1,325 matches
-
timp, se hotărî să vadă unde ar putea amplasa dinamita, ca să distrugă intrarea în peșteră. Se ridică și porni într-acolo. Sunt convinsă că va veni, spuse Ileana, ridicându-se și ea după Cristian, numai că seara se apropie cu repeziciune și mi-e teamă că vom intra în criză de timp. Ia spune-mi, când iese vâlva afară? Imediat ce apune soarele. Ei, vezi? N-am eu dreptate când spun că moșul își face de cap? În timp ce vorbea, Ileana se apropiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
capul între umeri și murmura o rugăciune sau măcar ce își mai amintea din copilărie că ar fi așa ceva. Dintr-o dată, mașina se eliberă de sub greutatea aceea uriașă și lumina lunii pătrunse din nou prin geamuri. Negura se retrăgea cu repeziciune. Acum se adunase din nou în fața peșterii. Sfera clocotitoare pulsa rar, mărindu-și și micșorându-și volumul. După o clipă, prinse a se rostogoli și se pierdu în viteză dincolo de pintenul de stâncă, spre podul de lemn. Răsuflă ușurat dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că rămânea fără aer și urma să moară, era împăcat cu gândul acesta. Timpul se oprise în loc iar el se prăbușea într-un abis fără capăt. Era întuneric și frig. Apoi, o licărire luminoasă apăru în depărtare, transformându-se cu repeziciune într-un tunel strălucitor a cărui albeață îi ardea privirea. Căderea încetinise, oprindu-se apoi de tot. Acum, o forță căreia nu i se putea opune îl trăgea tot mai repede spre lumină. Nu știa când își revenise în simțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ca să nu pară ridicol În ochii celorlalți și chiar În fața sa.) Asta era deci extremitatea peisajului său spiritual care se afla la un pas de vărsarea rîului, unde se aflau Înmormîntați prietenii, iar cei apropiați lor Îi urmau cu atîta repeziciune Încît orice om - chiar mai puțin Înclinat meditației decît tata - devine filosof, În măsura În care filosofia Înseamnă reflecție asupra sensului existenței umane. Nemulțumit de viață, ros de melancolia bătrîneții care nu putea fi cu nimic potolită, nici cu afecțiunea copiilor, nici cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Calomnia se Întinde, castraveciorul meu drag, ca febra spaniolă.“ (Febra spaniolă era În acea vreme la modă.) 17. Versiunea falsificată a Dialogului În infern a lui Joly, elaborată În „atelierul lui Racikovski“, va ajunge În mîinile lui Nilus cu o repeziciune uluitoare. „Această Întîlnire dintre două suflete afine, dintre doi fanatici, era inevitabilă“, va nota un contemporan. „Diferența dintre ei consta doar În faptul că Nilus În fanatismul său mistic, credea În autenticitatea Conspirației cum credea În Viețile Sfinților.“ Manuscrisul va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și-ncolo, era imposibilă. Căută vreun semn care să Îi indice de unde provenea, dar nu exista decât un steag negru, care atârna de vergă. - Să ne apropiem. Trebuie să văd... și să știu, zise el și Își dădu drumul cu repeziciune la vale, scufundându-se din nou În mlaștină, urmat fără nici o tragere de inimă și de ceilalți. Smulsese spada din mâna unuia din oameni și Își croia drum secerând plantele cu avânt, cufundat În apă până la genunchi. Pâraie de sudoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sută. Nu mai văzuse unul care să fi reprodus mai mult de treizeci. Dacă un Înger ar fi avut nevoie să Își determine ruta printre stele, n-ar fi putut găsi ceva mai bun. Un Înger... sau un demon. Cu repeziciune, examină celelalte două cadavre. Și pe ele moartea lăsase aceeași amprentă nemiloasă. - Al patrulea și-a ucis tovarășii, otrăvind provizia de vin. Se obișnuiește să li se Împartă de băut oamenilor, atunci când se ajunge la destinație. Astfel, echipajul i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu-i zi de târg și nu se intră până-n ora a treia. Trage-te cu pungașii tăi departe de ziduri, că de nu, ies cu straja să-ți mângâiem ciolanele. - Blestemat fecior de cățea, urlă Dante descălecând mânios, cu repeziciune. Mișcarea neașteptată și strigătul speriară calul, care se smuci Într-o parte brusc, făcându-l să piardă sprijinul scării. Ateriză cu toată greutatea În noroi, ridicând stropi și abia mai izbutind să se țină pe picioare. În spatele său izbucniră râsetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scurt decât celălalt. - Curiozitatea e temelia dintâi a oricărei științe. Ar trebui să știi asta: și domnia ta ai Încercat să pătrunzi În tainele Naturii, când ne-am cunoscut la Paris. Imaginile scurtului răstimp petrecut la Facultatea de Arte străbătură cu repeziciune mintea poetului. Și, printre ele, chipul acestui bărbat, Arrigo da Jesi, care pe atunci ținea catedra de filosofie naturală. - De când ai părăsit Parisul? Întrebă poetul. - Timpurile s-au schimbat pe meleagurile Franței. După atacurile adepților papei, devenise imposibil să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
seamă pietrele care continuau să cadă de jur Împrejur. Se aruncase pe brânci spre a căuta frenetic ceva pe jos, iar mai apoi se ridică În picioare strângând În pumn o bucată de cărămidă. Rămase o clipă nemișcat, socotind cu repeziciune, după care azvârli piatra spre omul care continua să urineze cântând. Arrigo Îl văzu arcuindu-se către țintă, cu ochii fixați asupra proiectilului, ca și când i-ar fi ghidat traiectoria cu puterea minții. Își Îndoi și el capul ca să urmărească proiectilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vederii credincioșilor. Dar călugărul și miraculoasa relicvă Încă nu Își făcuseră apariția. Dante profită de acest lucru ca să observe mai bine masa de oameni care Îl Înconjura. Ceva era altfel decât prima oară: probabil că zvonul miracolului se răspândise cu repeziciune, ajungând până În punctele cele mai mărginașe ale orașului. Acum, pe lângă fețele vulgare și pe lângă hainele cenușii și grosolane ale plebei, naosul era animat de petele de culoare ale veșmintelor somptuoase purtate de nobili și de reprezentanții breslelor majore. Schilozii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu Încetul de locul unde poposise Arrigo și, când ajunse lângă acesta, poetul avu senzația limpede că, deși continua să tot schițeze În aer semnul crucii, călugărul vorbise ceva cu filosoful. Câteva vorbe schimbate În grabă. Pe furiș. Cu acea repeziciune care e amprenta diavolului. Fu tentat să se apropie mai mult, dar acum cei doi se ignorau din nou. Se Îndreptă spre ieșire. În dreptul porții, fu abordat de un străjer. - Priorule, omul pe care Îl voiai e la Stinche. Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Atacă verigile din fier, care rezistară eforturilor lui Într-un mod neașteptat, semn că lada nu era un simplu adăpost, ci era cu siguranță Întărită. În cele din urmă, cu un pocnet, una din verigi cedă. Priorul scoase lanțul cu repeziciune și apoi, Învingându-și o ultimă ezitare, trase capacul cu un gest hotărât. Înăuntru, lada era complet goală, cu excepția micului postament din mijloc, acoperit de o țesătură. Dante se lăsă pradă unui sentiment contradictoriu, de ușurare și de dezamăgire În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
schelărie. Brandan Încerca să fugă pe acoperișuri, nu pe străzile Florenței, unde ar fi putut să fie văzut de vreo patrulă. Schelăria, alcătuită din stâlpi legați cu funii de cânepă, se legănă amarnic sub greutatea umbrei ce se cățăra cu repeziciune spre partea dinspre absidă. Ultimele scânduri ale etajului de sus se terminau În golul uneia din ferestrele naosului, care dădea spre acoperiș. Dante alergă spre partea opusă, Încercând să Îi taie calea, și Începu să se cațere și el cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o putuse lovi luând-o prin surprindere, fără ca ea să reacționeze În vreun fel. Hangiul se apropiase, tremurând. - Cine se afla la han? Îl Întrebă priorul, ridicându-se În picioare. Înainte ca celălalt să Îi poată răspunde, o pornise cu repeziciune spre poarta turnului. Curtea era În continuare pustie. Urcă din nou treptele, de această dată controlând În toate odăile. Le găsi pe toate goale. Hangiul Îl Însoțise la fiecare pas.. - Nu prea știu, dar cred că nu era nimeni cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe buze. Ce alt refugiu era mai bun decât abația Maddalenei? Multe lucruri fuseseră deja ascunse acolo, oameni și obiecte. Dacă biserica aceea tot era menită a depozita secrete, atunci Îl putea ascunde și pe al său. Se Îndreptă cu repeziciune spre abație, urmat de arabul cu Încărcătura În spate. Mașinăria nu era deosebit de grea, dar, sub căldura cumplită, băiatul fu În scurt timp leoarcă de sudoare. Însă continua să Îl urmeze pe poet fără să se vaite. Pe o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aștepta să zărească oseminte din vechime. În schimb, lumina tremurătoare se reflectă Într-o mulțime de tăișuri de oțel. Cineva ascunsese acolo un mănunchi de spade. Privi În jur. Cripta mai adăpostea două sarcofage. Le Îndepărtă și lor capacele cu repeziciune, descoperind alte arme. Erau suficiente pentru echiparea unei mici armate. Spade noi, lipsite de cea mai mică urmă de rugină. Dante se opri o clipă, căzut pe gânduri. Apoi, dând armele puțin mai la o parte, făcu pe fund un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
descris-o șeful de post, când mi-a raportat. Ba mai mult, nu doar o roată, ci... așteaptă! strigă omulețul, dându-și o palmă peste frunte. Pe masa de scris se adunase un alt teanc de file. Îl răsfoi cu repeziciune, până când se opri la una din ele. - Uite, vezi? zise pe un ton plin de Însuflețire. Aici nimic nu se pierde! Iată raportul, cu descrierea obiectului, adăugă, Întinzându-i poetului foaia. Sub ochii săi, schițat grosolan În cerneală, era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îndată textul ce făcea obiectul lecției: era Facerea, și anume narațiunea primelor zile ale Creației. Se așeză pe colțul băncii celei mai apropiate. Atunci observă, printre ascultători, silueta plăpândă a lui Bernardo, care, aplecat peste tăblițele cerate, scria notițe cu repeziciune. Deodată Își ridică ochii, iar privirile li se Încrucișară. Închise brusc tăblițele, schițând un semn rapid de salut. Între timp, Arrigo părea să se fi apropiat de concluzie. Cită din operele unor părinți ai Bisericii și zăbovi Îndeosebi asupra unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
atingerea adevăratului vostru scop, prost mascat Îndărătul rimelor și al văicărelilor voastre amoroase: să smulgeți Italia de sub dreapta cârmuire a Bisericii, spre a o repune În lanțuri sub imperiali. Dar Biserica, adăugă prelatul ridicându-se, de această dată cu o repeziciune nebănuită, a zădărnicit În mai multe rânduri, de-a lungul veacurilor, Încolăcelile șarpelui care Încercau să o sugrume, de când urmașii lui Carol cel Mare au trădat pactul prin care le-a fost Încredințată coroana imperială. Și a avut totdeauna dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În schimb, zări umbra unui al treilea bărbat, care venea dinspre celălalt capăt al podului. Înainta tăcut, măturând pietrele cu marginea de jos a hainei. Înalt, cu pasul ușor legănat, doctorul Marcello apucase să urce rampa opusă, apropiindu-se cu repeziciune. Cei trei se Întâlniră la jumătatea podului fără vreun gest de surpriză, ca și când și-ar fi dat acolo o Întâlnire secretă. După o clipă, Dante se alătură și el grupului. Îi reveniră În minte cuvintele pline de mânie ale cardinalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nespus de bănuitor și mâncarea sa trecea pe la degustătorii sarazini. Și chiar dacă otrava ar fi fost diluată, așa Încât să acționeze cu Întârziere, alți oameni ar fi trebuit să moară odată cu el. În cazul acesta, zvonul s-ar fi răspândit cu repeziciune; Însă nu existase nici o știre că vreunul l-ar fi Însoțit pe Împărat În regatul umbrelor. Poate că Frederic căzuse În capcană dintr-o neatenție, o mică breșă În precauția și neîncrederea ce-l stăpâneau; poate avusese Încredere În fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o glumă? Ai confundat carul mortuar cu unul de evacuare? - Faceți cum vă spun și nu vă temeți. Sunt priorul Florenței și fac toate astea un rost. Nimic din ceea ce veți vedea nu e Împotriva regulii voastre. Se Îndreptă cu repeziciune spre magaziile de stofe de lână, Însoțit de sinistra sa suită. În cămăruța de lângă poarta Închisă, paznicul dormea de o bună bucată de vreme. Ieși somnoros, cu o expresie agasată, care se transformă pe dată În uluire, când văzu cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se schimbase nimic. Medicul plecase la un moment dat, cu geanta și mănușile lui de piele. O lăsase pe Belle de jour, sau mai curând forma trupului ei de fetiță, sub pătura udă. Pe canal apa continua să curgă cu repeziciune. Mi-am amintit atunci o formulă grecească, fără să mi-o aduc aminte totuși prea bine, care zicea ceva despre timp și despre apa care curge, câteva cuvinte simple care spuneau totul despre viață și, mai ales, dădeau de înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ca un șoricel și lua înghițituri mari de vin, făcând cu limba o muzică suplă și cochetă. Afară, zăpada cădea pe înfundate. Se lovea de fereastră și părea să scrie pe geam litere care de abia se vedeau, șiroind cu repeziciune, ca niște lacrimi pe un obraz absent. Vremea transforma zăpada în zloată. Gerul își aduna zdrențele și apoi le împrăștia în dezordine. Ziua următoare avea să aibă chipul mânjit de noroi și fleșcăraie. Chipul unei actrițe netalentate după orgie. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]