452 matches
-
responsabilitatea. Numai femeile inteligente reușesc să transforme frumusețea in mister. Frumosul stă la cheremul capacității oamenilor de a l admira. Inteligența este coautoare a arhitecturii trupului. Exigența față de sine face posibilă libertatea față de alții. Emigrantul trebuie să-și ia în raniță și cerul natal. Singura salvare e să nu tragi la lucru prost. Să ne ținem de mâini! Nimeni nu va putea înghiți un lanț atat de mare. Discernământul ar trebui să fie cenzura fundamentală a faptelor noastre. Idealurile sunt precum
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
scăpa de sub control, avea să se convingă iar și iar. La următoarea oprire, pentru a ușura deplasarea, strânse armele și foile de cort ale soldaților, le încărcă-n furgonul în care-și transporta lada de campanie. La fel procedă cu ranițele și mantalele soldaților. Se asigură personal de securitatea armelor însă, când s-o pornească iar la drum, îl opri băiatul nașului Tofan, împreună cu doi soldați: - Noi unde mergem? Satele noastre, familiile, ne sunt aici! Avea dreptate. Se gândea iar la
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
Roșii, nu știu cum îl vei trece! “S-ajung până acolo, ș-om mai vedea“, gândi. Grupă imediat soldații pe care-i mai avea, îi chemă pe rând la furgon, împărțindu-le câte o pușcă, o manta, o foaie de cort, o raniță. Caii de la furgon erau odihniți, după popasul din fața primăriei. Când să plece, constată surprins că rămăsese cu un singur soldat, un basarabean căsătorit la Bârlad. Ceilalți, profitând de absența lui, când fusese rechemat în ultima clipă în primărie, plecaseră. - Domnule
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
-i unul singur, pentru el. Necăjit, după ce străinii se îndepărtară, examină conținul lăzii de campanie din furgonul pe care era nevoit să-l abandoneze. Își alese actele personale ș-ale companiei, le puse în buzunarul interior al uniformei. Într-o raniță își înghesui uniforma nouă, învelită mai întâi într-un ziar, un prosop, cureaua lată din piele pe care-și ascuțea briciul, și alte câteva lucruri pe care le considera indispensabile. Aruncă o ultimă privire conținutului lăzii de campanie, în care
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
sa experiență din săptămînile anterioare Îi spunea să nu se Încreadă În nimeni, poate doar cu excepția japonezilor. — SÎnt În Shanghai - dar sînt pe vasul Idzumo. — Pe Idzumo? Frank sări din scaunul lui de pînză. Apucă o cutie de tablă din ranița lui și se servi cu generozitate din tigaia cu orez. Între Îmbucături, Își clătină lingura spre Jim. — Copile, cine ești tu? Basie...! — Nu pe Idzumo, Jim. Cu mîinile lui albe, Basie alese o bucată de cărbune din sacul de sub pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
lumina orbitoare a soarelui. Sutele de prizonieri ședeau În lumina febrilă, ca figurile din tablourile fantomatice care făceau reclamă spectacolelor chineze de film. Japonezii stăteau pe vine lîngă camioane, mîncînd o pastă de orez fiert pe care o scoseseră din ranițele lor. Dădură nici un semn că ar vrea să-și Împartă mîncarea cu tinerii soldați care apărau podul. În altă parte...? La Nantao erau docuri, dar de ce să vrea japonezii să-i mute din Shanghai? Jim o urmări pe doamna Vincent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
provocată de prea multă mîncare. În acel moment, printre ramurile copacilor, văzu chipuri care se Întorceau spre el. Șase soldați chinezi trecură pe lîngă avioanele abandonate, mergînd pe drumul de centură. Erau chinezi din nord, Înalți, cu oase grele, purtînd ranițe pline și uniforme albastre, vătuite. Aveau la bonetele moi steluțe roșii În cinci colțuri, iar conducătorul lor avea o armă automată un model străin, cu un butoiaș cu răcire cu aer și magazie tobă. Purta ochelari și era mai tînăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
în locul gulerului, fără cravată, acoperită de o barbă neagră, uriașă. Dacă i s-ar fi îndesat până peste urechi o pălărie turtită, Peter Hille ar deveni cea mai autentică sperietoare de ciori. El trăia mult în fundul pădurilor, nedespărțit de o raniță de pânză îndesată cu gazete. Treceau trei sau patru săptămâni până la reapariția lui, cu barba crescută și mai sălbatic, cu pantalonii sfâșiați, prin care se întrevedeau, până spre genunchi, picioarele-i păroase, slăbănoage, fără ciorapi, vârâte în niște ghete întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Peter Hille a lăsat un mănunchi restrâns de versuri. Poezia lui e scurtă, construită din patru, cel mult opt rânduri, fiindcă spațiul alb de la îndoitura dintre două foi de ziar și albiturile de la marginea gazetelor pe care le purta în raniță, erau limitate și prea înguste, ca să cuprindă mai multeă Cred în valoarea miniaturilor lui Peter Hille, căruia îi trebuiau numai câteva rânduri, ca să închidă în ele cântecul unei mierle, și tot atâtea cuvinte i-au trebuit, pentru ca să cuprindă întreaga pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
terminăm. Țara nimănui n-avea mai mult de trei sute de metri. Cât trei terenuri de fotbal. Așa ne-a spus căpitanul Courthope, ca să ne-ncurajeze. Trei terenuri de fotbal puse cap la cap și, chiar și cu pușca și cu ranița, tot puteai ajunge În partea ailaltă sub un minut, ne-a zis. Și, când s-a dat semnalul pentru atac și oamenii au Început să iasă din tranșee, cu ofițerii fluturând stegulețele roșii ca niște arbitri, Îți venea să zici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cu bătaia la curul gol. Aceia mai recalcitranți dintre noi, câțiva flăcăi din Alsacia sau Lorena, care produceau o bălmăjeala de neînțeles, care în orele libere se țineau scai unii de alții și care, cu prima ocazie - după marșuri cu ranița în spate pe ploi interminabile - se dădeau bolnavi într-o germană literară ciudată, șușoteau în franceză, ceea ce le era interzis, ceva ce ar fi putut însemna „ieșit din comun“. Insul care refuza să pună mâna pe armă se situa mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
durata unor momente măsurate de hazard, domnește o anarhie ce nu cunoaște grade. Se dă supă de cartofi cu adaos de carne. Namila de bucătar bagă câte un polonic de dedesubt, pe urmă câte o jumătate de deasupra. Deoarece, în afară de raniță, avem la îndemână și trusa de gătit cu tacâmurile, fiecare dintre noi poate să primească câte un polonic și jumătate. Atmosfera nu-i nici apăsătoare, nici veselă. Vreme tipică de aprilie. În momentul acesta soarele strălucește. Acum stăm față în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe hârtia ștampilată, era înfiptă o schijă de obuz de dimensiuni minime. În cazul meu, operația nu părea să fie urgentă, și s-a făcut economie și la o injecție antitetanos. S-au împărțit provizii de drum, care au umplut ranița pe care continuam s-o port. Doar ceasul meu de mână dispăruse. Numai că acum purtam un chipiu care chiar mi se potrivea. Mi-ar fi plăcut să-mi schimb pantalonii, al căror tur lipicios îmi era penibil. Cu recomandări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
găteau, ca pe spanac, tot ce găseau prin pădure, de pildă ridichi sau gura leului. Unii fierbeau chiar și rădăcini. Un subofițer care, cum spunea el, ca ocupant avusese șansa să petreacă ani minunați în Franța, și-a scos din raniță rația suplimentară, vreo duzină de broaște săltărețe pe care le prinsese într-o băltoacă din pădure, le-a tranșat de vii și le-a gătit laolaltă cu spanacul. Barăcile lagărului nostru, în care două priciuri de lemn continuându-se fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
schimb pe țigări și pe piuneze de argint, cu ambalajul lui exotic cu tot și cu cantitatea enormă de lame de ras obținute prin troc, reprezintă toată averea mea. Împreună cu niște mărunțișuri și foi pline de mâzgăleli, ea îmi umple ranița. Și ce anume ilustrează viața mea interioară? Se pare că, pentru catolicul lipsit de Dumnezeu, toate problemele virulente legate de credință i-au fost la acea vreme familiare și totodată indiferente. A bănui, ascuns în el, un ateist ar însemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
rămas câte ceva ce nu și-a pierdut culoarea: de pildă, pantalonii militari și canadiana americană căptușită, colorată în ruginiu. Căciula lui de lână - tot din dotările armatei americane - îl încălzește cu nuanța ei verde-oliv. Arată aproape ca un civil. Singură ranița a rămas cenușie, culoare de campanie. Pentru a putea fi eliberat, a trebuit să dau o adresă, cea care-mi fusese pasată de Philipp, un camarad de aceeași vârstă, cu salutări pentru mama. Un năzdrăvan drăgălaș cu gropițe în obrajii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
convingă: acolo poți deveni din nou elev, la urmă poți chiar să te înscrii la bacalaureat. Fiindcă asta îi lipsea lui, care purta deja din nou un ghiozdan adevărat, chiar dacă din piele sintetică, dar și mie, de care atârna doar ranița. Fără bacalaureat, valoarea ta scădea la jumătate. Mulți pățeau asta. „Pricepe odată! Un om fără bacalaureat nu are nici o valoare.“ Ceva mai mult de o oră, cam atât am putut suporta. În timpul primei ore se rumeagu materiale latinești. Asta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o sară, să o facă neîntâmplată și să o treacă sub tăcere, cu tot penibilul ei? Ca și când dascălul cel micuț de statură mi-ar fi dat semnalul cu depeșa lui de rău augur, m-am ridicat, am întins mâna după ranița pe care-o aveam în permanență la îndemână, am părăsit fără un cuvânt - și fără să mă las oprit în loc de cuvinte emanate de autoritatea pedagogică - nu numai sala de clasă pentru participanții la război rămași în urmă cu materia, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
duzină de gări. După oarece îmbulzeală, iată-ne șezând într-un compartiment, de nefumători cu toate locurile ocupate, lucru de care pipa caporalului meu nu se sinchisea. Buruiana lui făcea fum din belșug. În timp ce încă mai pufăia, a scos din raniță un coltuc de pâine și o bucată de cârnat, despre care afirma că era din Eichsfeld, locul unde, cine nu știe, se făceau cei mai buni cârnați. Cu un cuțit, un cuțit de parașutist, a început să taie felii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
râdă urât. Îngrozită, bătrâna doamnă cu pălărie a fugit din compartiment. Imediat, locul ei a fost cucerit de altcineva care stătuse, cu atâta altă lume, pe culoar. Fostul caporal a extras cuțitul, i-a închis lama, l-a vârât în raniță și a început să-și curețe pipa. Încet-încet, ne apropiam de Hanovra. De rămas, rămân instantaneele spontane ale întâmplării pe care le arhivează memoria. Cel care atunci mesteca tăcut feliile de cârnat mai vede și azi cum vibrează cuțitul înfipt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fel cum făcea și cu sufertașul sculptorului Singer, al starostelui calfelor Korneff, cu cele ale cioplitorilor silezieni și ale ucenicilor slăbănogi, la ora prânzului să-l încălzească pe aburi. Numai marțea și vinerea mă duceam la muncă fără sufertaș în raniță. Astea erau zilele supelor de carne și zarzavat nu doar hrănitoare, ci și gustoase, care însă, în ceea ce îi privea pe ucenici, dar în egală măsură și pe mine, își aveau prețul lor, care a și fost solicitat cu promptitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
prin aglomerația străzii, mici vânzători de ziare agită grăbiți cotidiane care miros încă a cerneală tipografică. "Ediție specială! ... specialăăă! Comunicatele Marelui Stat Major privind situația frontului!". Într-o cadență perfectă, prin fața lui trece un pluton de infanteriști nemți, echipați cu ranițe în spinare, condus de un Feldwebel 6 mic de statură, cu aer important. Se face că nu vede ofițerul român, dar Marius tratează cu indiferență gestul de indisciplină a subofițerului. De altfel, nu întâlnește pentru prima oară astfel de manifestări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cu voce subțire, dar hotărâtă ca a unui general în fața armatei, încât toți cei prezenți au început să râdă în hohote. În timpul nenumăratelor și epuizantelor marșuri strivea praful sau mocirla drumurilor cu bocancii cazoni mult prea mari, cocoșat sub povara raniței din care ieșea capătul unei cutii de vioară, legată cu sfoară groasă. La toate putea renunța, mai puțin la draga și scumpa lui vioară. Pentru el însemna viața. Nu cânta pur și simplu, oficia un ritual. Atunci, ochii încercănați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se aliniază sub comanda unui ofițer ce strigă ordine cu glas răstit. Bâstreeei! Bâstreeei!164 Uniformele lor arată curat și îngrijit, spre deosebire de cele ponosite ale militarilor români din lunga coloană care tocmai intră pe poarta principală în frunte. Toți duc ranițe în spate, peste care au rulată în formă de potcoavă, pături de campanie decolorate și foi de cort rupte, sau uzate. Pe chipurile lor nu se vede nici un zâmbet, sau vreun freamăt lăuntric al bucuriei că după patru luni de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o zonă a nimănui, cu un crac pe stradă și celălalt în curtea depoului. Prinși între sârme și cărămizi, cu salamul și borcanul de muștar sub braț, înjurau calm și gregar. Dacă le-ai fi pus un pușcoci și-o raniță-n spate, i-ai fi scos din nuvelele lui Rebreanu. Fricile Mariei lipseau din jurnalul vieții noastre în Dorobanți, le învățasem cu timpul, observându-i expresia feței. Din colțurile cele mai iraționale ale imaginației ei, apăreau furnici și păienjeni, singurătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]