1,313 matches
-
întreabă calculatorul demonic, folosind un timbru necunoscut. Rănit de moarte, odată ce sensul cuvintelor îi ajunge la creier, Ionel plânge. E mult prea mult. Și nu așa voia să moară. Cu o ultimă sforțare-a demnității totuși, el atacă. Vrea răzbunare. Răcnind mai ceva ca un samurai, el decuplează Fiara. Fade to black. PAGINĂ NOUĂ POVESTE CU SFÂRȘIT În ziua aceea Bogdan se sculă mult, mult mai obosit decât era de obicei. Era ca și cum greutatea întregii lumi ar fi apăsat pe umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
În clipa aceea, în camera lui Bogdan ceva bubui înfiorător. Era chiar el, care se prăbușise cu tot cu pat, aproape inconștient. Ceea ce auzise la televizor avusese darul să-l tulbure atât de tare, încât se rostogolise pur și simplu pe jos, răcnind cumplit. Kurzweil vorbea însă în continuare, neavând de unde să știe acest lucru. - Practic, în felul acesta ADN-ul va supraviețui cu până la un miliard de ori mai mult, ceea ce înseamnă că vom putea trăi chiar și 9.000 de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Se descălță de un singur pantof, după care începu să-și miște degetele de la picioare, ordonat, întrucât era vorba despre un ritual. Numără astfel cu voce tare până la 62, după care își ridică piciorul, punându-l după ceafă. Bobby Teleferic răcni, îngrijorat. Astfel contorsionat, lui Michael îi scăpă privirea pe una dintre numeroasele reviste porno răvășite pe podea. Se înflăcără pe loc, uitând că în mod normal ar fi trebuit să continue prin a-și suge degetul mare de la picior. Reveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
virgulă o nuanțare ce și-o putea permite datorită caracterului pricinuit de nenumărații ani de studii. Indianul își repetă sieși ceea ce își tot repeta de ani de zile două puncte... acum trebuia să-i spună negreșit că o iubește. - Uooah!! răcni Euripide, dând ochii peste cap. Genial! Doamne, unde ai mai pomenit atât talent, Dumnezeule!! răcni el cutremurător, ridicându-mi părul în cap de frică. Un freamăt admirativ cuprinse întreaga sală, exceptându-ne bineînțeles pe mine și pe Maro, care ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
studii. Indianul își repetă sieși ceea ce își tot repeta de ani de zile două puncte... acum trebuia să-i spună negreșit că o iubește. - Uooah!! răcni Euripide, dând ochii peste cap. Genial! Doamne, unde ai mai pomenit atât talent, Dumnezeule!! răcni el cutremurător, ridicându-mi părul în cap de frică. Un freamăt admirativ cuprinse întreaga sală, exceptându-ne bineînțeles pe mine și pe Maro, care ne prăbușirăm din nou la pământ. De data aceasta, orice încercare de a ne mai opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
atât de satisfăcută, cu un rânjet atât de hâd, de lat și de adânc întipărit pe figură, încât am fost convins că visez. Ne-a privit fără să spună nimic, gâfâind monstruos, și iată că abia într-un târziu a răcnit, desființând tăcerea maiestuoasă ce se înstăpânise peste noi toți: - Mi-ați stricat cenaclul, domnilor, urlă, dându-i probabil fără să vrea un pumn Aurorei Sticlaru, v-ați bătut joc de strălucirea și măreția celui mai important cenaclu al binecuvântatului nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
unde ne aflam, Euripide se prelinse cumva pe spate, aflându-se în același timp pe burta Aurorei Sticlaru, scurmând abdomenul acesteia cu minusculii și oribilii săi pantofiori, mult prea mici pentru statura sa, părând astfel că bate în retragere. Deodată răcni speriat spre cer, scurt și aproape întrebător, făcând pereții Uniunii Scriitorilor să vibreze din temelii. Arăta teribil de înspăimântat de o amenințare nevăzută venită din partea stelelor. - Domnule Euripide! urlă Maro exasperat. Ce se întâmplă? Pe neașteptate am sesizat că în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
decât monosilaba aceea tainică, acel mmmm... interminabil și gros, pe care budiștii l-ar fi găsit încântător probabil, închinându-i-se preocupați, sărutându-i voluminoasa și întunecata manta sonoră. - Omorâți-i pe necredincioooși! se auzi dintr-odată vocea lui Euripide răcnind atât de puternic, încât aproape că îmi sparse timpanele. L-am privit cu milă, fără să înțeleg cum de mai putea trăi mistuit de o asemenea ură. Răcnetele și zbieretele sale de animal groaznic rănit și suferind erau fără egal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
creă o breșă, ceea ce ne permise, mie și lui Maro, să ne apropiem cu pași repezi de ușă. Ieșirăm pentru totdeauna, bubuind ușa în nasul uluitoarelor și dureroaselor aventuri petrecute la cenaclul lui John Euripide. Ne-am rostogolit în stradă răcnind, fugind apoi cât ne țineau puterile. Era noapte și era de departe cea mai întunecată beznă pe o văzusem vreodată. Ținându-l de mână pe Maro, iată că era rândul meu acum să fiu salvatorul și conducătorul său, dar eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
23 August” am avut și public; jocul nostru a fost pusă în deschidere la echipa „profesionistă” din Bacău. Am venit acasă cu un camion acoperit cu o prelată. Victoria era anunțată în centru de comună prin megafonul propriu: strigam și răcneam cât ne ținea gura. și în anii următori s-a jucat fotbal, aveam ca adversar redutabil echipa din Traian, unde era un gostat puternic. În meciurile oficiale i-am învinsă de două ori pe terenul lor, deși ei aveau în
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
amicul meu Sempere, din acela bun, iar pentru vlăstar un lapte bătut, că are de crescut. Ah, și aduceți cîteva feliuțe de șuncă, dar să nu fie ca acelea de mai Înainte, da, că pentru cauciuc există casa Pirelli, a răcnit librarul. Ospătarul a Încuviințat și a plecat, tîrÎndu-și picioarele și sufletul. Ce v-am spus eu, a comentat librarul. Cum să se găsească de lucru? Dacă În țara asta oamenii nu se pensionează nici după ce mor... Uitați-vă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
în mod ferm nerecomandate, cu excepția unor situații speciale, analizate caz cu caz. Imaginile operațiunilor militare, cu forța inegalabilă a transmisiunii în direct, cum spunea reporterul, invadară casele locuitorilor dezorientați ai capitalei. Ele însemnau ofițeri care dădeau ordine, însemnau sergenți care răcneau ca să determine îndeplinirea lor, însemnau soldați care instalau bariere și însemnau ambulanțe, unități de transmisiuni, reflectoare luminând șoseaua până la prima curbă, valuri de soldați sărind din camioane și ocupând poziții, înarmați până în dinți și echipați atât pentru o dură bătălie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
chiar la timp pentru a nu fi doborât de o căruță care apăruse pe neașteptate. Se lipi de perete, blestemându-l pe vizitiul care, fără să-i pese de el, continua să mâne caii. - La o parte, prostule! Îl auzi răcnind. Făcu un pas ca să se ia după dânsul, Însă căruța alunecă pe o piatră, deviind și apropiindu-se și mai tare de el. - Ia seama, messere! Îi strigă cineva de pe partea cealaltă. Era un bătrân Înalt, Îmbrăcat În culori Întunecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ocean între ea și noi, a ajuns să ne uite de tot, să-și recapete demnitatea, fără trecut, fără durere, fără nimic. Poate. În seara aceea, răniții nu erau la ea. Străzile erau pline cu ei, majoritatea beți, înjurau trecătorii, răcneau și vomitau, umblând adunați în grupuri. Atunci, pentru a-i evita, Josăphine o ia cu căruța ei pe un alt drum și, în loc să coboare pe strada Pressoir, continuă să meargă pe ulița Mesiaux, trecând pe lângă biserică, urcând înapoi prin spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
înțelegeai tot, doar străluceai, îl ridicai pe Shakespeare deasupra capului, ținând volumul deschis, și mi te adresai ca unui alt actor, eram un bun partener: Recită tirada, rogu-te, cum ți-am rostit-o eu, ușor curgător; ci, dacă o răcnești, așa cum fac mulți dintre actorii ăștia, mai bine îl pun pe crainicul orașului să-mi recite versurile. Nici nu despica văzduhul cu mâinile, așa, de parcă ai tăia lemne, ci fii în totul domol: căci, chiar în mijlocul torentului, al furtunii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
energie și au năvălit În cafenea ca niște petrecăreți de-ai lui Dionysus. — Masa patru, În mijloc la tot rahatu’! a țipat Phoebe. Grăbește-te, bătrâne dragă, le spune c-am sosit În grabă. — Zi-le să cânte Admiration!, a răcnit Sloane. Voi doi comandați; Phoebe și cu mine ne vom scutura trupurile depravate. Au plecat, amestecându-se cu gloata pestriță. Axia și Amory, care abia dacă se cunoșteau de un ceas, s-au strecurat pe urmele unui chelner până la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sus de bluzița Dolce&Gabanna, arătând un sutien roșu cu paiete. - Și acum v-ați adunat cu toții să priviți cum își pierde sufletul o femeie! - Și-l pierde, întări nea Ovidiu. - Nea Ovidiu, povestește-le cum a fost cu halterele! răcni Horațiu. - Mariana, nu te opri din dans! spuse Mișu. - Gabrielescu, let’s... se trezi Smith. - Yes, hâc! se prăbuși Gabrielescu. - Camera 1 pe fată, camera 2 pe bețiv! spuse o crainică. - Toate camerele pe bețiv! replică a doua crainică. - Deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
me? Horațiu emana o forță suprapământeană, doamnei Popa i se făcu frică de oglinda imensă care s-ar fi putut sparge în mii de bucățele ce i-ar putea intra în ochi sau în burtă. - Are you talking to me? răcni Horațiu în oglindă și doamna Popa își ascunse fața în spatele tăieturii din ziar. - Ei bine, dacă nu vrei să recunoști... - Are you talking to me? răcni a treia oară Horațiu, crăpând lentilele lui Will Smith. - Atunci te întorci în celulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
i-ar putea intra în ochi sau în burtă. - Are you talking to me? răcni Horațiu în oglindă și doamna Popa își ascunse fața în spatele tăieturii din ziar. - Ei bine, dacă nu vrei să recunoști... - Are you talking to me? răcni a treia oară Horațiu, crăpând lentilele lui Will Smith. - Atunci te întorci în celulă și când îl vom găsi pe Popa... stai liniștit, n-o să dureze mult! Will Smith își stinse trabucul, își aruncă ochelarii de soare la coșul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
monstru sacru, actor de farmec, frumos și cu succes -, Berechet vorbea călduros actorilor și nu-i repezea, cel puțin din ceea ce știu eu. Făcea uneori câte o scenă, dar nu se adresa cuiva anume, avea oroare să jignească și atunci răcnea undeva către spatele scenei, adică, dragă Doamne, să bage la cap și actorii, dar și tehnicienii și chiar trecătorii de pe stradă, căci avea un glas frumos de stentor: ― Să nu mă faceți să iasă mitocanca din mine! Noi tăceam, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
la Marcela, care se prinde și ne fulgeră cu privirea, Ițcuș își vede sfârșitul aproape și o dă pe hohote, chipurile plânge, dar era clar că asta era numai în capul lui, Marcela se oprește, ne zdrobește cu privirea și răcnește nemilos: ― Ieșiți afară, măgarilor! Eu și Niculescu ne strecurăm cât ai clipi - era deja prea mult ca să mai putem ascunde dezastrul. Ițcuș se dă mare, că mamă, că eu n-am vrut. „Ieși afară”, strigă Marcela și pune mâna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
voi Schopenhauer, Kant, scria într-o zi la avizier Beligan, sastisit de gluma tâmpită cu băgatul degetului în fund. Devenise un fel de modă. Care cum ne prindeam neatenți, hopa, un deget în fund, erau unii care aveau avans și răcneau ca din gură de șarpe de-ți era mai mare dragul. Erau niște răcnete pe holurile teatrului de se auzeau, probabil, până în biroul lui Beligan. Asta cu băgatul degetului nu era o invenție a noastră, a generației mele, cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
Naționalului, sufereau mulți de ea și nu toți erau niște firfirici. Nu știu ce jucau, dar Chiril Economu era pe o scară în mijlocul scenei, Marcel Anghelescu stătea și ținea scara, iar Birlic, trecând pe lângă Marcel, îi bagă un deget în fund. Marcel răcnește năprasnic, dărâmă scara, Chiril cade ca un sac de cartofi și-și rupe mâna, iar publicul rămâne mut la o scenă incredibilă: Birlic fugărit dintr-un arlechin în altul de către regizorul spectacolului, însuși Sică Alexandrescu, care văzuse din culise tărășenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de cartofi și-și rupe mâna, iar publicul rămâne mut la o scenă incredibilă: Birlic fugărit dintr-un arlechin în altul de către regizorul spectacolului, însuși Sică Alexandrescu, care văzuse din culise tărășenia, pusese mâna pe un măturoi și se jura, răcnind și el cât putea, că-l omoară pe vinovat. Dacă este o minciună, vă mint și eu, dar povestea circula prin teatru și nu o spuneau niște neica nimeni, așa că bănuiesc că e adevărată. O altă poveste teribilă cu Beligan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
tine și toată familia. Dar Bâtu, Costache Diamandi, ce om de treabă, ce mai boieri cu barbă juca el, ca nimeni altul. Începuse nebunia cu degetu-n fund și Bâtu avea un avans formidabil, îl controlau băieții fără milă, iar omul răcnea ca din gură de șarpe. Vine într-o zi cu un bandaj mare la cap, ne minunăm noi, ce-ai pățit, nene, ce să pățesc, zice, m-am dus la doctor să mă caute de prostată. Și? ne minunăm noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]