61,760 matches
-
culturi și civilizații, ci are și o pitorescă diversitate geografică, ceea ce înseamnă așezarea unei comunități într-un anumit cadru, diferențierea de locuri și profile rasiale, fragmentarea societății pe ocupații și reflexe morale, panoramarea satelor, orașelor și mănăstirilor, distingerea între viața religioasă, viața politică, viața comercială, viața culturală etc. Dar ceea ce e esențial pentru prozatorul Nicolae Iorga este surprinderea palpitului de viață. Dacă pentru istoric perspectiva se constituie în bibliotecă și în arhive, din cărți și documente, pentru călător viziunea ia naștere
Pitorescul prozei de călătorie by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10472_a_11797]
-
o faci cu onoruri militare, încurcînd circulația din centru, mi se pare o încercare de a dilua prostește Ziua națională a României. De parcă n-ar ajunge că politicienii încearcă să confiște în folosul lor și sărbătorile laice, și pe cele religioase, ne inventăm sărbători suplimentare cu care nu facem altceva decît să le scădem importanța celor tradiționale. Avem Ziua națională a României. Atunci și numai atunci trebuie sărbătorit și tricolorul, fiindcă altminteri drapelul nțional se transformă întrun fetiș, în loc să rămînă ceea ce
Demonetizarea sărbătorilor by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10503_a_11828]
-
și teologie la București, Iași, Sibiu, Satu-Mare, Cluj, Oradea, Tg. Mureș". E, firește, o "risipire", însă una fertilă pe ambele laturi ale ființei bivalente. Să zăbovim puțin asupra relațiilor pe care Ioan Pintea crede a le putea accepta între oficierea religioasă și cea a cuvîntului cu miză estetică. Conexiunea nu e totuși foarte lesnicioasă, tangentă fiind la o anume "ispită" (,mi-a plăcut să fiu ispitit"). La un moment dat, autorul notează că l-a citit pe Luca Pițu "rîzînd și
Pietate și creație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10493_a_11818]
-
în câmpul semantic al viei: din grecește avem timpuria aguridă sau tîrzia stafidă, ca și aracul; podgoria și teascul sunt slave. Vinul, via și vița sunt cuvinte atestate în cele mai vechi texte românești: în primul rînd pentru că sunt simboluri religioase prezente în Biblie - atît în Vechiul, cît și în Noul Testament - și în scrierile Bisericii; apar așadar în repetate rînduri și în primele noastre traduceri din Psalmi, în Codicele Voronețean, în tipăriturile lui Coresi. Dar și primele acte și documente le
Vinul,vița, via by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10517_a_11842]
-
scria pe fiecare manuscris terminat — Lăudat fie Dumnezeu — a compus această misă ca un mijloc muzical și spiritual de apărare. Deși nu este specificat în textul misei, mulți muzicologi au crezut că ea este expresia sentimentelor antirăzboinice ale acestui profund religios creator. Să mai spunem că în timpul compunerii acestei celebre mise, Guvernul Austriei a decretat că „niciun austriac nu va pronunța cuvântul pace până ce dușmanul nu se va întoarce la granițele lui”. Își dau concursul corul „Ion Românu”, pregătit de maestrul
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94292_a_95584]
-
Absența Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, de la locul tragediei unde și-au găsit sfârșitul atâția tineri, sub pretexte neconvingătoare, nici din punct de vedere uman, nici religios, nu l-a împiedicat pe Arhiepiscopul Romano-Catolic Ioan Robu să vină luni după-amiază, la Clubul Colectiv. Înaltul prelat a aprins o lumânare, a îngenunchiat și s-a rugat pentru sufletele celor pieriți în flăcări. Ar trebui să ne fie rușine
Ce n-a făcut Patriarhul Daniel, a făcut Arhiepiscopul Romano-Catolic, Ioan Robu. El a mers și a îngenuncheat la Clubul Colectiv și s-a rugat pentru victime [Corola-blog/BlogPost/94297_a_95589]
-
Și de această dată va întreprinde un tur de promovare a unei noi cărți - Dulcea sărutare - ediția a II-a revizuită, apărută la București, editura No 14 Plus Minus, 2014. Și acest volum se înscrie în seria cărților de factură religioasă semnate de Adrian Georgescu: „Cartea care vi se deschide să o luați în inimi este închinată strălucirii de nemurire a Părintelui nostru harismatic, Cuviosul Sofronie de la Essex, a cărui înluminare adumbrește și pe scriitorul acestor pagini ce se succed urmând
Prozatorul Adrian Georgescu va fi din nou în Caraş-Severin [Corola-blog/BlogPost/94309_a_95601]
-
omenirii”. De atunci, romanele lui Adrian Georgescu au început să curgă, numărând vreo 28 de titluri, unele apărând în mai multe ediții, unele bilingve (română-engleză). În ultima vreme ( de prin 2010), Adrian Georgescu s-a aplecat asupra scriiturii de factură religioasă, „cutremurătoare meditații despre lume și Dumnezeu izvorâte dintr-o adâncă simțire și însuflețite de duhul smeritei rugăciuni” (cum spune Ieromonahul Hrisostom Iorgulescu în Predoslovia cărții „Chilii”, ed. a IV-a, 2014) „Sosirea spre Dumnezeu” (2011), „Descensio” (2012), „Chilii” (2012), „Anastasis
Prozatorul Adrian Georgescu va fi din nou în Caraş-Severin [Corola-blog/BlogPost/94309_a_95601]
-
sau credința devin subiecte în raport cu care nu există nici autocenzură. Oricine se poate pronunța în aceste chestiuni, nestingherit și nepedepsit. Dacă în agricultură și fotbal poți, totuși, să o dai în bară și să te faci de râs, în problematica religioasă, nu. Libera cugetare din România se exprimă prompt, vigilent și apodictic pe orice temă creștină, în special creștin-ortodoxă, cu toate că subiectul, inclusiv în datele sale elementare, îi este de cele mai multe ori străin. Iar ideea instituită tacit că nu contează competența când
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
România se exprimă prompt, vigilent și apodictic pe orice temă creștină, în special creștin-ortodoxă, cu toate că subiectul, inclusiv în datele sale elementare, îi este de cele mai multe ori străin. Iar ideea instituită tacit că nu contează competența când te pronunți pe chestiuni religioase (Biserică, credință, cler, dogmă etc.) este prima înfrângere a mireanului în spațiu public. Libera cugetare fură, de fiecare dată, startul și impune cadrul în care disputa se derulează, instituind o defecțiune a spațiului public pe care o acceptăm senin și
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
Așa ceva nu este european, glăsuiește ultragiată libera cugetare și dă aspru din deget. (Deși, în paranteză fie spus, statul nostru cariat de corupție, ineficiență și lipsă de angajamente morale, a evoluat de 20 de ani în răspăr cu orice idee religioasă.) Referința la Europa este, în acest caz, ridicolă și incultă. Pentru că, în realitate, Europa nu are un model unic și unanim acceptat. Relația dintre Biserică și stat nu este reglementată de vreun acquis communautaire. Dincolo de separația dintre Biserică și Stat
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
deviația? Există astăzi acreditate trei-patru modele „europene“ pentru relația Stat-Biserică, cu deosebiri însemnate inclusiv între exemplele care intră în aceeași categorie. Nu există, prin urmare, un model, pentru că această relație s-a constituit în timp, printr-o chimie socială și religioasă sofisticată, în care intră, deopotrivă, tradițiile, istoria locală, gradul de religiozitate al populației, influențele externe sau pecetea confesională. Referința apodictică la un așa-numit „model european“ în gestionarea relațiilor Stat-Biserică este deci un abuz, iar acceptarea ei tacită este o
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
Libera cugetare a reușit să impună ideea că a vorbi din afara religiei înseamnă neutralitate, iar toți care „sunt cu Biserica“ sau „cu popii“ sunt viciați iremediabil și inapți să-și depășească propriile prejudecăți. „Soluția“ liberei cugetări sună așa: dacă ești religios trebuie să-ți menții religia privată, să nu îți exhibi, impudic, prejudecățile în spațiul public. Altminteri spus, ți se cere să te comporți ca și cum religia nu are nicio importanță pentru tine! Credința ta - axială și constitutivă pentru un credincios - nu
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
nici măcar ca bază a discursului public. Și aici apare problema acestui stil de gândire: dacă ești femeie (identitate de gen) sau homosexual (identitate sexuală) poți să-ți prezinți mesajul și revendicările publice în funcție de această identitate, dar dacă ești credincios (identitate religioasă), nu. Religia devine, după vorba unui teolog american, „... just another hobby“. Unii merg duminica la pescuit, alții la film, alții la munte, alții... la biserică. Acest mod de a gândi presupune, în subsidiar, faptul că „religia“ (credința) este doar una
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
la film, alții la munte, alții... la biserică. Acest mod de a gândi presupune, în subsidiar, faptul că „religia“ (credința) este doar una dintre multele credințe pe care inșii le posedă la un moment dat - perspectiva seculară - ceea ce, din perspectivă religioasă este complet eronat și tendențios. Căci din acest punct de vedere, credința este „identitatea“ constitutivă cea mai importantă, cea care modelează conștiința și definește inserția omului în realitatea (și) socială. Sofismele liberei cugetări - căci sofisme sunt - odată înlăturate, nu fac
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
modelează conștiința și definește inserția omului în realitatea (și) socială. Sofismele liberei cugetări - căci sofisme sunt - odată înlăturate, nu fac decât să releve concluzia: personajul care vorbește în numele secularului nu este cu nimic mai neutral decât cel care vorbește în numele religiosului. Doar pretinde, forțând lucrurile, că este. Există aici o cale de mijloc? Aparent, nu... Situarea, vorba post-modernilor, nu poate fi evitată. Deocamdată, spațiul public din România nu a învățat acest adevăr elementar: în măsura în care le considerăm „prejudecăți“, cele religioase nu sunt
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
vorbește în numele religiosului. Doar pretinde, forțând lucrurile, că este. Există aici o cale de mijloc? Aparent, nu... Situarea, vorba post-modernilor, nu poate fi evitată. Deocamdată, spațiul public din România nu a învățat acest adevăr elementar: în măsura în care le considerăm „prejudecăți“, cele religioase nu sunt cu nimic mai presus sau mai prejos de prejudecățile liberei cugetări. În ce cred cei care (mai) cred? - Ne întreabă sociologul Dan Dungaciu Cunoscutul titlu al dialogului dintre filosoful Umberto Eco și cardinalul Carlo Maria Martini, „În ce
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
ar fi mult peste media europeană, românii fiind, declarativ, foarte harnici în a-și declara credința. Dar o cercetare calitativă ne-ar dezvălui incomparabil mai multe și ar fi un instrument pentru a explica - totuși! - lipsa prezenței publice a discursului religios, în ciuda dominației cantitative indiscutabile. La pelerinaje, iconițele sunt vândute ca în talcioc, pe post de talismane purtătoare de noroc - afirmă, cu multă seriozitate și responsabilitate, Domnul Dan Dungaciu Iată doar câteva ipostaze sociologice ale religiozității românilor, fără pretenții de exhaustivitate
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
iconițele sunt vândute ca în talcioc, pe post de talismane purtătoare de noroc - afirmă, cu multă seriozitate și responsabilitate, Domnul Dan Dungaciu Iată doar câteva ipostaze sociologice ale religiozității românilor, fără pretenții de exhaustivitate. Prima categorie este cea a „omului religios“, credinciosul propriu-zis, care frecventează biserica regulat și stă binișor și la nivelul catehetic. Este o categorie sociologică constantă, chiar dacă greu de cuantificat. A doua categorie este cea a „pelerinului“. Acest personaj religios - nu este vorba despre toți participanții la pelerinaje
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
de exhaustivitate. Prima categorie este cea a „omului religios“, credinciosul propriu-zis, care frecventează biserica regulat și stă binișor și la nivelul catehetic. Este o categorie sociologică constantă, chiar dacă greu de cuantificat. A doua categorie este cea a „pelerinului“. Acest personaj religios - nu este vorba despre toți participanții la pelerinaje - este spectatorul fervent și frecvent al oricăror procesiuni: înfățișări de icoane, moaște sau alte „instrumente“ eficace religios. Acest tip nu frecventează regulat biserica, sau, oricum, preferă un pelerinaj concret unei prezențe constante
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
sociologică constantă, chiar dacă greu de cuantificat. A doua categorie este cea a „pelerinului“. Acest personaj religios - nu este vorba despre toți participanții la pelerinaje - este spectatorul fervent și frecvent al oricăror procesiuni: înfățișări de icoane, moaște sau alte „instrumente“ eficace religios. Acest tip nu frecventează regulat biserica, sau, oricum, preferă un pelerinaj concret unei prezențe constante și monotone la liturghie. Nu e neapărat necredincios, dar este unul care vrea răspunsuri prompte. Pentru el, viața liturgică este exasperantă prin lentoare; el caută
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
fără apartenență“. Acest personaj este credincios, dar nu poate crede tradițional. Este credincios, dar nu mai aparține Bisericii creștine. Nevoia lui de religiozitate se livrează acum unor forme exotice, asiatice, sau diverselor eclectisme mistice răsăriteano-orientale. Sociologii numesc asta „noi mișcări religioase“. A patra categorie este cea a „apartenenței fără credință“. Această categorie aparține Bisericii tradiționale, zgomotos chiar, doar că aparține altfel. Nu atât prin legături de credință, cât prin conexiuni istorice. Biserica Ortodoxă este acum importantă deoarece este „a noastră“, nu
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
decât ortodoxă. A cincea categorie este cea a „creștinului nepracticant“. Este un oximoron, desigur, dar unul cu semnificație sociologică certă. Cei care aparțin acestei categorii au o locație declarată și asumată, respectiv Biserica tradițională de la care se revendică, se consideră religioși și nu au neapărat o atitudine patriotardă față de Biserică. Doar că o frecventează extrem de rar sau deloc. O secțiune consistentă din acest tip este intelectualistă: nu poate nici în ruptul capului să ia în serios un popă mai puțin școlit
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
dreapta bătătorită a unui preot de țară. Ultima categorie este cea a „indiferentului“. Cel care o ilustrează nu este ateu, pentru că nici măcar nu se obosește să îl conteste pe Dumnezeu. Se declară creștin-ortodox din inerție, dar în realitate este anesteziat religios; pentru el, pur și simplu, problema nu există. Teologic vorbind, atitudinea este un păcat dintre cele mai grave: al nesimțirii, și a fost sancționat drastic de Sfinții Părinți. Categoria tinde să devină o ilustrare tot mai solidă a europenității noastre
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]
-
diferit - ceea ce e firesc, până la un punct - dar se pare că uneori nici măcar nu credem în aceleași lucruri. Cine gestionează „mădularele slobode și active“? - Se întreabă, pe bună dreptate, sociologul Dan Dungaciu Dincolo de baraje sau incapacitatea mirenilor de a infuza religios spațiul public, nici intervenția administrației bisericești nu a fost cea mai eficientă. Și asta din două motive. Prima ține de lipsa unui portret judicios al spațiului religios autohton. A fi sociolog al religiei în România este o bizarerie, iar piața
Despre cine suntem noi astăzi, cum (mai) suntem noi astăzi ortodocşi şi în ce (mai) credem noi, românii de astăzi – din perspectiva şi în viziunea sociologului român Dan Dungaciu… [Corola-blog/BlogPost/94287_a_95579]