund de multe ori fără să știe, fără să Înțeleagă În lumea sacră, În esența numenală. Ei „se văd smulși din iluzie, din insignifiant, din profan și transportați pe celălalt tărâm”, care este un tărâm fantastic, „Însă numai pentru neinițiați. În sens Înalt, acel tărâm e tocmai realul Însuși, realul absolut” (). Eroii care pătrund În teritoriile fantastice sunt instalați În sacralitate, cei de dincolo de cortina „care
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
roman e una arhetipală și, de câte ori imaginea ei apare „ se Întâmplă o rupere de nivel și destinele se decid sau devin imperceptibile” (). Alegerea unei mașini (exponent prin excelență a lumii moderne) ca motiv arhetipal trimite la teoria camuflării sacrului În profan. Dacă la Început amintirea Ilenei și a sărutului ei, dragostea pentru Ileana, Îl ajută pe Ștefan să se mențină În afara timpului istoric În lagărul de la Miercurea Ciuc mai târziu, el pare a fi Într atât captivat de istorie, Încât nici alături de
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
În studiul „Sacrul și profanul”: „Există un spațiu sacru, prin urmare puternic, semnificativ, singurul real și există alte spații, neconsacrate, prin urmare, lipsite de structură, de consistență: Într-un cuvânt amorfe” (). Eliade a demonstrat existența constantă a sacrului camuflat În profan, prezență percepută fantastic, inexplicabilă prin recursul la logica rațiunii, dar perfect inteligibilă În logica particulară a gândirii mitice, relevabilă prin semne și simboluri. Nemulțumit că În România s-a văzut În nuvela sa doar „atmosfera de crepuscul bucureștean a anilor
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
nevoie de o perspectivă echilibrată asupra comunităților religioase online, care să evite descalificarea fenomenului în întregime, dar și acomodarea sa până la "domesticire". III.4. Paradoxurile comunităților religioase în spațiul virtual Dacă este adevărat că "eternitatea sacrului se manifestă istoric în profan, în forme adecvate epocii" (Cuciuc, 2006, p. 248), atunci comunitățile virtuale religioase reprezintă una dintre formele adecvate erei informaționale. Existența lor presupune confruntarea deschiderii, anarhiei, pluralității specifice Internetului cu stabilitatea, organizarea strictă, sobrietatea și semnificațiile profunde ale spiritualității umane, ceea ce
by Zenobia Niculiţă [Corola-publishinghouse/Science/1024_a_2532]
-
ziua dedicată lui Dumnezeu, care se deosebește prin aceasta de zilele ce sunt dedicate omului. Ulterior, istoricii mentalităților au preluat și ei clasificarea respectivă: Timpul se derulează În „secvențe” diverse În mentalul colectiv: timpul sacru, al liturghiei, al sărbătorilor, timpul profan - timpul muncii, timpul plăcerii etc.. Această manieră de contextualizare a sărbătorii implică cel puțin două consecințe majore pentru cercetare. În primul rând, analiza sărbătorii devine automat o componentă a studierii fenomenului religios. În al doilea rând, desacralizarea progresivă a societății
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
o seninătate gravă, la limită cu o lipsă de responsabilitate, dar și cu o Înțelegere superioară a faptului că plăcerea trebuie plătită: Fire-ai raiule sănătos, Noi om mer’ mai pă din gios. Pe fondul acestei sfidări a sacrului de către profan (similară, pe undeva, revoltei luciferice din mentalitatea romantică), imaginarul țărănesc va balansa cu mare ușurință odată cu intrarea În modernitate, părăsind spațiul miraculosului pentru o morală profană, lipsită de mari tensiuni și drame de conștiință. Fără Îndoială, Încercarea de a explora
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
nașterea, mutarea în alt loc ori în altă casă), creștinismul însuși păstrând o dimensiune mitică (și nu în sensul răfuielilor cu filonul păgân, căci nu e vorba de specificitatea credinței ori a istoricității) prin timpul liturgic care se sustrage timpului profan, prin imitarea lui Cristos ca model exemplar, prin repetarea liturgică a vieții de la nașterea la crucificarea Lui, prin contemporaneitatea cu El, creștinul necomemorând răstignirea ca eveniment istoric, ci reactualizând un mister (finalul timpului în escatologia creștină se referă doar la
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
eroticul pe un ton când grav, când libertin, ca în Cobilița cu furnici și alte proceduri (1999). Filtrând un vag univers sorescian, cu versuri „populare” despre armată ori cu imagini rurale atipice, poetul se metamorfozează frapant. De la religios trece la profan, în secvențe îndrăznețe, nu o dată licențioase cu program. Critica îi va găsi și alt etalon: Arthur Rimbaud, pentru Lungul poem haiku de o mie de strofe (2000), un exercițiu stilistic insolit. SCRIERI: Mereu secunda, mereu și Dumnezeu, Târgu Jiu, 1995
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289779_a_291108]
-
și dezvoltarea vorbirii hipoacuzicului, vocabularul se îmbogățește continuu și se perfecționează pronunția, astfel încât cuvintele învățate înlocuiesc, tot mai frecvent, exprimarea prin gesturi. Raportat la activitatea cu persoane deficiente de auz, atât specialiștii în domeniu cu viziuni diferite cât și persoane „profan” semnalează întrebarea dacă interacțiunea educativă necesită învățarea și utilizarea limbajulului mimico-gestual. Din perspectiva personală, considerăm că specialistul ar trebui să cunoască limbajul semnelor doar pentru a-i înțelege. Răspunsul afirmativ nu este considerat o condiție sine qua non de către defectologii
Caracteristici ale activit??ii de ?nv??are ?i evaluare la elevul deficient de auz by Constantin Romaniuc , Elena Cre?u , Stela F?nt?n? [Corola-publishinghouse/Science/83967_a_85292]
-
din viața părinților, va trebui să dea seamă iar el, cel care l-a obligat să fie "ca toată lumea", va avea ce povesti... Amintirea umilinței este scăldată în oceanul semanticii limbii române, unde cuvintele înoată cu ușurință "între ape", între profan (recuperat de "bezbojnicii" de meserie)75 dus cu bună știință spre vulgaritate în propaganda ateistă și credință (fie ea sub forma diminuată a ritualului și a respectării unor repere din calendarul bisericesc). Accesul precoce spre alte idiomuri consemnat în mai
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
paradigma existenței terestre, cu moartea în semnificația și înțelesul ei comun. Orbul trăiește fiecare clipă întru moartea însăși a tuturor clipelor sale și evadarea din întunericul perpetuu spre o lumină fără apus, spre o strălucire ce nu se relevă ochiului profan. Această resurecție o speră cel fără vedere dar temporalitatea resimțită drept povară ce staționează și obligă la staționare ontică pare a amâna mereu descătușarea din crepusculara negură. În timpul său înghețat, orbul percepe și spațialitatea ca extinsă, lărgită și amplificată la
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
propria interioritate trezită din melancolia unei iubiri ce apărea ca fără de final. Resortul suferinței sufletești care încearcă aici spiritul celui părăsit se relevă a fi tocmai această ardere ce smulge și purifică conștiința de magia abisală a dragostei. Reconexarea la profan, recăderea în materia acestuia, în substanțialitățile ce-și consumă constant fragmentațiile mișcătoare determină sufletului părăsit de cel drag suferința intensă a străfundurilor dezancorate din solul fostei iubiri. Aici se relevă natura reală a celui drag, natură ce aparține și se
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
trecutul dinamic și plin de afirmarea sinelui ce și-a părăsit acum organicul care-l înveșmântă. Această amintire a modului cum arăta lumii și în special celor care l-au prețuit chpul ființei care tocmai s-a desprins de imanentul profan într-un mod ireversibil se rezumă la condensarea, la concentrarea unei multitudini de secvențe în care, cel dispărut acum, se întrista sau se bucura, plângea ori râdea, era destins sau încordat și încrispat. Complexul reunit al acestor momente ce și-
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
în revitalizarea substanței liturgice a vieții creștine, printr-o depășire noetică a ritualismului decorativ. Vom ajunge curând, așa cum avertizează Teodor Baconsky, în situația occidentalilor de a percepe urmele lui Dumnezeu în lume „mai curând ca o «camuflare a sacrului în profan»”. Fără o împrospătare a vieții comunitare a creștinilor, ne paște reculul într-o lume strict virtuală, paralelă cu realitatea înfrântă de resemnare. Acolo apare „un fel de Apocalipsă «moale», fără angelice surle și trâmbițe, dar nu mai puțin «revelatoare» de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
introd. Iordan Datcu, I-II, București, 1987-1988, passim; Adrian Fochi, Valori ale culturii populare românești, I-II, îngr. Rodica Fochi, introd. Iordan Datcu, București, 1987-1988; Nicolae Brânda, Mituri ale antropocentrismului românesc. Miorița, București, 1991; Ion Șeuleanu, Dincoace de sacru, dincolo de profan, Târgu Mureș, 1994, 31-55; Sabina Ispas, Cântecul epic-eroic românesc în context sud-est european. Cântecele pețirii, București, 1995; Dumitru Pop, Studii de istoria folcloristicii românești, Baia Mare, 1997, passim; Mihai Pop, Folclor românesc, II, București, 1998, 87-120, 315-327; Iordan Datcu, Un mit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285563_a_286892]
-
restituie patriei lui eterne, incoruptibile, lumii visului: „Țara mea e în vis așezată”. În „cetățile albe” ale visului, ca în folclor, ca în poezia lui Lucian Blaga ori ca în Cântecul mut al lui Tudor Arghezi, „coboară transcedentul”. Un transcendent profan, ce ia înfățișarea lunii, multiplicată. E o lună atât de familiară, încât visătorul „o simțea printre degete, în inimă, pe gene” și, intrată în odaia lui, i se răsturna pe masă, desfăcându-și părul și metamorfozându-se continuu: „Prietena mea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289917_a_291246]
-
pe Pământ. Mitul și intertextul ne ajută să ieșim din situație [!], fie că suntem creatori de opere sau doar de amintiri. Mijloace de eludare a prezentului și a propriei condiții, mitul și intertextul comportă consecințe întrucâtva similare în dialectica sacru/profan. Omul modern (în urmă cu jumătate de secol contemporan cu Mircea Eliade), ca și cel postmodern, ilustrează nevoia de a fugi pentru a supraviețui: Dar "ieșirea din timp" realizată prin lectură îndeosebi prin lectura romanelor e ceea ce apropie cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nimic nu o egalează: "Demersul unui mare scriitor contribuie nu numai la configurarea viitorului, ci și la aceea a trecutului" (Borges). Dacă ne mutăm obiectul atenției dinspre intertext spre mit, blocul temporal apare ca realitate deja rostită. Disocierea sacrului de profan, ca dimensiuni distincte ale timpului, calitatea supraumană și densitatea ideală a celui dintâi îi conferă un statut aparte. Aneantizarea cronologiei este chiar premiza demersului nostru hermeneutic ce analizează raportul omului cu mitul. "Pentru Buddha, nu există nici trecut, nici viitor
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
a eternității" (ibidem, 11). În dialectica repetare/diferire ce definește mecanismul inter textual, Ion Negoițescu pare mai atent la diferire. În ceea ce privește dihotomia timpului în creația eminesciană, ea dezvoltă sentimentul a/cronologic, așa cum îl regăsim în Mitul Eternei Reîntoarceri eliadian: sacru/profan. Ion Negoițescu surprinde diferențele de aspect și de intensitate dintre cele două forme temporale 5, pe care le putem asimila blocului temporal (vezi supra) vs convenționalei succesiuni trecut-prezent-viitor: [...] în focul selenar, în recea combustrie a realului, se întâlnesc acum timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
său45. După cum precizează Mircea Eliade, sacrul se manifestă întotdeauna ca o realitate de un cu totul alt ordin decât realitățile «naturale»... Omul ia cunoș‑ tință de sacru pentru că acesta se manifestă, se prezintă ca fiind ceva cu totul diferit de profan 46. Pentru a reda manifestarea sacrului Mircea Eliade propu‑ ne termenul de hierofanie 47 în sensul că, ceva sacru ni se arată. Cu alte cuvin‑ te, pentru cei care au o experiență religioasă natura se dezvăluie ca sacralitate 42 Mt
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
religi‑ oasă, orice timp liturgic, susține Mircea Eliade constă în reactualizarea unui eveniment sacru ce a avut loc într‑un trecut mitic «la început» astfel, timpul sacru se poate repeta, este o durată reversibilă căci durata temporală a tim‑ pului profan poate fi oprită periodic prin inserția timpului sacru manifestat în rituri, iar suma revelațiilor primordiale este constituită din mituri care poves‑ tesc istoria sacră 50. Reprezentarea oricărei istorii sacre se desfășoară de obi‑ cei sub forma unui ritual, un ceremonial
Michelangelo Buonarroti / Mesajul biblic al operelor sale by Ioan Blaj () [Corola-publishinghouse/Science/442_a_987]
-
dintre sacru și profan, ce pare să se bucure de adeziunea tuturor specialiștilor, opoziție unanim plasată în inima religiosului. Ea apare, deoarece savantul este nu numai prin definiție de partea profanului, dar în plus el trebuie să reducă sacrul la profan, dacă dorește să îl abordeze rațional. Ori dacă sacrul este perceput ca profan, el încetează să mai aparțină sferei religiosului, iar știința religiosului își ratează obiectul" (Baechler, 2005, p. 501). De aceea vom prezenta doar câteva aspecte care arată importanța
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]