1,192 matches
-
împlinirea în viață. în al doilea rînd, din cauza schimbărilor macrosociale și a tendinței de globalizare, nu mai există un consens cu privire la ceea ce este "bine" și ceea ce este "rău" (vezi Iluț, 2001, pp. 51-61), contemporaneitatea întreținînd un spațiu semantic ce potențează relativismul și deruta la nivel moral și axiologic. Mai mult decît atît, K. Gergen (1991) consideră că sinele a devenit "saturat" în urma atîtor "voci" care îi spun exact ceea ce ar trebui să gîndească și cum ar trebui să se comporte, încît
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
Guinee, în unele cazuri imaginea stereotipă (bărbatul angajat, cu inițiativă, dominator, și femeia retractilă, supusă și domestică) fiind chiar opusă realității sociale nemijlocite. Din deceniul al patrulea al secolului XX s-au adunat o colecție impresionantă de date care susțin relativismul cultural privitor la rolurile de gen, așa cum atestă și sinteza lui Lenton, Bruder și Sedikides (2009). Subiectul evocat a devenit accesibil și mediului științific românesc, îndeosebi prin contribuțiile lui P. Iluț (2000, pp. 177-194; 2001, pp. 99-114; 2009, 297-314), care
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
1972; Izard, 1994; Buss, 1994). Natura biologică, universală a emoției și specificul exteriorizării sale nu au fost total lipsite de controverse (Innes-Ker, Niedenthal, 2002). în primul rînd, evocarea unui "universalism" al exteriorizării emoțiilor este în contradicție cu poziția dominantă a relativismului cultural, care susține că toate emoțiile, ca și expresiile lor, provin din situații sociale particulare și că acestea au o semnificație anume numai într-un context dat (Lutz, White, 1986). în consecință, acești cercetători desemnați drept "relativiști" au atras atenția
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
universal? Dar în cugetarea modernă recursul atât de frecvent la Kant, la Hegel, la Marx ori la Bergson nu înseamnă același lucru? Și ce e oare autoritatea fiecăruia dintre acești filosofi, primită de unii, respinsă de alții, decât semnul durerosului relativism în care se zbuciumă gândirea autonomă? Modul creștin de a cugeta înfrânge acest relativism prin acceptarea principiilor revelate. Revelația e gândirea lui Dumnezeu, nu a lui Kant sau a lui Marx. A cugeta lumea și lucrurile din ea prin Iisus
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Marx ori la Bergson nu înseamnă același lucru? Și ce e oare autoritatea fiecăruia dintre acești filosofi, primită de unii, respinsă de alții, decât semnul durerosului relativism în care se zbuciumă gândirea autonomă? Modul creștin de a cugeta înfrânge acest relativism prin acceptarea principiilor revelate. Revelația e gândirea lui Dumnezeu, nu a lui Kant sau a lui Marx. A cugeta lumea și lucrurile din ea prin Iisus Hristos e garanția unică a salvării din autonomismul individualist. Hristos e „locul” suprapersonal, unde
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sociale corporatiste din țări diferite. Din păcate, aceste principii nu sunt obligatorii, în sensul că nu există la nivel internațional nici un acord semnat de corporații sau care să aibă prevăzute sancțiuni asupra corporațiilor care nu îl respectă. Din această cauză, relativismul etic (situația în care în fiecare țară se acționează conform normelor etice caracteristice) devine o scuză pentru un comportament neadecvat al corporațiilor, cel mai adesea în țările mai sărace și în economiile emergente. Bibliografietc "Bibliografie" Agarwal, Jamuna P. (1980), „Determinants
[Corola-publishinghouse/Science/1912_a_3237]
-
nevoie de nicio demonstrație. Noi cunoaștem adevărul acestor principii nu percepând proprietatea binelui, care e imperceptibilă, nici sesizând-o printr-un "simț moral" asemănător simțului estetic, ci printr-o reflecție a priori 14. Principala critică adusă intuiționismului este căderea în relativism. Pentru că adevărul sau falsitatea judecăților morale depinde de conformitatea cu anumite convingeri morale comune pe care le au toți oamenii educați moral, iar aceste convingeri variază de la o societate la alta, intuiționismul este incapabil să furnizeze reguli universale, care să
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
vechi despre etică ce nu mai supraviețuiește ca atare și în lipsa căreia ele nu pot fi decât nocive"38. Dacă cea mai mare parte a secolului trecut a stat sub semnul neîncrederii în etică, amintind aici nihilismul de origine nietzcheniană, relativismul moral și gândirea postmodernă, care a pus sub semnul întrebării existența unor principii sau valori morale universale, putem remarca, începând cu anii '90, o adevărată mișcare de renaștere a eticii. Această tendință este bine sesizată de G. Lipovetsky, care afirmă
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
drept fundal care ne ajută să înțelegem mai bine semnificația și miza unor controverse ale prezentului, alteori prin examinarea lor ca puncte de plecare și sprijin ale unor orientări ale gândirii filosofice contemporane. În acele cercuri intelectuale dominate fie de relativismul postmodernist, fie de nostalgia transcendentului, raportarea permanentă la rațiune și la puterea de judecare, pe care ne-o recomandă Kant, poate să apară agasantă sau plictisitoare. Convingerea mea este, dimpotrivă, că ea rămâne resursa noastră cea mai sigură. Și tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
din teologie. Istoria nu mai poate garanta obiectivitatea, nefiind altceva decât un simulacru despre evenimente, care ne rămân pentru totdeauna necunoscute, deoarece istoria este întotdeauna decisă și scrisă de către învingător și, deci, nimic nu mai poate garanta adevărul ei. Acest relativism al istoriei ca povestire ar avea, într-adevăr, avantajul că nu mai dă câștig de cauză învingătorului. Neîndoielnic, speculațiile filosofice despre relativismul narativ în post-istorie sunt seducătoare și lucrative, dar cu condiția să le punem la treabă în slujba căutării
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
istoria este întotdeauna decisă și scrisă de către învingător și, deci, nimic nu mai poate garanta adevărul ei. Acest relativism al istoriei ca povestire ar avea, într-adevăr, avantajul că nu mai dă câștig de cauză învingătorului. Neîndoielnic, speculațiile filosofice despre relativismul narativ în post-istorie sunt seducătoare și lucrative, dar cu condiția să le punem la treabă în slujba căutării adevărului. A pune un zid despărțitor între relativismul narațiunilor și șansa ajungerii la adevăr este o faptă similară cu decizia învingătorului de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
adevăr, avantajul că nu mai dă câștig de cauză învingătorului. Neîndoielnic, speculațiile filosofice despre relativismul narativ în post-istorie sunt seducătoare și lucrative, dar cu condiția să le punem la treabă în slujba căutării adevărului. A pune un zid despărțitor între relativismul narațiunilor și șansa ajungerii la adevăr este o faptă similară cu decizia învingătorului de a hotărî de unul singur "adevărul" istoriei. Ba, după bănuiala mea, între unidimensionalitatea istoriei dictate de învingător și haosmosul complicat de multiplicitatea povestirilor despre istorie există
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
transferi libertatea omului, care este echivocă, asupra lui Dumnezeu. Echivocul se naște din libertatea noastră mutată în cuvânt, o coexistență a minciunii și a adevărului, dar care îl alungă pe ultimul. Adevărul nu e niciodată relativ, ci numai minciuna. În relativismul adevărurilor umane se găsește întotdeauna o doză de minciună, ca parte a diavolului. Nu adevărul este relativ, ci minciuna, care ascunde o parte a adevărului. Adică minciuna este o simplă înșelăciune la cântar, observă Denis de Rougemont. Accidental, o minciună
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
numai poeții. Retractil, Heidegger ar privi din exterior Occidentul, pe când Kundera s-ar instala în interior, fără a lăsa nimănui anume inițiativa, aparținătoare la toți. Kundera acuză religiile și ideologiile de maniheism, iar uitarea ființei ar consta tocmai în abandonul relativismului și în închiderea maniheică în adevăr, care la Heidegger e Poetul sau Gânditorul. Kundera, în schimb, ne invită la o aventură nelimitată: nu te atașa nici de Dumnezeu, nici de patrie, nici de individ, ci doar de Cervantes! Din cauza acestui
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
best-seller-ul lui H.-R. Patapievici Omul recent, Lucian Sârbu (2002), aprecia că "România a fost în ultimii 12 ani cea mai postmodernă țară de pe pământ", prin replierile "relativiste", într-o postmodernitate malignă, în care politicienii, miliardarii, industriașii au jucat mascarada relativismului (un director de întreprindere, de exemplu, putea concede că este și proprietarul acelei unități de stat!), în vreme ce intelighenția se consideră naiv postmodernistă, un postmodernism inautentic, mizerabil, stupid, creând "un coktail otrăvitor", care ne-a dat lovitura de grație. Lucian Sârbu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
propovăduiesc o mistică a științei și a experienței, adică "se încearcă înțelegerea unei ființe infinite prin mijloace finite". Așadar, transmodernismul deschide calea cunoașterii speciale, prin revelație, iar nu prin "complexele de cultură" asumate de modernism și de postmodernism, în lumina relativismului care însoțește orice schimbare de paradigmă culturală. Conform acestora, există un Dumnezeu al medievalismului mistic, altul al postmodernismului empiric ș. a. m. d. "A încerca să-L cunoști pe Dumnezeu prin asemenea căi de cunoaștere limitate e ca și cum ai încerca să
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Rădulescu-Motru. Aspirația aceasta e percepută și-n Statele Unite ca dorință de transcendere a limitelor impuse de neomodernism și postmodernism, o trecere peste ceea ce Max Weber numea "cușca de fier" a instrumentarului îngust, specializat al modernității, dar și a fragmentarismului și relativismului postmodernității. În limbaj eminescian, identitatea (arheitatea) nu se opune, ci condiționează diversitatea dinamică a noului. Transmodernismul se prefigurează a nu fi o doctrină, cât o spiritualitate, acea lume-lumen în stare să contracareze veșnica primejdie a opacizării prin artificială "complexitate" labirintică
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
vădit exagerată, fiindcă există logici care transcend monologicul, precum "logica lui Hermes" (Noica) sau logica lui Ștefan Lupașcu. E drept că Descartes a trebuit să introducă în fața logicii îndoiala metodică, dar Descartes încă nu avea cum ieși din logica aristotelică. Relativismul cunoașterii științifice moderne se naște din dialog implicit, dat fiind că se fundează pe rectificări în raport cu diversele nivele de realitate. Reducționismul vechiului scientism ar fi, din acest punct de vedere, un fenomen paramodern, echivalabil cu fundamentalismul în religie. Dacă știința
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ale sintezelor dintre teză și antiteză. Așa se explică de ce Hegel n-a ajuns la logica terțiului inclus. La el, adevărul este înfășurat în succesiune; Eminescu are curajul să compatibilizeze succesiunea hegeliană cu simultaneitatea dinamică. El va fi confirmat de relativismul einsteinian și de triada lupasciană. "Într-o triadă de terț inclus observă Basarab Nicolescu cei trei termeni coexistă în același moment al timpului. În schimb, cei trei termeni ai triadei hegeliene se succed în timp. Din această cauză, triada hegeliană
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
fondate, înrădăcinate într-o comuniune unitar armonioasă : Om Natură, Om - Dumnezeu. Credințele au fost viciate de către speculațiile comunisto bolșevice, mai întâi, apoi de către cele pragmato occidentale. Contrar unei păreri mai generale, conform căreia postmodernismul ne situează într-o epocă a relativismului generalizat, a dominației unui spirit de totală permisivitate de everything goes moral, autori precum Gilles Lipovetsky, Anthony Giddens, David Brooks, Luc Ferry, Peter Wagner conturează postmodernismul etic mai degrabă prin tendința de reapropiere a moralei în urma perioadei marcate de contra-morală
Arta de a fi părinte by Geanina Luminiţa Vatamanu () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1419]
-
interbelice. Biografia poetului e privită din unghiul operei, prin „descoperirea” aspectelor trecute cu vederea de criticii și istoricii literari anteriori: cultura remarcabilă, familiarizarea cu filosofia și poezia de ultimă oră, apetitul pentru ideile estetice, stăpânirea metodelor critice, sensibilitatea, suplețea și relativismul aprecierilor. Ca și atunci când analiza opera lui Zarifopol, se întrevede o tentativă de identificare cu ideile scriitorului asupra căruia își concentrează la un moment dat atenția. Este și cazul lucrării Mateiu I. Caragiale comentat de... (1996), sinteză la hotarul dintre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290239_a_291568]
-
s war. Mitul Churchill este mitul învingătorului: Churchill a salvat Marea Britanie și chiar Occidentul. Mitul Churchill este vulnerabil (ca toate miturile) pentru că este perisabil într-o lume dedicată ideii de demitizare și demistificare, într-o lume în care deconstructivismul și relativismul axiologic fac ravagii, într-o lume în care noțiuni precum "eroism" și "terorism" capătă valori diferite în funcție de optica subiectului. Ceea ce nimeni nu i-a putut contesta vreodată lui Churchill a fost talentul de orator dramatic și... umorul. Dintre frazele memorabile
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
este dimensiunea istorică pe care el o dă înțelegerii. Credinței în posibilitatea înțelegerii nedeterminată istoric a operei de artă, filosoful german îi opune concepția prin care orice manifestare particulară trebuie înțeleasă pornind de la contextul epocii sale. Consecința acestei concepții este relativismul înțelegerii istorice, deoarece fiecare epocă trebuie explicată după criteriile sale. Dar hermeneutica istorică, prin descoperirea și asumarea unei conștiințe istorice, facilitează surmontarea'acestui relativism al înțelegerii istorice. Epoca prezentă poate fructifica astfel toate fluctuațiile interpretărilor anterioare, ea fiind privilegiată în raport cu
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
prin care orice manifestare particulară trebuie înțeleasă pornind de la contextul epocii sale. Consecința acestei concepții este relativismul înțelegerii istorice, deoarece fiecare epocă trebuie explicată după criteriile sale. Dar hermeneutica istorică, prin descoperirea și asumarea unei conștiințe istorice, facilitează surmontarea'acestui relativism al înțelegerii istorice. Epoca prezentă poate fructifica astfel toate fluctuațiile interpretărilor anterioare, ea fiind privilegiată în raport cu trecutul istoric. Dilthey continuă kantianismul sub forma unei critici a rațiunii istorice, adică a capacității omului de a se cunoaște pe sine, societatea și
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
lumi civilizate și îi cere să se așeze de o parte sau de altă a liniei. Care linie? Explică el însuși, apelând la concepte grele, puternic rezonante și prea bogate în semnificații pentru a putea fi contestate de cineva: ,,Epoca relativismului moral, oscilând între cei care practică și încurajează terorismul, și națiunile care se opun terorismului, trebuie să înceteze".37 Există trei etape principale ale raționamentului care structurează acest discurs și întreaga ideologie a momentului: 1. ,,Terorismul a provocat atentatele, deci
by Gabriel Toma [Corola-publishinghouse/Science/1082_a_2590]