29,239 matches
-
tălmăcitor al sincretismului artistic. Și va afla, sunt convins, că povara compozitorului devine cu atât mai suportabilă cu cât ea se supune mai vârtos reiterării. O reiterare de multe ori ameliorată. Și, uneori, chiar absolvitoare. De mult nu am mai râs cu atâta poftă. Un râs ca o supapă de siguranță a existenței și, poate, ca o soluție în accesarea stării de echilibru. Un râs declanșat ca un desant împotriva a ceea ce e perimat, dar și ca o insultă adusă nenorocirilor
La Paris printre muzicieni (1) by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10441_a_11766]
-
el s-o gătească, încă de pe la Predeal, s-o lase curată, următorilor... Pe urmă, în triajul brașovean, în timp ce locomotiva se cutremură pe la macazuri, mai sunt atent cum le face Guriță mutește semne prietenilor săi de jos, de la depouri, magazii, cum râde, cum ridică el un deget, ori dă din umeri, clatină din cap, cum ridică vesel din sprâncene, cum face cu mâinile așa și-așa, mai vorbim noi, cum duce mâna la cozoroc, salutând de sosire, de revedere... Femeia de jos
Fochistul (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10454_a_11779]
-
zicând: regățenii ăștia îs cam aiuriți... Acum sunt de-ai casei. Am învățat rosturile electrice... contactorii... comenzile... controlerul... oprirea... pornirea... robinetul K 2... frâna directă Oerlikon... Când mai strig Liber!, să n-adorm, și-l văd, și mă aude, mecanicul râde la mine, fără să spună nimic. Van Gogh al meu nu se mai miră... Tăcere în seara înaintată, sclipiri mărunte ale semnalelor... Șinele, pe sute de metri ard, se fac purpurii de soarele de septembrie atingând la vest dunga orizontului
Fochistul (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10454_a_11779]
-
umor de cea mai bună calitate. Paraschivescu simte enorm și vede monstruos, iar naturalețea cu care spune lucrurile pe șleau stârnește hohote de râs. Paradoxal, la această parodie de studiu științific despre comportamentul nesimțitului nu-ți prea vine însă să râzi. Poate concentrația de fapte este prea mare, nu prea există pauze de respirație. Or, se știe mersul pe sârmă devine de la un moment dat încolo obositor pentru cel care îl practică, dar și pentru cel care privește. Poate tema este
Viața la bloc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10448_a_11773]
-
stau în pat, dimineața, după o noapte năpraznică de amor, și când fata, somnoroasă încă și ciufulită, mormăie, printre căscături, replica celebră: Dar noi doi nici n-am făcut cănăștință..." De zeci și zeci de ori repetată de mine... Tudoran râde, timid; ca și cum nu el ar fi autorul; și lasă capul în jos, vinovat... Că a făcut revelionul singur; că s-a gândit la mine, nu știa nici el cum și de ce; și că de aia mi-a și telefonat; că
Expediție în interior by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10495_a_11820]
-
în opera bufă a lui Irinel Anghel, pusă în scenă cu har și cu haz de Alexandru Tocilescu, un artist care s-a îndrăgostit cu adevărat de Daniil Harms, și el un protagonist aici. Artiștii se iau la braț și rîd, și plîng, și rîd de prostia și goliciunea în care cei mai mulți semeni s-au hotărît să existe, amenințîndu-i continuu pe ceilalți, pentru simplul motiv că nu sînt ca ei.
Codul lui Harms by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10478_a_11803]
-
lui Irinel Anghel, pusă în scenă cu har și cu haz de Alexandru Tocilescu, un artist care s-a îndrăgostit cu adevărat de Daniil Harms, și el un protagonist aici. Artiștii se iau la braț și rîd, și plîng, și rîd de prostia și goliciunea în care cei mai mulți semeni s-au hotărît să existe, amenințîndu-i continuu pe ceilalți, pentru simplul motiv că nu sînt ca ei.
Codul lui Harms by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10478_a_11803]
-
oficierea religioasă și cea a cuvîntului cu miză estetică. Conexiunea nu e totuși foarte lesnicioasă, tangentă fiind la o anume "ispită" (,mi-a plăcut să fiu ispitit"). La un moment dat, autorul notează că l-a citit pe Luca Pițu "rîzînd și surîzînd copios", pentru a se amenda de îndată, "dar creștinește". Și a întări: "ortodox". Voluptatea (senzuală) a lecturii apare exorcizată, împinsă spre zona unei purificări: Lectura pornește dintr-o predispoziție amoroasă, în sensul de absolută îndrăgostire de Text, dar
Pietate și creație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10493_a_11818]
-
Elvira Sorohan De ce a râs Gary în paginile Jurnalului, în corespondență, în romanul Adio, Europa! și în comedii? în mare parte de aceleași lucruri și din același motiv precum Milan Kundera (Gluma, Cartea râsului și a uitării). La început râdea dezlănțuit, superior și cinic uneori
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
Elvira Sorohan De ce a râs Gary în paginile Jurnalului, în corespondență, în romanul Adio, Europa! și în comedii? în mare parte de aceleași lucruri și din același motiv precum Milan Kundera (Gluma, Cartea râsului și a uitării). La început râdea dezlănțuit, superior și cinic uneori, de nenumăratele fețe ale prostiei, mai apoi râdea amar de propria înfrângere, din disperare. La început însemnând tinerețea în cadrul Cercului de la Sibiu, când citea în grup Enuresis nocturna, făcându-i pe ceilalți să se tăvălească
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
romanul Adio, Europa! și în comedii? în mare parte de aceleași lucruri și din același motiv precum Milan Kundera (Gluma, Cartea râsului și a uitării). La început râdea dezlănțuit, superior și cinic uneori, de nenumăratele fețe ale prostiei, mai apoi râdea amar de propria înfrângere, din disperare. La început însemnând tinerețea în cadrul Cercului de la Sibiu, când citea în grup Enuresis nocturna, făcându-i pe ceilalți să se tăvălească de râs. Iar mai apoi e perioada tuturor interdicțiilor, de după detenție și excomunicare
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
o spune, Sîrbu avea acel l^esprit drôlatique, descoperit și de Blaga, ca dat nativ al "bufonului Gary". I-a plăcut să se acopere, parcă protector, cu eticheta pusă de Blaga, iubitul lui profesor, adesea spre a nu recunoaște că râde pe ruina propriei lui vocații, deși a făcut teoria unui astfel de râs. I. D. Sîrbu, acest "copil teribil" al Cercului literar de la Sibiu, cum l-a numit Doinaș, avea această aptitudine, acest simț al umorului, o facultate ce nu
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
Numai că, accidentele biografice cauzate de ideologia totalitară sfidată de el, i-au schimbat, dacă nu calitatea, i-au deturnat, sigur, ținta umorului. Râsul devine în opera lui majoră o problemă obsedantă. Umorul nativ funcționează intens, dar cu sens contrar. Râde pentru că a pierdut totul. Spaima de ratare se cere compensată. Se înșeală cu bună știință când își exersează cu voluptate gândirea umoristică. Știe că "râsul e un act nerentabil și chiar riscant", dar găsește în el o formă de revanșă
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
devotat subiectului. Nostalgia râsului limpede de altădată îl bântuia adesea pe Sîrbu. într-una din primele scrisori trimise lui Virgil Nemoianu, un apropiat al lui Doinaș, Gary informa: "Doinaș, la care am petrecut o seară "cerchistă" (în sensul că am râs timp de două ore, de toate și mai ales de toți - în primul rând de noi și de prietenii noștri), a terminat ultima corectură la Faust". Marea întorsătură s-a produs odată cu procesul politic, în care s-a apărat singur
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
de noi și de prietenii noștri), a terminat ultima corectură la Faust". Marea întorsătură s-a produs odată cu procesul politic, în care s-a apărat singur, magistral, pierzând pentru că, printre alte acuzații fabricate, i-a făcut pe judecătorii comuniști să râdă fără voia lor. După închisoare, s-a ales cu domiciliu forțat, iar ce a scris mai bun a fost literatură de sertar. în schimb, s-a consumat într-o vastă corespondență, din care au mai rămas încă multe sute de
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
vesel când, în 1984 (coincidență!), îi scria lui Virgil Nemoianu, iar acesta, răspunzându-i, din America, se prefăcea și el că-i gustă umorul, încurajându-l astfel să existe. "Ești un geniu - îi scria Nemoianu - observațiile tale mă fac să râd singur în hohote". Mai direct, fără menajamente, într-una dintre puținele și scurtele scrisori de răspuns, Negoițescu pune rapid diagnosticul pe umorul lui Gary: "Mi-am ridicat scrisorile, eram singur citindu-le și râdeam zgomotos ca un nebun, fiindcă tu
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
Nemoianu - observațiile tale mă fac să râd singur în hohote". Mai direct, fără menajamente, într-una dintre puținele și scurtele scrisori de răspuns, Negoițescu pune rapid diagnosticul pe umorul lui Gary: "Mi-am ridicat scrisorile, eram singur citindu-le și râdeam zgomotos ca un nebun, fiindcă tu ai un humor disperat" (s.n .). Nici râsul nebun al lui Nego nu era altfel decât disperat. Plină de înțeles și pentru cei care și-au pierdut capul aplecându-se în fața noii ideologii, cât și
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
text, e la îndemâna celui care citește această pagină din Traversarea cortinei, volumul de scrisori publicat de Virgil Nemoianu. în ultimele zile de viață visa cu ochii deschiși, consolator, să-și regăsească râsul curat al prietenilor. Numai că voia să se râdă de tragedia generației, adică pe ce era de plâns. Convertirea plânsului în râs poate fi interpretată ca încercare de depășire a absurdului: "Marianne, când nu dorm nopțile, visez că te întâlnesc pe tine și pe Cioran și că vă povestesc
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
ce era de plâns. Convertirea plânsului în râs poate fi interpretată ca încercare de depășire a absurdului: "Marianne, când nu dorm nopțile, visez că te întâlnesc pe tine și pe Cioran și că vă povestesc Ťde-ale noastreť, făcându-vă să râdeți cu lacrimi, o noapte întreagă. Prima mea defilare cu Blaga, prima mea întâlnire cu un general rus, prima mea chemare la cadre... Doamne, ați crăpa de râs, zău...". Nu numai vocația râsului i-a fost întoarsă pe dos, dar și
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
un râs ce acoperea o lume scoasă din cultură și pregătită pentru îndoctrinare întru ascultare. E aici sinteza unei atitudini, esența unei credințe de la care intelectualul n-a abdicat. El va plăti pătimind în numele tuturor pentru imprudența de a fi râs "în plină amiază revoluționară". Râsul în fața afișului, spune mai târziu Candid, în timpul anchetelor, "este fapta diavolului responsabil cu dosarul și soarta mea". Dar, cu râsul său, credea și personajul lui Kundera, "diavolul sugera absurditatea lucrurilor". Candid râdea pentru că eroarea din
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
de a fi râs "în plină amiază revoluționară". Râsul în fața afișului, spune mai târziu Candid, în timpul anchetelor, "este fapta diavolului responsabil cu dosarul și soarta mea". Dar, cu râsul său, credea și personajul lui Kundera, "diavolul sugera absurditatea lucrurilor". Candid râdea pentru că eroarea din afiș răzbuna involuntar revolta lui mocnită, ignorând prezența, în spatele lui, a "agenților auriculari". Râsul lui a fost considerat un grav delict politic; "a râs independent de un act oficial - mai mult decât atât: a râs de un
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
cu râsul său, credea și personajul lui Kundera, "diavolul sugera absurditatea lucrurilor". Candid râdea pentru că eroarea din afiș răzbuna involuntar revolta lui mocnită, ignorând prezența, în spatele lui, a "agenților auriculari". Râsul lui a fost considerat un grav delict politic; "a râs independent de un act oficial - mai mult decât atât: a râs de un nume sacru, intangibil". Poate îl plătise cineva? Capitolul IV al romanului, deschis în stil sadovenian cu un rezumat al conținutului, avertizează asupra întârzierii, pe un număr bun
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
lucrurilor". Candid râdea pentru că eroarea din afiș răzbuna involuntar revolta lui mocnită, ignorând prezența, în spatele lui, a "agenților auriculari". Râsul lui a fost considerat un grav delict politic; "a râs independent de un act oficial - mai mult decât atât: a râs de un nume sacru, intangibil". Poate îl plătise cineva? Capitolul IV al romanului, deschis în stil sadovenian cu un rezumat al conținutului, avertizează asupra întârzierii, pe un număr bun de pagini, asupra râsului ca hybris ce atrage pedeapsa, în condițiile
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
semn de luciditate, dar și ca "opozant politic al plânsului". Speculațiile pe temă sunt nenumărate și ele ar putea să pară un episod parazitar al romanului, dacă râsul lui Candid nu i-ar fi declanșat drama. Ne despărțim de trecut râzând", spune Candid, iar Sommer, cinic, îi răspunde: "indivizi care îndrăznesc să râdă azi, hic et nunc, se despart sigur de viitorul lor", că râsul și plânsul sunt de aceeași esență. Iar în jurul lor, molipsite de tema dialogului, râdeau toate obiectele
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
temă sunt nenumărate și ele ar putea să pară un episod parazitar al romanului, dacă râsul lui Candid nu i-ar fi declanșat drama. Ne despărțim de trecut râzând", spune Candid, iar Sommer, cinic, îi răspunde: "indivizi care îndrăznesc să râdă azi, hic et nunc, se despart sigur de viitorul lor", că râsul și plânsul sunt de aceeași esență. Iar în jurul lor, molipsite de tema dialogului, râdeau toate obiectele, râdeau și ei, "nu știam de ce râdem, râdeam ca să râdem cu lacrimi
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]