848 matches
-
capul acoperit, are în vedere dragostea față de cel neîndrăgostit: avantajele unei asemenea iubiri par a corespunde, mutatis mutandis, trăsăturilor tipului odiseic pe care l-am întâlnit mai sus: neîndrăgostitul poate oferi raționalitatea sa, stăpânirea sa de sine și mai ales reflexivitatea sa: îndrăgostitul i se poate abandona și își poate abandona propria reflexivitate și poate trăi în uitarea de sine proprie iubirii, la adăpostul avantajelor morale și sociale pe care neîndrăgostitul i le oferă. Este adevărat că Platon nu se referă
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
iubiri par a corespunde, mutatis mutandis, trăsăturilor tipului odiseic pe care l-am întâlnit mai sus: neîndrăgostitul poate oferi raționalitatea sa, stăpânirea sa de sine și mai ales reflexivitatea sa: îndrăgostitul i se poate abandona și își poate abandona propria reflexivitate și poate trăi în uitarea de sine proprie iubirii, la adăpostul avantajelor morale și sociale pe care neîndrăgostitul i le oferă. Este adevărat că Platon nu se referă aici la rostirea minciunii, dar simpla posesie a reflexivității ni-l poate
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
poate abandona propria reflexivitate și poate trăi în uitarea de sine proprie iubirii, la adăpostul avantajelor morale și sociale pe care neîndrăgostitul i le oferă. Este adevărat că Platon nu se referă aici la rostirea minciunii, dar simpla posesie a reflexivității ni-l poate aminti implicit pe Ulise, cel care poate enunța adevărul și falsul deoarece are controlul lor voluntar. Opoziția cu al doilea discurs al lui Socrate este și mai evidentă în acest sens: rușinat de ofensa adusă lui Eros
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
unei probleme de la acest dialog de tinerețe și până la Sofistul, chiar dacă această problemă este ea însăși în schimbare și îmbogățire conceptuală de la un dialog la altul, merită să plecăm de la presupunerea că Republica, prin discutarea utilității minciunii politice, prin polarizarea reflexivității la nivelul filosofilor sau prin ahileicul lumii divine ar putea fi măcar o etapă, poate neîncheiată, din cercetarea pe care credem că întreprins-o Platon asupra valorii rostirii și stăpânirii adevărului, chiar și în forma simbolică a cuplului homeric. O dată ce
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
iubirea față de cel îndrăgostit, accesul nemijlocit la idei și uitarea de sine (am putea-o numi, într-un limbaj care se îndepărtează de textul platonician, dar nu și de prototipul grec al personajului, „entuziasm”) care este dată de lipsa de reflexivitate a personajului, iar în „coloana” lui Ulise am putea așeza reflexivitatea, posibilitatea stăpânirii adevărului și minciunii, iubirea față de cel neîndrăgostit, reținând din analiza pasajelor din Menon și Phaidros și posibilitatea unei sinteze simbolice a lor într-un nou tip uman
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
sine (am putea-o numi, într-un limbaj care se îndepărtează de textul platonician, dar nu și de prototipul grec al personajului, „entuziasm”) care este dată de lipsa de reflexivitate a personajului, iar în „coloana” lui Ulise am putea așeza reflexivitatea, posibilitatea stăpânirii adevărului și minciunii, iubirea față de cel neîndrăgostit, reținând din analiza pasajelor din Menon și Phaidros și posibilitatea unei sinteze simbolice a lor într-un nou tip uman, filosoful, vom începe analiza noastră prin recunoașterea funcționării în unele pasaje
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Friedlander) a propus chiar recunoașterea unei perioade timpurii de redactare a acestui pasaj, deși A.E. Taylor susține unitatea întregii compoziții a textului. Modelul politic platonician ni se pare că se formulează în acest context al distribuției adevărului și al reflexivității conștiinței, unde dreptatea se instituie în relația în care unul își asumă conștiința celuilalt. Or, generalizarea acestei relații studiate de noi mai sus, pe trei trepte, este sugerată în trei episoade ale dialogului al căror sens este convergent: într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și un sens mai general decât simplul lor sens logic, care este, fără îndoială, corect: sensul pasajului ne pare a fi acela că omul gândește întotdeauna pornind de la ceva dat, pe care nu îl poate cuprinde niciodată în propria lui reflexivitate, care este fatalmente incompletă, tot așa cum, de exemplu, nu ne putem percepe propriul cadru al percepției vizuale. Acest principiu al reflexivității incomplete se regăsește în elementele mitului peșterii: prizonierii văd umbrele deoarece condiția lor originară dată este aceea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
acela că omul gândește întotdeauna pornind de la ceva dat, pe care nu îl poate cuprinde niciodată în propria lui reflexivitate, care este fatalmente incompletă, tot așa cum, de exemplu, nu ne putem percepe propriul cadru al percepției vizuale. Acest principiu al reflexivității incomplete se regăsește în elementele mitului peșterii: prizonierii văd umbrele deoarece condiția lor originară dată este aceea de a nu putea avea ca u(poqe/seij niciodată ideile, adică nu își pot cunoaște niciodată complet principiile propriei cunoașteri. Ceea ce interesează
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cunoașteri. Ceea ce interesează aici este diferența de statut față de filosof: el poate întrece nivelul acestor u(poqe/seij prin natura sa, el „va privi soarele”. Această situație care depășește nivelul umanului îl diferențiază pe filosof, el având parte de o reflexivitate completă, fiindcă el se poate întoarce complet asupra propriilor principii și le poate contempla nemijlocit. Să ne oprim o clipă asupra acestei diferențe de statut. Implicația ei politică este evidentă, fiindcă în numele puterii sale, filosoful are dreptul și menirea conducătorului
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
tradiția platonismului târziu, cea a comentariilor la tratatul aristotelic Despre suflet (întrucât aceste comentarii au împrumutat mult din problematica neoplatonismului) și mai ales tradiția neoplatonismului medieval a cunoscut drept una dintre cele mai interesante probleme tipice ale sale întrebarea dacă reflexivitatea este un act complet sau incomplet al sufletului. De la Alexandru din Afrodisia și Siger din Brabant, pentru care faptul de a te cunoaște pe tine însuți are loc întotdeauna doar ca obiect și până la celebra reditio completa a anonimului arab
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pe tine însuți are loc întotdeauna doar ca obiect și până la celebra reditio completa a anonimului arab Liber de causis, problema a fost dezbătută și are soluții contradictorii, slujind drept fundament al teoriilor conștiinței în Evul Mediu latin. Pentru Plotin, reflexivitatea incompletă ține de condiția umană prin excelență, astfel încât uitarea de sine este condiția oricărei inspirații divine. În tradiția augustiniană, Anselm invocă ființa divină cerându-i darul reflexivității complete: „revela me de me ad te”. Toate aceste exemple nu explică cu
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
contradictorii, slujind drept fundament al teoriilor conștiinței în Evul Mediu latin. Pentru Plotin, reflexivitatea incompletă ține de condiția umană prin excelență, astfel încât uitarea de sine este condiția oricărei inspirații divine. În tradiția augustiniană, Anselm invocă ființa divină cerându-i darul reflexivității complete: „revela me de me ad te”. Toate aceste exemple nu explică cu nimic problemele Republicii, dar atrag atenția asupra importanței antropologice a principiului reflexivității incomplete în tradiția platoniciană. În această lumină, situarea în peșteră ar putea însemna: componenta odiseică
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
este condiția oricărei inspirații divine. În tradiția augustiniană, Anselm invocă ființa divină cerându-i darul reflexivității complete: „revela me de me ad te”. Toate aceste exemple nu explică cu nimic problemele Republicii, dar atrag atenția asupra importanței antropologice a principiului reflexivității incomplete în tradiția platoniciană. În această lumină, situarea în peșteră ar putea însemna: componenta odiseică este prezentă în politropia și accesul ei la fals (devenită aici reducere la lumea aparenței), dar reflexivitatea ei este fatalmente incompletă, astfel încât în om există
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dar atrag atenția asupra importanței antropologice a principiului reflexivității incomplete în tradiția platoniciană. În această lumină, situarea în peșteră ar putea însemna: componenta odiseică este prezentă în politropia și accesul ei la fals (devenită aici reducere la lumea aparenței), dar reflexivitatea ei este fatalmente incompletă, astfel încât în om există în general o componentă ahileică, nereflexivă, pe care nu o poate eluda niciodată, care îl leagă de lumea inteligibilului, lume pe care nu o poate cunoaște niciodată singur. Prin urmare, cineva trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
umană lui Platon încât lasă de înțeles că, la sfârșitul călătoriei sale, cei convertiți la principii îi pot dărui acestuia moartea. Al doilea episod care merită amintit aici este analogia Binelui cu soarele. Și el sugerează, credem, același principiu al reflexivității incomplete. Vederea și gândirea sunt analogice: vederea presupune obiectul văzut, organul vederii, lumina intermediară și sursa ei, soarele, pe când gândirea presupune obiectul gândit, inteligența, un intermediar și sursa lui absolută, care este Binele. Termenii analogiei nu sunt foarte clar exprimați
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pentru condiția umană, obiectul cognoscibil să fie orice obiect al experienței din această lume. Putem, în schimb, remarca faptul că, în oricare dintre variante, condiția de posibilitate a cunoașterii rămâne de neatins pentru cunoaștere, astfel încât cunoașterea conține prin definiție o reflexivitate incompletă, și, astfel, o componentă ahileică: ea nu poate construi adevărul și falsul prin enunțuri compuse despre condiția de posibilitate a rostirii adevărului, fie că este vorba despre inteligibile în general, fie că este vorba doar despre Bine, ci se
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
umane, după ce și-au ales destinul: ele beau din apa uitării, iar astfel peste suflete se așterne uitarea celor văzute în lumea inteligibilă și a destinului ales, astfel încât contactul cu inteligibilul rămâne de domeniul unei reamintiri eventuale și al unei reflexivități incomplete prin natura ei umană. Prin urmare, condiția umană este o situare originară într-o uitare constitutivă, din care poate ieși numai natura de exemplu didactic a lui Er sau filosoful. Domeniul inteligibil, a cărui natură este simplă și a
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
absenței naturii odiseice în raport cu adevărul, devine firească și întemeiată metafizic: „avem nevoie de un conducător”. El este cel care exercită primatul lui a ști asupra lui a fi, fiindcă natura lui odiseică știe ceea ce natura ahileică a celorlalți este, grație reflexivității ei incomplete pe care a întemeiat-o Platon în cele trei forme de mai sus. Cetatea proiectată pare astfel să polarizeze cele două componente ale spiritului pe care filosoful le descria sub avataruri diverse în câteva secvențe disparate ale operei
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
poeți despre zeii geloși, mincinoși și dezmățați corup sufletul cetățenilor, făcându-i să se îndoiască de practicarea virtuții și, implicit, de legitimatea conducătorului lor în peisajul cetății proiectate. Prin urmare, pentru ca suveranul cetății să poată fi filosoful care să asume reflexivitatea tuturor celorlalți, toți ceilalți trebuie să accepte aceste atribute ale zeilor. Aceasta înseamnă că despre zei nu se pot scorni minciuni, ei nu sunt supuși dezbaterii, iar cunoașterea lor este la fel de simplă și adevărată, de indiscutabilă și de principială ca
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a. Din această perspectivă, a te achita doar de ceea ce îți este propriu înseamnă a nu reflecta niciodată la sensul a ceea ce faci din perspectiva alternativelor, caracteristice doar omului democratic, ci, dimpotrivă, să delegi pe un altul cu propria ta reflexivitate. Pornind de la acest sens al dreptății, am putea construi un nou sens al mitului păstorului Gyges, fără ca acest nou sens să fie incompatibil interpretărilor recepte: într-adevăr, mitul poate însemna faptul că omul, în afara caracterului public al dreptății, este o
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
sub un nume analogic comun. Având sub ochi această structură problematică, am încercat să o recunoaștem în Republica: rezultatul a fost descoperirea a două principii funcționale în dialog - unul al primatului lui a ști asupra lui a fi, celălalt al reflexivității incomplete. Aceste două principii au făcut ca ahileicul și odiseicul, înțelese acum drept niște componente ale spiritului, să fie distribuite social de Platon: de partea supușilor, ahileicul cu lipsa lui de reflexivitate completă, garantat de corespondența cu atributele divinului și
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a ști asupra lui a fi, celălalt al reflexivității incomplete. Aceste două principii au făcut ca ahileicul și odiseicul, înțelese acum drept niște componente ale spiritului, să fie distribuite social de Platon: de partea supușilor, ahileicul cu lipsa lui de reflexivitate completă, garantat de corespondența cu atributele divinului și legitimat ontologic de schema cunoașterii inteligibilului și de mitul eshatologic din finalul textului; de partea suveranului, filosoful odiseic, care își asumă binele și conștiința restului și care legitimează minciuna politică, instituie eugenia
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
este foarte posibil ca sentimentul de oroare în fața modelului platonician să provină din faptul că omul modern a dobândit o conștiință a persoanei pe care omul antic nu o avea decât în maniere mult mai relative. Cu toate acestea, principiul reflexivității incomplete pare ilustrabil în domeniul psihologiei sociale la fel de limpede, poate, ca și pentru Platon. Problema impersonalului și a maselor care gândesc prin delegație este un fenomen cunoscut și care pare inerent lumii noastre, nu neapărat moderne. De exemplu, E.R. Dodds
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
un adevărat magnet social, o plăcere a mulțimii și un instinct natural al ei. Mutatis mutandis, cuvintele lui Dodds seamănă surprinzător cu discursul marelui inchizitor al lui Dostoievski, care sesizează același instinct al masei de a-și încredința cuiva insuportabila reflexivitate completă pe care i-o cere libertatea. Desigur, nu trebuie să cădem pradă unui comparatism vetust, luând afirmația romancierului drept universală sau drept exegeză platoniciană, însă profunzimea tulburătoare a observației sale, dincolo de reflectarea crizei conștiinței rusești de la finele secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]