1,696 matches
-
chiar în clipa aceea sări cea de a doua coardă a viorii. Lucru foarte neplăcut, pentru că Ricci a fost nevoit să salute, să iasă de pe scenă și să se întoarcă încruntat la față, pe când în public se pierdea acea tensiune râvnită de orice interpret și pe care vrea s-o pună în valoare. Pianistul își atacă partea, și Ricci începu iar să cânte capriciul. Dar în mine stăruia o senzație confuză și totodată îndărătnică, un soi de problemă nerezolvată, de elemente
Julio Cortázar - Manuscris găsit lângă o mână by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/6631_a_7956]
-
dar muncea. Nu trebuia să se ducă să împuște chinezi cu nebunul de Fabián, la restaurantul din colț. Făcusem o cursă la două noaptea, la piata, și alta la trei, la aeroport. Vai ce bine, la aeroport!, cursa la care rîvnesc toți imbecilii de la gară pentru a-și rotunji orele suplimentare. {i, ca să-i oftic, îmi aranjam zilnic o cursă la aeroport. Nu mi-a lipsit. Iar ei, aeroport?, nici pomeneala! Dar într-o zi, cum se întîmplă în povești, unde
Ariza Navarrro - Dimineața, cînd îmi vor găsi cadavrul by Radu Niciporuc () [Corola-journal/Journalistic/6553_a_7878]
-
cu vâna autorului. Cu cât gînditorul e mai mediocru, cu atât gradul de molipsire scade, și asta fiindcă lipsește vraja dată de frumusețea exemplului. Ceea ce-i totuna cu a spune că mimetismul de cronicar cere o excelență stilistică la care râvnești prin chiar dorința de a scrie la fel ca autorul. O recenzie la o carte de Nietzsche este o pastișă în ale cărei rânduri te străduiești să imiți o strălucire verbală ieșită din comun. O cronică la Cioran este un
Marele neconsolat by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6465_a_7790]
-
nici o îndoială: „vremile noastre pot saluta cu o legitimă mândrie apariția unei faune noi și pe care am putea-o numi aceea a «imbecilului superior»." Există, deci, în societatea de criză pe care o analizează, o vocație a înlocuirii. Fiecare râvnește, citind o biografie din ce în ce mai indiscretă, la viața celuilalt, într-un mod primitiv, care exclude, de bună seamă, efortul evolutiv. Nu există, în schimb, vocația locuirii. „Bucureștii sunt poate cel mai greu subiect de literatură din câte există." Fiindcă sufletul locului
Europa 3/4 by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6374_a_7699]
-
dizgrație și lumii, Mă plâng stingher de starea de proscris, Și înspre cerul surd în van plânsu-mi-i, Și mă privesc și blestem ce mi-e scris; Dorindu-mă un tip mai cu speranță Să-i semăn lui, de-amici înconjurat, Râvnind când artă și când importanță, De ce-ndrăgesc nu sunt chiar desfătat; Gândesc astfel, disprețul mă și-ncarcă, Dar mi te-aduc în gând, mă dumiresc, Și, fericit, o ciocârlie-s parcă, Și-nalț din lutul trist un imn ceresc; Că
Shakespeare - Hamlet Ediție in-quarto (1604) (fragment) by Violeta Popa și George Volceanov () [Corola-journal/Journalistic/6396_a_7721]
-
două spectacole, Ada Milea și Radu Brânzaru pe text Gellu Naum și o seară de muzică cu poezie de Matei Vișniec, în compania Teatrului de la Gâre de Paris. Sub bolțile unui pavilion mare, o librărie încăpătoare, plină de cărți frumoase, râvnind să fie citite, doldora de copii puși pe joacă, Salon du Livre are ceva din elegantă și din forța ascunsă a la La Mini.
Mini și Salon du Livre, Paris, 2010 by Lucia Toa () [Corola-journal/Journalistic/6415_a_7740]
-
opoziție republicană. Fascinat de Napoleon, Julien Sorel e nevoit să-și ascundă sentimentele ca să-și poată realiza ambițiile. Inteligent, abil și capabil de perfectă disimulare, are orgoliul unui plebeu, care îi disprețuiește însă deopotrivă și pe bogați, și pe săraci. Râvnește la o glorie pentru care e gata de orice sacrificiu. Traduce totul în termeni militari: poartă bătălii, asediază, pune la cale tactici și strategii, învinge, biruiește, pe scurt, e robul datoriei față de propriul destin. Lipsit de noblețe, posedă, în schimb
Recitindu-l pe Stendhal by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4724_a_6049]
-
tenacitate și rigoare, prin spirit întreprinzător, bunicul izbutise, după Primul Război Mondial, să-și realizeze visul: Magazinul de Stofe și Mătăsuri, producător de bună stare materială pentru familie și, pentru el, o incintă care-i asigurase mult râvnita liniște („Bunicul râvnea cu nesaț la liniște. Și aici, în atmosfera vătuită a magazinului, i se părea că o găsise”). Dar vremurile erau în schimbare și tot mai potrivnice liniștii, o realitate pe care bunicul o subestimează, crede că o poate înfrunta nedându
Drama clasei mijlocii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4769_a_6094]
-
intenția inițială, prin ce dificultăți și schimbări ai trecut, și dacă ai spus exact ceea ce ai fi dorit să spui. Pe când, în cazul traducerii, pornești de la un început care este finalizat - originalul autorului - și trebuie să prezinți cititorului exact acel, râvnit de autor, început... Câteodată, enigmatic pentru ochi, versul vorbește urechii. Dacă beletristul poate ajunge până acolo, ca să nu ia în seama calitățile sonore ale limbii, poetul se bazează tocmai pe ele. Într-un vers frumos, dacă e într-adevăr frumos
Ce înseamnă să traduci poezie by Ognean Stamboliev () [Corola-journal/Journalistic/4773_a_6098]
-
la mișcările de avangardă de la sfârșitul anilor ’60 și până în 1976. Pictor și poet, filosof în răstimpuri, devine editor pentru o vreme, revine la scriitură în 1990. Președinte al PEN Clubului francez. TOT ȘI NIMIC Nimicul nu-i nimic cât râvnește un tot și nu-n zadar toți zic ce flecușteț ne-tot! Și nu-i nimic oricum chiar după alt tipic : astăzi mai toți zic : mai puțin ca nimic! Când mizezi la joc fentezi tot și nimic, dar nu-i
Poeți francezi contemporani by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Journalistic/4718_a_6043]
-
parte: în mărturia făcută în marginea unei experiențe cruciale, la capătul căreia nimeni din familia Spijavca nu va mai fi ca înainte. E o experiență inițiatică aici, a cărei intensitate conferă jurnalului o prerogativă la care bijuteriile literare nu pot rîvni. Altfel spus, calitatea de testimoniu ridică volumul la un rang pe care o ficțiune literară cu conținut similar nu-l poate atinge. Detaliul hotărîtor stă în prestigiul pe care i-l dă autoarei suferința din care s-a inspirat, Elena
În logica lui Camil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4603_a_5928]
-
împreună o miză mai înaltă. Și în sensul acesta plecăm cu toții îmbogățiți de aici și vom ști, - pe baza unui credo, cum este elaborat de prof. Postolache, cum se schița și din expunerea excelentă a domnului Aurelian Dochia -, nu să rîvnim la vreun cinic cîștig piramidal, bun să ne rătăcească în himerele unei exuberante avuții simbolice, dar atașați, dimpotrivă, realităților esențiale, să tindem neabătut spre acea „égalité d’âme”, pe care, pe drept cuvînt, o preconizau moraliștii de stirpe autentică. În
O flacără, dincolo de proza reușitei pragmatice by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4545_a_5870]
-
de Călin Vlasie, cele 19 titluri de carte de poezie au ieșit la timp și vor fi lansate la Botoșani pe 15 ianuarie. Astfel Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” a intrat în normalitate și îl face acum și mai rîvnit de poeții români. Pe primii 18 poeți laureați îi pot face acum aici cunoscuți, cu cărțile editate în această colecție. Dintre primii 19 lipsește Mircea Dinescu, care a propus o păsuire pentru a-și da acordul. Iar cel de al
Colecția „Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie «Mihai Eminescu»“ by Gellu Dorian () [Corola-journal/Journalistic/5826_a_7151]
-
organizată decât mâniile Orientului dintâi. Rondelurile de porțelan sunt scoase, cu aerul lor de neterminat și, cu toate astea, de foarte complet, din această lume a exceselor proporționate, dacă se poate spune așa. O rețetă la care Macedonski însuși a râvnit, însă nu întotdeauna cu folos. Postmodernismul revine, prin Mircea Cărtărescu, la Levant. Nu doar pentru a profita de exotismul sui generis al unor strămoși literari care par străini și înduioșător de neîndemânatici în orice altă epocă decât a lor, ci
Orientalism by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5079_a_6404]
-
semnificativă. Deși întrunea toate calitățile unui veritabil cronicar de cursă lungă (am recitit de curând arhiva revistei, așa că știu ce spun), ea a părăsit rubrica după numai trei ani de exercițiu săptămânal, neputându-se împăca cu obligația conjuncturală de a râvni puterea simbolică. Asemănător e cazul lui Ion Manolescu. Reunite în Benzile desenate și canonul postmodern, articolele sale depun, la rândul lor, mărturie asupra excelentului nivel intelectual al revuisticii noastre din anii nouăzeci. Grupate în patru secțiuni (Imagini ale culturii populare
Anii nouăzeci by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5614_a_6939]
-
a închis iarăși cerul; iar de-atunci n-am mai strigat. Fiul Mariei se ridică, se plecă să-și ia rămas bun de la bătrână; dar ea își trase înapoi mâna; începu iarăși să șuiere ca șarpele: - Pustiu, așadar, pustiu ai râvnit și dumneata? Dar nu ai ochi, flăcăul meu? Nu vezi soarele, viile, femeile? Haide, îți zic, la Magdala, să-ți vezi sănătatea! Nu ai citit niciodată Scripturile? Eu nu vreau, spune Dumnezeu, nu vreau rugăciuni și posturi; vreau carne! Asta
NIKOS KAZANTZAKIS - Ultima ispită a lui Hristos () [Corola-journal/Journalistic/5626_a_6951]
-
preferințele raționale. Chiar și idioții, naivii și oportuniștii sînt purtați de un imbold care le imprimă o direcție în viață. Iar cine are direcție are tendință, adică impuls culminînd în atingerea unui scop. Romanticii au fost prin excelență spirite tendențioase, rîvnind la atingerea unei stări ideale: unirea microcosmosului (omul) cu macrocosmosul. Arta lor e cu tendință, aspirînd la o ipostază ce trece dincolo de artă. Astăzi, cînd spunem despre un autor că e tendențios, înțelegem de fapt că e sub obediență ideologică
Surclasarea spirituală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5501_a_6826]
-
acela care și-a prins coarnele, docil, în tufișul de lîngă locul sacrificiului, pregătit de Abraham - pentru a se conforma, sever, datelor impuse de concursul Baptisteriului, constrîngerilor din întrecerea istorică între Brunelleschi și Ghiberti. Înfățișările motivului închipuite în expoziția noastră rîvnesc mai degrabă spre o sacralitate mai slobodă, spre acel fond de remanență mitologică - în jurul lui Pan și a unor anume răsunete dionysiace, de care s-a servit exemplar Lucian Blaga, în lirica înfiorată a începuturilor: cînd zeul «prinde-n palme
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]
-
strînge aici cu minuție. În totul dăm peste o încrengătură de figuri insolite, culese din toate credințele: îngeri căzuți, zeițe incestuoase, demiurgi răi, catalepsii care îi mută pe inițiați la stele, șamani cu rol de receptacule divine, infernuri terestre, arhonți rîvnind la femei siderale, libații și îmbăieri purificatoare, răpiri celeste și căderi în trup - în totul o lume de himere la care cititorul privește cu o curiozitate contrariată, din neputința de a-i intui deznodămîntul. Unde vrea să ajungă autorul? Răspunsul
Îngeri și tenebre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4526_a_5851]
-
apucă de scris (...) Și-ar da până și ultimul bănuț (până-ntr-atât de malign e morbul) ca să poată scrie măcar o cărticică menită să-i aducă faima: dar tot aurul din Peru nu-i poate cumpăra comoara la care râvnește: un rând bine adus din condei.” Aș mai comenta în încheiere modelul Dracula - romanul lui Bram Stoker apăruse în 1897- prin arhiducesa Harriet de România (care își schimbă și ea sexul, devenind arhiducele Harry, pasionatul cu terenuri de vânătoare în
Anglia, Persia, Italia by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3304_a_4629]
-
a se putea întreține - el, care, potrivit lui Lepenies, dacă ar fi trăit în Franța, ar fi devenit un mare om de litere. Portretul subtil pe care i-l face Lepenies este concentrat în acestă efigie subtilă a poetul care a râvnit ca nimeni altul să creeze expresia: „...ceea ce îl caracterizează este un nihilism al fermității, un mod de a gândi pe loc, capabil, totodată, de o mare mobilitate interioară.” Ceea ce-i înrudește pe cei doi, crede gânditorul german, este ceea ce ambii
Gottfried Benn – melancolie și distrugere by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/3450_a_4775]
-
și Riquiqui (le petit ours). Ambele publicații purtau titlul Les belles images și mă atrăgeau prin amuzantele lor ilustrații policrome - un fel de versiuni franceze ale desenelor animate disneyene (încă totalmente necunoscute generației mele). Actualmente, pe internet, albumele la care râvneam pe atunci sunt trecute la categoria Périodiques pour petits enfants, din catalogul Editurii parisiene Vaillant (activă din anii 1940 până în 1993). Sub aceeași egidă fu editat - câțiva ani mai târziu - faimosul Pif le chien, grație căruia fratele meu, Horațiu, la
Variațiuni pe tema unei fotografii din R.l. by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/3531_a_4856]
-
cântă rock. E vorba de o altă artă și, implicit, de o altă estetică. P.S. M-am decis să consacru de aici încolo majoritatea editorialelor mele exclusiv unor chestiuni literare sau general culturale. Prea e mare zgomotul cetății ca să nu râvnesc la o muzicalitate pură. Nu știu ce cred și vor cititorii noștri. Chiar dacă unii nu vor fi de acord cu încercarea mea de a nu mai amesteca literatura cu viața literară, mă voi strădui să-i conving că nu are nici un rost
Două estetici by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3499_a_4824]
-
pentru bârfă, intrigă, zâzanie.(...) Ceea ce vizez eu acum, constatativ și mentalitar, este o atmosferă generală de defăimare la adresa scriitorilor, prin promovarea calomniei, a intruziunii în viața intimă, a speculațiilor imunde. Troaca de porci practicată, uneori, în publicistică de condeie frustrate râvnește o spurcare programatică fățișă.” Scriitoarea analizează mai larg fenomenul: „Revista România Mare a dat tonul unei agresivități resentimentare și vulgare în vara anului 1990 (când revista a început să funcționeze) cu priză la public. Această priză la public a declanșat
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3570_a_4895]
-
parte, cu un eventual refuz chiar al celui în cauză, care nu era dornic de mărire și, totodată, se simțea foarte legat sufletește de orașul în care s-a născut. În plus, poziția de conducător al Bisericii din Constantinopol era râvnită de mulți, fiecare având o protecție și un sprijin în personalitățile politice sau ecleziastice ale momentului. De aceea, Eutropiu a apelat la o stratagemă, și anume: l-a rugat pe împărat să-i trimită o scrisoare guvernatorului provinciei Antiohia prin
Sfântul Ioan Hrisostom - păstor de suflete. In: Anul XVII (LXXXIII), Nr. 7-12/Iulie- Decembrie by Liviu Petcu () [Corola-journal/Memoirs/172_a_492]