303 matches
-
orbiterul ar fi scăpat. La Ț+110.250, ofițerul de la Cape Canaveral responsabil cu urmărirea rachetelor a trimis semnalele radio ce au activat pachetele de autodistrugere de la bordul ambelor propulsoare. Această eră o procedură normală, efectuată deoarece ofițerul a considerat propulsoarele în cădere liberă a fi un posibil pericol pentru sol sau pentru mare. Același semnal de autodistrugere ar fi distrus și rezervorul exterior dacă nu s-ar fi dezintegrat deja. „Controlorii de zbor analizează situația cu foarte mare atenție”, a
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
atinsese maximul). Când s-a dezintegrat rezervorul, combustibilul și oxidantul stocate în acestă s-au împrăștiat, lăsând impresia unei mingi de foc. Totuși, conform echipei NAȘĂ care a analizat imaginile după accident, a fost doar o „combustie localizată” a gazului propulsor. Norul vizibil era compus mai ales din vapori și gaze rezultate din împrăștierea oxigenului lichid și a hidrogenului lichid. Stocat într-un mediu criogenic, hidrogenul lichid nu ar fi putut să se aprindă suficient de rapid pentru a declanșa o
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
o „explozie” în sensul tradițional de "detonare" (spre deosebire de o "deflagrație", ceea ce a avut loc de fapt). Dacă ar fi avut loc o explozie, întreaga naveta ar fi fost distrusă pe loc, aducând în acel moment moartea echipajului. Cabina echipajului, precum și propulsoarele, elemente ce aveau din construcție o constituție mai robustă au supraviețuit dezmembrării vehiculului de lansare; în vreme ce propulsoarele au fost detonate de la distanță, cabina detașata a continuat pe o traiectorie balistică, si a fost văzută ieșind din norul de gaze la
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
ar fi avut loc o explozie, întreaga naveta ar fi fost distrusă pe loc, aducând în acel moment moartea echipajului. Cabina echipajului, precum și propulsoarele, elemente ce aveau din construcție o constituție mai robustă au supraviețuit dezmembrării vehiculului de lansare; în vreme ce propulsoarele au fost detonate de la distanță, cabina detașata a continuat pe o traiectorie balistică, si a fost văzută ieșind din norul de gaze la Ț+75.237. La douăzeci și cinci de secunde după dezmembrarea vehiculului, ce a avut loc la (), traiectoria compartimentului
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
îndreptat către speculații; atât "New York Times" cât și United Press Internațional au publicat articole în care se sugera că o defecțiune a rezervorului exterior ar fi cauzat o explozie, în ciuda faptului că ancheta internă a NAȘĂ se concentrase rapid pe propulsoarele laterale. „Agenția spațială”, scria reporterul de știri spațiale William Harwood, „a recurs la politica să de strict secret în ce priveste detaliile anchetei, o atitudine neobișnuită pentru o agenție care de multă vreme se mândrește cu deschiderea să.” În seara
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
14 astronauți pierduți în accidentele "Challenger" și "Columbia". În primele minute după accident, au început eforturile de recuperare prin ordinul directorului pentru recuperări de lansări NAȘĂ, care a trimis la locul impactului cu apă navele utilizate de NAȘĂ pentru recuperarea propulsoarelor laterale. În acest moment, însă, încă mai cădeau resturi, si ofițerul de securitate a ținut avioanele și navele în afara zonei de impact până când s-a putut intra acolo. A trecut aproape o oră până când forțele de recuperare au putut să
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
echipajului aflat pe fundul oceanului. Această descoperire, împreună cu găsirea rămășițelor tuturor celor șapte membri ai echipajului, au fost confirmate a doua zi, si la 9 martie, NAȘĂ a comunicat această presei. Până la 1 mai, se recuperase o parte suficientă a propulsorului lateral dreapta pentru a determina cauza inițială a accidentului, și operațiunile majore de recuperare s-au încheiat. Deși au continuat unele eforturi de recuperare la mică adâncime, acestea nu mai aveau legătură cu anchetă; scopul lor era recuperarea de resturi
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
siguranței programului Space Shuttle, iar Președintele Reagan a cerut NAȘĂ să prezinte în treizeci de zile un raport în care să arate cum plănuiește să implementeze aceste recomandări. Ca răspuns la recomandările comisiei, NAȘĂ a demarat o reproiectare totală a propulsoarelor navetei spațiale, reproiectare supervizata de un grup independent, după cum stipula comisia. Contractul NAȘĂ cu Morton Thiokol, contractorul responsabil de construcția propulsoarelor laterale, conținea o clauză conform căreia în caz de defecțiune care ar conduce la „pierderi de vieti sau ratarea
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
arate cum plănuiește să implementeze aceste recomandări. Ca răspuns la recomandările comisiei, NAȘĂ a demarat o reproiectare totală a propulsoarelor navetei spațiale, reproiectare supervizata de un grup independent, după cum stipula comisia. Contractul NAȘĂ cu Morton Thiokol, contractorul responsabil de construcția propulsoarelor laterale, conținea o clauză conform căreia în caz de defecțiune care ar conduce la „pierderi de vieti sau ratarea misiunii”, Thiokol renunța la 10 milioane de dolari din banii cuveniți și poartă răspunderea legală pentru defecțiune. După accidentul "Challenger", Thiokol
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
probleme ce pot apărea din lipsă de claritate a prezentării informațiilor. El afirmă că dacă inginerii de la Morton Thiokol ar fi prezentat cu mai multă claritate datele de care dispuneau în legătură cu relația între temperaturile scăzute și arderea din zona articulațiilor propulsoarelor, ei ar fi reușit să convingă managerii NAȘĂ să anuleze lansarea. Tufte a afirmat și că slabă prezentare a informațiilor ar fi putut afecta deciziile NAȘĂ din timpul ultimului zbor "Columbia". După accident, flotă NAȘĂ pentru programul Space Shuttle a
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
Tufte a afirmat și că slabă prezentare a informațiilor ar fi putut afecta deciziile NAȘĂ din timpul ultimului zbor "Columbia". După accident, flotă NAȘĂ pentru programul Space Shuttle a rămas la sol aproape trei ani pe durata anchetelor, audierilor, reproiectării propulsoarelor, si a altor revizuiri, modificări și pregătiri tehnice și manageriale. La 11:37 a.m. în data de 29 septembrie 1988, naveta spațială Discovery s-a lansat cu un echipaj de cinci persoane de la Centrul Spațial Kennedy, rampă 39-B. Această purta
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
Kennedy, rampă 39-B. Această purta un satelit de localizare și retransmisie, TDRS-C (denumit TDRS-3 după lansare), care l-a înlocuit pe TDRS-B, satelitul pierdut cu Challenger. Lansarea de „întoarcere la zbor” a lui Discovery a reprezentat și un test al propulsoarelor reproiectate cu o trecere la o atitudine mai atentă față de siguranță (de exemplu, a fost prima oară când echipajul a efectuat lansarea în costume presurizate de la STS-4, ultimul dintre primele patru zboruri de încercare ale programului Space Shuttle), si o
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
deși opt oameni au fost transportați, de asemenea, daca este necesar, puteti urca până la un total de 11 astronauți), împreună cu o sarcină utilă de aproximativ 22,700 kg. În cazul în care sarcină este terminată, face manevră de pe orbita cu ajutorul propulsoarelor și întoarce înapoi în atmosferă. Orbiter în timpul actelor de reintrare se comportă ca un planor și face o aterizare fără propulsie. Shuttle este primul vehicul orbital proiectat cu o reutilizare parțială. Se poate transporta încărcături mari la orbite diferite. Fiecare
Programul Shuttle-Mir () [Corola-website/Science/321071_a_322400]
-
categorii de bază: machete statice și aeromodele zburătoare. Machetele statice sunt copii la scară ale unor avioanelor din trecut sau din zilele noastre. Sunt împărțite de către Federația Aeronautică Internațională (FAI) pentru sportul aeromodelistic în funcție de modalitatea zborului, dimensiunile de gabarit, tipul propulsorului și capacitatea cilindrica în mai multe clase: Această clasă include modelele de planoare (categoriile F-1-A și F-1-E), aeromodelele cu fir de cauciuc (F-1-B) și cu motor (F-1-C), precum și aeromodelele de camera de avioane și elicoptere (F-1-D). Toate categoriile de aeromodele
Aeromodelism () [Corola-website/Science/323555_a_324884]
-
fusese angajat de secretarul pentru marină George von Lengerke Meyer să cerceteze posibilele utilizări în scop militar ale aviației în cadrul marinei. În urma întâlnirii s-au efectuat două experimente. La 14 noiembrie 1910, Ely a decolat cu un avion cu elice propulsoare Curtiss de pe o platformă temporară ridicată peste prova crucișătorului ușor USS "Birmingham". Imediat ce a terminat de parcurs platforma de 25 m lungime, aeroplanul a început să cadă, iar roțile au atins apa; după aceea, s-a ridicat. Ochelarii lui Ely
Eugene Ely () [Corola-website/Science/324123_a_325452]
-
al Gărzii Naționale din California pentru a deveni eligibil pentru un premiu de 500 de dolari oferit primului rezervist care efectuează un astfel de zbor. După două luni, la 18 ianuarie 1911, Ely a aterizat cu avionul său cu elice propulsoare Curtiss pe o platformă de pe crucișătorul blindat USS "Pennsylvania" ancorat în Golful San Francisco. Ely a decolat de pe aerodromul Tanforan din San Bruno, California și a aterizat pe "Pennsylvania", aceasta fiind prima aterizare reușită la bordul unei nave. Acest zbor
Eugene Ely () [Corola-website/Science/324123_a_325452]
-
parțial. Aripile sunt dispuse în tandem la prova și la pupa, acestea din urmă aflându-se întotdeauna în siajul celor de la prova pentru a se reduce și mai mult rezistența la înaintare. Navele pe aripi portante au de obicei drept propulsoare motoare de avion cu elice sau turbine. În 1869 francezul Emmanuel Farcot, un inginer autor a numeroase invenții, depune un brevet care descrie o barcă echipată cu două planșe portante orizontale laterale, care se înclinau atunci când prova începea să se
Navă cu aripi portante () [Corola-website/Science/324663_a_325992]
-
funcționează numai împreună cu accelerația controlată electronic și valorifica senzorii de turație a roților corespunzători sistemelor anti-blocare (ABS). În cazul în care se constată o creștere bruscă a turației la nivelul unei roți motoare (alunecare), sistemul acționează asupra motorului, reduce puterea propulsorului și evită apariția acestui efect. Sistemul de control al tracțiunii asigura tracțiunea și stabilitatea de rulare pe parcursul etapei de accelerare la orice viteza și susține în acest mod siguranță activă. În mod suplimentar permite reducerea gradului de uzură a anvelopelor
Anti Slip Regulator () [Corola-website/Science/322565_a_323894]
-
de aer sunt dirijate spre suprafața apei printr-o duză inelară așezată la periferia navei. Perna de aer are grosimi de 0,5-5 m, funcție de tonajul navei, viteză, suprafața de glisare etc. Deplasarea pe orizontală se obține printr-un sistem propulsor cu elice aeriană, sau cu un sistem de propulsie reactiv cu jet. Viteza unei astfel de nave poate fi de 100-200 km/h. Navele cu pernă de aer prezintă avantaje multiple cum ar fi viteză mare de deplasare, rezistență și
Pernopter () [Corola-website/Science/322149_a_323478]
-
neonorant reflectă disprețul lui Tyrion pentru ciudatul său mers legănat, pare puțin probabil că ar accepta acest dispreț când, de xemplu, se luptă pentru viața lui. La fel, când teritoriul romanului se întinde pe sute de mile și îți lipsesc propulsoarele cu jet, ca autor ești pus în fața problemei transportului.” James Poniewozik de la "Time" a găsit o posibilă „slăbiciune în primele secțiuni despre Meereen (făcând-o pe Dany să pară indecisă, așa cum nu-i este felul) pentru a lăsa timp tuturor
Dansul dragonilor () [Corola-website/Science/327684_a_329013]
-
de 7 scaune cu vârful gamei de motorizare 2.8i CD V6. Modelul GLX oferea ABS, oglinzi și uși încălzite, airbag pe partea șoferului, încălzirea cabinei din spate și o prelată electrică și o trapă glisantă. Modelul Ghia oferă aceeași propulsoare ca GLX. Dispobil cu 6 scaune caracteristicile oferite sunt controlul tracțiunii, închidere centralizată cu telecomandă, parbriz încălzit, jante aliaj, modul informații grafice, geamuri electrice față/spate și telecomandă radio cu control CD Changer. Cu un design major în 2000 Galaxy
Ford Galaxy () [Corola-website/Science/327159_a_328488]
-
care au legătură directă cu realitatea industrială. În iulie 1975 pe Șantierul Naval Constanța se lucrează la construirea mineralierului „Bocșa” cu o lungime de 220 m, o lățime de 32 m și o capacitate de 55.000 de tone. Elicea propulsoare care va fi montată urmează să sosească din Japonia cu avionul, ea fiind produsă de cea mai mare companie de profil de pe plan mondial. Cu toate acestea, cu trei zile înainte de data lansării la apă a mineralierului, directorul general Mihai
Zile fierbinți () [Corola-website/Science/327204_a_328533]
-
american amator de motociclism, "Clayton Jacobson II". Acesta a pornit de la modificarea unor scutere acvatice europene din fibră de sticlă și care aveau atașat un motor cu elice, internalizând motorul - care era înlocuit cu o pompă ce crea un jet propulsor și, carosând vehicolul cu aluminiu. Produsul a fost mai târziu fabricat în serie în anii '70 de către firma japoneză "Kawasaki". Propulsia este generată de un motor care antrenează o pompă cu rotorul în formă de șurub, ce generează forța necesară
Scuter acvatic () [Corola-website/Science/330308_a_331637]
-
RAK, rodul colaborării dintre Fritz von Opel, Max Valier și Friedrich Wilhelm Sander include: două automobile (RAK. 1, RAK. 2), două planoare (Lippisch-Ente, Opel-Sander RAK.1 ), două vehicule pe șine (RAK. 3, RAK. IV), precum și o motocicletă echipată cu rachete propulsoare). La baza conceperii, a stat un model anterior de motocicletă, Motoclub 500 SS, al cărei motor OHV a fost adus de la 22 la aproximativ 30 CP. Avea montate 6 rachete Sanders, 3 pe fiecare parte, fiecare cu câte 5 kg
Verein für Raumschiffahrt () [Corola-website/Science/335651_a_336980]
-
versiune hibrid care include Hybrid C-Max lansat în septembrie 2012 și C-Max Energi plug-in hibrid lansat în octombrie 2012. A doua generație a modelului Ford Focus a fost derivată și într-un monovolum compact numit C-Max. Oferea propulsoarele pe benzină de 1.6 litri cu 100 CP, 1.6 Ti-VCT cu 115 CP, 1.8 cu 127 CP și 2.0 litri cu 147 CP. Gama de motorizări diesel avea propulsoarele de 1.6 TDCI cu 90
Ford C-Max () [Corola-website/Science/333670_a_334999]