111,719 matches
-
Nu sînt sigur nici măcar de mine însumi: cele zece titluri aparțin oare cărților care m-au format, celor pe care le consider fundamentale pentru cultura lumii sau unora cu care, pur și simplu, îmi place să mă laud. Am făcut, recunosc, efortul de a nu-mi falsifica preferințele. Subliniez cuvîntul. Am dat o listă de preferințe strict personale. Nu una care să rezulte neapărat din judecata criticului literar. Și cu atît mai puțin una de cărți pe care criticul le consideră
Biblioteca de zece cărți by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14422_a_15747]
-
de la perete cîteva pînze, mi le pune dinainte și, cu mîinile-n șold, mă somează: Îți plac? Zic: Dacă nu mă gîtui, îți răspund. Și cum știindu-i bine pictura și de altfel apreciindu-i-o, nu mi-e greu să recunosc: Îmi plac. Dar nu-i de-ajuns: ia una din lucrări și mi-o bagă sub nas, gata să mi-o vîre pe gît: Spune, îți place? Îmi place, zice. Și operațiunea se repetă cu încă cinci-șase pînze. Așa că, după
Dacă nu-ți plac, te gîtui! by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14419_a_15744]
-
consume în atare ton ultimativ? Dacă nu e formă bine deghizată de histrionism sau de farsă burlescă în genul celei practicate, cu declarat sadism, de avangardiștii începutului de secol XX, atunci astfel de comportament cade sub incidență psihiatrică. Ceea ce, să recunoaștem, nu e din cale-afară de alarmant în cazul plăsmuitorului de himere, așa cum e el perceput și acceptat de semeni. Care, și ei, la rîndul lor, sînt avizi, de ce nu? de bizarerii ce să-i mai scoată din marasmul zilnic. Trebuie
Dacă nu-ți plac, te gîtui! by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14419_a_15744]
-
pretendent, îi pune acestuia în beregată bățul cu care se hîrjoniseră pînă atunci, și mirîndu-se, perfid, că progenitura Chiriței n-o iubește, o somează: Cum, nu mă iubești? strîngîndu-i tot mai tare juvățul. La care Guliță, cu ochii cît cepele, recunoaște: Te iubesc, te iubesc, te iubesc!...
Dacă nu-ți plac, te gîtui! by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14419_a_15744]
-
pe care i l-a dat Kafka este o forță care judecă și care judecă fiindcă e o forță; doar forța și nimic altceva îi conferă tribunalului legitimitatea; când îi vede pe cei doi intruși intrând în camera sa, K. recunoaște această forță din primul moment și se supune. Procesul intentat de tribunal e mereu absolut; asta înseamnă: că nu privește un act izolat, o crimă anume (un furt, o fraudă, un viol), ci personalitatea acuzatului în ansamblul ei. K. își
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
nu-i acuză pe coloni, ci Europa, toată Europa, Europa tuturor timpurilor; căci "colonul e în fiecare din noi", pentru că "un om, la noi, vrea să zică un complice, pentru că noi toți am profitat de exploatarea colonială". Spiritul procesului nu recunoaște nici o prescriere; trecutul îndepărtat este la fel de viu ca un eveniment de astăzi, și chiar mort nu vei scăpa: există spioni în cimitir. Memoria procesului este colosală, dar este o memorie specială, care poate fi definită ca uitare a tot ceea ce
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
succes, ci și în valoare" (pp. 93-94). Punctul de maxim interes al cărții lui Mircea Mihăieș îl constituie însă nu studiile despre scriitorii anglo-saxoni de pe cele două maluri ale Atlanticului (încîntătoare ca stil și corecte ca interpretare, dar care, să recunoaștem, nu produc mari revelații, nu schimbă de o manieră spectaculoasă paradigma de interpretare a operelor aflate în discuție), ci micul tratat despre postmodernism. „Qu'est-ce que le posmodernisme?" s-ar putea întreba Mircea Mihăieș pe urmele lui Sartre. Iar răspunsul
Contrafort pentru plăcerea textului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14399_a_15724]
-
răspunsul, după parcurgerea unei impresionante bibliografii din care nu lipsesc numele mari (Ihab Hassan, John Barth, Umberto Eco, Matei Călinescu, Alan Wilde, Jean François Lyotard), nu poate fi decît unul socratic: „Știu că nu știu". în general trăsăturile postmodernismului se recunosc sau se inventează a posteriori, prin delimitare față de modernism. Citind o operă literară putem spune cu oarecare siguranță care sunt elementele postmoderne din alcătuirea ei, dar foarte puțini sunt cei care s-ar putea încumeta să facă a priori un
Contrafort pentru plăcerea textului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14399_a_15724]
-
din vremea copilăriei sale. Constat cu surpriză că, în pofida schimbărilor radicale din viața politică, puține lucruri s-au schimbat în Timișoara între anii '40 (copilăria lui Ioan Holender) și anii '60 (propria mea copilărie timișoreană). Citind paginile lui Holender am recunoscut locurile și obiceiurile din primii mei ani de viață. Faimosul Corso își păstrase neștirbită puterea de seducție pentru timișoreni. Părinții mei se aflau printre cei care ieșeau să se plimbe și să se întîlnească cu prietenii pe Corso sau pe
VIP-ul din stația de metrou by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14425_a_15750]
-
cel puțin în vremurile mai noi) mai ales de copii. Și mai general e sensul, uzual azi, de "limbaj greu de înțeles", "jargon" (comun și adverbului păsărește). Dintre diversele sisteme de modificare a cuvintelor, pentru a le face să fie recunoscute doar de către inițiați, în română pare a fi fost preferat cel bazat pe introducerea, după fiecare segment (de obicei silabic), a cîte unei silabe variabile, formate dintr-o consoană (mai ales "p") și o vocală identică vocalei precedente: sora devine
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
retezat din pretenții. " Tot în Memoria, o amintire oarecum ciudată a dlui Sergiu Grossu, intitulată Din cauza lui Arghezi. "Fost și actual admirator al poeziei sale", dl Grossu afirmă că a "avut mult de suferit din cauza lui", adică a lui Arghezi. Recunosc că, înainte de a afla despre ce e vorba, m-am speriat: n-o fi fost și Arghezi denunțător ca atîția alți confrați. Din fericire, nu dl Grossu a făcut închisoare pentru un pamflet anti-Arghezi scris în 1959 ca urmare a
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14452_a_15777]
-
inadvertența. Margareta Feraru se impune ca un exemplar istoric și critic literar, fără știința căruia editorul nici nu-și poate aroga această calitate. Dincolo de realizarea ediției, un bun editor este acela care realizează cărți, dar și creează editori. Eu însămi, recunosc, lucrând împreună am preluat din mers exercițiul aplecării pe cercetarea ziarelor vechi, am deprins minuția, meticulozitatea, pasiunea față de obiectul cercetării, împletirea acribiei cele mai severe cu emoția descoperirii datelor, pierdute în noianul ziarelor uitate. Fără asemenea muncă și dăruire, nu
Repere pentru literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14433_a_15758]
-
schimbat. Cu alte cuvinte, dacă narațiunile hipertextuale ne dezvoltă creativitatea și ne învață să mînuim cu dezinvoltură anumite mecanisme, cele "gata făcute" ne obligă, într-un fel, să acceptăm evidența, învățîndu-ne, à la rigueur, chiar și să murim... Ceea ce, să recunoaștem, nu este chiar puțin lucru. "Sylvie" și timpul regăsit Un aspect demn de semnalat în legătură cu acest nou volum al lui Eco, este că, deși cel mai adesea, autorul reia subiecte asupra cărora s-a pronunțat și în alte împrejurări, reușește
Umberto Eco și literatura by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/14449_a_15774]
-
Gina Sebastian Alcalay Cînd anchetatorul din Zero și infinitul, romanul de faimă mondială al lui Arthur Koestler, încerca să-l convingă pe deținutul politic Rubacioff, alias Buharin, să renunțe la scrupulele lui morale și sentimentale mic-burgheze și să-și recunoască activitatea criminală contra-revoluționară, el pleda de pe pozițiile "rațiunii" și "logicii" duse pînă la capăt, în realitate ale acelei raționalități delirante reduse în esență la cîteva obsesii și idei fixe pe care s-au bazat regimurile totalitare ale secolului XX, în
Umanitatea pierdută a secolului XX by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/14483_a_15808]
-
ziarist. Am urcat la etajul doi. Pe palier, niște femei în halate diforme fumau. - Unde îl pot găsi pe șeful spitalului? - Mai sus, vizavi de lift. Intru. În fața ferestrei deschise, un eston de vreo șaizeci de ani face gimnastică. Îi recunosc imediat pe estoni. Nimic țipător, nimic neglijent în ținuta lor. Nelipsita cravată și dunga de la pantaloni. Linia subțire a bărbiei și expresia calmă din privire. Și ce rus ar face gimnastică de capul lui? Îi întind legitimația. - Doctor Mikkel Teppe
Compromisurile by Margareta Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/14448_a_15773]
-
a se ocupa de școală. A studenților și elevilor de a-și vedea de carte. A libertății de a lupta împotriva imposturii. A libertății de a nu mai vedea elemente incapabile stabilite în posturi ce depășesc facultățile lor etc." Să recunoaștem printre asemenea amare rînduri și prefirări în actualitate ale marilor dezamăgiri de acum mai bine de o jumătate de veac. Oare politicianismul nu poate fi făcut din nou răspunzător pentru o sumă de încălcări ale moralei culturale, pentru o serie
O recuperare de conștiință by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14430_a_15755]
-
ia în brațe insulta: "De ce tendința aceasta, specific bucureșteană, de-a înlocui - într-o dezbatere de idei - argumentul, cu facile efecte polemice? De ce această spaimă de discuția liberă și adevărată? De ce repulsia pentru tonul civilizat? De ce predilecția pentru injurie?" Parcă recunoaștem ceva... Nu altminteri se manifestă noii oportuniști, iubitori de limbaj pe cît de demagogic, pe atît de insolent și trivial, nu altminteri vorbesc adulatorii personajelor "ajunse", dornice a-și impresiona patronii și, în cele din urmă, a "ajunge" și ei
O recuperare de conștiință by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14430_a_15755]
-
propriile lor texte... se supără tot ei: "Sorin Titel s-a supărat că l-am criticat pentru articolul său elogios despre Canal. Nu ca Buzura care văzîndu-se la "Antologia rușinii" (mai demult, cu un articol al lui despre Ceaușescu) a recunoscut că avem dreptate". Bogata faună a oportuniștilor are în marginea ei cazurile oscilante, acele personalități care, între bună-credință și disponibilitate, între candoare (relativă!) și abilitate (evitînd de regulă consecințele dramatice ale aservirii), înfățișează, volens nolens, un capitol al pitorescului. Cel
Un jurnal est-etic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14463_a_15788]
-
în alta de felul în care același socialism prețuiește cultura. Cum mai rămîne cu lipsa de concesii, cu citarea insistentă din Soljenițîn pentru înfierarea minciunii?". Într-adevăr, "cum mai rămîne"? Interogație ce se poate adresa nu doar regretatului și, să recunoaștem, înzestratului critic (cu toate că nu o dată cu atitudini deconcertante, de "sucit", chiar la spartul tîrgului!), ci și multor altora...
Un jurnal est-etic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14463_a_15788]
-
uităm. N-am avut, în anii nouăzeci, un Havel pentru că n-am avut unul nici în anii optzeci și nici în anii șaptezeci. N-am avut nici un intelectual important care între compromis și onoare să fi ales onoarea. Emigrarea (soluție, recunosc, tragică ea însăși) a fost văzută cel mai adesea ca forma supremă de opoziție la regimul scelerat al comuniștilor. Nu mai vorbesc de cei care să fi preferat închisoarea unei libertăți cu călușul în gură. N-am văzut nici o fotografie
Omagiu lui Václav H. by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14482_a_15807]
-
pierde prilej să nu-și arate iubirea părintească, atârnându-le pompoase tinichele în piept. Poate că în "forul său intim" Iliescu va fi regretând "influența pe care a făcut-o posibilă" a fiului-trădător, Adișor. Dar nici măcar asta n-o va recunoaște public. Pentru simplul motiv că politicianul român se crede, în mod sincer, infailibil. Cum să recunoască el că l-a "inventat" pe Arogant (deși în materie de paternitate nu e prea clar cum stau lucrurile cu "inventatorii" lui Năstase!), când
Omagiu lui Václav H. by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14482_a_15807]
-
în "forul său intim" Iliescu va fi regretând "influența pe care a făcut-o posibilă" a fiului-trădător, Adișor. Dar nici măcar asta n-o va recunoaște public. Pentru simplul motiv că politicianul român se crede, în mod sincer, infailibil. Cum să recunoască el că l-a "inventat" pe Arogant (deși în materie de paternitate nu e prea clar cum stau lucrurile cu "inventatorii" lui Năstase!), când puterea lui provine din știința de a evita greșelile? Teroriștii din decembrie 1989, minerii, cotonogirea opoziției
Omagiu lui Václav H. by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14482_a_15807]
-
prea măgulitor, dar memorabil, al celui care pretinde că a citit totul și acum, ce să facă, recitește o carte sau alta. Omnisciența a fost așadar de mult stinsă, acum doar i se dă o zugrăveală proaspătă. Cum să-ți recunoști, Doamne ferește!, golurile, omisiunile, lacunele? Recunosc: nu sunt, nu eram deloc familiarizat cu poezia Constanței Buzea..." (p. 31). E drept că avem de-a face și cu o captatio...a cititorului, dar acest lucru nu schimbă cu nimic "filosofia" lecturii. Cum
Mizantropul bine temperat by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14467_a_15792]
-
celui care pretinde că a citit totul și acum, ce să facă, recitește o carte sau alta. Omnisciența a fost așadar de mult stinsă, acum doar i se dă o zugrăveală proaspătă. Cum să-ți recunoști, Doamne ferește!, golurile, omisiunile, lacunele? Recunosc: nu sunt, nu eram deloc familiarizat cu poezia Constanței Buzea..." (p. 31). E drept că avem de-a face și cu o captatio...a cititorului, dar acest lucru nu schimbă cu nimic "filosofia" lecturii. Cum spuneam, Daniel Cristea Enache este
Mizantropul bine temperat by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14467_a_15792]
-
nu are nici o apetență. Curajos și liber scrie și despre "avocatul literaturii române", Nicolae Manolescu. Mai puțin curajos însă pare să fie când este vorba despre Eugen Simion, de pildă, care face parte, chiar dacă tânărului critic îi e greu să recunoască, din grupul scriitorilor simpatizați; pentru că, deși se străduiește să nu lase să se vadă că, omenește, are și el antipatii și simpatii, această încercare de a fi obiectiv rămâne (și nu e doar cazul său) un deziderat. Ca să nu rămână
Mizantropul bine temperat by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14467_a_15792]