747 matches
-
la CC. Restaurantele (ca și CC-ul) erau pline, era antren, era muzică. Unde-s toate astea? Acum, ținuta fără avertisment e cît de cît general obligatorie, sala însă (prețurile... prețurile...) destinată petrecerii, poftelor, desfrîului (bine temperat) e pustie, o pustietate, e adevărat, extrem de elegantă, de șic, dar... Uite-așa devii nostalgic. Ce șoc producea, după '90, papionul lui Rațiu, într-o societate (dacă o putem numi așa), în care exuberantul accesoriu reprezenta pur și simplu... România burgheză. Țară despre care
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
prăvăli; Munții fugiră; ei căutară dedesubt lăcaș. Vala rămase în pustiuri de-ntunecată-nsingurare, nici Soare și nici Luna [nu erau] 410 În vremea nopții sau a zilei să o mîngîie; trudea în fum de nepătruns. Tharmas nu rabdă; fugi urlînd; apoi, pustietate stearpa, jos căzut-a Amestecîndu-se-ntr-un glob în haosul întunecat. Între timp Los Și cu tine, O Enitharmon, v-ați născut! Ascúltă,-aud ciocanele lui Los. În icuri 32 topesc ele oasele lui Vala și oasele lui Lúvah; 415 Și în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și de a fondă un stat independent; cum el însuși s-a născut în închisoare puțin înainte de execuția părinților săi, cum a scăpat cu viață deoarece originea să regală nu era cunoscută nimănui, cum educația și-a primit-o în pustietate și cum a fost urmărit de neșansa în dragostea lui pentru Leonora, pe care acum o crede moartă (La vită è inferno . . . O tu che în seno agli angeli). Un strigăt disperat îl smulge din meditație. Sărind în ajutorul celui
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
majoritatea americanilor au petrecut mai multe ore în fața televizorului decât în școli, și cu mult mai mult timp decât au petrecut vorbind cu profesorii lor, cu prietenii sau chiar cu proprii părinți” (apud N. Minnow și C. LaMay, Abandonați în pustietate: copiii, televiziunea și Primul Amendament, 1995). Până în clasa a I-a, majoritatea copiilor petrec echivalentul a trei ani școlari în fața aparatului TV (idem). 62% dintre copiii de clasa a IV-a declară că petrec mai mult de trei ore pe
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
La violence à la télévision, Paris: PUF. Lunt, P.K., Livingstone, S.M. (1994), The Critical Reception of Audience Discussion Programs, Londra: Routledge. Lurçat, L. (1989), Violence à la télé: l’enfant fasciné, Paris: Syros. Minnow, N., LaMay, C. (1995), Abandonați în pustietate: copiii, televiziunea și Primul Amendament”, București: Șansa. Mehl, D. (1995). La Télévision de l’intimité, Paris: Seuil. Morley, David (1992), Television, Audiences & Cultural Studie, Routledge, New York, Londra. Potter, J.W. (1999), On Media Violence, Sage Publications, Inc., Thousand Oaks, Londra
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
definitorii („Cutremurând vertebre de silex ori granit, / Va hohoti, imensă, Vitala Histerie”); sufletul universal vorbește - și se exprimă - prin glasul „munților” (soliditate, „supremă încordare de granit”), al „lavei” (fluid solidificat), al „banchizelor” (soliditate aparentă, ascunzând de fapt „verzi și stătătoare pustietăți lichide”), al „râului” (lichid „gigant clocotitor”, devenit „ușoară spumă”), iar izbucnirea colosală spre înalt și coborârea spre „calda, impudica Cybelă” nu constituie două opțiuni extreme, aflate la cele două capete ale claviaturii; dimpotrivă, într-un mod doar aparent paradoxal, ele
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
ultimele străzi ale orașului, cu magazinele și cu luminile sale. Adeseori, deasupra întinderilor acelora moarte, se dezlănțuia viscolul. Sătulă să lupte împotriva vântului plin de ace de gheață, asurzită de șuierul lui, Charlotte s-a oprit într-o seară în mijlocul pustietății de zăpadă, întorcând spatele rafalelor, cu privirea pierdută spre zborul amețitor al fulgilor. Și-a simțit intens viața, căldura trupului slab concentrat într-un eu minuscul. Percepea gâdilarea unei picături care îi aluneca pe sub clapa șepcii și bătaia inimii sale
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Sunt aici, singură de tot, și îi duc morfină mamei mele...” A crezut că mintea i-o lua razna, înainte de a se prăbuși într-o prăpastie în care toată absurditatea revelată subit avea să devină firească. S-a scuturat: nu, pustietatea aceea siberiană trebuia, totuși, să se sfârșească undeva, iar acolo exista un oraș cu bulevarde largi, mărginite de castani, cu cafenele iluminate, apartamentul unchiului său cu toate cărțile care se deschideau asupra cuvintelor atât de dragi, fie și numai prin
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care i-l împrumutasem cât să-și usuce hainele, dănțuia pe o scândură linsă de flăcări. Cu degetele lui înroșite, zdrelite, frământa un bulgăre de lut, cu care învelea peștele înainte de a-l pune pe jăratic... În jurul nostru se întindea pustietatea albă a Volgăi iarna, sălciile cu crengile lor subțiri alcătuind un hățiș străveziu de-a lungul malului și, înecată în zăpadă, o barcă pe jumătate dezmembrată, ale cărei tălpici alimentau focul nostru barbar de lemne. Dansul flăcărilor făcea parcă amurgul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
era ca un ghimpe În coastă. Și era În anul acela o iarnă goală. Din porunca lui Vodă, poporul se trăsese din calea turcilor spre munte, pârjolind totul În calea lor și otrăvind fântânile. Caii turcilor trecuseră ca printr-o pustietate de la Dunăre până la Vaslui și slăbiseră foarte. Turcii și-au așezat tabăra lângă Podul-Înalt. La câteva zile după Anul Nou, era o negură, s-o tai cu cuțitul. Ștefan-Vodă, bizuindu-se pe mintea lui și pe vrednicia ostașilor, a trimis
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
zgomotele satului), folosirea în practicile rituale care însoțeau descântecele a pământului, apei sau pietrelor aduse „de la hotare”, amenințarea demonilor bolii cu virtuțile magice ale hotarului („Cu hotar te hotărăsc,/ De la [cutare] te gonesc”) și alungarea acestora în afara hotarelor satului, în „pustietăți” : „unde popa nu toacă,/ unde fata nu joacă,/ unde în răscruce/ nu e stâlp să urce” sau „unde Dumnezeu nu se pomenește,/ unde diavolul locuiește”. d) Obiecte și gesturi apotropaice la hotare : înfigerea uneltelor/ armelor în pragul casei, pentru îndepărtarea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
pentru dreptatea oricărui din actele sale. Și prerogativele? Vro bucată pustie de pământ spre șesul ce mărginea țara către dușmani, pe cari le vindea... pe-un cal alb, precum dovedesc o sumă de documente, și dreptul de-a coloniza acea pustietate, daca putea și în condițiile în care putea. Aceste condiții au fost poate originea acelor privilegii. Din momentul în care esența acestor prerogative, datoriile cătră stat, au încetat, din momentul ce prerogativele politice s-au prefăcut în drepturi private, ele
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
în orice carte de citire pentru sate, un popă cu gura de lup și inima de miel, care mai cu bătaia de joc, mai cu sfatul, dar cu pilda proprie mai cu seamă, ridică nivelul moral și material al unei pustietăți cum i-a Sărăcenilor. 0 viață pierdută descrie traiul unui țăran ardelean, care, naiv și onest, vine în mlaștina morală a Bucureștilor, unde pierde tot ce un om are mai scump. Înavuțit în adevăr prin muncă, el dă foc casei
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
fi arătând copiii irlandejilor și lucrătorilor din Londra. Mortalitatea întrece în cele mai multe județe din România nașterile. Cine cunoștea fizionomiile vesele ale copiilor de țăran pe la 1850 și înainte nu le mai recunoaște azi. Mizeria părinților e deci cauza determinantă a pustietății școalelor rurale și a slabelor rezultate ce ele dau. Peste aversiune țăranul ar trece, ba a trecut în realitate în Ardeal, a trecut în satele noastre de moșneni, cari, cu toate că n-au pământ, au deprins câte un meșteșug, mai cu
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
în istoria monotonă a unei mizerii permanente, în contra cărei nu există alte remedii reale decât munca și cultura, intervine epizodul vesel al bunelor intențiuni, al propunerilor de reformă radicală, cari, ca varga magică a vrăjitorilor, să preschimbe ca din senin pustietatea în grădină, colibele în palate și un popor sărac într-o turmă de regi. Aceste planuri de reforme ne dau în adevăr ocazia de-a făgădui, de-a deschide pentru câteva săptămâni cutia vestită a Pandorei și a lăsa să
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
maghiari vor să înființeze o episcopie maghiară de rit greco - catolic pentru români și ruteni. Și când privim la munca seculară a acestui popor, la suma de putere musculară cheltuită, ne prinde mirarea. Ținuturile în care locuiesc românii sunt răpite pustietății și codrului. Fiece palmă de pământ de hrană e câștigată prin estirpare de codri seculari, prin curătură. {EminescuOpXIII 216} {EminescuOpXIII 217} Pe când maghiarul și-a câștigat șesurile patriei sale păscîndu-și caii și plimbîndu-se, [î]l vedem pe român cucerind palmă
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
munților și pe cari le luau de la romaei oamenii lor ce se cățărau ca și caprele. Ei, vlahii și cumanii, sunt aciia cari luptă mereu cu oștirile lui Isaak Angelos. Vlahii sunt acei cari înving. Ei prefac Tracia într-o pustietate, ei dărâmă orașele, ucid pe locuitori sau îi vând în robie în mari depărtări; ogor, pădure și vie, orice semănătură și sădire piere și singurul rod al ridicării noului Imperiu din Trnwo este nimicirea culturii romaeice și a rasei romaeice
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
picioarele tăiate, unde pieri în mod vrednic de plâns. Oraș după oraș de pe teritoriul latino - grec fură acum prădate, populația ucisă; noul imperiu fu cel puțin întru atâta, bulgar, întrucît, ca-n zilele lui Krum, tara cea mai frumoasă deveni pustietate: numai animale sălbatece, dar nu romaei și latini s-o mai poată locui. În sfârșit, trebui să vie însuși Sf. Dimitrie și să-l omoare, la vreme de noapte, pe Romaeoktonos; Johannicius se dezbinase cu conducătorul bulgarilor și acesta preferă
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
cele șaisprezece milioane trebuiesc aruncate în apă, drumul de fier mutat din albie alături, iar în locul lui... canal la Chiustenge! Un simplu cap de pod n-avem precum [î]i cer cele mai elementare exigențe strategice și economice spre acea pustietate, abia bună ca o mână de mocani să-și pască oile pe ea, lăsați în știrea lui Dumnezeu și în toiul lor de voinici, și acum... canal trebuie, care să coste zeci de milioane din spinarea aceluiași țăran săcătuit care
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
mpărțească aci ceea ce nu e al lor, pământul smuls pas cu pas de străbuni prin dezrădăcinare de păduri seculare și apărat cu sângele lor cel mai bun și mai nobil. Capitalul enorm de energie națională cheltuit pentru a preface înfiorătoarele pustietăți ale avarilor în pământ românesc e după dumnealor bun de aruncat în apă; noi am fost squaterii și pionierii, nobilele Caradale sunt numai bune să moștenească. Iată ideea măreață pe care-o reprezintă tata Ruset, împreună cu acea tinerime care ține
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
el ar putea găsi în câteva luni ceea ce Abația nu găsise timp de atâtea generații era o iluzie. Și, chiar dacă ar fi aflat ceea ce dorea să afle, cum ar fi putut fi aceste cunoștințe o armă împotriva călugărilor? Bella zâmbi pustietății din cabinetul său de lucru. Istoria însăși îl invita să o posede. Oamenii și lucrurile se așezau singuri în locurile pe care el le desenase în minte. Adio, tată! În felul meu, să știi că te-am iubit. Fără tine
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
aceasta o provoacă. Apare astfel oscilația între lumină și întuneric, care duce la involuția și la stingerea sentimentului. Privirea, ca oglindă a interiorității, devine aproape un laitmotiv, ilustrând gama largă a sentimentului, de la suferință la plenitudine și din nou la pustietate. La pierderea iubirii, durerea este resimțită fizic, iar singura alinare rămâne protecția dragostei materne: „Mamă, sub pleoapa primordială a pântecului/ ascunde-mă/ acum când orice lucru atins/ se schimbă-n durere.” Versul piere și el odată cu pierderea sentimentului: „Despre iubire
INDRIES-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287549_a_288878]
-
iar Costachi s-a îndeletnicit și el cu scrisul, ca traducător. Împărțit în șapte canturi, poemul Călătoria lui Cupidon la pustiu (1850), probabil o prelucrare, narează, cu imperturbabila monotonie, peripețiile lui Cupidon, proscris de zei și sortit să rătăcească prin pustietate. Iertat prin intervenția zeiței Venus, este lăsat iarăși slobod, dar orb, printre oameni. Este o alegorie, adăpostind în subsidiar o temă îndrăgită în secolul al XVIII-lea, mai ales de literatură franceză - renunțarea la voluptățile vinovate și la toate deșertăciunile
GANE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287160_a_288489]
-
rândul ei, îi răspunde tânărului cu prea multă îndrăzneală, în comparație cu Aretusa. Filerot o cere în căsătorie pe Antusa, gest care îl determină pe regele Periandros să îl exileze, iar pe Antusa să o trimită într-o „capiște elinească” dintr-o pustietate, pentru că refuzase căsătoria cu regele Atenei. Într-una dintre numeroasele peripeții din surghiun, Filerot se transformă în arap și revine la curtea lui Periandros, dându-se drept medic, pentru a o vindeca pe Antusa. Va părăsi din nou Elada pentru
FILEROT SI ANTUSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286990_a_288319]
-
de trecere de la Antichitate la Evul Mediu creștin. El pornește de la constatarea că viața creștină, așa cum era practicată în vremea sa, se degradase și, într-o primă fază, el remediază acest lucru prin practicarea vieții anahoretice și a izolării în pustietate; ulterior, întărit prin acele experiențe, teoretizează și instituționalizează necesitatea desăvârșirii: această desăvârșire, însă, nu poate fi atinsă decât într-o instituție care este cea presupusă de condiția de monah, mai precis, într-o mănăstire, nu prin anahoreză. Lăcașul monastic nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]