1,126 matches
-
acordă metodei. Cum foarte bine s-a spus, Bernheim, Langlois și Seignobos impun o adevărată legislație a muncii, profesionalizarea făcându-l pe istoric să se dedice aproape exclusiv aspectului tehnic. Pentru Fustel de Coulanges, mai presus de toate se situa „regalitatea documentului”. Istoria este golită de viață. În acele împrejurări, Henri Berr fondează, în 1900, „Revue de Synthèse historique”și tot el începe publicarea colecției „Évolution de l’humanité”. Nouă ani mai târziu, Lucien Febvre și Marc Bloch înființează la Strasbourg
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
și efectele războiului și-au lăsat amprenta în spiritul istoricului pentru tot restul vieții. Ura sa justificată față de militarismul german - care anunța deja pe Iorga antihitleristul - a mers până acolo, încât (și aici își fac loc și slăbiciunile sale față de regalitate) nu scăpa nici o ocazie prielnică pentru a demonstra că însuși Carol I nu era german, ci se trăgea pe linie bărbătească din Murat, iar după mamă, din Ștefania de Beauharnais. Contribuția lui N. Iorga la cunoașterea relațiilor noastre cu marile
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
imediat următori încheierii primului război mondial, N. Iorga înceta să mai trateze relațiile istorice româno-maghiare într-un mod nediferențiat. „Relațiile noastre cu ungurii - scria el în 1922 - sunt relații cu poporul unguresc - și aceasta înseamnă una - și sunt relații cu regalitatea ungurească - și aceasta înseamnă două; sunt apoi relații cu feudalitatea ungurească - ceea ce înseamnă trei; și, în sfârșit, cu clasa dominantă politică ungurească din epoca nouă, - și aceasta înseamnă patru”. Iar zece ani mai târziu, trăgând parcă o concluzie la cele
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
export... N-ai avut niciodată de toate, cum spui, pentru că niciodată nici n-ai știut ce înseamnă de toate... Crede-mă, te-ai chinuit o viață întreagă să te prefaci că nu ești săracă, umilită și speriată... Ar fi bună regalitatea? De ce ar fi bună? De ce n-ar fi bună? Costache: Bun, bun, dar, în definitiv, au fost sau nu aleși de popor? Octav: O, Doamne, tata, dacă tot mai crezi că poporul știe ce vrea și ce face, înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
face să-l iubești... să-l admiri...; după aia vine și respectul... și încrederea... Adică să știi că e un om, ca și tine, dar în același timp să crezi că e, totuși, ceva mai mult ca tine... De aia regalitatea nu-i chiar o instituție perimată... Și nici Regele... Octav: Dacă te aude mama, îți dă foc la cort...! Groparul: Da, domnule, omul are nevoie să se devoteze... să se dedice... Și de atîta amar de vreme, românu, săracu, n-
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
facă să-l iubești... să-l admiri...; după aia vine și respectul... și încrederea... Adică să știi că e un om, ca și tine, dar în același timp să crezi că e, totuși, ceva mai mult ca tine... De aia regalitatea nu-i chiar o instituție perimată... Și nici Regele... Octav: Dacă te-aude mama, îți dă foc la cort...! Groparul: Da, domnule, omul are nevoie să se devoteze... să se dedice... Și de atîta amar de vreme, românu', săracu', n-
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
lui Al. Papadopol-Calimah. A susținut întotdeauna, în ortografie, principiul fonetic, combătând excesele și derapajele latiniste, italieniste, puriste. A făcut, sporadic, și critică literară (Stanțe epice de dl. Aristia, Constantin Negruzzi), împărtășind poziția cumpănită a unui C. Negruzzi sau M. Kogălniceanu. Regalitatea literară a lui A. se întemeiază îndeosebi pe faima de poet. El însuși se socotea, de altfel, un bard al națiunii. A colaborat (semnând, rar, și cu pseudonime ca Vlad Moraru, Ștefan Molna, V. Cotnariu) la publicații ca „Albina românească
ALECSANDRI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
Îi poartă numele și pe care i-l dedică buna sa prietenă, Doamna de Staël. Își petrece o copilărie dintre cele mai ciudate și triste În singurătatea castelului din Fervaques doar alături de doică. Bunicul și tatăl, partizani fără teamă ai regalității, sunt ghilotinați În vârtejul Revoluției, iar mama, zvârlită În Închisoare și eliberată abia după moartea lui Robespierre. Vremurile se schimbă, iar ce a mai rămas din familia de Custine, mamă și fiu, Își reintră În drepturi și În viața marilor
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
tot În acea modestă uniformă verde, cu aceeași pălărie În două colțuri și cu brațele Încrucișate. Napoleon nu este poetic și adevărat decât dezbărat de șarlatanismul imperial. Coborându-l din vârful piedestalului, vrăjmașii i-au sporit prestigiul. Despuiat de Însemnele regalității, Napoleon devine imens: simbolul secolului său, o minte pentru viitor. Individul puternic este Întotdeauna simplu și calm. Din moment ce două livre de titluri de noblețe nu mai pot Înlocui totul, din momentul În care fiul nelegitim al unui vilegiaturist milionar și
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
cuvinte ale definiției propuse de Catherine Bell subliniază această trăsătură: Deoarece este un gen prin excelență vag, despre ritul politic se poate spune că include acele practici ceremoniale care, În mod specific, construiesc, etalează și promovează puterea instituțiilor politice (precum regalitatea, statul, bătrânii satului) sau interesele politice ale anumitor actori ori grupuri (1997, p. 128). Dificultățile teoretice nu provin din lipsa de vizibilitate sau de semnificație a riturilor politice: oricine va recunoaște și va Înțelege esența unui rit de Încoronare sau
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
primii utilizatori ai acestuia: „Elementul principal al unei inaugurări constă În ritualizarea actului de a folosi pentru prima oară un anumit obiect” (M. Truesdell, 1997, p. 83). În esență, inaugurarea din riturile politice moderne reproduce scheme ceremoniale consacrate de sistemul regalităților medievale (vezi L. Bryant, 1986; S. Willentz, 1985) cuprinde câteva elemente (momente) ritualice: deplasarea liderului și a suitei sale la locul ceremoniei, primirea protocolară și fastuoasă, performarea unor acțiuni plasate Între ritual și eticheta politică - depunerea unei coroane de flori
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
putut figura, la polul consacrator, divinitățile din lumea de dincolo sau figuri eroice ale unor personaje din mitologie sau din istoria transfigurată mitologic; la polul degradator, ele au funcționat ca efigii ale personalităților politice sau religioase contestate sau ale entităților (regalitatea, imperiul englez, catolicismul) care trebuiau delegitimate. Procesiunea a putut avea un caracter celebratoriu, marcând comemorarea unor momente cu semnificație religioasă sau politică, sau unul carnavalesc, marcând revolta simbolică față de o anumită ordine politică. În funcție de diverși factori conjuncturali, aceste procesiuni carnavalești
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
subiectul povestit. Astfel, miturile cosmogonice se referă la facerea universului, iar cele escatologice la sfârșitul acestuia; miturile etiologice (de origine) povestesc apariția diferitelor forme naturale (relief, plante, animale) și culturale (originea focului, a interdicției incestului și instituirea căsătoriei exogame, a regalității, a unor ceremonii etc.), iar miturile eroilor se referă la personaje umane Înzestrate cu puteri divine, fie ele eroi-luptători, eroi-fondatori, asceți, regi, tricksteri etc. Miturile cosmogonicetc "Miturile cosmogonice" Pentru marele public, mitul „prin excelență” este acea poveste care narează felul
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
este ceea ce Mircea Eliade a numit modelul deus otiosus). Aceste divinități aduc pe lume sau eliberează de sub stăpânirea figurilor malefice noi elemente și diverse ființe vii. Prin unele dintre actele lor, ele pun bazele unor instituții fundamentale cum ar fi regalitatea, căsătoria (sau interdicția incestului), sărbătorile calendaristice etc. - ceea ce poate plasa aceste mituri și În categoria celor etiologice. Felul În care este creată lumea reproduce diferite activități umane: este vorba despre un act sexual, o vânătoare, un act războinic sau un
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
supreme și cele ale divinităților vegetale În ceea ce Georges Dumézil (sinteze În 1968 și 1971) a numit „organizarea tripartită” a societății. Savantul amintit a dovedit, În numeroase lucrări, că societatea indo-europeană se bazează pe o diviziune Între trei categorii: a) regalitatea și sacerdoții; b) războinicii; c) agricultorii și meșteșugarii. Fiecărei categorii sociopolitice Îi corespunde un grup de zeități, de eroi și de mituri specifice. Sintetizând traseul cercetărilor sale, G. Dumézil (1968, p. 15) scria: ...diviziunea socială nu este decât o aplicare
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
o nouă hartă, adică în Dacia din sudul Dunării. Iernarea ciobanilor mocani în Țara Românească este cea mai bună dovadă de permanență. Cum s-ar fi putut stabili oare, în cazul unei veniri de peste Dunăre (cf. Roesler), o înțelegere între regalitatea ungurească și Imperiul cuman, în condițiile care, din veac în veac, au rămas neschimbate, cu un caracter vădit arhaic? Viața păstorească dăinuie încă din vremea dacică".2 În privința vieții ce se putea duce, după 275, în nordul Dunării, un cercetător
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu alcătuiau un sistem filosofic sau o mitologie închegată, ci tradiții, obiceiuri și datini în legătură cu calendarul agricol și păstoresc, care țin și de folclor și magie, nu doar de religie. Aceste credințe s-au menținut în popor și sub aristocrația (regalitatea) dacică și sub stăpânirea romană. După retragerea legiunilor (275) și până la începuturile creștinismului, aceste credințe populare au persistat, în paralel, cu menținerea religiei zalmoxiene și a celei romane. Credințele vechi populare, consideră el, au constituit "singura credință după retragerea Imperiului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
centrelor romanice dunărene până la Novae, reședința ostrogoților. În timpul incursiunilor hunice la Dunăre, răsar satele localnicilor de străveche origine, prezente peste tot pe malul nordic al ei. Patronatul turanic al hunilor este, de fapt, un nou și mare factor de sinteză, regalitatea lor nu înseamnă o veritabilă administrație, ci "un drapel de luptă" (Iorga). Din palatul său din Panonia, magister-ul barbar merge spre Apus, ca împărat al lumii, care vrea să i se recunoască această stăpânire universală, dar înfrânt (vezi mai jos
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
deromanizeze limba". Ca epocă de închegare a unei limbi specifice acestui sud-est european, ca limită de la care încetează latina vulgară și încep limbile neoromanice, este momentul în care provinciile nu mai pot împrumuta una de la alta, când se închid în regalitățile barbare sau în "romaniile populare" respective. După învățatul Tomaschek, care citează pe Miklosich, limba românească ar putea reprezenta starea lui "sermo rusticus", de la 400 la 600 d. H., vocabularul creștin latin fiind un împrumut din Balcanii încă supuși Romei. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slavi și turanici (pecenegi). La Dăbâca, o altă reședință a stăpânului feudal menționat, întâlnim același amestec etnic și bisericesc, ce-l vom vedea și la Cenad-Morisena. În Banat, la începutul secolului al XI-lea, lupta bisericească bizantino-bulgară și cea a regalității ungare și bisericii catolice ducea la victoria ultimei. După 1025 (moartea împăratului Vasile II), lumea ortodoxă (bizantină) intra într-un reflux, iar statul bulgar dispăruse. În urma evenimentelor din 1028-1030, teritoriul Banatului dintre Mureș și Dunăre intra sub autoritatea definitivă a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ale țărilor (cnezatelor) rusești, ceea ce a avut ca rezultat recunoașterea suzeranității ungare asupra cnezatului Haliciului. Pentru protejarea hotarelor de est și sud ale regatului, Andrei II a adus, în 1211, pe teutoni în sud-estul Transilvaniei. După îndepărtarea acestora, în 1225, regalitatea ungară a continuat politica de dominație politică la sud și est de Carpați. În acest scop, ea a conlucrat strâns cu papalitatea, cu ordinele călugărești, centre ale prozelitismului catolic printre cumani și români (vezi mai jos).3 Revenirea Imperiului la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
contribuit la înființarea unui "episcopat catolic", în frunte cu Teodoric, în Milcovia, localizarea sa este incertă, undeva în apropierea Țării Bârsei, în nord-estul Munteniei și sud-vestul Moldovei. A fost o înjghebare politică și ecleziastică distrusă de invazia tătară din 1241. Regalitatea ungară și papalitatea urmăreau extinderea prezenței lor în teritoriile românești extracarpatice, adică în ceea ce se numea "Cumania". În 1222, posesiunile cavalerilor se extind dincolo de munți, probabil la cotul Carpaților. În felul acesta, coroana ungară își extindea influența (dominația) în Țara
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Mihai Cantacuzino putea afirma că Țara Românească cuprindea 17 ținuturi (județe), adică 17 "voievodaturi"! El echivala, în cunoștință de cauză, unitățile administrative existente (județele) cu vechile formațiuni politice, voievodatele.32 Situația social-politică la sud de Carpați Diploma Ioaniților După încercarea regalității de a organiza banatul de Severin, în 1233, se face deja simțită acolo propaganda catolică, după cum rezultă din scrisoarea papei adresate dominicanilor și celor convertiți, în 1237 (Doc. Hurmuzaki, I, p. 153-154). În 1238, noul rege al Ungariei, Bela IV
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vedea și scrisoarea papei Grigore IX din 1234, amintită de noi mai sus. Astfel, ierarhia bisericească constituită aici presupunea în mod necesar o organizare politică anterioară în această regiune, pentru a se putea opune infiltrărilor patronate de biserica catolică și regalitatea ungară. Indicii despre existența unor cristalizări politice în regiunile est-carpatice, fără să știm unde erau localizate, ni le oferă epopeea germană "Niebelungenlied" (Cântecul Nibelungilor), operă închegată în jurul lui 1200. Epopeea vorbește într-o strofă despre un "duce", Ramunc, din "țara
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
care dominau anterior regiunea, în a doua jumătate a secolului al XI-lea (1068), a dus la extinderea teritorială a regatului Ungariei pe văile râurilor Someș, Mureș și Târnave, pe care le-au organizat sub aspect politic și administrativ. Dar regalitatea "apostolică" avea să întâmpine în interiorul arcului carpatic împotrivirea populației românești, de aceea au fost atrași fruntașii localnicilor, acei voievozi, duci, cnezi ai românilor. În încercarea de a suprapune peste organismele tradiționale ale populației românești pe cele feudale ungare, documentul menționează
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]