313 matches
-
de o parte, starea mea deznădăjduită, pe de altă parte, mi-ar arăta instrumentul salvării, până când, din proprie inițiativă, sau, în orice caz, nu condus de mână de către instructor, m-aș repezi la el și l-aș apuca.“50 Unui raționalist, cum a fost Russell, acest mod de a vedea situația existențială îi va fi străin. Pentru el, viața bună însemna o societate bună și este, prin urmare, o chestiune de reflecție și acțiune rațională, o problemă socială, nu una individuală
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
deosebit de scrupuloși, care abordează (și tratează) totul de pe pozițiile unei înalte exigențe. Oricine nu satisface aceste exigențe (aceștia fiind, în fapt, majoritatea) este supus unei aspre critici. Ei se caracterizează printr-o neliniște accentuată, care se manifestă prin suspiciune. e. Raționaliștii. Constituie acea categorie de oameni calculați, gata oricând pentru relații conflictuale, atunci când există o posibilitate reală de a-și atinge, prin conflict, propriile scopuri. Ei pot juca mult timp rolul de supus, de om docil, de cooperant, dar atunci când se
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
ele. Din concepția lui Leibniz și a altor gînditori din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea rezultă, înainte de orice, ideea unei relații indisolubile dintre limbă și gîndire, încît funcționarea gîndirii este de neconceput fără participarea forme-lor limbii la raționaliști, iar formarea gîndirii este, de asemenea, de neconceput fără limbă, în cazul empiriștilor. Tot atunci (îndeosebi în secolul al XVIII-lea), ideea atotputerniciei rațiunii, căreia i se atribuia capacitatea de a transforma viața popoarelor, s-a reflectat pe terenul limbii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
faptele care corespondeau transformărilor "naturale", adică numai faptele specifice limbilor populare. Limba ca artă În mare parte, în secolul al XIX-lea, tradiția abordării filozofice a limbii, manifestată pregnant în secolele anterioare cu note dominatoare în epoca luminilor și a raționaliștilor, este întreruptă. Aceasta a însemnat că discuția despre limbă s-a produs atunci independent de plasarea acestei realități în complexul general al facultăților și al manifestărilor umane, încît tendința dominantă a devenit cercetarea limbii în sine și pentru sine. Din
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu au făcut trecerea de la siguranța ignoranței la îndoiala cunoașterii 284. Limbă și gîndire Dintre relațiile limbii cu celelalte facultăți umane cea mai relevantă (și, de aceea, cea mai studiată) este relația cu gîndirea. De altfel, vechii greci, care erau raționaliști, presupuneau că limba (care coincidea cu limbajul în concepția lor), în esența ei, este o imagine a gîndirii, încît în denumirea lógos cumulau ceea ce romanii au denumit mai tîrziu ratio "gîndire" și oratio "limbă". Limba nu este însă ea însăși
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
din „Cuvântul înainte“ al Tractatus-ului este: „Această carte va fi poate înțeleasă doar de acela care a gândit el însuși odată gândurile ce sunt exprimate în ea sau gânduri asemănătoare.“29 Wittgenstein nu a fost, așa cum a fost Russell, un raționalist sceptic, unul din cei care cred că nu trebuie luate în serios decât afirmațiile în sprijinul cărora sunt produse argumente. Pentru Wittgenstein, convingerile fundamentale ale unui om se arată în ceea ce spune și în ceea ce face. Ele nu pot constitui
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
doar prin obicei, prin autoritatea tradiției. Într-un al doilea pas, ei credeau că cercetarea filozofică trebuie să urmărească descoperirea unui fundament ferm pentru ceea ce acceptăm în știință, ca și în experiența comună.1 Merită semnalat că, din perspectiva acelor raționaliști mai failibiliști care i-au urmat lui Russell, orice asemenea încercare era condamnată să eșueze. Unul dintre aceștia, Karl Popper, aprecia că, privită din această perspectivă, viața lui Russell ca filozof ne va apărea drept o tragedie.2 WITTGENSTEIN ȘI
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
condamnată să eșueze. Unul dintre aceștia, Karl Popper, aprecia că, privită din această perspectivă, viața lui Russell ca filozof ne va apărea drept o tragedie.2 WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 319 Despre Russell se va putea spune că a fost un raționalist sever, implacabil, nu în sensul că nu ar fi avut înțelegere pentru sentimente, credințe și tradiții, ci în acela că a suspectat încercările de a le sustrage examenului critic al rațiunii, încercări în care el vedea tot atâtea surse ale
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
un spirit propulsat în primul rând de prestigiul crescând al gândirii științifice. În ce ar consta substanța acestui spirit putem înțelege mai bine dacă examinăm opiniile despre știință, morală și religie ale lui Russell. WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 345 3. Spiritul raționalist versus „un punct de vedere religios“ În acord cu filozofia epocii luminilor și cu liberalismul secolului al XIX-lea, Russell lega țelul emancipării ființei umane, al instaurării unei ordini sociale inspirate de idealurile libertății și dreptății, de dezvoltarea și afirmarea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și afirmarea gândirii raționale. Expresia cea mai înaltă a gândirii raționale o reprezenta, pentru el, spiritul care animă cercetarea științifică și, în genere, acele discuții și controverse în care nu contează decât probele și argumentele. Într-o formulare negativă, perspectiva raționalistului era pentru Russell cea care refuză să admită că înclinații, dorințe și gusturi proprii nu numai unor indivizi, ci chiar unor comunități cuprinzătoare ar oferi cheia pentru înțelegerea lumii. Russell valoriza gândirea științifică tocmai din această perspectivă. Într-un articol
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
de o parte, starea mea deznădăjduită, pe de altă parte, mi-ar arăta instrumentul salvării, până când, din proprie inițiativă, sau, în orice caz, nu condus de mână de către instructor, m-aș repezi la el și l-aș apuca.“50 Unui raționalist, cum a fost Russell, acest mod de a vedea situația existențială îi va fi străin. Pentru el, viața bună însemna o societate bună și este, prin urmare, o chestiune de reflecție și acțiune rațională, o problemă socială, nu una individuală
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
jos în sus, și nu de sus în jos, în spiritul tradițional umanismului creștin. Importanța frumosului, în speță a literaturii, în societatea contemporană este subapreciat, considerat la nivel utilitar ca un lux inutil, valorile estetice fiind marginalizate pînă la negare. Raționaliștii pierd din vedere că literatura acumulează și perpetuează memoria socială, totodată, cum cu îndreptățire afirmă filosoful comparatist, este absolut crucial pentru societate să aibă la dispoziție un ajutor ca literatura, în care elementul interactiv atît tradițional, cît și experimental este
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
orânduiește după legile inerente naturii subiective. Kant spune în „Critica rațiunii pure” că orice cunoștință începe și chiar sfârșește cu experiența simțurilor, dar nu orice cunoștință vine din experiență; pe lângă acestea se adaugă vitalitatea „rațiunii pure”. Deci el păstrează de la raționaliști, ca un adevăr prețios, că o cunoștință adevărată trebuie să fie exprimată sub formă de judecăți sigure, necesare și universale și că acestea nu pot fi scoase din experiență, deoarece experiența nu este niciodată și nicăieri sigură - adică necesară și
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
politică sau economică. Dimpotrivă, așa cum atestă Sorin Cucerai, "regimul tradițional de stări se întemeiază (...) pe o grandioasă viziune ierarhică asupra lumii. Viziunea aceasta este una organică, generată de un mod de gândire pictural și analogic și nu de unul mecanic, raționalist. Este evident că un astfel de regim se bizuie pe principiul inegalității de drept dintre oameni. Conservatorismul dezvoltă, așadar, un tip specific de raționalitate, care se opune oricăror măsuri radicale ce nu convin manierei tradiționaliste de a interpreta lumea. Așa cum
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
să știm cum va arăta viitorul. Nu există posibilitatea unor analogii raționale între trecut și viitor, căci, după cum sublinia Burke, "omniprezența faptului-surpriză este rezultatul firesc al caracterului schimbător al tuturor lucrurilor"; e) antiintelectualismul cunoașterea nu poate fi universală, așa cum consideră raționaliștii, deoarece a susține această idee înseamnă a avansa o pretenție nejustificată. Nu este vorba, în cazul gândirii empiriste și conservatoare, despre prezența unui pesimism gnoseologic. Dimpotrivă, empiriștii sunt optimiști, dar manifestă un optimism gnoseologic moderat, bazat pe așa cum am văzut
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
în loc ca acțiunile supușilor să fie naturale, iar aceștia să nu îndure alt jug decât al virtuții. Totul în mod liber, spontan, autentic, organic. înțelegem încă o dată, foarte bine, de ce întreaga generație Nae Ionescu a detestat profund spiritul critic și raționalist iluminist. Un ultim aspect este legat de condițiile reale de recepție ale unor astfel de studii la noi. Cine citește ce? în nici un caz o lectură de tip impresionist, literar (liniștea erudiției, de pildă) nu este adecvată. Pe de o
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
în mod sigur e mai bine să le compari (așa cum a făcut Hoffmann 1991), decît să le distrugi. Logica internă a distincției lui Keohane, fie ea conștientă sau nu, este de a oferi un tip ideal de cercetare, întruchipat de raționaliști, care pot integra cu folos idei din tabăra reflectivistă, dar care nu trebuie să încline prea tare în această direcție. Știința este de o parte, simplele idei bune de cealaltă. Dihotomia aceasta ilustrează o poveste a progresului și a idealului
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
și este cel mai ușor de recunoscut în modul în care Keohane descrie empiricul. Keohane arată că reflectiviștilor le lipsește un program de cercetare empiric și că, pînă vor dezvolta unul, ei nu contează de fapt ca veritabili concurenți ai raționaliștilor (Keohane 1989 [1988]: 173). Acest raționament se bazează pe o epistemologie empiristă pentru a înțelege empiricul. Din moment ce există multe neînțelegeri asupra acestui lucru, ar fi bine să reamintim că nu cercetarea empirică ca atare a fost cea care a făcut
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
altă parte, pare să contrazică nu doar subiectiva proză eminesciană, ci și întreaga literatură a criticului de la Sburătorul, edificată pe tiparele romantice ale melodramei (racordate, desigur, la spiritul sensibilității moderne). Un alt motiv de incomprehensiune l-ar putea constitui reticența raționalistului Lovinescu față de genul fantastic desconsiderat din pricini, desigur, temperamentale, fără niciun argument serios, care să pună la îndoială valoarea estetică a textelor din categoria cu pricina. În schimb, legătura subterană, de viziune, dintre poezia și proza eminesciană a sesizat-o
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
întâi "prioritatea percepției asupra intelectului" (s-a remarcat că Eminescu fusese influențat de exemplul lui Gautier, care utilizase mai mulți "naratori" pentru a sugera transferul de la "veghe" la "vis"), autorul Luceafărului va refuza însă "reducționismul de tip psihanalitic" (nu și "raționalistul" Lovinescu 209), sugerând cititorului că, pentru a nu cădea în eroare, e indicat să înceapă lectura "de la finalul nuvelei". Așa reușea Eminescu să descopere, crede Ilina Gregori, "un limbaj nou, în concordanță cu viziunea sa metafizică", un limbaj care să
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
spune nou în faza a doua, cât în ceea ce nu mai spune în această fază. În faza întîi - deși fenomenalist - concepe societatea ca un organism, concepție pe care, în afară de socialiști, n-au avut-o decât reacționarii, căci liberalii au fost raționaliști, deși se declară pentru domnia absolută, totuși, politicește, nu este partizan al conservatorilor români, declarând că ambele partide sunt egal de rele și spunând că "burghezia" se dă când cu albii, când cu roșii. Mai mult, în această fază, care
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
ap]rut în contextul acelor timpuri. Uneori, omenirea încearc] s] transforme uzanțele obișnuite în enigme extrem de greu de elucidat, atribuindu-le o anumit] rigoare formal]. Nici Buddha însuși nu s-a declarat a fi de partea tradiționaliștilor sau a metafizicienilor raționaliști, care considerau c] logică poate da un r]spuns tuturor problemelor; dimpotriv] a fost un adept al experimentalismului, percepând faptele așa cum acestea ap]reau în lumea real]. Dar în opinia sa, faptele reale prezint] o semnificație aparte în virtutea doctrinei budiste
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c] puterea uman] de a realiza acțiuni nu aparținea individului, ci venea de la Dumnezeu. Ființele umane „dobândesc” responsabilitatea faptelor lor, care îi face responsabili. Trebuie subliniat faptul c] gânditorii tradționaliști nu se opuneau utiliz]rii rațiunii, chiar dimpotriv]; ei contraziceau raționaliștii doar în ceea ce privește valoarea atribuit] rațiunii. Considerând-o un ajutor și un mijloc de a afirma probleme legate de credinț], dar având un rol secundar în aportul s]u la definirea obligațiilor etice. Rezumând poziția tradiționalist], George Makdisi a subliniat faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
doua interpret]ri, înzestrarea relevant] este cea a unei facult]ți a simțului moral cu ajutorul c]reia, oamenii pot s] intuiasc] ceea ce este bine și r]u. Împrumutând din vocabularul teoriilor mai târzii, putem s] descriem aceste perspective ca fiind „raționalist]”, respectiv „intuiționist]”. Dup] introducerea termenului de c]tre Sfanțul Ieronim (347-420), scriitorii de la începutul și mijlocul Evului Mediu se refer] la puterea înn]scut] de a deosebi binele de r]u prin synderesis. Ieronim însuși o descrie ca fiind „scânteia
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
o persoan] prin viat] f]r] o capacitate specific] care s] faciliteze distingerea acțiunilor bune de cele rele, iar aceast] capacitate, pe care Sfanțul Toma o folosește respectând tradiția, se identific] cu conscientia. Mai mult, ținând cont de relatarea să raționalist] legat] de cunoașterea moral] (pe care o voi discuta mai jos), nu ar trebui s] constituie o surpriz] faptul c] el consider] conștiința că un echivalent pentru rațiunea practic] sau „corect]” (recta rațio). În perioada prescolastic], tendința era de a
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]