764 matches
-
iar Costachi s-a îndeletnicit și el cu scrisul, ca traducător. Împărțit în șapte canturi, poemul Călătoria lui Cupidon la pustiu (1850), probabil o prelucrare, narează, cu imperturbabila monotonie, peripețiile lui Cupidon, proscris de zei și sortit să rătăcească prin pustietate. Iertat prin intervenția zeiței Venus, este lăsat iarăși slobod, dar orb, printre oameni. Este o alegorie, adăpostind în subsidiar o temă îndrăgită în secolul al XVIII-lea, mai ales de literatură franceză - renunțarea la voluptățile vinovate și la toate deșertăciunile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287160_a_288489]
-
plasa hipnoticei origini ce le cheamă, și înscrierea lor creatoare în orizontul unei ființe îndepărtate, abia întrezărite. Smulgerea, izbucnirea, mișcarea schismatică reprezintă actele prin care tot ce începe să ființeze încearcă să iasă din ascunderea originarului: "Cu verzi și stătătoare pustietăți lichide,/ Sinteze transparente, de străluciri avide/ Zbucnesc din somnorosul noian originar" (Banchizele)13. Ceea ce iese din magma informă are deja un trup, transparentă întruchipare a dublei naturi. În această cvasi-lume nehotărâtă, ființările sunt potențe predispuse la creație dar, în același
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
vestiți ai acestui secol, obosiți de truda treburilor lor, se refugiau în filosofie ca în propria casă. Cu cât se îndreaptă mai bine spre strădaniile acestei înțelepciuni extrem de limpezi și cu cât se retrag mai cu multă măreție spre libertatea pustietăților și spre tainele deșerturilor, astfel încât să aibă timp numai pentru filosofie, să se exerseze în locurile de plimbare ale acelei pustnicii ca în propriile lor gimnazii”), Vide: Eucherius, „De laude eremi” (în Corpus scriptorum ecclesiasticorum latinorum, ed. cit., XXXI, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
American, 1951, pp. 65-76. Pettigrew, J.D., „The Neurophysiology of Binocular Vision”, Scientific American, 1972. Telepatie, telekinezie etc. Aveți puteri paranormale? Psihologia științifică și parapsihologia În anul 1848, într-o seară, pe timp de furtună, în căsuța lor (dar nu în pustietate) dintr-o localitate din statul New York, două tinere, surorile Fox (ca Fox Mulder, eroul din Dosarele X), aud trosnituri inexplicabile. Văzând în ele voința de comunicare a spiritului unui strămoș din familie (echivalentul fantomei scoțiene), tinerele fete au inventat un
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
7 clase a acestor indivizi, urma să vină mai târziu. Pentru a-și atinge încăpățânatele și deșănțatele scopuri, comuniștii nu aveau nevoie de vechii și experimentații specialiști, acestora rezervându-li-se, în cel mai fericit caz, un domiciliu obligatoriu prin pustietatea Bărăganului sau trecerea la o muncă „de jos”. Prin urmare, tot omul ce venea din vechiul regim era „reacționar” și implicit, „dușman al poporului muncitor”. a. „Tineretul și-a manifestat dragostea și atașamentul față de P.M.R.” Această sintagmă va deveni pentru
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
sau nu, dar mai ales cei care și-au pierdut viața aspirând la libertate. Un ascultător din provincie, [august-septembrie] 1985, difuzată la 22 septembrie 1985 Domnule director, Nu demult, trecând prin Piața Palatului pe vreme de seară, m-a izbit pustietatea mohorâtă a acestor locuri, altădată atât de vii. Veneam dinspre Biserica Albă, pe calea Victoriei, care nici măcar în dreptul colțului de la Athénée Palace nu se mai anima nițel, intrasem în piața care se lărgea între clădirea Palatului Republicii și cea a
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Culorile s-au stins, hora domnițelor a dispărut. Niciodată, nu o voi mai vedea niciodată, îmi spuneam în timp ce părăseam tulburat biserica uitată de cei care ar trebui să se îngrijească de păstrarea acestor monumente. Dispariția surprinzătoarei hore se potrivea cu pustietatea ce domnea la acea oră, în acele locuri. Lăsate în paragină, înconjurate de ziduri înalte ale blocurilor, înghițite în anonimatul cartierelor fără personalitate sau distruse, exterminate precum ființele prea vii, bisericile vechi ale Bucureștiului continuă totuși să vegheze. În întunericul
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
de potop. Pămîntul, cît vedeai cu ochii spre Ghireni-Coțușca, spre Prut și Pădurile Lipcanilor din Basarabia sau spre pădurea Crasnaleuca, era pustiu și cuprins de semiîntunericul acela deprimant. Nici măcar vreo jivină, vreun animal, nu se arăta la vedere în toată pustietatea aceea. Cîțiva corbi croncăneau niște limbi doar de ei știute. Parcă erau scoși din smoală și aceste lighioane păreau că sînt mulțumite doar cu existența lor, atît de puțin utilă cuiva. La un moment dat, Costică se oprește, pune desaga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și dealuri molcome, nu era nimic aflat în mișcare, nu depistai nimic ce ar putea respira, nu îndrăznea nici vîntul să facă un efort inutil care să dea impresia de "eppur si muove". Două puncte, greu de remarcat în imensa pustietate, se odihneau puțin înainte de a intra în contrast cu natura aceea moartă. Dar nu mai pot merge, mor de foame, se adresează un băiețel de 12 ani, poate cerului, poate pustiului sau poate tatălui său. Cu o voce blîndă, tatăl încearcă un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
scăpau din hățuri vehicule primitive, scăpate în înspăimîntătoarea vale. Cu fețișoara marcată de suferință, copilul încearcă o soluție care îl uluiește pe tatăl său: Să cerem ceva de la un om... Marcat de jalnica perspectivă, tatăl, cu ochii în lacrimi, întreabă pustietatea aceea inertă, mută: Să cerșim? Copilul, Mihăiță, cum îl strigau părinții, își dă seama că a spus ceva îngrozitor și încearcă argumente noi, nemaiauzite pînă atunci. Dar este foamete, tataie. Toți cer acum. La noi, la liceu, doar cîțiva nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
jumătate uscate. Senzația este de sfârșit de lume, de "pustiu", de "limes", ca în vechile manuale de geografie cu terminologie latină. Dincolo de dealuri, departe, câteva case albastre și niște copaci săraci. Mi-aș face, totuși, pe aceste dealuri o casă. Pustietate, cer aproape, când deschis ca o mare, când obturat de nori, înghesuiți unul în altul, de parcă le-ar fi frig. Este un loc lipsit de orice frumusețe; pe mine această dezolare mă atrage. Așa că m-aș adăposti într-o casă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
poarta de la gard agitând un clopoțel legat de gard cu un lanț prea solid pentru dimensiunile lui. În jurul casei era un gard de fier enorm, cu sârmă ghimpată deasupra, ca la închisori. În jurul casei o curte mare, fără nici un copac, pustietate dezolantă, răscolită ca după un bombardament recent și exhalând o duhoare de gunoi de grajd și alte putreziciuni, emanată de niște chirpici, Părintele Vania fiind un harnic fabricant de chirpici, pe care îi vindea la preț bun. Mie mi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
să reflecte imaginea unui bărbat tânăr, cam până în patruzeci de ani, zvelt, cu o pălărie gri și pardesiu. Satisfăcut, își îndreptă privirea într-o parte în așa fel încât, pentru moment, holul mare intră în raza lui vizuală. Ca întotdeauna, pustietatea din jur îl șocă întrucâtva. Totuși, ceea ce îl neliniștea cel mai mult era că își dădea seama că privirea i se îndrepta automat spre ușa de la camera de zi. Marriott strâmbă din buze cu dispreț. - Prostul naibii - spuse cu necaz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
aminti de vis. Coborî încet scările, înciudat de unele amănunte. De ce oi fi vrut să văd dacă are o cicatrice deasupra inimii? Acum se afla jos și remarcă intrigat că ușa de la camera de zi era deschisă. Savură cu ușurare pustietatea desăvârșită a camerei, până ce aerul rece ca gheața îl conduse spre bucătărie, unde aprinse în grabă focul de la aragaz și se încălzi în sfârșit. O privire aruncată pe fereastră îi aduse o nouă surpriză. Ninsese în timpul nopții. La braseria Mătușii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
serie întreagă de elemente: în primul rând o puternică furtună de zăpadă care a pus vârf mizeriilor iernii din acest an și în al doilea rând - teama de a mă despărți de El și de a lăsa între noi această pustietate de gheață... O discuție care n-a adus nimic nou, sau aproape nimic, decât doar sedimentarea anumitor mici pasiuni dezlănțuite și potolirea lor temporară. Un sărut de la mama Lui... Primul! Miercuri 3 februarie 1954 a murit subit, în alimentara din
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de văzut. Voi nu greșiți când vă faceți tălmăci to rii rugăminților mele, ideilor și simțămintelor mele. — Oamenii își închipuie despre suflete tot felul de lucruri ciudate. Husiții propovăduiesc transmutarea morților în stele. — După cortina morții, lumea apare ca o pustietate. — Lângă licărirea stelelor, razele tulburi ale pământului apar mici. Întuneric și iar raza stelei. — Subit te cheamă la el astăzi în gând, unde nu e nici durere, nici întristare... — În sfârșit, știu că viața nu este altceva decât eternitate. — Rugăciunile
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Polirom, Iași, 2002, 2011; Editura Leda, București, 2007; Editura Univers, București (colecțiile Cotidianul), 2009 Virginia Woolf, Spre far, Editura Minerva, BPT, București, 1972; reeditare Editura RAO, București, 2002; Editura Adevărul Holding, București, 2009 John Galsworthy, Sfârșit de capitol (În așteptare, Pustietate în floare, Dincolo de râu), Editura Eminescu, București, 1972-73; reeditare Editura Cartea Românească, București, 1983; Editura ALL, București, 2009 Edgar Rice Burroughs, Tarzan din neamul maimuțelor, Editura Albatros, București, 1973; reeditare Editura Regis București, 1994, 2001; Editura Corint Junior, București, 2005
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
întâmplă cu un necunoscut. Și totuși, pe vremuri, eram foarte cunoscut, eu, Ovidiu, cel mai iubit poet din Roma. Numai patul ăsta tare acceptă intimitatea trupului meu. Numai coliba asta sărăcăcioasă, de lângă Tomis, îmi îndură amărăciunea și dezolarea. Trăiesc în pustietate. Am vrut să șterg orice urmă a mea. Mă simt exact ca măgarul ce se duce în ascuns să moară singur. Nimeni n-o să afle vreodată de sfârșitul meu: voi avea o moarte anonimă și o groapă neștiută, undeva, pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pe dâra interioară rămânând nemișcat, captiv între patru pereți. E, de fapt, numai o călătorie imaginară. Am vrut să înfrunt, în chip conștient, o astfel de experiență, dar, ca s-o fac, trebuia să părăsesc Roma și să ajung în pustietatea asta. E groapa mea de spovedanie, cum spune Aia. În zid mă înfrunt pe mine însumi. Demoni mărunți Devoțiunea față de Zalmoxis, după spusele ei, se manifestă în întregime în numeroasele rituri, în timpul cărora sunt exorcizați demonii mărunți care trăiesc în afara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
din București, fiice ale unui erou mort la Grivița; ca și pe habotnicul tipograf Binder, care-și clădea din trestie și stuf „cuștile“ sărbătorilor de toamnă, amintindu-i cei patruzeci de ani petrecuți de poporul ales În cort și În pustietățile Sinaiului; și, În sfârșit, pe coana Rița, blănăreasa văduvă, care a trăit până mai anii trecuți și numai cu pâine muiată În cafeluța neagră - și de aceea, poate, atât de subțirică la trup și cu min tea sprintenă la amintirea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Nu pe mine mă plâng! Soarta Țării! Soarta Moldovei voi s-o aflu! Prorocește! Un tunet undeva, departe... Daniil râde încetișor, cu îngăduință: Prostimea! "Iartă-i pre ei că nu știu ce spun"... De unde, pacatele mele, un prăpădit de schimnic pierdut în pustietăți să știe voia Celui de Sus, că și Domnia ta prea bine cunoști cât de încurcate sunt "Căile Domnului". De ale oamenilor, ce să mai vorbim? Sunt încâlcite rău, rău de tot... Ba, încă mi-au scos vorbe c-aș fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Întrebări bănuitoare. De la el avea În desagă o pâine și o ploscă cu vin tare și amărui, din care sorbea din când În când câte o Înghițitură ca să prindă putere. Cu mare cruțare, căci nu știa când va ieși din pustietate. Spre seară ajunsese Într-o margine de luminiș și ca de obicei dormise prost. Coșmarul lui obișnuit nu-l cruțase nici de data aceasta. De câte ori Închidea ochii, vedea parcă aievea marea albastră și cupolele aurite ale Bizanțului, forfoteala ulicioarelor Înțesate
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îi Îngăduia asprimea legăturilor, pricepând că a intrat Într-o poveste primejdioasă care l-ar fi putut costa viața. Doamne, sunt un biet pribeag, un amărât care caută de lucru. Sunt fericit că am dat de oameni. Mă rătăcisem prin pustietățile astea și nu știam cum să ies la liman. Chiar așa de fericit n-ai de ce să fii, zise scurt cavalerul. Ai să vezi imediat că n-ai de ce să fii fericit. Spune repede adevărul. Cine te-a trimis să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pădure și iar pădure. M-am așezat sub un brad și m-am rugat la Sfinții Apostoli, care și ei au fost călători, să-mi trimită altă pâine și alt vin, Înainte de a muri de foame și de sete prin pustietățile astea. și-am adormit, stăpâne, de foame și de frig, și de tulburare. Nu știu cât am dormit. Tocmai mă trezisem și chibzuiam Încotro s-o apuc, când m-au prins oamenii Măriei Tale, stăpâne. — Vorbești mult și spui puțin, viclene, răspunse
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
sorți de izbândă. Fie m-aude cel ce păzește, fie altul... și, chiar dac-aș reuși să mă strecor, calul nu-l pot lua. Pe jos n-ajung prea departe, mă prind ticăloșii lui Hugo, sau mă rătăcesc prin această pustietate și cad În mâna altor bandiți... Se pare că pe-aici sunt destui...“ Dacă ar fi știut măcar drumul spre Sfântul Petru... Să se strecoare Într-acolo și să-i prevină pe călugări, sau pe cel care e În primejdie
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]