504 matches
-
la țară, strămoșii, tradițiile ce vin dintr-un timp imemorial, dar și vremurile noi în care activistul de partid schimbă viața la sate. Cu o trufie disimulată, G. se vede ca bard provenit dintr-o colectivitate anonimă, așa cum este și rapsodul popular. Baladele din Cariatida (1964) atestă încercări de desprindere de modelul literar al epocii. Temele satului, șantierului, muncii refăceau, de fapt, motivul întemeierii, al construcției realizate de giganții mitici. Ciclul Balada țăranului tânăr actualizează și motivul sacrificiului, al identificării ființei
GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
Tașcu, Două antologii în fața timpului, T, 1978, 2; Septimiu Bucur, Banchetul lui Lucullus, îngr. și pref. Serafim Duicu, Cluj-Napoca, 1978, 282-284; Leon Baconsky, Emil Giurgiuca, ST, 1981, 12; Vlaicu Bârna, Emil Giurgiuca. Dăruit poeziei, RL, 1986, 51; Vasile Netea, Un rapsod transilvănean, LCF, 1986, 51; Bălan, Repere, 121-138; Doina Uricaru, Contemplare și consimțire, RL, 1989, 38; Simion, Scriitori, IV, 75-78; Gheorghe Grigurcu, Lungul drum al poetului, ST, 1990, 1; Aurel Rău, Emil Giurgiuca, ST, 1992, 4; Nicu Caranica, Un Esculap al
GIURGIUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287288_a_288617]
-
volum al său, acela de debut, asimilând influențe ale înaintașilor (G. Coșbuc, St. O. Iosif), dar mai ales înrâurirea lui Eminescu, G. e în substanță un romantic, ce nu va rămâne indiferent, mai târziu, nici față de valul contemporan simbolist. Incomparabil rapsod, el își sprijină „cântarea pătimirii noastre” pe structuri dintre cele mai originale și mai profunde. Lirica sa se cristalizează în jurul câtorva nuclee bipolare, legate printr-un foarte fin sistem de vase comunicante. O permanentă alternanță între umbră și lumină, dragoste
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
două experiențe, una fericită și alta tragică. Prima experiență o reprezintă viețuirea în peisajul miraculos al pădurilor din zonele premontane, pe care copilul le-a colindat împreună cu tatăl său, încercat vânător; aici a întâlnit sălbăticiuni, ciobani cu turme de oi, rapsozi populari, un tărâm feeric, protejat de expansiunea civilizației și marcat de ritmurile cosmice ale succesiunii anotimpurilor. Însă la școală copilul ia contact cu o realitate brutală, amplificată până la catastrofă de experiența războiului. Întors din refugiu, găsește în satul natal proiectile
LABIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287733_a_289062]
-
1958), Cântăreții nopții (1961), Țara Soarelui (1967). Acestora li se adaugă, târziu, alte trei volume de poezii, proiectate încă din anii ’40: Cântece și distihuri (1981), La poarta lui Ștefan Vodă (1985), și după 1989, când intră în viața monahală, Rapsod în Arboroasa (1995). Înrădăcinat în ruralitatea bucovineană și ispitit mai puțin de orizontul altor culturi, „iconarul” L. își nutrește sensibilitatea precumpănitor descriptivă din izvoarele folclorului. Din acesta, cu bună intuiție, ia mai ales imagini de mare forță, comparații și metafore
LIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
trăiri noi, în special sentimentului acut al „marii treceri”, proiectat pe fundalul sumbru al războiului. La distanță de câteva decenii, Cântece și distihuri relevă același pastelist, acum într-o expresie epurată, decantată, amintind poezia concisă a Extremului Orient, precum și un rapsod (una dintre piese se intitulează Eu, rapsodul Teofil) al confruntării dureroase cu sfârșitul, îndulcită de credință, de dragostea pentru cei apropiați, pentru limbă și meleagul străbun. Circumscris unor trăiri identice este și volumul La poarta lui Ștefan Vodă, un fel
LIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
marii treceri”, proiectat pe fundalul sumbru al războiului. La distanță de câteva decenii, Cântece și distihuri relevă același pastelist, acum într-o expresie epurată, decantată, amintind poezia concisă a Extremului Orient, precum și un rapsod (una dintre piese se intitulează Eu, rapsodul Teofil) al confruntării dureroase cu sfârșitul, îndulcită de credință, de dragostea pentru cei apropiați, pentru limbă și meleagul străbun. Circumscris unor trăiri identice este și volumul La poarta lui Ștefan Vodă, un fel de epopee constituită din nouăzeci și două
LIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
hai..., București, 1955; Bună dimineața, Soare!, București, 1955; Ascultați ce spune vântul, București, 1958; Cântăreții nopții, București, 1961; Țara Soarelui, București, 1967; ed. pref. George Muntean, Iași, 1976; Cântece și distihuri, București, 1981; La poarta lui Ștefan Vodă, Iași, 1985; Rapsod în Arboroasa, Câmpulung Moldovenesc, 1995. Repere bibliografice: Pompiliu Constantinescu, „Stampe în lumină”, VRA, 1933, 310; Mircea Streinul, „Rod”, GBV, 1933, 4127; Crev. [N. Crevedia], „Rod”, „Calendarul”, 1933, 536; George Drumur, „Cer valah”, GBV, 1934, 4285; Papadima, Creatorii, 527-530; Adrian Maniu
LIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287795_a_289124]
-
sine, în același timp meditația extinzându-se la scara timpului cosmic, a spiritului, a Marelui Sens ce preexistă lumii. Este reconstituită tradiția imnurilor orfice (sunt invocați Musaios și Oiagros), regresiunea spre vremurile arhaice ale inițiaților continuând în Zamolxis (1988). Aici rapsodul se află în postura preotului ce oficiază în templul cuvântului și preia suferințele celorlalți. Școala de poezie (1989) e un elogiu adus cărții și poeziei, la originea căreia se află cuvântul ce „precede lumea”. Volumul Morena (1991) este prezentat de
ROMANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289310_a_290639]
-
aripile înecate-n sânge”, lumina lunii cade-n „țăndări”, satul doarme „somn de metal”, în noaptea cu „păr de smoală” tăcerea dă un „chiot de spaimă”, spărgând „luna ca un ou”, iar „din pompe zorile țâșnesc cascadă”. S. se vrea rapsodul acestei câmpii aride și potrivnice, versurile lui înscriindu-se în paradigma perspectivei antipoetizante a lui Zaharia Stancu și Marin Preda, de altfel conjudețeni: „Eu port în ochi toți bulgării de lut,/ Ce i-am arat atâția ani de-a rândul
SALCIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289445_a_290774]
-
confunda cu lirismul - și de o mare știință a poeziei, distribuită savant, cu o cunoaștere strategică a dozajelor, amintindu-ne de cuvintele lui Malraux că „Orice artă este lupta contra destinului”, paginile Moromeților ar ilustra doar un magistral sculptor și rapsod. Originalitatea însă a artei ce se descoperă în această carte demarează pare-se tocmai din poezia gândirii sale, a unei inteligențe care sublimează și preschimbă filosofia în metaforă și dă narațiunii un sistem nervos în continuă alertă, introducând o trusă
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
Caterinei, la studioul de televiziune unde lucrează. Se adaugă multe rememorări, paranteze, incizii în timp. Ironia, sarcasmul ating cote înalte, obiectul lor fiind figuri universitare compromise, scriitori, gazetari, editori care după 1989 își alcătuiesc altă biografie. Oportuniști, colaboratori ai Securității, rapsozi ai realismului socialist, disidenți cu sprijin oficial, proletcultiști notorii, comuniști care s-au transformat în „comunitari”, o faună pe care U. o înșiruie cu migală de entomolog, în acest bestiar intrând și securiștii renovați: ecologiști-securiști, liberali-securiști, puriști-securiști, socialiști-securiști, liber schimbiști-securiști
URSACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290385_a_291714]
-
la revista „Tânărul scriitor”, care în 1952 îl premiase de două ori ca poet. Ulterior este redactor la editurile Meridiane (1961-1962), Tineretului (1962-1969) și Ion Creangă (1969-1988). Poetul V. a fost urmărit întreaga viață de etichetările din tinerețe: „baladist” și „rapsod”. Din această cauză critica a trecut ușor peste lirica de dragoste din volumele de maturitate, Ochiul fără timp (1969) și Teiul fără somn (1976), relevante pentru fizionomia sa artistică. Într-un ciclu precum Zbor de solstițiu, ce pare a fi
VASILE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290447_a_291776]
-
Funeralii de toamnă și Faur, semnate cu pseudonimul care îl va consacra, dat de critic. Primul volum de versuri, Punct vernal, îi apare în 1933, prefațat și recomandat de E. Lovinescu. A înființat și a condus (cu Felix Voican) revista „Rapsodul” (Ploiești, 1927), e redactor la „Câmpina” (1927-1929). Mai colaborează la „Universul literar” (în 1938-1940, cu numeroase eseuri), „Bilete de papagal”, „Kalende”, „Strada”, „Vremea”, „Zodiac”, „Ulise”, „Discobolul”, „Abecedar”, „Azi”, „Litere”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Meșterul Manole”, iar mai târziu la „Familia”, „Steaua
STOLNICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289962_a_291291]
-
și ca fond”), apoi prin racordarea unor creații poetice la vechi credințe (ca în cazul cântecului Manole), prin trimiterea la variante din alte colecții (autorul a avut în vedere douăzeci și cinci de culegeri mai importante), prin cercetarea sistematică a repertoriului unor rapsozi. Sunt calități care situează această lucrare între cele mai interesante din secolul al XX-lea. Spre deosebire de majoritatea culegătorilor, R.-C. și-a exprimat și ideile în volumul Comorile poporului (1906). Influențat de opiniile lui V. Alecsandri, Mihai Eminescu, Adam Mickiewicz
RADULESCU-CODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289107_a_290436]
-
I. Al. Brătescu- Voinești (Părtașul), Cezar Petrescu (Învierea căpitanului Lazăr, Omul din vis), Caton Theodorian (De închiriat, În paraclisul iubirii), Al. Lascarov-Moldovanu (O vizită), Ion Ciocârlan, Eugen Boureanul, Petre Partenie, Tiberiu Crudu, Ion Dragu. Dramaturgia este ilustrată de Victor Eftimiu (Rapsozii), N. Iorga (Tudor Vladimirescu, Sarmală, amicul poporului), G.M. Vlădescu (Omul care nu mai vine), Lucian Blaga (un fragment din Zamolxe) ș.a. Cu literatură de călătorie colaborează N. Iorga, G.C. Ionescu-Sisești (note din Germania), Virgil Tempeanu (Note de drum), C.D. Ionescu
RAMURI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289129_a_290458]
-
domn și Miu este un moment esențial, care evidențiază istețimea și curajul haiducului. Cu multă abilitate, Miu înlătură bănuielile lui Ștefan Vodă și reușește să îl convingă să-și lase oastea pentru a-i păzi turmele risipite. Admirând istețimea haiducului, rapsodul îl compătimește ironic pe domnitorul atât de ușor păcălit. Punctul culminant este momentul judecării voievodului de către haiduc în fața cetelor sale. Domnul se dovedește laș și fricos. Finalul reflectă atitudinea diferențiată a cântăreților populari și, implicit, evoluția variantelor acestui cântec bătrânesc
MIU HAIDUCUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
hilare, ba chiar plicticoase, prin proliferarea fără precedent a șablonului, a locului comun, a Îndrumătorului crâncen, Întunecat, veșnic vigilent ori dimpotrivă a veșnicului vesel-aed, și-apoi lucrurile se cam știu - mi-ar putea reproșa vreun urmaș al acelui Îndrumător sau rapsod care, nițel mai bemolizat vreme de vreo 30 de ani, a ținut aceleași hățuri În cultură ori Învățământ, le mai ține Încă și mai are șanse vreo zece ani. Îi spun aceluia și altora, ejusdem farinae de la a cunoaște În
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
stat recunoscut în lume ca fiind statul român unitar, național și indivizibil. E drept, recunoscut la Bruxelles, dar nu și la Odorhei - acest Tiraspol din Carpați, în care primarul se închipuie un mic Smirnov și nu-i dă voie marelui rapsod Tudor Gheorghe să se urce pe scenă la 1 Decembrie. De ce se întâmplă toate acestea, Preasfinția Voastră? Sau: Sunteți singurul episcop din România care păstorește români cu „limba tăiată”, după cum spuneați undeva. Colectați ajutoare deopotrivă pentru români și secui, propovăduiți
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
semnificații pentru contemporanii scriitorului, obiectivele naționale, politice și sociale rămânând, în viziunea sa, aceleași: unirea, independența, soarta țăranilor. De aici, tonul pasionat, numeroasele referiri directe și analogiile cu soarta românilor din veacul al XIX-lea. Participarea afectivă e a unui rapsod, dar și a luptătorului pentru aceeași cauză. Mihai Viteazul este pentru B., înainte de orice, simbolul luptei pentru unitatea națională. Treptat, însă, se încheagă un portret mult mai complex al eroului: domnitor, diplomat și om politic, strateg, ostaș, părinte și soț
BALCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285581_a_286910]
-
parțiale, mișcările din planul secund. Scenele dinamice, alerte alternează, într-o construcție subtilă, cu altele domoale, de reflux sau de pregătire a unor noi învolburări. Asemenea cronicilor, narațiunea este presărată cu aforisme și „învățături”, scoase, bătrânește, din experiența istoriei. Patosul rapsodului cronicar dă expunerii, în momentele cruciale, un aer de legendă. Pe alocuri, însă, în pasajele excesiv exaltate, înflăcărarea, care creează o tensiune continuă, cade într-un fel de grandilocvență. Îmbinând maniera exactă și suplă a istoricului modern cu cea cronicărească
BALCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285581_a_286910]
-
către sfârșitul secolului al XIX-lea, în fostele județe Vâlcea, Olt și Romanați, B. culege de la unul dintre acești lăutari „cele mai autentice balade, doine și cântece haiducești”. De o extraordinară tenacitate și folosind diferite genuri de informatori (lăutari, bătrâni rapsozi și deținători de folclor, elevi), el tinde la epuizarea repertoriului celor chestionați. Dorința de a realiza o colecție cât mai reprezentativă îl determină să lanseze și apeluri scrise: în 1901 prin foi volante, în 1902 prin intermediul „Revistei învățătorilor și învățătoarelor
BALASEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285578_a_286907]
-
obscure” (Șerban Cioculescu). Cu aceeași râvnă și cu o acuratețe remarcabilă a informației, a întocmit mai multe antologii de poezie și proză românească. Folcloristul a tipărit culegerea Cântece poporane moldovenești (1928), meritorie prin încercarea de a releva repertoriul unui talentat rapsod din Drăgușeni - Suceava (231 de cântece bătrânești, hore și chiuituri). SCRIERI: Pagini de istorie literară românească. Scriitori vechi, I, Arad, 1927; Ion Budai-Deleanu, București, 1928; Tratat de bibliografie, București, 1931; Istoria literaturii românești de la origine până în zilele noastre, București, 1938
CARDAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286105_a_287434]
-
mai mândru pe la noi: Oastea mea cu flamurile, Codrul și cu ramurile, Coiful nalt cu penele, Ochii cu sprâncenele. Și să știi că-s sănătos, Că, mulțămind lui Cristos, Te sărut, Doamnă, frumos". ........................................... De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii; Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii și Irozii... În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut; Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut Poți să-ntîmpini patrioții ce-au venit de-atunci încolo? Înaintea acestora tu ascunde-te
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
suntem datori să glorificăm eternitatea lumii.” „Românul s‐a născut poet”. Iată un adevăr născut din înțelepciunea Măriei sale poporul. Ca să nu banalizăm poetul , creator de înțelepciune, aș înclina să cred și să adaug că românul s‐a născut și este rapsod. Poetul este o persoană talentată din fire și consacrată pasiunii sale. Poetul nu are numai o înclinație spre poezie, el are o chemare, iar chemarea este Divină. De aceea, poetul este foarte sensibil la orice mișcare, percepe cele mai mici
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1071]