310 matches
-
o decompensare psihonevrotică, personalitățile emoționale instabile și personalitățile pasiv-agresive. E. Dupré și A. Dumas descriu câteva tipuri, particulare de personalitate de tip „psihopatic”: ciclotimii, hiperemotivii, paranoicii, perverșii, mitomanii. E. Kretschmer distinge, în cadrul tipurilor constituționale, ciclotimii, schizoizii și vâscoșii epileptoizi. Problema psihopatiilor capătă contur precis odată cu studiile lui K. Schneider. Pentru acesta, personalitățile psihopatice sunt personalitățile anormale în măsura în care ele afectează caracterul și deranjează societatea. Psihopatiile se diferențiază de psihoze, întrucât, susține K. Schneider, ele nu transmit „predispoziția” la această tulburare, ca în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ciclotimii, hiperemotivii, paranoicii, perverșii, mitomanii. E. Kretschmer distinge, în cadrul tipurilor constituționale, ciclotimii, schizoizii și vâscoșii epileptoizi. Problema psihopatiilor capătă contur precis odată cu studiile lui K. Schneider. Pentru acesta, personalitățile psihopatice sunt personalitățile anormale în măsura în care ele afectează caracterul și deranjează societatea. Psihopatiile se diferențiază de psihoze, întrucât, susține K. Schneider, ele nu transmit „predispoziția” la această tulburare, ca în cazul psihozelor. Delimitarea la copil a cadrului clinic al personalităților psihopatice pune numeroase probleme. M. Tramer, C.V. Kerbikov și alții semnalează dificultatea tipologiei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cadrului clinic al personalităților psihopatice pune numeroase probleme. M. Tramer, C.V. Kerbikov și alții semnalează dificultatea tipologiei psihopatice, cu caracter net delimitat, la copii și adolescenți. M. Tramer admite că numai după vârsta de 18 ani se poate vorbi despre psihopatii, așa cum sunt ele întâlnite în sfera psihiatriei clinice a adultului. În apariția trăsăturilor psihopatice ale personalității copiilor și adolescenților au importanță următoarele aspecte (M. Tramer): - apariția și fixarea unor semne psihopatice prin imitația formelor de comportament psihopatic ale anturajului (reacții
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a personalităților psihopatice este greu de făcut și mai ales este destul de greu de a fi impusă tuturor specialiștilor. Factorii de mediu social, valorile moral-culturale, modele familiale și de educație contribuie enorm la modelarea personalității indivizilor. Pe aceste considerente, „forma psihopatiilor” va fi la fel de variabilă ca și „forma personalităților” umane luate în considerare. Din aceste considerente în orice clasificare a psihopatiilor este absolut obligatoriu de a avea în vedere „factorii psihologici diferențiali”, specifici unei culturi și de care depinde atât „structura
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de mediu social, valorile moral-culturale, modele familiale și de educație contribuie enorm la modelarea personalității indivizilor. Pe aceste considerente, „forma psihopatiilor” va fi la fel de variabilă ca și „forma personalităților” umane luate în considerare. Din aceste considerente în orice clasificare a psihopatiilor este absolut obligatoriu de a avea în vedere „factorii psihologici diferențiali”, specifici unei culturi și de care depinde atât „structura personalității”, cât și „modelele de comportament” ale indivizilor respectivi. Prima încercare cunoscută în istoria culturii, de clasificare a „tipurilor caracteriale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihologiei și psihiatriei, pune problema unei noi forme de clasificare a tulburărilor de caracter, respectiv a „personalităților psihopatice”, așa cum o vedem la numeroși specialiști (E. Kretschmer, K. Schneider, A. Petrilovisch, K. Leonhardi etc.). Cea mai cunoscută și utilizată clasificare a psihopatiile aparține lui K. Schneider. Acesta descrie zece tipuri de psihopatii, considerându-le ca reprezentând tipuri de „personalități anormale” și care nu trebuie privite neapărat ca „diagnostice psihiatrice”. Acestea sunt următoarele: 1) Psihopații hipertimici sau activi Aceștia au o dispoziție veselă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a tulburărilor de caracter, respectiv a „personalităților psihopatice”, așa cum o vedem la numeroși specialiști (E. Kretschmer, K. Schneider, A. Petrilovisch, K. Leonhardi etc.). Cea mai cunoscută și utilizată clasificare a psihopatiile aparține lui K. Schneider. Acesta descrie zece tipuri de psihopatii, considerându-le ca reprezentând tipuri de „personalități anormale” și care nu trebuie privite neapărat ca „diagnostice psihiatrice”. Acestea sunt următoarele: 1) Psihopații hipertimici sau activi Aceștia au o dispoziție veselă, un temperament sangvin și sunt activi. Buni și serviabili, adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
categorie intră persoanele care au un randament scăzut, o capacitate de concentrare redusă și memorie slabă. Ei sunt foarte atenți la corpul lor descoperind adesea suferințe imaginare, de factură ipohondriacă. Acuză insomnii, migrene, tulburări cardiace, respiratorii, digestive sau menstruale. Clasificarea psihopatiilor propusă de K. Schneider este dominată de o notă psihologică privind „anomaliile caracteriale” ale personalității, iar pe de altă parte de consecințele morale și sociale ale acestor anomalii, atât pentru persoanele în cauză, cât și pentru cele din anturajul, imediat
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
personalității, iar pe de altă parte de consecințele morale și sociale ale acestor anomalii, atât pentru persoanele în cauză, cât și pentru cele din anturajul, imediat sau mai îndepărtat al acestora. C. Rodière-Hein și J.D. Guelfi propun o clasificare a psihopatiilor raportată în primul rând la aspectele clinico-psihiatrice pe care le presupun conduitele acestor indivizi. Considerate din punct de vedere psihopatologic, personalitățile psihopatice, pentru autorii menționați, ocupă o poziție intermediară între starea de normalitate psihică și categoriile psihopatologice. Acest fapt este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care le presupun conduitele acestor indivizi. Considerate din punct de vedere psihopatologic, personalitățile psihopatice, pentru autorii menționați, ocupă o poziție intermediară între starea de normalitate psihică și categoriile psihopatologice. Acest fapt este admis și de unii psihiatri germani care consideră psihopatiile nu ca pe niște „boli psihice”, ci ca pe niște „variații patologice ale normalului”. În sensul acesta C. Rodière-Rein și J.D. Guelfi descriu opt „forme” sau „tipuri” de personalități psihopatice după cum urmează mai jos. A. Personalitatea paranoiacă Este caracterizată prin
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
stingere a conflictelor cu împăcarea părților. Dezvoltările anormale Cadrul general al problemei Problema definirii stărilor de dezvoltare anormală este la fel de dificil de făcut ca și cea a reacțiilor. Majoritatea autorilor sunt de acord în a admite că limitele dintre nevroze, psihopatii, reacții și dezvoltări anormale sunt extrem de variabile și adesea ele ne scapă unei analize curente clinicopsihiatrice. Unii autori pun serios în discuție, așa cum se va vedea în continuare, chiar problema diferențierii acestui grup de tulburări psihopatologie de psihozele endogene. În
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și P. Diatkine recunosc că noțiunea de „pre-psihoză” este greu de delimitat. M. Schüdeberg consideră grupul de afecțiuni borderline ca pe o entitate distinctivă, calitativ diferită, situată între nevroze și psihoze, care combină în proporții variabile normalitatea, nevroza, psihoza și psihopatia. Acest grup de boli se caracterizează prin inadaptarea socială, contacte afective limitate, insensibilitate, intoleranță la emoții, inadaptare la realitate, incapacitatea de a simți plăcerea, tulburări sexuale, dificultăți de identificare cu celălalt, tendință la retragere și atitudine narcisică. După O. Kernberg
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
2b; adaptare/integrare - 3b), stabilizare (consolidare/independență - 4b) și declin (involuție - 5b; slăbirea performanțelor - 6b); iar pe de altă parte, dinamica tipurilor de personalitate anormală sau patologică cu „factorii morbigenetici” specifici, reprezentați prin conflicte (reacții - 1a), regresiune (nevroze - 2a), inadaptare (psihopatii - 3a), dezadaptare (psihoze - 4a), deteriorare (demențe - 5a) și deficiențe (oligofrenii - 6a). Din schema prezentată se poate desprinde faptul că cele două zone, cea a normalității psihice (N) și cea a anormalității psihice (A) sunt dispuse simetric, „în oglindă”, de o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
posesiune, stări lunatice etc. Toate aceste denumiri sunt expresia concepțiilor medico-culturale despre boala psihică, dar și expresia atitudinii societății față de bolnavii mintali. Astăzi termenul de psihoză este rezervat unei clase de afecțiuni clinico-psihiatrice, care se diferențiază de nevroze, sociopatii sau psihopatii, tulburări de caracter, afecțiuni psihosomatice sau întârzieri de dezvoltare intelectuală (L.E. Hinsie și R. J. Campbell). A. Porot etichetează psihozele ca fiind „afecțiunile mintale cele mai grave, caracterizate printr-o atingere globală a personalității de procesul patologic”. După L. E.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tulburărilor grave de comportament, acte antisociale de violență, tulburări de personalitate, rezistente la oricare alte forme terapeutice. Psihogenie: concepție etiologică ce consideră că în geneza unor boli psihice un rol determinant îl au condițiile și evenimentele vieții trăite de individ. Psihopatie: dezechilibru psihic constituțional de tip caracteriopatic. Psihoplasticitate: trăsătură psihopatologică specifică bolnavilor isterici caracterizată prin sugestibilitate și construcția de tulburări somato-psihice. Psihotraumatism: eveniment nociv, exterior, cu efect morbigenetic de regulă emoțional-afectiv, tulburând starea de echilibru psihic și somatic al unei persoane
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Mutism Narcisism Narcolepsie Narcomanie Negativism Neologism Nevroză Nimfomania Normalitate Nozofobie Obsesie Obtuzie Oligofrenie Onirism Oniroidie Onomatomanie Opoziție Palilalie Panică Pantofobie Paralizie Pasivitate Pederastie Pedofilie Persecuție Perseverare Perversitate Perversiuni sexuale Piromanie Pitiatism Posesiune Potomanie Predispoziție Prodrom Prosopagnozia Psihastenie Psihobiografie Psihochirurgie Psihogenie Psihopatie Psihoplasticitate Psihotraumatism Psihoză Puerilism mintal Raptus Reacție Refugiu Refuz Retard Sadism Satiriazis Sănătate mintală Senilitate Sevraj Simptom Simulare Sindrom Sitiofobia Sociogeneza Status Stereotipii Stigmate Stupoare Sugestibilitate Suicid Surmenaj Tensiune psihică Ticul Timiditate Tip Torpoare Toxicomanie Travestismul Vagabondaj Vesanie Viol Violență
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sale, alergînd spre sfîrșit cu iuțeală inexplicabilă, aruncînd dispreț în deposedați, reproducînd texte cu înspăimîntătoare greșeli și lipsă de discernămînt, speculînd nimicurile, introducînd sensaționalul, alarmismul și abjectul în materie de istorie literară din anticamera romanelor scabroase sau a tratatelor de psihopatie, autorul a dovedit că nu stăpînește materialul nici în adîncime, nici în orizont, și că din cauza pripirii n-a fost în stare să și-l asimileze și prelucreze pentru vastitatea operei enunțate. Planul frumos, titlurile capitolelor încăpătoare și cu perspective
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
hipoacuzie profundă dobândită în mica copilărie din cauze de traumă puternică la cap sau din cauze infecțioase și toxico-medicamentoase când se constată modificări atitudinale și emoționale la nivelul personalității după pierderea auzului. Diagnosticul diferențial se pune în opoziție comparativă cu psihopatiile severe, cu deficiența mintală, cu alalia, cu deficitul auditiv și cu autismul. Aproape jumătate dintre autiști sunt muți (Rimland, 1964) nu știu să se joace și nu cooperează. Toate aceste categorii de deficienți au un anumit coeficient de întârziere și
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
infantil cu schizofrenia, ceea ce a condus la utilizarea termenilor de psihoză infantilă, psihoză simbiotică, pre sau parapsihoze, copil atipic etc. În anul 1944, lansând o temă de cercetare actuală Asperger descrie un grup de copii suferind de o așa numită psihopatie autistă, similară din mai multe puncte de vedere cu copiii autiști, dar care prezintă și note particulare, care i-ar diferenția ca un grup aparte. Referindu-se la etiologia sindromului Loretta Bender precizează natura organică a autismului infantil afirmând că
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
Apariția unor semne tipice încă din primul an de viață. 2. Dezvoltare deviantă a comportamentului social. 3. Dezvoltare deviantă de comunicare și limbaj. 4. Comportamente bizare, rezistență la stimulări externe. Diagnosticul diferențial al autismului se pune în opoziție comparativă cu psihopatiile, cu deficiența mintală și cu structura simplificată a psihismului handicapat prin surditate față de indiferentismul și neutralitatea lingvistică a autismului care se plasează extra-auditiv față de lumea din jur. Din această sumară perspectivă istorică asupra autismului asistăm la o confruntare între teoria
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
modalități de determinare, care au puncte comune și pot fi integrate într-o formă etiopatogenetică unitară. Etiopatogenia, ca și simptomatologia indică autismul ca o realitate extrem de diversificată a societății noastre; autismul infantil, Kanner, precoce la primii născuți; autismul convulsiv epileptic; psihopatia autistică Asperger. Sondajele arată că autismul este de 4 ori mai frecvent la băieți, la primii născuți și la copiii unici în familie. Activitatea de cercetare practică confirmă că din punct de vedere simptomatic autiștii manifestă diverse grade de dezvoltare
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
Ca urmare se desprind aspecte clinice semnificative în privința comunicării prin limbaj și a aptitudinilor intelectuale, domenii în care sindromul Asperger obține rezultate superioare. Iată în continuare câteva aspecte importante: autismul primar (Kanner) comunică prin ecolalie și limbaj cinetic ectosemantic, iar psihopatia Asperger are elaborat un limbaj verbal cu unele carențe, adesea reproducând chiar accentul terapeutului (ori a partenerului de conversație). Aproape toți au tonul și vocea monotonă, mimica săracă și sunt lipsiți de capacitatea de a-și imagina ceva, chiar prin
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
pe un lot de preșcolari cu un potențial intelectual integru, deși prezentau unele tulburări de articulație, comparativ cu un lot de preșcolari care prezentau tulburări de limbaj asociate cu: tulburări de lateralitate, epilepsie, manifestări nevrotice și reactive, sechele, encefalopatie infantilă, psihopatie, maladia lui Down, instabilitate psihomotorie, afecțiuni somatice cronice care au determinat tulburări organice, funcționale sau senzoriale ca: hepatită epidemică, otită cronică, verminoze, hipoacuzii, ectopie testiculară, intoxicații medicamentoase etc. S-au semnalat și câteva cazuri suspecte care între 1-3 ani ar
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
la aceiași factori de mediu, în funcție de starea sistemului nervos: normală, fragilizată anterior sau cu leziuni preexistente. Să nu uităm faptul că în domeniul psihopatologiei infantile sunt foarte frecvente și tulburările afective și de comportament, reactive la mediu (acele nevroze sau psihopatii ale copilului) în strânsă dependență cu handicapul vorbirii. Etiologia acestui handicap fiind complexă, se referă la factori endogeni, psihogeni cât și la carențele de ordin educativ și afectiv care realizează un deficit al funcției nervoase, duce la întârziere mintală (pseudo
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
diversă, iar diagnosticul implică atât criteriul simptomatologic cât și cel etiologic și cel patofiziologic. Nevrozele sunt tulburări ale activității nervoase superioare însoțite și de modificări organice. Tulburările nevrotice de tipul asteniei, stărilor reactive și frământări conflictuale, formele psihopatice (între care psihopatia epileptică) de comportament, manifestările schizoide, isterice, toate sunt considerate abateri de la dezvoltarea normală a copiilor și adesea nevrozele adultului își au rădăcina în tulburările nevrotice manifestate în diferite perioade ale copilăriei. Pentru marea majoritate a acestor cazuri menționăm corelarea tulburărilor
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]