605 matches
-
noastră? Ursula a avut o singură problemă cu mine: - Dumnezeule, nu te mai saturi odată să mănânci scârboșeniile de hamburgeri? Noi nu aveam atunci McDonalds și eu eram de groază. Înfulecam la chiftele turtite în pâine ca o spartă. Toate răcnetele americancelor pe tema: - Where is our vegetarian food? cu adresă la restaurantele poloneze, mi se păreau scălămbăieli și mofturi de doi bani. Veneam dintr-o țară în care carnea a fost decenii un status-simbol, unde căram în trenuri șunci, cârnați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
cu ostrețe rupte din garduri, doi servitori se arătară cu furcile - și începură goana. Cânele străin se strecura rânjind prin șanț, pe sub garduri; din când în când clămpănea la năvălirile prea înaintate ale dușmanilor care-l lătrau furioși; apoi, când răcnetele și fâșcâiturile oamenilor îl împresurară, o porni ceva mai repegior, cu coada mai strânsă pe pântece. Era foarte umilit și parcă nu cerea decât să fie lăsat în plata Domnului. Dar o piatră îl ajunse, apoi alta. Din urmă veneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și fluierături - și iată că ulița deșteptată în capătul celălalt se ridică în picioare ca un singur om și oprește fuga urmăritului cu o grindină repede de pietre. Cânele se întoarce, dar de dincoace dușmanii s-au întețit și printre răcnete răzbate o vorbă spăimântată: „Turbat! E turbat! Câne turbat!“. Și vin cu mânie, își bălăbănesc ciomegele, furcile, bastoanele, nu mai este chip de scăpare, și pribeagul începe a urla înfiorător, stă o clipă în loc, apoi se repede și se strecoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mă aștepta Marin și gălăgiosul sfat al lui Sandu, umpleam pentru pușcaș o gărăfioară de țuică și plăteam două pacuri de tutun, și ne coboram spre pânza stufăriilor. În liniștea bălții întinse, țipătul singuratic al unei paseri deștepta ca un răcnet singurătățile și mă făcea să tresar. Cu ochii deschiși mari, cercetam văzduhul la linia pămătufurilor roșcate, spre asfințitul înflăcărat, ori cărările lungi în trestii, ori bolțile întunecoase ale sălciilor, în care se cerneau stelele, florile de lumină, și inima-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acum cu urechea și zborurile ca izbiri de vânt ale rațelor, de fâlfâirile moi, abia auzite, ale stârcilor, ori de sfârâiturile de aripi ale cristeilor de papură; deosebeam bine și strigătul vulturilor care se roteau în văzduh, după pradă, de răcnetul de trâmbiță al bâtlanilor, de gâgâirile aspre, scurte, ale gâștelor vinete. Și toată vremea cât stam în luntre, cu pușca în mână, eram cu ochii mari la pândă, cu inima gata să zvâcnească înfierbântată, fără nici o simțire alta, fără nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ne mai împrietinirăm, și aflai ceva și din trecutul care așa de tare îi amărâse sufletul. Boierul vechi, „ăl de-a murit“, boierul Leonida, cum îi zicea Marin, își făcuse de cap o viață întreagă. Dusese pe oameni numai în răcnete și-n sfârcul harapnicului. Și pe toți îi domolise, îi frământa ca pe niște robi. Și de la acela, de la bătrân, i se trăgea pușcașului meseria aceasta fără hodină, de pescar și vânător, de care nu fusese niciodată bucuros, dar care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu Marin vânătorul să vin a doua zi de cu noapte, ca să avem vreme să intrăm în lunci, dar uitasem să spun lui Sandu să m-aștepte să-mi adăpostească calul. Acuma ce era de făcut? Până ce se trezește la răcnetele mele, până ce se îmbracă, până ce iese - trece vremea. Vânătorul, iar, văzând ploaia, crede că nu vin și pleacă undeva. Dar dacă contenește până în zori-de-ziuă cernerea stropilor? Atunci să mă reped așa, cu calul, până la baltă. Trebuie să-l găsesc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tremura o durere: — Vine taica de-acum... Se face ziuă... Stăi! uite, i s-aude și glasul... Deschise grăbit ușa. Iezerul până în depărtări mari fumega aburi calzi în revărsarea umedă, posomorâtăa zilei. Un glas striga cine știe unde, prin luncile întinse - un răcnet prelung, înfiorător, care tremura în scăderi și creșteri, pe cărările din trestii, prin bolțile sălciilor. Fata zise domol: —De-acuma vine... Eu așezam frânele calului. Întrebai: —Ce strigă?... Ce zice? Nu zice nimic. Strigă așa. Trebuie să mă duc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spre el, căutau să-l izbească o dată din două părți. Dintre ei patru, nimenea nu rostise nici un cuvânt. Tăcuți, încruntați, negri, se năpusteau cu cuțitele. Într-o mișcare de fulger, omul puse mâna pe ghizdele fântânii; se încordă, o dată cu alt răcnet al disperării; scândura groasă pârâi ascuțit, plesni, se desprinse; Băieșu o trase spre el, o ridică în stânga; dară înainte de a o repezi, țiganii se traseră sprinteni îndărăt. Însă iar se năpustiră, cu umărul stâng înainte, cu un braț în apărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai ales la o vreme ca asta, nu era nici o primejdie de hoți. Culi nici nu privi ceea ce lăsa în urmă și îndemnă calul. După ce ieși la drumușor, băgă de samă că Vidra umbla în urma săniei. Opri și opinti un răcnet cumplit, adăogind o sudalmă cu totul neașteptată, încât cățelușa își supuse coada și se duse cu grăbire înapoi acasă. Nana Floarea își trase broboada peste gură. Bolnava zâmbea; părea a avea în ea o putere nouă; îi înfloriseră obrajii. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu toată greutatea. Se cutremură cu spaimă, icnind, încercând să se elibereze; păru a se ghemui asupra căzăturii, apoi se destinse. Culi sări de la locul lui, deșertat de o parte din mânia care-l ținea amețit. Se opinti c-un răcnet, trăgând de jos în sus jugul; Murgul rămase moale; necheză ușurel, într-un chip nou, cu totul straniu, cum nu-l auzise niciodată Culi. „I s-a rupt piciorul de la genunchi“, gemu el în sine, fără cuvinte. Îi desfăcu șleaurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sălcii a început a fâlfâi lin. Pe fruntea mea fierbinte a suflat răcoarea. Atunci, la un mal de grind, am văzut alt spectacol nou. Vreo douăzeci de țigănuși se scăldau în nomol, luptându-se, la malul gârlei. Au salutat cu răcnete de entuziasm trecerea noastră, arătându-ne întreagă goliciunea lor de coloarea castanei. Unii întindeau o mână: —Mă, unchiule, dă-mi un ban! Gâdea îmi lămurea cu vorbe precise că avem de-a face cu copiii rudarilor. S-au așezat aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Așa că, părând puțin nesigur, a continuat: — Mă duc acolo în weekendul acesta. Ar fi super dacă ai veni și tu. Am avea ocazia să ne cunoaștem mai bine și... știi... să le facem și un bine semenilor noștri. Altruismul: ultimul răcnet. Știam totul despre aceste proiecte. Pe scurt, un grup de tineri petrecăreți din New York descind în mijlocul unei comunități rurale sărace din Pennsylvania și insistă să le construiască o casă unor prăpădiți bătuți de soartă. Orășenii se distrează de minune, alergând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
care scria „Nu te teme. Nu te teme deloc“. Purta mai multe brățări împletite, încolăcite la încheietură, și avea cel puțin trei inele masive de argint și un tatuaj pe antebraț, unul pe care l-am recunoscut pentru că era ultimul răcnet în materie: un simbol sanscrit care însemna ceva de genul „Cuvântul este iubire“ sau „Iubirea e răspunsul“. Arăta perfect normal, dar asta e chestia cu New Yorkul: aici nebunia apare în toate formele și măsurile. Specialitatea lui erau Țicniții sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
două ori?, la care domnul Vânător replicase cu disprețul ușor dat de secolele sale de bună educație: — O dată ca să vezi dacă-ți place. De două ori ca să vezi dac-ai avut dreptate. Ha-ha! a hohotit ursul. Șmechere de două ori! Răcnetul său eclipsase de-a binelea rictusul elegant al Vânătorului. Ursul se numea Peckenpaw. Cei din K îl știau drept „Cale-Bătută“ Peckenpaw. Spunea povești pe care nimeni nu le punea la îndoială: era prea masiv ca să-l acuzi că le înflorește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
urma să aibă loc ceremonia dezvelirii obiectului în cadrul unei petreceri selecte la care participau doar cei mai de vază dintre angajați, alături de acel gen de oaspeți care să fie destul de impresionați de imaginea lui Mowbray Steiner de loc avangardist, ultimul răcnet, în care să-și depoziteze un milion sau două pe care le aveau în plus. Eu bineînțeles că trebuia să fiu prezentă și să le vorbesc despre viziunea mea creatoare și să îi fac să simtă, pentru câteva momente scurte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
muta În vila Aldaya, află că prietena ei Ramoneta fusese ucisă cu lovituri de cuțit În fața porții, chiar În acea noapte, iar copilașul murise de frig În brațele cadavrului. CÎnd se află vestea, locatarii pensiunii se luară la ceartă cu răcnete, pumni și zgîrieturi pentru a-și disputa puținul ce rămăsese de pe urma moartei. Singurul lucru de care nu se atinseră fu comoara ei cea mai prețioasă: o carte. Jacinta o recunoscu, fiindcă În multe nopți Ramoneta o rugase să-i citească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Oliver să sară doi pași Îndărăt. Întreaga față a Oliviei era o scorbură din care ieșeau, revărsându-se afară, ciorchini-ciorchini Întregi de melci... Oliver rămase Încremenit. Melcii Își mișcau ușor cornițele, Înaintând prin aer spre fața lui. Masterandul scoase un răcnet și se Întoarse țipând ca din gură de șarpe În salon. Mult timp Lawrence nu reuși decât printr-un efort suprem de voință să scape de imaginea aceasta pe cât de sublimă, pe atât de oribilă, ce parcă i se lipise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-n papuci”, spuse o altă voce, râzând Înfundat. „Exact”, făcu Noimann. „Cu halatul descheiat și În papuci...” Noimann nu glumea... Într-adevăr, fiind Într-o zi cu chef, achiziționase câteva cavouri, pe care le modernizase, cum se spune, după ultimul răcnet, dotându-le cu bar, combină frigorifică plină cu tot felul de sticle, cu aparat de masaj, cu saună și scaune stomatologice. „Pentru orice eventualitate”, precizase el. În fața fiecărui cavou se Înălța statuia medicului, În mărime naturală. Noimann era prezentat Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
strigăte și Împușcături, nu Întârzie să răsune bubuiturile tunurilor și să apară de după cotă trei tancuri nemțești și mai mulți soldați germani și horthyști În spatele lor. Sute de soldați români urcă târându-se pe coate spre cotă. Explozii, trupuri sfârtecate, răcnete de durere sau de ură. Tunul antitanc din vale scoate din luptă trei din cele opt tancuri inamice. Celelalte cinci fac cale Întoarsă. Inamicul e totuși bine fortificat pe cotă. Are cazemate, tranșee, armament mai mult și mai modern, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
să se apropie și să Încerce să vadă ce se Întâmplă Înăuntru. Fereastra nu părea să aibă perdele, poate și de asta strălucea așa. Părăsi drumul și tăie de-a dreptul peste fâneața din fața casei. Se auzi dintr-o dată un răcnet prelungit de femeie, din casa luminată. Se trezi că alergă fără voia lui peste fâneață spre gardul casei. Se propti de gard și se uită cu atenție prin fereastră. Mai multe femei În vârstă se mișcau cu iuțeală prin casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Sub fereastră stătea ghemuit un câine care gemea Încetișor, scheuna, scâncea, dar nu lătra la Grințu sau poate, În mod ciudat, nici nu-i simțise prezența. O recunoscu printre femeile de dincolo de fereastră pe bătrână. Abia când auzi din nou răcnetul acela Își dădu seama că Înăuntru se afla o femeie care năștea. De pildă, În Amintirile soldatului Paul Alexa din Bred, din războiul din anul 1914 această imagine adecvată contextului În care țăranul maramureșean este confruntat cu un eveniment mondial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
cadru pe microsecunda În care el, vorbind, tocmai desenează ceva cu degetul pe pământ. Cât durează Înșiruirea numelor de pe genericul filmului, el rămâne așa, cu fața pe jumătate ascunsă de pălăria cenușie, cu un fel de rictus al gurii (zâmbet, răcnet, cuvânt sau simplă respirație?) bine pus În evidență de lumina puternică a dimineții reci de Început de iarnă. Cizme de cauciuc stropite cu var, bocanci murdari, teniși, gumari și chiar o pereche de opinci, craci murdari de salopete decolorate Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ușori din sala de gimnastică, și, fără să fie simțită, pătrunsese în curte și-ncepuse oina. Noi, cei dintr-a VI-a modernă ― care făceam curs la etaj ― așteptam profesorul, agitați ca de obicei. Deodată, în clasă se auzi un răcnet înfiorător de mânie și Noica Dan ieși în fața băncilor cu paltonul cel nou în mână, spumegînd: ― Cine a-ndrăznit să-mi taie nasturii de la palton, că-l distrug?! În clasă se făcu liniște ca prin farmec. Era la noi acest obicei
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
și biciuind caii scotea un urlet de ți se zbârlea părul, luând în brațe căpățâna roții s-o salte din cirmoacă? Urlet nu e cuvântul care se potrivește cu ceea ce mi-a rămas în amintire. Nu era atât sonor acest răcnet, cât înspăimîntat, ca într-o ceață de vis în care groaza e însoțită și de îndoială: adică nu se poate să-mi rămână căruța aici, să mă scoată altul și să râdă de caii mei și de mine. Mai bine
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]