386 matches
-
am permis, nu?" K.F. aruncă o privire pe fereastră, totul era în regulă, totul era la locul său, dealurile se spuziseră cu verde și albastru, în curînd vor deveni sinilii de la scaieții încîlciți care le cotropiseră. În zadar se străduise Radul Popianu atît de mult să împiedice venirea prințului la Vladia, distrugînd orice teren pe care ar putea ateriza Șerban Pangratty, primejdia apăruse sub alt chip și pe altă cale. "Domnul colonel avea o scrisoare de la prinț în care acesta mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la comandă un zâmbet, mai mult o strâmbătură din care puteai înțelege orice, și că nu le place că s-au întâlnit cu el, și că nu prea aveau chef să stea la pălăvrăgeală despre prinț. Oricum ar fi fost, Radul Popianu știa că nu erau chiar atît de neîndemânatici încît să-l ocolească, să nu-i răspundă. Rânjiră și August Stoicescu făcu: "He, he, o fi găsit ceva mai de soi în București, ori a mai îmbătrânit nițel, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
drum pentru niște amintiri din tinerețe!" Nu era rău, nu era deloc rău cum se descurcaseră. Atunci i-a invitat la un pahar, îl și vedea pe zgîrie-brînză ăla de Bercu moșmondindu-se pînă va scoate ceva mai ca lumea, Radul Popianu și invitații săi n-au plătit și nici nu vor plăti vreodată în crâșma lui Bercu, ținea de bună-cuviință și de bune relații. Dar nici Radul Popianu nu abuza, o făcea din cînd în cînd, pentru că ăsta era obiceiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
zgîrie-brînză ăla de Bercu moșmondindu-se pînă va scoate ceva mai ca lumea, Radul Popianu și invitații săi n-au plătit și nici nu vor plăti vreodată în crâșma lui Bercu, ținea de bună-cuviință și de bune relații. Dar nici Radul Popianu nu abuza, o făcea din cînd în cînd, pentru că ăsta era obiceiul pământului, să mai dai cîte o raită pe la crâșmă, să te știe lumea la față, să vadă că n-ai murit. Nu apucară cei doi să refuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
face acum vinul vechi, mai bine vă ofer un rachiu, am un rachiu foarte plăcut, domnu' Popianu, foarte plăcut". S-au lăsat convinși, nici nu era rău rachiul, păhărelele cam nespălate, dar prea mult nu puteai cere de la Sandu Bercu. Radul Popianu stătea între cei doi privind cînd la unul, cînd la celălalt, nu arătau a fi suferinzi, preocupați da, stînjeniți chiar de explozia lui de familiaritate. "Bărbat nemaipomenit Șerban Pangratty, cît a stat la noi, ultima dată am tras niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un chef serios, Sandu Bereu era disperat, nu atît că i-ar fi făcut pagubă, cît că din cauza lor nu i-a mai intrat nimeni în crîșmă în ziua aceea. Din vorbă, în vorbă, mai din firimituri, mai din picături, Radul Popianu și-a dat seama că relația lor cu Șerban Pangratty nu trecea dincolo de faptul că August Stoicescu fusese colonel în aviație și că fiul acestuia, Cezar, era inginer la Arsenal, ocupîndu-se de tot felul de motoare și sisteme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dintr-o nenorocire în amor, o întîmplare cu totul ieșită din comun ori ca să te ascunzi. Cum primele două cazuri erau excluse, rămânea cel de-al treilea motiv. Cu mintea lui hîrșită în tot felul de chițibușuri ale firii omenești, Radul Popianu știa că există cel puțin două feluri de a te ascunde. Primul, și cel mai obișnuit, era să te ascunzi ca să nu fii găsit. Iar al doilea era să te ascunzi pentru a fi căutat. Întîi trebuia să lămurească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mînă de fier", încît cineva a aprins lampa și a deschis fereastra gata să arunce un lighean cu zoaie în capul bețivului care nu lasă lumea să doarmă și să viseze, dar s-a oprit la timp auzind vocea adjutantului Radul Popianu, care îl liniștea pe colonel "de ce numai o mînă, dom' colonel, ce să facem noi cu un ciung, să fie două, două mîini de fier". Derutat, August Stoicescu s-a oprit în mijlocul drumului, încă nu se făcuse praful cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
va fi recunoscătoare!" Grav, ținîndu-și cu greu echilibrul, băuse binișor și cît îi trebuie unui colonel scos la pensie ca să-și piardă cumpătul?!, l-a îmbrățișat în mijlocii] uliței luminate de o lună plină, roșcată, asemenea obrazului mulțumit al adjutantului Radul Popianu. Restul a fost un joc de copii. August Stoicescu însuși a trimis după el pe maiorul Stavri să-l aducă în odăile de sus, dinspre gradină ale Vilei Katerina. Acolo i-a arătat, el a spus "spre luare la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o trăsătură fermă, de caligraf, "maiorul le-a scris pentru tipografie". "Ia și citește, domnule adjutant, o să vezi că nu-i vorba de ceva care să vină în contra opiniunilor oricărui bărbat adevărat, iubitor de neam și țară, ia și citește!" Radul Popianu s-a dat mai către geam, nu că ar fi vrut mai multă lumină, dar voia să fie singur ca să poată judeca limpede. Cît putea de limpede, deoarece numai faptul că se afla acolo, la nici zece metri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ajuns la guvern, el era "om de meserie" și știa că toate guvernele or să-i plătească leafa și or să-i țină partea, pentru că orice stăpînire era ca un vizitiu pe capră, trebuia să țină bine hățurile, iar el, Radul Popianu, era o parte din hățuri. Dar, după cîte înțelegea din cele așternute pe hîrtie de maiorul Stavri, domnii ofițeri își pierduseră cu totul mintea, voiau să răstoarne căruța, să piște calul cu strechea și șă-l țină după aceea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
prin dreptul dughenei lor, ba îi mai și aude "să trăiți cu respect, domnule adjutant", nu pentru că îl respectă, ci pentru că le e teamă, de el. N-au băut împreună, n-au conversat, habar nu au cine și ce face Radul Popianu, de fapt Radul Popianu nici nu există pentru ei. Pentru ei nu există decît uniforma și puterea pe care o are această haină, ar trebui să o dea la curățat sau să ceară alta de la Depozitul de Efecte, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ba îi mai și aude "să trăiți cu respect, domnule adjutant", nu pentru că îl respectă, ci pentru că le e teamă, de el. N-au băut împreună, n-au conversat, habar nu au cine și ce face Radul Popianu, de fapt Radul Popianu nici nu există pentru ei. Pentru ei nu există decît uniforma și puterea pe care o are această haină, ar trebui să o dea la curățat sau să ceară alta de la Depozitul de Efecte, își arată respectul pentru că sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
masă, avea ochii lucioși, de antracit, puteai să vezi stelele nopții prin ei, ca prin gura unei fîntîni adînci, ziua, în amiaza mare, arătă către hîrtia țeapănă, acoperită cu scrisul ordonat și plin de ascuțimi al maiorului, "Subscrii, domnule adjutant?" Radul Popianu s-a făcut palid. Nu era pregătit pentru așa ceva. Își subestimase adversarii, dacă erau cu adevărat adversari. Trebuia să cumpănească rapid și să găsească o portiță de ieșire. Cel mai mult îl încurca faptul că era în uniformă. Cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dacă nu o taxai drept o naivitate, putea deveni o amenințare serioasă la ordinea și liniștea de stat. Era de fapt un referendum mascat, lăsat să apară, să se dezvolte, să se întindă ca mucegaiul pe un perete umezit. Pentru Radul Popianu nu era greu de înțeles care era planul celor doi ofițeri, acum chiar că nu mai erau doi bătrînei scoși la pensie, inofensivi, nu era greu de priceput ce voiau dumnealor. Era greu, în schimb, dacă nu chiar imposibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tăblia mesei, "Uite domnule Popianu, uite, acestea sînt adeziunile, semnate. Sute de adeziuni, bărbați adevărați, din oștire și civili. Și acesta este numai începutul. Două luni, atît au trecut de cînd am început campania, doar două luni și uite rezultatul!" Radul Popianu a cântărit din ochi teancul, nu era cine știe ce, dacă mergea tot așa n-apucau colonelul Stoicescu și maiorul Stavri să vadă rezultatul. "Și n-ați întâmpinat nici o dificultate, vreau să spun, nici un organ de ordine, poliție, jandarmerie, nimeni n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să vadă rezultatul. "Și n-ați întâmpinat nici o dificultate, vreau să spun, nici un organ de ordine, poliție, jandarmerie, nimeni n-a intervenit?" Maiorul Artur Stavri bătu cu degetul în foile albe de hîrtie, erau așezate cu fața în jos, așa că Radul Popianu nu putea citi nici un nume. "Nu e oricine aici, domnule, nu oricine. Avem și noi cap, nu ne-am trezit pe lume ieri, alaltăieri. Oameni cu grade, cu bani, cu funcții, ordinea însăși a semnat, nu-i nimic făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
încredere, să te rogi pentru cei ce vor face ce este de făcut!" Devenind brusc sibilinic, maiorul Artur Stavri se înroși mai tare decît era de obicei și trăsăturile feței sale bucălate se aspriră puțintel, atît cît să devină îngrijorătoare. Radul Popianu își arătă sincer nedumerirea. "Domnilor ofițeri, după cîte înțeleg eu, acțiunea dumneavoastră are un caracter, ca să spun așa, destul de deschis, v-ați adresat la un număr de oameni importanți care și-au dat adeziunea la programul expus. Atunci îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
De cîțiva ani a renunțat, ne-a spus-o foarte deschis, chiar era îngrijorat de faptul că aerodromul de sus, de pe dealuri, s-ar putea umple cu mărăcini, devenind impracticabil. Asta ar duce la o izolare și mai mare, nu?" Radul Popianu încuviință, "sigur, aerodromul este deja deteriorat, nu poate fi întreținut, nu poți cere nimănui asta, să se îngrijească de el, dacă ani de zile n-a aterizat nimeni. Ne pare rău, dar ce să-i faci, asta e viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o formă de viață, nu?" N-au comentat, August Stoicescu își drese vocea, părea un conferențiar sigur de succes. Graseia ușor și rîrîitul te putea deruta, să crezi că ai de a face cu un mototol de salon, dar pe Radul Popianu nu-l putea înșela nimeni. Sertarul servantei rămăsese întredeschis, ar fi putut întinde mîna și într-o fracțiune de secundă ar fi avut în mînă arma. Se așezase în așa fel la masă, încît să-i fie la îndemînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
început totul pentru că am fost încredințați și sîntem încă, domnule adjutant, că vei ști să alegi calea adevăratului soldat. O cale grea, dar care este însăși calea destinului. Vezi bine că atîția alții au știut să o facă pînă acum!" Radul Popianu atinse cu vîrful degetelor teancul de hîrtii rămase mai departe cu fața în jos, "ați discutat cu fiecare în parte, domnule colonel?". Se gîndise că nu-și vor da seama de capcană. Dacă obținuseră fiecare semnătură în parte atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Dar nu așa cum s-au făcut pînă acum, să ne luăm după spusele unuia sau ale altuia. O să facem un recensământ adevărat, strict, în care tot ce se scrie pe hîrtie trebuie dovedit. Dumneata știi cîte suflete sînt în așezare?" Radul Popianu își frecă încetișor fruntea deja încrețită. Colonelul Stoicescu o fi fost el în aviație, dar probabil că s-a ocupat de scriptologie, de aprovizionare, altfel cum să fie atît de chițibușar. Sigur că știu, ăă, cu aproximație anul trecuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
viața fiecăruia este folositoare așezării, deci nu este la dispoziția celui care o trăiește. Ea trebuie petrecută chibzuit, cu folos pentru interesele generale. Fericirea sau nefericirea personală poate fi, cel mult, consemnată la recensământ, dar, altfel, nu prezintă nici un interes." Radul Popianu asculta cu atenție căutînd să înțeleagă cît se poate de bine ceea ce expunea colonelul Stoicescu. La prima impresie totul părea lipsit de sens. Un fel de aiureală a unui ins lipsit cu totul de simțul realității. În mintea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de la școala de gradați. La început fusese un infern. Era buimăcit, indignat, umilit, furios, îngenuncheat, toate la un loc, iar realitatea era limpede, nu putea face nimic în apărarea sa, pentru păstrarea cît de cît a ceea ce era numai el, Radul Popianu. Primul ordin pe care l-a primit de cum a intrat acolo a fost să se dezbrace gol pușcă, nu era singur, ci o întreagă companie, două sute de oameni, toți să se dezbrace și să stea aliniați, să aștepte inspecția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Nu vor face adjutanți din ei, dar vor putea face orice altceva. Orice. "Și, după numărătoare, după recensămîntul ăsta, ce urmează, domnule colonel?" Aici Artur Stavri scoase un "ooo" din fundul gîtului, de parcă ar fi fost uimit de ignoranța lui Radul Popianu. Încălcînd regula, Stoicescu era mai mare în grad și nu-i ceruse permisiunea să-l întrerupă, rotofeiul Stavri se apucă să-i explice, agitîndu-și brațele, descriind volute cu degetele dolofane, ca niște cîrnăciori: Întîi vom desființa orice ură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]