7,913 matches
-
de identități distincte, dezvoltate fiecare pe orbita ei logică. Esența personajului, centrul de greutate al adevăratului Antipa se distribuie pe ambele talgere ale balanței, într-un echilibru pe care prozatorul mizează și pe care își construiește întregul roman. Speță de realism paradoxal, analitic și geometric, dispersiv și integrator, Lumea în două zile ilustrează, de la început și până la sfârșit, o structură bipolară, romancierul dovedindu-se atent și consecvent în delimitarea și cartografierea fiecărui teritoriu. Atâta simetrie ar putea obosi - și ar fi
Viața e în altă parte (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11745_a_13070]
-
promită "deschiderea radicală a sistemului universitar românesc către competiția internațională prin abrogarea reglementărilor birocratic izolaționiste". Este limpede că un asemenea punct poate face (și trebuie să facă) obiectul unei politici sectoriale la nivelul Ministerului Educației, dar este total lipsit de realism să fie transformat într-o temă principală de campanie electorală. La fel de interesante și eficiente ar putea fi pentru , să zicem, oamenii din Roșiori, discuțiile despre legea sponsorizării în cultură. Greu de înțeles este schimbarea stilistică pe care editorialistul o operează
Politica din cărți by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11784_a_13109]
-
luminosă. La câțiva kilometri de oraș, la ieșirea dintr-o benzinărie, două fete făceau semne disperate. Ne-am imaginat că e vorba de clasicele autostopiste, așa că am oprit. Le-am întrebat unde doresc să meargă. Unde vreți voi, frumoșilor!" Pentru realismul scenei, trebuie să spun că nici eu, nici prietenul meu nu suntem prea frumoși. N-am mai continuat dialogul început atât de promițător și ne-am văzut de drum. Nu suficient de repede, însă, ca să nu le auzim pe cele
Site-uri pe centură by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11830_a_13155]
-
este dată de apariția în texte a unor elemente fantastice. În hiperrealismul cenușiu care caracterizează viața personajelor sale apare, la un moment dat o ruptură, o cădere în fantastic. De cele mai multe ori această zonă de fantastic se află la frontiera realismului, ca o prelungire a lui sub forma visului sau a transei. Acest procedeu potențează într-un fel sentimentul de alienare al personajelor, starea permanentă de hipnoză în care acestea par să se afle și să acționeze. Totul, în prozele lui
Buimaci în tranziție by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12901_a_14226]
-
starea permanentă de hipnoză în care acestea par să se afle și să acționeze. Totul, în prozele lui Cristian Teodorescu se află în zona incertă (no men’s land) dintre lumi. Este zona care separă comunismul de capitalism, fantasticul de realism, siguranța de incertitudine, raționalul de vis. Personajele sale se găsesc mereu în situații limită, irepetabile, greu de imaginat, greu de presupus, cu puțin timp înainte, că le-ar putea trăi vreodată. Situația halucinantă a unui individ ca oricare dintre noi
Buimaci în tranziție by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12901_a_14226]
-
realist, direct, "așa cum au fost", fără volute estetizante ideea mi s-a părut demnă de interes. Între austeritatea ardentă a unui Pasolini și dantelăria pastelată a unui Zeffirelli, e loc și pentru robustețea realistă. Cu atît mai mult cu cît "realismul" e, prin definiție, vocația primordială a cinematografului. Și cu atît mai mult cu cît un filosof francez ca René Girard ne prevenise, într-un eseu, că, pentru a înțelege demersul lui Mel Gibson "trebuie să ne eliberăm de snobismele moderniste
Dublura de cauciuc by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12915_a_14240]
-
un filosof francez ca René Girard ne prevenise, într-un eseu, că, pentru a înțelege demersul lui Mel Gibson "trebuie să ne eliberăm de snobismele moderniste și postmoderniste și să înțelegem filmul ca pe o prelungire și depășire a marelui realism literar și pictural". De acord; am așteptat cu nerăbdare să văd cum demontează Mel Gibson mecanismul violenței umane, utilizînd ceea ce același filosof numește "versantul antropologic al descripției evanghelice". Ca să nu ratez întîlnirea cu filmul, am refuzat să-l văd în
Dublura de cauciuc by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12915_a_14240]
-
de căutat diferența fundamentală dintre cei doi. Dacă Mircea Horia Simionescu își asumă integral tehnica pastișei, a simulacrului, a ficționalizării totale, Tudor Octavian rămâne foarte aproape de verosimil, nu recunoaște construcția textuală împingând povestirile, dincolo de insolit, înspre satira socială cu pretențiile realismului. Dacă Mircea Horia Simionescu se joacă și inventează textul ingenios, scrisul arătându-se până la urmă gol în măsura în care e (auto)referențial, Tudor Octavian iubește să povestească cu orice preț, nucleul epic este nelipsit, iar textul, uneori la fel de fals, deși bine camuflat
Indecența de a povesti by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12923_a_14248]
-
în acțiuni de fațadă sau deturnate în scopuri meschine. Opțiunea sa se îndreaptă, în schimb, către promovarea individuală a studenților, către contactul personal cu reprezentanții tineri ai culturii românești; este o politică a pașilor mărunți și implicit o lecție de realism.
Dennis Deletant: Accesibilitatea literaturii române în Anglia by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/12991_a_14316]
-
acest impas o va afla mai târziu, când va formula adevărata dilemă a cronicarului literar nu în termeni sociologici, ci în termeni estetici: „Nu țărănesc sau nețărănesc, ci artă sau neartă”. Dar gustul criticului rămâne în limitele tradiționalismului sau ale realismului rural pe filiera ardeleană Slavici-Agârbiceanu. Ce mai răzbate până la noi prin publicistica literară a lui Ilarie Chendi, din atât de tulburatul an 1907, pe care îl asociem automat în memorie cu mult invocatele răscoale țărănești? Mi se pare destul de surprinzător
Viața literară în 1907 by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13005_a_14330]
-
strîmte ale “revalorificării moștenirii culturale” este destul de mare în paginile Gazetei. Literatura însăși care se publică începe să fie una adevărată. Dezbaterile (foarte la modă, și pe cele mai diferite teme, de la lirismul poeziei la “conflictul dramatic”, de la conceptul de realism și aplicabilitatea lui în genurile literare la realismul-socialist, abandonat acesta, mai pe față ori mai discret, după 1965) merită a fi recitite astăzi. S-ar vedea, pe lîngă datoriile ideologice achitate încă destul de conștiincios, că mare parte din obiecțiile teoretice
50 by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13032_a_14357]
-
este o literatură a urgenței, a dramei existențiale curente. La modul brutal, prozele publicate de Interval se supun la două direcții radicale (amîndouă regăsibile în literatura actuală a tinerilor scriitori și amîndouă ieșite de sub mantaua optzecismului) - pe de o parte realismul minimalist, a obsevării cotidianului, pe de alta experimentul literar, exersarea mai mult sau mai puțin pe față a unor tehnici textuale (cum e, de pildă, autoficțiunea). Extrem de interesant e, astfel, efectul în planul literaturii al unei realități așa-zicînd statistice: foarte
Generația post-optzecistă by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13056_a_14381]
-
importanța primordială a romanului rus pentru literatura latino-americană, evidențiindu-l pe primul loc, printre scriitorii ruși, pe Dostoievski: "Cel mai mult îl înrudește pe Dostoievski cu experiențele literaturii latino-americane viziunea irațională și fantastică despre realitate, ceea ce se numește la Dostoievski realism în sens cel mai înalt al cuvîntului, iar la Borges și alți scriitori americani, realismo magico (realismul magic) și real maravillozo (realitatea miraculoasă), generînd adesea absurdul și paradoxul". Ca exemple de consonanță cu Dostoievski sînt aduse în discuție Jocul de-
Dostoievski la Budapesta by Albert Kovacs () [Corola-journal/Imaginative/9060_a_10385]
-
ruși, pe Dostoievski: "Cel mai mult îl înrudește pe Dostoievski cu experiențele literaturii latino-americane viziunea irațională și fantastică despre realitate, ceea ce se numește la Dostoievski realism în sens cel mai înalt al cuvîntului, iar la Borges și alți scriitori americani, realismo magico (realismul magic) și real maravillozo (realitatea miraculoasă), generînd adesea absurdul și paradoxul". Ca exemple de consonanță cu Dostoievski sînt aduse în discuție Jocul de-a clasici de A. J. Cortazár, cu elementele sale adesea ironice, de natură metafizică existențială
Dostoievski la Budapesta by Albert Kovacs () [Corola-journal/Imaginative/9060_a_10385]
-
Dostoievski: "Cel mai mult îl înrudește pe Dostoievski cu experiențele literaturii latino-americane viziunea irațională și fantastică despre realitate, ceea ce se numește la Dostoievski realism în sens cel mai înalt al cuvîntului, iar la Borges și alți scriitori americani, realismo magico (realismul magic) și real maravillozo (realitatea miraculoasă), generînd adesea absurdul și paradoxul". Ca exemple de consonanță cu Dostoievski sînt aduse în discuție Jocul de-a clasici de A. J. Cortazár, cu elementele sale adesea ironice, de natură metafizică existențială, și Tunelul
Dostoievski la Budapesta by Albert Kovacs () [Corola-journal/Imaginative/9060_a_10385]
-
poetic. Spiritul poetic și realul reprezintă, cum se știe, cei doi poli ai experienței poetice. Preluînd situarea fenomenologică a conștiinței, ca realitate intențională, teoreticianul definește condiția poetică prin plasarea ei în orizontul realului. Orice poezie aspiră, în ultimă instanță, spre "realism". Dar există diferite stadii ale realului. Un stadiu al acestuia e realul poetic. Realul poetic, spre deosebire de realitatea obișnuită, se naște prin activitatea spiritului poetic. În acest sens, el e produsul unor tratamente aplicate de conștiința poetică realului banal. În fond
Șt. Aug. Doinaș, teoretician al poeziei by Aurel Pantea () [Corola-journal/Imaginative/9324_a_10649]
-
tehnicile de simultaneizare temporală, de captarea fluxului conștiinței, obiectualismul, proliferarea punctelor de vedere, glisarea focalizării narative. Fragmentarismul, o nouă proximitate a modurilor de expunere omogenizate (indistincția între monolog, dialog, relatare, descriere), elipsa unor categorii ale narațiunii realiste (intrigă), ilustrarea unui realism fenomenologic, al esențelor, reconfigurarea tipologică (personajul ca ființă retorică, definit așadar prin ce exprimă și nu prin ce este), osmoza document-ficțiune, într-o teleologie narativă urmărind configurarea unei atmosfere prezente în tot ceea ce se petrece - iată alte particularități ale retoricii
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
poetica cu totul specială a Călărețului de aramă a lui Pușkin. Atingînd în treacăt acest moment, Cornelia Cîrstea pedalează, în analiza poemului respectiv, doar pe "temeiul clasic al romantismului" pușkinian. Discuția ceva mai amplă despre deschiderea operei pușkiniene spre poetica realismului își găsește locul în cadrul analizei romanului în versuri Evgheni Oneghin; caracterizat ca o operă aflată "la confluența romantismului - ca aspect și stare de spirit și construcție tipologică - cu realismul - ca viziune totalizatoare a vieții și ca discurs narativ, detașat, obiectiv
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
pușkinian. Discuția ceva mai amplă despre deschiderea operei pușkiniene spre poetica realismului își găsește locul în cadrul analizei romanului în versuri Evgheni Oneghin; caracterizat ca o operă aflată "la confluența romantismului - ca aspect și stare de spirit și construcție tipologică - cu realismul - ca viziune totalizatoare a vieții și ca discurs narativ, detașat, obiectiv", acest "roman liber" (l-am citat pe Pușkin) este însă calificat, în cele din urmă, drept "poem" sau "epopee romantică". Se pare că lipsa de precizie (atît cît este
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
în opera primilor romantici, numiți uneori și neoclasiciști (în România, un caz similar îl reprezintă opera unor pașoptiști), dar care a fost, la momentul afirmării lui Pușkin - sau Eminescu - depășit. Un termen mai propriu ar fi deci nu clasicism, ci realism. În istoriografia românească, teama față de acest termen, iscată de compromiterea lui, pe timpuri, de tratarea lui sociologizantă, nerevendicată în condiții noi, îngrădește, pînă astăzi, posibilitățile cercetătorilor, de unde tot felul de devieri în prezentarea nu doar a realismului (maniera artistică mult
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
nu clasicism, ci realism. În istoriografia românească, teama față de acest termen, iscată de compromiterea lui, pe timpuri, de tratarea lui sociologizantă, nerevendicată în condiții noi, îngrădește, pînă astăzi, posibilitățile cercetătorilor, de unde tot felul de devieri în prezentarea nu doar a realismului (maniera artistică mult mai vastă și, în același timp, laxă, decît pare la primă vedere), ci chiar și a romantismului, precum și a unor probleme ale moștenirii literare ce se ivesc uneori și astăzi. Doar dezvăluirea tuturor valențelor - și tendințelor - artei
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
de observații de mare larghețe și concluzii competente în legătură cu deschiderile romantismului spre alte curente și genuri literare: " Deși obiectul analizei este sensibilitatea, viața afectivă, autorii intuiesc lumea, evenimențialul, ordinea socială ca forțe determinante și ele vor deveni zeii titulari ai realismului. De altfel, confesiunea romantică prin Alfred de Musset și M. Lermontov anunță noua direcție în literatură"; "Acest tip de fantastic va supraviețui romantismului în strălucite parabole existențiale în prozele kafkiene, apoi în realismul magic al scriitorilor latino-americani". Lipsește totuși, aici
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
și ele vor deveni zeii titulari ai realismului. De altfel, confesiunea romantică prin Alfred de Musset și M. Lermontov anunță noua direcție în literatură"; "Acest tip de fantastic va supraviețui romantismului în strălucite parabole existențiale în prozele kafkiene, apoi în realismul magic al scriitorilor latino-americani". Lipsește totuși, aici, o verigă: Dostoievski citind Dama de pică și vorbind despre realismul său autentic! Din care se trage de fapt (precum și din întreaga operă romantică, de la George Sand, Hugo sau Gogol la Hoffmann și
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
Lermontov anunță noua direcție în literatură"; "Acest tip de fantastic va supraviețui romantismului în strălucite parabole existențiale în prozele kafkiene, apoi în realismul magic al scriitorilor latino-americani". Lipsește totuși, aici, o verigă: Dostoievski citind Dama de pică și vorbind despre realismul său autentic! Din care se trage de fapt (precum și din întreaga operă romantică, de la George Sand, Hugo sau Gogol la Hoffmann și Edgar Allan Poe, frecventată asiduu de scriitorul rus și analizată de acesta ca izvor al literaturii moderne) nu
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]
-
la Hoffmann și Edgar Allan Poe, frecventată asiduu de scriitorul rus și analizată de acesta ca izvor al literaturii moderne) nu doar fantasticul lui Kafka sau scriitorii sud-americani, ci și întreaga literatură modernă. În volumul al III-lea, relația romantism - realism se discută în termeni și mai îndrăzneți, deschiderea spre realism luînd în considerație atît realismul critic, cît și naturalismul, expresionismul sau existențialismul, de la Kleist la Büchner. Problemele controversate ale romantismului sînt discutate de un cercetător din România, așa cum ele se
Trilogia romantismului by Elena Loghinovschi () [Corola-journal/Imaginative/9660_a_10985]