1,071 matches
-
singură marcare a cazului. Argumentul său se bazează pe distincția între predeterminanți, determinanți tari și determinanți slabi și pe câteva considerații legate de morfologia pronominală. Potrivit lui Barbu, determinantul slab are valoare adjectivală, dar dacă preia funcția determinantului tare, are valoare pronominală (un alt poet - alt poet). Flexiunea cu marcarea cazului, de tipul altor, amânduror etc., este o flexiune de tip pronominal. Cum determinantul slab are o natură adjectivală, el trebuie să aibă și o flexiune de tip adjectival, deci fără marcarea
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
considerații legate de morfologia pronominală. Potrivit lui Barbu, determinantul slab are valoare adjectivală, dar dacă preia funcția determinantului tare, are valoare pronominală (un alt poet - alt poet). Flexiunea cu marcarea cazului, de tipul altor, amânduror etc., este o flexiune de tip pronominal. Cum determinantul slab are o natură adjectivală, el trebuie să aibă și o flexiune de tip adjectival, deci fără marcarea cazului: Într-o secvență de determinanți ce precedă un substantiv numai primul funcționează pronominal, iar restul funcționează adjectival." Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
etc., este o flexiune de tip pronominal. Cum determinantul slab are o natură adjectivală, el trebuie să aibă și o flexiune de tip adjectival, deci fără marcarea cazului: Într-o secvență de determinanți ce precedă un substantiv numai primul funcționează pronominal, iar restul funcționează adjectival." Prin urmare, sunt "mai corecte" gramatical sintagmele fără dubla marcare a cazului, deoarece al doilea determinant are valoare de adjectiv. Dar pentru că în paradigma acestor pronume care ocupă poziția de determinant slab există și forme cu
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
adjectival." Prin urmare, sunt "mai corecte" gramatical sintagmele fără dubla marcare a cazului, deoarece al doilea determinant are valoare de adjectiv. Dar pentru că în paradigma acestor pronume care ocupă poziția de determinant slab există și forme cu flexiune de tip pronominal, se utilizează uneori și acestea. Marcarea sau nemarcarea cazului la al doilea determinant s-ar explica așadar prin jocul dintre natura pronominală și cea adjectivală a determinanților slabi. O altă explicație ar putea fi aceea că, în limba română, determinantul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
pentru că în paradigma acestor pronume care ocupă poziția de determinant slab există și forme cu flexiune de tip pronominal, se utilizează uneori și acestea. Marcarea sau nemarcarea cazului la al doilea determinant s-ar explica așadar prin jocul dintre natura pronominală și cea adjectivală a determinanților slabi. O altă explicație ar putea fi aceea că, în limba română, determinantul este marcat pentru caz. Când avem doi determinanți, regula marcării cazului la determinant face ca uneori și determinantul slab să fie marcat
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
marcat pentru caz. De asemenea, am putea considera că avem a face cu un fenomen de procesare a enunțului, propagarea mărcii de caz se face din "inerția" vorbitorului. Contextele cu feminin singular G/D susțin ipoteza lui Barbu (2008). Flexiunea pronominală se caracterizează prin desinențele de G/D -ui, -ei, -or. La feminin singular, formele utilizate pronominal au desinența -ei, iar cele utilizate adjectival au desinența -e (cf. adjectivul propriu-zis: fetei înalte): (15) a. altei fete (N/Ac altă fată) b
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
procesare a enunțului, propagarea mărcii de caz se face din "inerția" vorbitorului. Contextele cu feminin singular G/D susțin ipoteza lui Barbu (2008). Flexiunea pronominală se caracterizează prin desinențele de G/D -ui, -ei, -or. La feminin singular, formele utilizate pronominal au desinența -ei, iar cele utilizate adjectival au desinența -e (cf. adjectivul propriu-zis: fetei înalte): (15) a. altei fete (N/Ac altă fată) b. unei alte fete (N/Ac o altă fată) Atunci când este în poziția de determinant tare, se
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
utilizate adjectival au desinența -e (cf. adjectivul propriu-zis: fetei înalte): (15) a. altei fete (N/Ac altă fată) b. unei alte fete (N/Ac o altă fată) Atunci când este în poziția de determinant tare, se folosește forma altei, cu desinența pronominală -ei. Când este în poziția a doua, de determinant slab, se folosește forma alte, cu desinența adjectivală -e. Valoarea de determinant slab sau tare se corelează cu morfologia. De ce este această diferență între flexiunea pronominală și cea adjectivală a pronumelor
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
folosește forma altei, cu desinența pronominală -ei. Când este în poziția a doua, de determinant slab, se folosește forma alte, cu desinența adjectivală -e. Valoarea de determinant slab sau tare se corelează cu morfologia. De ce este această diferență între flexiunea pronominală și cea adjectivală a pronumelor? Determinantul tare are o valoare pronominală, deoarece el are rolul de a selecta o entitate (denotată de substantiv), deci are o valoare referențială. Determinantul slab nu introduce o nouă entitate în discurs (acesta este rolul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
a doua, de determinant slab, se folosește forma alte, cu desinența adjectivală -e. Valoarea de determinant slab sau tare se corelează cu morfologia. De ce este această diferență între flexiunea pronominală și cea adjectivală a pronumelor? Determinantul tare are o valoare pronominală, deoarece el are rolul de a selecta o entitate (denotată de substantiv), deci are o valoare referențială. Determinantul slab nu introduce o nouă entitate în discurs (acesta este rolul determinantului tare), ci precizează suplimentar referința acestuia. Se observă că forma
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
forma de feminin singular celeilalte are două desinențe diferite pentru G/D: desinența -ei la primul element și desinența -e la al doilea element. Flexiunea acestui pronume arată că dintre cele două forme sudate din componența sa, prima are valoare pronominală (celei-), iar a doua, valoare adjectivală (-lalte). 2.2.1.5. Sintagmele cu valoare intensivă cât mai mulți, cei mai mulți Sintagma cu valoare intensivă cât mai mulți este formată cu adverbul cât, care nu trebuie să se acorde. Asta face ca
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
poate fi și adverb, și adjectiv, el primește marca de caz. În sintagma superlativă cei mai mulți, cazul trebuie să fie marcat o singură dată, la cei (primul element cu trăsături phi din GD), conform regulilor gramaticale. În limba vorbită, și adjectivul pronominal nehotărât mulți primește marca de caz: (20) a. numele celor mai multor vinuri (Radio București, 2009) b. a captat atenția celor mai multor persoane cu studii superioare. (www.acasatv.ro) Această dublă marcare a cazului se poate explica prin oscilația
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
caz: (20) a. numele celor mai multor vinuri (Radio București, 2009) b. a captat atenția celor mai multor persoane cu studii superioare. (www.acasatv.ro) Această dublă marcare a cazului se poate explica prin oscilația între valoarea adjectivală și cea pronominală a lui mulți (explicație care țien de sistemul limbii) sau prin analogie cu contextele în care mulți nu face parte dintr-o sintagmă intensivă sau superlativă (fenomen de procesare): (21) referatele mai multor studenți. 2.2.2. Acordul în caz
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
grupul nominal. Mai mult, dacă am avea acord în persoană în grupul nominal, s-ar contrazice o cunoscută generalizare a lui Lehmann (1988), potrivit căreia ceea ce se acordă în caz nu se acordă niciodată în persoană și viceversa 25. Formele pronominale de întărire se acordă în caz și în persoană cu nominalul-centru, deci reprezintă o "provocare" pentru generalizarea lui Lehmann: (24) mie însemi - forma însemi marchează genul (feminin), numărul (singular) și cazul (dativ) în prima parte a cuvântului (înse-) și persoana
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
avea ambele valori diferă în funcție de sursa trăsăturilor phi. Dacă o formă își verifică trăsăturile prin raportare la un nominal într-un grup nominal, ea are valoare adjectivală. Dacă o formă își stabilește trăsăturile prin raportare la referent, ea are valoare pronominală. Formele care își stabilesc trăsăturile prin raportare anaforică la un antecedent au valoare pronominală, deoarece ele nu se află într-o configurație sintactică specifică acordului. În limba română, formele de posesiv au și comportament adjectival, și comportament pronominal. O parte
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
prin raportare la un nominal într-un grup nominal, ea are valoare adjectivală. Dacă o formă își stabilește trăsăturile prin raportare la referent, ea are valoare pronominală. Formele care își stabilesc trăsăturile prin raportare anaforică la un antecedent au valoare pronominală, deoarece ele nu se află într-o configurație sintactică specifică acordului. În limba română, formele de posesiv au și comportament adjectival, și comportament pronominal. O parte dintre trăsăturile lor sunt contextuale, formale (genul, numărul, cazul), iar una dintre ele este
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
are valoare pronominală. Formele care își stabilesc trăsăturile prin raportare anaforică la un antecedent au valoare pronominală, deoarece ele nu se află într-o configurație sintactică specifică acordului. În limba română, formele de posesiv au și comportament adjectival, și comportament pronominal. O parte dintre trăsăturile lor sunt contextuale, formale (genul, numărul, cazul), iar una dintre ele este referențială, interpretabilă (persoana). Generalizarea lui Lehmann, referitoare la acordul în caz și în persoană în interiorul unui grup nominal, nu este încălcată de posesiv, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
referentului (posesorului), deoarece trăsătura sa de gen este angrenată în acordul formal cu substantivul. Posesivul nu ar putea exprima și genul referentului, și genul substantivului centru (vezi Dobrovie-Sorin și Giurgea, 2011). 2.3.2. Pronumele de întărire Pronumele și adjectivul pronominal de întărire are trăsături de gen, număr, persoană și caz. Utilizat pe lângă un substantiv, trăsătura de persoană rămâne nespecificată (engl. default), astfel încât acordul cu substantivul se face doar în gen, număr și caz. Formal, persoana nespecificată este persoana a III
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
se face doar în gen, număr și caz. Formal, persoana nespecificată este persoana a III-a: (26) a. fata însăși - feminin, singular, N/Ac, persoana nespecificată b. fetei înseși - feminin, singular, G/D, persoana nespecificată Utilizat pe lângă un pronume, adjectivul pronominal de întărire are aceleași trăsături de persoană, gen, număr și caz ca pronumele: (27) a. eu însămi (feminin, singular, persoana I, N/Ac) b. mie însemi (feminin, singular, persoana I, G/D) Aceste utilizări ale formelor de întărire ar părea
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
fuzionare: primul element, îns, marchează genul, numărul și cazul, iar al doilea element, pronumele reflexiv, marchează persoana (și numărul). Această precizare etimologică este importantă pentru a înțelege că, totuși, generalizarea lui Lehmann s-ar putea aplica și în cazul adjectivului pronominal de întărire: faptul că se acordă atât în caz, cât și în persoană se datorează faptului că avem a face cu două cuvinte fuzionate. Mai există un tip de contexte care par să contrazică și generalizarea lui Lehmann și observația
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
subsemnatul: (28) a. subsemnatul însumi b. subsemnatei însemi Dacă considerăm că însumi, însemi etc. sunt pronume coreferențiale cu substantivul, nu mai trebuie să propunem că substantivele (sau, cel puțin, unele dintre ele) au trăsătura persoanei și se acordă cu adjectivul pronominal de întărire în persoană. Este un argument în plus pentru a opta în favoarea analizării ca pronume a formelor de întărire, în toate contextele. 3. Acordul din perspectiva controlorului Din perspectiva controlorului, sunt interesante pentru acord situațiile în care nominalul centru
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
sunt puține pe internet; nu am găsit atestări pentru these government, de exemplu, dar sunt atestări pentru the government themselves: (40) The government themselves said that everything... (http://news.ycombinator.net) În exemplul de mai sus, themselves este un adjectiv pronominal de întărire, care se acordă semantic cu substantivul. O interpretare alternativă ar fi aceea că themselves este un pronume, nu un adjectiv, prin urmare, pluralul său nu este obținut prin acord cu substantivul government; avem a face cu o covariație
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
prietene *alor mele / *alor Mariei, OK: acestor prietene ale mele Care este explicația pentru lipsa acordului în caz? În limba română, la masculin singular și plural și la feminin plural, acordul în caz în GD este marcat la unele forme pronominale: (80) a. prietenului acestuia b. prietenilor acestora c. prietenelor acestora Adjectivele nu marchează acordul în caz la masculin singular și plural și la feminin plural: (81) a. prietenului bun / *bunului b. prietenilor buni / *bunilor c. prietenelor bune / *bunelor Lipsa acordului
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
prieten vechi) b. ?alei mele (prietene) c. alor mei (prieteni) d. alor mele (prietene) Forma de feminin, singular, dativ sau genitiv alei este marcată cu terminația -ei, care apare în flexiunea nominală cu articol definit (fata - fetei) și în flexiunea pronominală. În urma unei căutări pe internet alui meu are cca 800 de rezultate, iar alei mele, cca 300. Prin comparație, alor mei are cca 15000 de rezultate, iar alor mele, cca 4800 de rezultate. Așadar, al are forme de genitiv sau
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
unor prietene ale mele b. *unor prieteni alor mei, *unor prietene alor mele În exemplul (84)b, al se acordă în caz cu substantivul-centru, marcând cazul genitiv sau dativ prin desinența -e (feminin, singular), de tip adjectival (desinența de tip pronominal fiind -ei). În general, acordul în caz al adjectivelor este marcat în româna actuală doar la feminin singular (unei prietene bune). Este și motivul pentru care se acordă în caz mea, care are și caracteristici de adjectiv (acordul în caz
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]