588 matches
-
cu școlile-harem. Căci în vreme ce aceste balene-femele sînt sfioase de felul lor, tinerii masculi - sau tauri de patruzeci de barili, cum li se spune - sînt, de departe, cei mai bătăioși dintre toți leviatanii și cei mai primejdioși pentru vînători, tocmai prin proverbiala lor cutezanță - deși nu mi-e rușine nici cu balenele cărunte care, cînd îți ies în cale, te atacă aidoma unor diavoli exasperați de podagră. Școlile de tauri sînt mai mari decît școlile-harem. întocmai ca o ceată de studenți tineri
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ei nocturn este stabilit aproape cu aceeași precizie de către vînător, ca linia țărmului de către pilot. Pentru vînătorul acela uimitor de iscusit, o dîră pe apă este o urmă aproape la fel de concludentă ca una trasată pe pămînt ferm, el dezmințind astfel proverbiala vremelnicie a semnelor scrise pe apă. Și, așa cum itinerariul puternicului leviatan de fier al trenurilor moderne e cunoscut în amănunt, în așa măsură, încît oamenii îi calculează, cu ceasul în mînă, viteza, la fel cum medicii calculează pulsul unui prunc
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
scenă, al poeziei sale, ci și actor și poet, trecând fără cabotinism În haina personajelor sale, cutrierând mulțimile și vorbindu-le În limba În care acestea știu să vorbească. Iată de unde vine bunăoară, capacitatea sa de a defini În formule proverbiale de inspirație populară, inegalitățile societății divizate În clase: «pentru unii mumă,/pentru alții ciumă, pentru unii miere,/pentru ăilalți fiere, voi cu durerile,/ei cu averile, voi cu ponoasele,/ei cu foloasele și cu ordânele lor ticăloasele». Problema poeziei festive
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Marlowe nu e madam. E doamna Marlowe”). Mai aflăm, în fine, că Marlowe nu are de gând să rămână prizonierul coliviei de aur unde l-a încuiat Linda, că intenționează să-și continue meseria de detectiv particular, că-și apără proverbiala independență, riscând chiar să fie împușcat de oamenii lui Manny Lipshultz, și că, în general, e prea năzuros pentru a cuceri simpatia cititorului așa cum o făcea în cărțile anterioare. Este ceva completamente fals și lipsit de realism în felul în
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
profundă originalitate. Cărțile lui, inegale valoric, dar fără excepție remarcabile, au suscitat uneori contestări sau supraevaluări, deopotrivă nejustificate, sau au fost cvasiignorate din rațiuni în afara literaturii („cariera” sau gesticulația publică a scriitorului, episoade biografice, „ideologia” reală sau presupusă, jactanța lui proverbială, suspiciunea de egolatrie și acuzația de aroganță constituite ca reacție la discursul lui publicistic, considerat a fi singular și prea răspicat ș.a.). Totuși, reproșurile care i s-au adus, încercările de „demolare”, chiar, n-au contestat palierul valoric și gradul
BREBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
fii sigur că-i moartă. Raluca: O fi, dar uite ce blană frumoasă are, numai bună pentru o bundiță modernă, de moare tot liceul! Ana: Și dacă Vulpea ne păcălește, ca pe omul cu căruța de pește? Șiretenia Vulpii este proverbială... Raluca: Ana, Vulpea asta e moartă definitiv...(o înțeapă cu o nuia) Vezi, n-are nicio reacție de viață. Gata, o luăm acasă; eu o iau de urechi și tu de coadă. Venim altă dată la mormântul lui Grivei. Hai
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
se încăpățânează să meargă și atunci veți ști că este legat de cineva cu probleme, alteori vor zâmbi și vor vrea să se rotească asemeni dansului ielelor din păduri. Suntem medici de mecanisme ciudate. Noi inventăm cu fiecare mișcare precizia proverbială... Pe vremuri, meșterii ceasornicari făceau într-o viață doar câteva ceasuri, dar ei știau să-l compună de la un capăt până la altul. Erau și bijutieri și mecanici, fizicieni dar și alchimiști în același timp. Azi e totul mai simplu și
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
la Copenhaga. În Suedia și Norvegia, au putut fi admirate peisajele aflate sub nea, amintind de munții acoperiți de zăpadă din Carpați. La Londra, o mare surpriză: deși ianuarie, cu un strat de zăpadă însemnat, nu era nici urmă din proverbiala ceață... Cu atât mai plăcută a fost vizita, inclusiv la British Museum, Turnul Londrei și chiar în Hyde Park, unde un orator solitar își prezenta punctul de vedere într-o problemă de... ecologie. Consultările la Dipoli au continuat până la 8
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
cimitirul Père Lachaise și dispare. Nunta nu mai are loc. Începînd de aici, totul devine confuz. Fermín făcu o pauză dramatică, Îndreptîndu-și către mine privirea de Înaltă intrigă. — După cum se poate presupune, Carax trece granița și, dovedindu-și Încă o dată proverbialul simț al oportunității, se Întoarce la Barcelona În 1936, În plină izbucnire a războiului civil. Activitățile și ascunzătoarea sa din Barcelona pe timpul acestor săptămîni nu sînt clare. Să presupunem că rămîne o lună În oraș și că, În răstimpul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se pare o prostie, eu am tăcut. — Dimpotrivă. Vorbesc proștii; tac lașii; ascultă Înțelepții. — Cine a zis asta? Seneca? — Nu. Domnul Braulio Recolons, care conduce un magazin cu produse din carne de porc pe strada Aviñón și posedă un har proverbial atît pentru cîrnați, cît și pentru aforismul cel mai nimerit. Continuă, te rog. Îmi vorbeai de fata aceea fîșneață... — Bea. Asta e treaba mea și n-are nimic de-a face cu tot restul. Barceló rîdea Înfundat. Eram pe cale să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
dimineața aceea dintr-un titlu foarte căutat, Tricornul: Povestea Jandarmeriei În versuri alexandrine, de bacalaureatul Fulgencio Clapon, un tînăr autor consacrat de critica din Întreaga țară. În timp ce se dedica trebii sale, Fermín arunca priviri pe furiș, făcînd din ochi precum proverbialul drăcușor șchiop. — Ai urechile roșii ca niște sfecle, Daniel. — Poate fiindcă ți-am auzit neroziile. — Sau din cauza Înfierbîntării. CÎnd te vezi cu femeiușca? — Nu-i treaba dumitale. Nu te văd prea bine. Te ferești de vorbele usturătoare? Vezi că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
bun, să mă predau, Însă, după ce am mai meditat, am presupus că, dînd buzna dis-de-dimineață În domiciliul paternal al Beei, nu aveam cum să-i Îmbunătățesc prea mult situația. În zori, oboseala și Împrăștierea m-au ajutat să-mi regăsesc proverbialul meu egoism și n-a durat prea mult pînă ce m-am convins că cel mai bine era să las apele să curgă și, cu vremea, rîul avea să ducă departe sîngele. Dimineața se duse cu prea puțină acțiune În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
manierele lor respingătoare, caracteristic indiene, și despre felul în care ei, soții, își reduc la tăcere angajații, iar ele, soțiile, își pedepsesc aspru servitorii, dacă îi au. Localnicii sunt prefăcuți, nedemni de încredere și înclinați spre crimă. Încetineala lor este proverbială. Ce contrast cu cei de Acasă, cu verticalitatea lor, cu manierele și comportamentului englezesc! Ei, cei din comunitatea anglo-indiană, știu în ce constă credința lor. Știu ce trebuie să favorizeze din felul lor de a fi. Își poartă pălăriile, citesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cel știut. Tot atunci, poate ca o sumbră prevestire, Caragiale și-a manifestat dorința de a-și revedea prietenii încercând să fie vesel, destins, dar e tot mai apăsat de griji și stări care-l deprimau, slăbindu-i rezistența sa proverbială. (pag. 418) Pentru duminică, 29 aprilie, Caragiale își anunță pentru 3 zile sosirea la Iași, la o petrecere între prieteni - dar și aici apar primele semne vădite ale bolii de inimă ce-l va răpune peste două luni. Profesorul ieșean
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
vrea să ne vadă până la urmă pe toți câți am mai rămas prin țara asta, aliniați cu mâna întinsă, pe axa București, Londra, Washington, bătuți de vântul aspru al Vestului, acel netrebnic Vest, care ni se păruse în infantilismul nostru proverbial, un fel de El Dorado. Cozile de topor ale celor care ne-au încălecat pentru următoarea sută de ani, guiță de mama focului că direcția e bună și după părerea lor de șobolani castrați, e singura, pe care trebuie s-
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
acolo de un ceas, În picioare și cu veșmântul În zdrențe, pradă tuturor privirilor, zâmbetelor, murmurelor. După câteva clipe măsurate cu măiestrie, Abu Taher adaugă: — Omar, tu nu ești un necunoscut la Samarkand. În ciuda vârstei tinere, erudiția ți-e deja proverbială, isprăvile tale se istorisesc prin școli. Nu este oare adevărat că ai citit de șapte ori, la Isfahan, o lucrare voluminoasă de-a lui Avicenna și că, odată Întors la Nishapur, ai reprodus-o cuvânt cu cuvânt, din memorie? Khayyam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ni-l imaginăm ca pe un stăpân gălăgios al palatului. Deși pare a fi pretutindeni, prezența sa seamănă curând cu a uni mânuitor de păpuși, care, cu atingeri discrete, le imprimă celorlalți mișcările pe care le dorește. Tăcerile sale sunt proverbiale. Nu arareori un oaspete petrece o oră În prezența sa fără a schimba alte fraze În afara formulelor de Întâmpinare și de despărțire. Căci el nu e vizitat neapărat pentru a i se face conversație, ci, mai degrabă, pentru reînnoirea jurământului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
găzduiește și șaizeci de caravanseraiuri, două sute de bancheri și zarafi, nesfârșite bazare acoperite. Atelierele sale țes mătasea și bumbacul. Covoarele, țesăturile, lacătele sale sunt vândute În ținuturile cele mai Îndepărtate. Trandafirii săi Înfloresc În mii de soiuri. Bogăția sa este proverbială. Acest oraș, cel mai populat din lumea persană, Îi atrage pe toți cei care caută puterea, averea sau cunoașterea. Spun „acest oraș”, dar nu e vorba, la drept vorbind, de un oraș. Se istorisește Încă, prin partea locului, povestea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
scurtă vreme, dovadă de o pricepere la fel de mare. Cu fidelitatea sa? Ce e mai simplu decât să mimezi loialitatea, ea nu pare niciodată mai adevărată ca pe buzele mincinoase. Mai presus de orice, Hasan știe să cultive În Malik Șah proverbiala avariție a acestuia. În mod constant, Îi aduce la cunoștință cheltuielile vizirului, Îi atrage atenția asupra noilor veșminte ale lui Nizam al-Mulk și ale apropiaților săi. Vizirul iubește puterea și pompa, Hasan nu iubește decât puterea. În această privință este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
o baniță, scăpat pe ceafă. Vierme se sforțează să nu lepede coșul, ogârjit de surpriză, iar Fratele, uluit și el, face ca peștele. Adică își închide și-și deschide buzele, fără să articuleze vreun cuvânt! Numai Dănuț nu-și dezminte proverbialul său sânge rece și i se adresează neobișnuitului interlocutor, pleonastic, din voleu, fără preluare: Hai sictir, în p...da mă-tii, de vagabond! Lasă-ne-n pace! La o parte! Dă-te...! N-am mălai! N-am bolivari! Vrei de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
râvnea și nu putea din pricina bătrânului. De altfel, și tatăl lui Victor la fel s-a împotrivit. La Craiova, unde s-a născut, a trăit și a murit, a fost socotit printre oamenii cei mai bogați. Zgârcenia lui a rămas proverbială. Numai după moartea bătrânului a putut angaja un administrator specialist, a introdus mașini care să micșoreze mâna de lucru, a început în sfârșit o exploatare mai modernă pe proprietățile ce-i reveniseră lui. Mare parte a anului o petrecea și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
miră și el. Se felicita că a reușit să restabilească liniștea atât de repede și aproape fără vărsare de sânge. ― Săraca mea Melania, dacă ar bănui ea prin ce am trecut! suspină dânsul înduioșat. Numai sângele rece și tactul meu proverbial au putut face minunea asta, dragă Grigoriță!... Dar opera mea încă nu e terminată. Pacostea cea mai grea de-abia începe. Nu e destul să combați răul, trebuie să-i stârpești rădăcinile, ca să nu mai revie! Nu-i așa, domnule
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cel mai mare pericol, ni se spune, este propriul nostru corp, cu poftele sale nesăbuite, care trebuie controlate zilnic și pretutindeni - căci corpul e mereu prezent, e cu tine zilnic și peste tot... Pentru prima dată mă bucur de „indolența” proverbială a poporului din care fac parte : n-o fi dracu’ așa de negru, merge și așa !... Ce liniștitor ! Dar dacă și această înțelepciune ancestrală este pe punctul să cedeze în fața asaltului experților în cultura fricii ? De curînd, o tînără cît
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de Scriptură și teologie, discrepanța dintre mediul academic, pe de o parte, și biserică, pe de alta, este mare - din păcate - deseori, foarte mare. Se consideră în genere că școala are de-a face numai cu gândirea, argumentarea și reflecția, proverbialul turn de fildeș. Biserica, din contra, e considerată locul specific al practicii sau al exercitării credinței creștine, așa cum se poate vedea din cult, predicare, formarea credinței și rugăciune. Deși reală, întrucât este accentuată de unele grupuri care aparțin acestor entități
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
că mi se fac semne, și am simțit asta în ascensor, când o frumoasă doamnă mi-a vorbit de pictor, de certitudinea lui - dar poate că e mai mult decât o certitudine, poate că e o legendă - în sfârșit, de proverbiala lui butadă că într-un ascensor, ori urci, ori cobori, e același lucru, căci numai direcția variază. Dar asta, evident, nu este adevărat, sau, cel puțin, nu este adevărat sub forma care mi-a fost transmisă mie. E drept, și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]