377 matches
-
și a organizațiilor profesionale, în special Federația Națională a Presei Franceze, oferea tuturor ziarelor autorizate aceleași șanse. Chiar dacă imperativele economice și gusturile clienților au condus acele ziare, care doreau să rămînă numai în serviciul idealurilor lor politice și culturale, să recadă pe făgașul presei comerciale, ar fi nedrept să nu reținem efectele fericite ale acestei reorganizări care acorda independență noilor echipe de ziariști, lipsiți de competențele necesare gestionării economice a întreprinderilor lor. Pe 30 septembrie 1944, a fost constituită cu titlu
Istoria presei by Pierre Albert [Corola-publishinghouse/Science/969_a_2477]
-
idei posibile. Așa se face că, la fel ca toți oamenii de acțiune, se orienta mult mai bine la fața locului. Însă, de îndată ce evenimentele îi dădeau un răgaz, de îndată ce era fără treburi, liber să se dedea reflecțiilor și gusturilor sale, recădea în rutina minții sale și nu mai știa să vadă în adevărata lor proporție niște puerilități, cărora amorul-propriu și imaginația lui le dădeau o importanță exagerată. ROYER-COLLARD Domnul Royer-Collard impunea celor din jur, domina conversația; când era el acolo nimeni
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
pe termen lung. 6. Faza de recădere. Dependența de droguri poate fi considerată un comportament învățat, consolidat și dificil de îndepărtat. De aceea tratamentul poate fi considerat un proces pe calea unui drum plin de recăderi. Astfel individul abandonează consumul, recade, îl abandonează din nou și din nou recade până când acest proces se menține de-a lungul timpului, sau apare un moment când se obține abstinența. Teoria identității culturale în consumul de substanțe (Anderson,T.L., 1998, pp. 233-262) încearcă să explice
Devianța socială la tineri. Dependența de substanțe by Mihaela Rădoi () [Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
-
de droguri poate fi considerată un comportament învățat, consolidat și dificil de îndepărtat. De aceea tratamentul poate fi considerat un proces pe calea unui drum plin de recăderi. Astfel individul abandonează consumul, recade, îl abandonează din nou și din nou recade până când acest proces se menține de-a lungul timpului, sau apare un moment când se obține abstinența. Teoria identității culturale în consumul de substanțe (Anderson,T.L., 1998, pp. 233-262) încearcă să explice în ce fel factorii individuali (la nivel micro
Devianța socială la tineri. Dependența de substanțe by Mihaela Rădoi () [Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
-
văzut cum a căzut deodată în/ groapa transparentă". Lumea încă văzută e cea de dinaintea deschiderii posibilului unei alte vederi, lumea previzibilă a semnelor și a fenomenelor imediate. Lumea unei experiențe "la fel", a tautologiei identicului. Lumea lui Același cade și recade în vedere așa cum ea însăși se pune mereu în vederea de sine. Ne(pre)văzutul inaparentului nu e însă imaginea pe care să o avem în vedere. El e ca și cum n-ar fi, vălul în care vederea cade deodată ca într-
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în vedere e doar o mișcare ce o afectează, perspectiva răsturnată a regresiei spre potența poetală, spre un imagem al începutului, de dinaintea lucrurilor care se văd: "La un fir de vedere, la un pas de orbire/ țărmul începe să plece, recad în șuvoi;/ umbra et pulvis sumus, iubire./ Lumina se surpă hohotind peste noi". Imaginea se ivește între vedere și nevedere, abia întrezărită în apariția ei evazivă, mișcătoare. O imagine mișcată, care începe să plece, să treacă prin lucrarea propriei prefaceri
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
imagine mișcată, care începe să plece, să treacă prin lucrarea propriei prefaceri. Lucrare a unei reducții absolute, dar și - complementar - a trans-formării25. Tot ce se reduce la beznă și praf, la pulberea nimicului dusă de vântul care suflă încotro dorește, recade în șuvoiul înființării, renaște în posibilul creației. Pe țărmul lumii care începe să plece, se pune la dispoziția unei iubiri nețărmurite, a unui nou început, disponibil oricărui sens în lumina căruia și-ar afla ființa, albia formei. Daniel Turcea. O
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Cel din urmă dramaturg imprimă tragicului pecetea unui pesimism filosofic, în timp ce la Eschil tragicul este mai ales suferința fecundă a celui care se întâlnește cu misterul și luptă cu el (p. 326). Urmărind să arate îndeosebi mizeria vieții omenești, Euripide recade în pesimismul înțelepciunii populare și scoboară nivelul tragediei pe tărâmul psihologic (p. 337). El prezintă omul în dimensiunile sale naturale, în timp ce precursorii săi îl creează pe omul culturii, valorificând în el acea nouă dimensiune ce apare numai în clipa când
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
mai zdravene scuturării, a celor care trebuie să fie sarea pământului și lumina lumii? 27. Datoria noastră: o nouă operă de civilizare spirituală, intelectuală și morală De fapt, creștinismul se află în fața datoriei de a restabili civilizația creștină în lumea recăzută în eroare, în barbarie; obligație enormă, dar demnă de creștinism și numai de creștinism; misiune care îi va acorda Bisericii un alt titlu frumos de recunoștință din partea popoarelor. Așadar, preoțimea zilelor noastre este chemată să reprezinte o parte, și ce
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
Biserica este a doua creație din nimic; opera atotputerniciei divine, secundată de credința măreață a Apostolilor Creștinismul a învins lumea păgână; creștinismul a învins lumea barbară; creștinismul, și numai creștinismul, va salva lumea actuală de noua barbarie în care a recăzut. Cu ce mijloace? Cu credința! Aceasta e victoria care a învins lumea: credința noastră» (1In 5,4). Mergeți cu gândul la zilele de după învierea Domnului. Sf. evanghelist Matei ne relatează: «Apoi, cei Unsprezece ucenici au mers în Galileea, pe muntele
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
numai datorită credinței sale religioase, ci să se reîntoarcă la misiunea-i privilegiată de primat, ca mamă a civilizației creștine. 122. În ora decisivă 1) Să avem conștiința creștină a situației. Lumea, întrucât s-a îndepărtat de Sf. Evanghelie, a recăzut în mrejele inteligenței și ale simțurilor, în barbarie și în sclavie. Biserica va salva lumea pentru a treia oară și numai cu sprijinul preoților și al călugărilor sfinți. 2) Nu putem să credem că, după atâta dezastru, nu ar fi
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
francezi. Sclavagismul ca formă organică și „firească” de organizare socială s-a instalat de altfel atât de adînc În subconștientul nostru, Încât putem vedea chiar și azi cum popoare europene - nu vorbim de cele asiatice sau africane! - aflate În „criză” recad pur și simplu, aproape cu „naturalețe”, În această veche polarizare a cetățenilor chiar și dacă forma - forma pură, superficială - e alta!, diversele tiranii politice sau militare au demonstrat-o! Aș Îndrăzni să spun că nu rareori sclavii din imperiul roman
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ales În planul moral, profesional și ideologic, pe scurt: sunt pentru evoluție, nu pentru revoluție! Noi, Românii, după eliberatorul decembrie ’89, am „avansat” enorm, din punctul de vedere al regăsirii Tradiției formatoare a națiunii și a valorilor ei, dar am „recăzut” cumva Într-un ideal de societate care, deja la Începutul secolului, după primul război, părea perimat, cel al „burgheziei așezate și reacționare” etc. etc. Cum așa... toate luptele care s-au dus În secolul trecut, sindicale, individuale, toată această enormă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
putem „despărți râzând de trecut”, dar se pare că nu ne putem despărți deloc; Îl purtăm În noi și nu rareori - cum se Întâmplă cu țările estului Europei care s-au desprins, În sfârșit, dintr-un fals nou imperiu milenar! - recădem cu o fervoare rară În idealuri vechi, despre care generații de inși tineri inimoși și curajoși credeau că poartă stigmatul „trecutului” și al falselor valori. C A P I T O L U L III 1 Am vorbit mult, excesiv de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
un fel de paria! Aproape victime „ideale”, În unele cazuri, și acest cult al tinereții ce exclude orice alt fel de valori, idealizând-o, Îngrămădind asupră-i toate calitățile, este, cred, una din formele „ciclice” prin care o societatea civilizată „recade” Într-un tip de primitivism. Europa, „Îmbătrânind” și suferind câteva războaie și sisteme barbare, s-a „Îmbolnăvit” cred eu de unele „ticuri” care amenință să devină reflexe de gândire sau de comportament. Astfel, În pedagogie, după secole de autoritarism, uneori
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
spirite mai puțin răbdătoare, mai puțin „curajoase”, ca niște șerpi somnolenți În cuibarele lor, dacă vreți, sau ca acele animale oarbe care ies din coaja lor, Îmbăiate, Încleiate În sucuri și resturi de ouă sau placente, oricând apte de a recădea În neant sau Într-o moarte, În neființa ce, În aceste cazuri numeroase și abia dramatice, nu urmează unui ciclu de existență, ci este totul - Moartea ca singura formă a vieții! Și, oricât ar părea de curios unor minți obișnuite
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
imediat după Revoluție, când Încă epitetul de „laș, lașitate” aplicat nației noastre și indivizilor care o compuneau stăruia pe aproape toate buzele În Occident, epitet cu care am luptat, instinctiv, ori de câte ori am avut ocazia. Am fost noi oare cu toții „lași”, recăzând, cum spuneam, În acest „labirint” al năzuințelor și valorilor, după ce, doar cu puține deceni În urmă, „reușiserăm” să atingem limanul național și individual visat În secole de bărbații „vii” și curajoși În spirit și moralitate ai „populației” care fusesem, Înrobiți
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
frontal” îl obligă pe Leonid - băiat educat și politicos - la mai multe explicații și justificări, care îi îmbujorează obrajii, îl fac să transpire ca în fața unui complet de jurați. Mă simt penibil. Însoțitorii mei de la Minsk veneau dintr-o republică recăzută sub influența Rusiei și trebuiau, iată, chiar și ei, niște scriitori, niște „spirite libere”, să-și confirme loialitatea față de „marele frate slav”, negociindu-și mica „deviere” identitară. Eu am avut mai mult noroc, poate și rusa mea, mai puțin „naturală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
zis : - Vindeați cîte ceva din ea ca să faceți față, hm? În final s-a lăsat pe spate În fotoliu. - După cum știți, puteți pleca de aici cu un preaviz de douăzeci și patru de ore. Unii pleacă după zece zile și nu mai recad. Alții stau șase luni și se apucă iar la două zile după externare. Dar, statistic vorbind, cu cît stai mai mult, cu atît mai mari sînt șansele să te lași. Aici procedura e cam aceeași pentru toată lumea. Cura durează vreo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
esențiale. și ne deschidem sufletul fără nici o suspiciune, și participăm la destinul nostru cu conștiință și fermitate, și devenim înțelepți cu toată înțelepciunea noastră! Acestea sunt clipele importante ale vieții noastre. Ele vin și trec, iar noi redevenim indiferenți și recădem în convențional. Dar ce importanță are, din moment ce a fost o clipă în care am văzut limpede în noi înșine și asta ne-a dat forța necesară pentru a suporta de-acum mult timp înainte minciunile noastre, oboselile, dorințele noastre indecise
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
bisericii Patruzeci de Sfinți. Pe crucea vechiului mormânt figura următorul epitaf pe care Asaki l-a scris cu mâna sa proprie, cu puțin înainte de moarte: Aici zace corpul celui care în viață purta numele de Gheorghe Asaki. Ear după ani, recăzând în pulbere, sufletul ce-l învia se întoarse în sânul Celuia ce l-a fost dat și căruia totdeauna se închina prin păzirea virtuții". Arhivele Statului din Iași păstrează în facsimele acest text cu adaosul făcut de aceeași mână: "compus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cumva sunt mort. Când a auzit că nu sunt mort, i-a ordonat să dea cu piciorul în mine pentru ca să mă trezesc. În urma mai multor lovituri de picior m-am ridicat într-o rână, am fluierat o melodie și am recăzut în letargie. Căpitanul a înțeles ce-i cu mine, mă cunoștea bine . A poruncit elevului să stea lângă mine, pentru ca dacă mă voi trezi, să-mi spună să merg la comandamentul companiei. La câteva minute după plecarea căpitanului, mi-am
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
a cât mai multor sensuri primordiale. Demersul interpretativ este însă unul uman și astfel nu poate evita spectrul deșertăciunii și al ruinelor. Ceea ce a fost descoperit și scos în vederea generală prin interpretare, ceea ce a fost eliberat din ascundere și înfățișat recade, adesea, în ascundere, interpretarea și interpretul fiind uitați. O multitudine din acele ecouri retorice și scrieri analitice se pierd în disoluția timpului. Dar sensurile, temeiurile înfățișate nu pot fi anulate, ele se re-ascund așteptându-și peste veacuri un alt interpret
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
zac ființe vinovate, Cu victime înfierate de destinul inamic! Însă dacă chiar lumina până sus abia pătrunde, Zgomotul abia s-aude ca un vuiet subteran, Și multiplele ciocane căror stânca le răspunde Cad p-al sării stei de piatră și recad c-un murmur van! În Excelsior și Flori sacre, romantismul de tip Byron-Musset se amestecă cu un parnasianism foarte pictoric, dar și cu ecouri de simbolism. Cântecul ploaiei amintește școala flamandă: Plouă, plouă, - Plouă cât poate să plouă, Cu ploaia
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
sălbatic, o veveriță, un pescar, un văcar, un moș, o babă, un boier bătrân, înfundați în singurătăți, stăpâniți, nu stăpânitori de natură, sunt surprinși în refugiul lor. Vietatea țipă sau privește pătrunzător, omul își dezvăluie unica lui istorie, după care recade în muțenie, căci toată existența lui elementară s-a consumat într-o singură ardere. Autorul nu inventează fapte: colindă pustietățile vânând și pescuind. Câteva nuvele și romane din tinerețe cu intrigă orășenească întăresc această stare de lucruri. În Floare ofilită
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]