707 matches
-
mentalitatea unei generații e totalmente unitară și totalmente opusă celei anterioare. Notele dominante ale unei generații se află într-o relație dialectică nu numai cu ceea ce a precedat-o, dar și cu ceea ce o însoțește. Generația mea, de pildă, a repudiat multe valori ce păreau incontestabile părinților noștri. Ei se formaseră în spiritul fin de siècle de după 1900, un spirit pe de o parte individualist, estet, hedonist, critic, dar pe de altă parte tributar unor dogme pozitiviste și evoluționiste care le
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
estet, hedonist, critic, dar pe de altă parte tributar unor dogme pozitiviste și evoluționiste care le dădeau o suficiență plină de chietudine și confort intelectual. Așa-numita „generație tânără” a anilor 1930, față de care cei de vârsta mea eram mezini, repudia nu numai pe Max Nordau, dar, sub influența lui Pârvan și a lui Blaga, opunea înaintașilor o conștiință tragică (nu rareori cam simulată și destul de superficială și declarativă) și promova un iraționalism anticritic care, între altele, se exprima și printr-
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
lui Pârvan, dar a ajuns la un exces, pe care-l numim „tracomanie” și care era în fond o apologie a barbariei. Cei din generația mea, care acceptând și asimilând ideea de conștiință tragică, ignorată în genere de părinții noștri, repudiam chietudinea și relativismul lor lipsite de simț metafizic, dar nu acceptam totodată și iraționalismul, alergia la critică și refuzul îndoielii cartesiene pe care le proclamau unii dintre noi. În ce mă privește, mă simțeam mai aproape de Paul Zarifopol, de pildă
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
genere văd că se înțelege confort, civilizație tehnică, profilaxie, ridicarea standardului de viață - iar prin cultură, ansamblul valorilor spirituale. Cei care vor să le apere și să le conserve pe acestea din urmă tind într-un fel sau altul să repudieze, chiar dacă nu le abandonează, formele de viață proprii „civilizației”. Ceilalți sunt așa de epatați de saltul formidabil al tehnicii, trăiesc un fel de exultație, un soi de exaltare (pe care aș numi-o tehnolatrie), încât își închipuie că omenirea este
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
cu cât ești mai Îndrăgostit, cu atât ești mai puțin pregătit să vezi și eventualele defecte sau imperfecțiuni ale persoanei adorate.) „Este adevărat că iubirea te face să te iluzionezi asupra calităților partenerului. Trebuie oare ca acest sentiment să fie repudiat din această cauză și să adoptăm atitudinea «lucidității» reci și raționale? Nu trebuie să uităm Însă că iluzionarea este reciprocă, fiecare din Îndrăgostiți Îl vede pe celălalt mai bun, mai frumos, mai inteligent. În felul acesta, fiecare se vede În
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
nu fie luată în discuție), cât cea morală sau, mai bine zis, lipsa totală, absolută, inderogabilă a oricărui principiu moral. „Susținem că e moral ceea ce i se pare fiecăruia dintre noi că este așa.”). Această formă de non-violență (ce se repudiază chiar pe sine însăși ca fiind moralistă) este cea care îi duce pe Pannella și pe radicali la un alt scandal: refuzul absolut al oricărei forme de putere și condamnarea ei implicită („nu cred în putere și repudiez chiar și
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ce se repudiază chiar pe sine însăși ca fiind moralistă) este cea care îi duce pe Pannella și pe radicali la un alt scandal: refuzul absolut al oricărei forme de putere și condamnarea ei implicită („nu cred în putere și repudiez chiar și fantezia, dacă ea amenință să pună stăpânire pe putere”). Fructul purității absolute și aproape ascetice a acestor principii, care s-ar putea defini drept „metapolitice”, este o extraordinară limpezime a privirii asupra lucrurilor și a faptelor: într-adevăr
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
agricol și paleocapitalist nu mai contează. Biserica, patria, familia, supunerea, disciplina, ordinea, spiritul de economie, moralitatea nu mai au nici o importanță. Și nu mai servesc la nimic, pentru că sunt false. Ele supraviețuiesc în clerico-fascismul marginalizat (în fond, și MSI1 le repudiază). Sunt înlocuite de „valorile” unui nou tip de civilizație, complet „diferită” de civilizația țărănească și paleoindustrială. Alte state au trecut deja prin această experiență, dar în Italia ea este complet diferită, deoarece este vorba despre prima unificare „reală” care a
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
Chiar sfânta noastră doină stă să piară!” Chemarea din 1901 lansată în „Sămănătorul” viza alienarea, decadentismul cu „vânturi rele”. În fapt, sensibilitatea rănită a poetului nu rezistă eforturilor, el nefiind o fire voluntară. Urmează inevitabil evaziunea în natură și istorie. Repudiind forfota Parisului (În atelier), transilvăneanul evocă „vremi patriarhale”. Trudit de mecanismul existenței citadine, el se adresează orizontului: „O, natură, împrumută-mi/ din odihna ta o clipă” (Rugă). Refractar „glasului urii”, „copil cuminte al naturii”, crede, împreună cu alții, în forța regeneratoare
IOSIF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
Lamartine, Heine, Hölderlin și până la Stendhal și Flaubert, toată lumea îl urăște 10. În spațiul cultural și social-politic românesc ura față de burghez este însă departe de a fi aureolată de un asemenea prestigiu. Într-un mediu istoric întârziat, burghezia nu este repudiată atât pentru starea ei materială, cât pentru originea sa etnică. Faptul că numeroși exponenți ai capitalismului primar erau alogeni a generat o reacție de adversitate față de străini, în primul rând, și abia în plan secund față de burghezi. În aceste condiții
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
literară”, unde sunt recenzate cărți și reviste românești sau străine, mai ales franceze („Les Annales”, „Les Nouvelles littéraires”). În recenziile din primele numere, Traian Mateescu se dovedește un adversar al modernismului și estetismului teoretizate de E. Lovinescu și cenaclul Sburătorul, repudiind, în consecință, romanele „ciudate”, pline de „germenii superficialității” ale Hortensiei Papadat-Bengescu și apreciind, parțial (ca surogate ale literaturii sociale), romane de Cezar Petrescu sau Al. Popescu-Telega. Dacă în primul an de apariție accentele comuniste sunt rare și mai temperate, ulterior
GANDURI NOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287156_a_288485]
-
ostilă fiind integral captată de protagoniștii purpurii care mai supraviețuiau prin redacții, scriau În reviste, blocau cercetarea pe unde apucau etc. Opoziția aceasta Își avea Însă subtilitatea ei, din punctul de vedere al sistemului: era o luptă cu un trecut repudiat În mod oficial de către partid, cu reziduurile unui trecut pe care nu-l mai cauționa nimeni - altfel spus, era o opoziție canalizată exclusiv pe un făgaș literar, cultural și estetic, fără să implice radicalismul politic, protestul sau disidența. Așa se
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
din jur. Mânați de imboldul de a elucida cazul, câțiva se străduiesc zadarnic, fiecare închis în ipoteza lui. În Cortegiul (1969) și în Canionul (1975) protagoniștii - Iacob Stan, vădită autoproiecție auctorială, și un povestitor nenumit - își conștientizează singurătățile și le repudiază. Romanele Însemnările agentului Adam (1968) și Anchetă de iarnă (I-II, 1991) ori nuvela Urma (1972) dau curs propensiunii autorului spre intrigile proprii romanului polițist. Tematica, mediile și modalitățile narative caracteristice lui Ș. reapar în spațiul epic lărgit al romanelor
STIRBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289936_a_291265]
-
nici fiorul tragic", p. 164), poeți optzeciști basarabeni, cînd nu pun în discuție "valabilitatea demersului postmodern", stăpînesc cu toții "știința versului", Ioan Es. Pop are acces "la o secțiune monadică a lumii, formulată în limbajul timpului său" (p. 184), Vasile Baghiu "repudiază postmodernismul și intertextualitatea" în ciuda faptului că e caracterizat ca "spirit decadent și matein" (p. 196). E, dincolo de ideologie literară, și o problemă de gust, dar o vagă conciliere o realizează articolul despre antologia de poezie română contemporană a lui Marin
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
de sub tirania gravitației, caută rostul propriei existențe, căutarea fără istov fiind impulsul fundamental, căci neodihna îi apare ca unica șansă de a fugi de moarte. În paralel, trăiește continuu starea ingenuă a uimirii („mirare mi-e setea”, Cântec pentru mirare), repudiază ceața, umbra, înghețul, opacul. Îmbinând melancolia cu dramatismul și apelând la discrete aluzii biblice și trimiteri spre folclor, versurile vădesc siguranță. Cărțile următoare, Munții (1978) și Locul unde aștepți (1983), se mențin pe același coordonate, dar aduc teme, elemente și
STANILOAE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289880_a_291209]
-
Mare, este considerată văduvă a lui Filip al II-lea (cu care fiica lui Neoptolen, rege al Epirului, născută cam prin anul 390 î.Hr. și moartă în 316 î.Hr., s-a căsătorit în anul 360 î.Hr.), deși soțul ei a repudiat-o, pentru a se însura cu Cleopatra, nepoata generalului macedonean Attalos 47. Olimpiada a adus în preajma regelui Filip al II-lea (ale cărui proiecte vizau stăpânirea întregii Grecii și cucerirea Orientului 48), cel ucis la Pella, aplecarea spre magie și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
incidența adulterului sau a desfrâului -, dar care nu avea dreptul la „honor matrimonii” și nici nu lua parte, în calitate de soție [deși i se zicea coniux] la actele prestate de bărbatul ei pe plan social) a lui Constans Chlorus (acesta a repudiat-o - sau a fost o simplă separare - în anul 293 d. Hr., pentru a se însura - era porunca lui Dioclețian - cu Teodora, fiica împăratului Maximian). Fiul ei, care a iubit-o și a respectat-o în cel mai înalt grad
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cazul culpelor față de femeie, la care constata „neputința și slăbiciunea firei pentru care mai puțin să vor certa muierele decât bărbații” și o stare nativă - „iaste mai proastă” - și predispoziții vădite - „mai lesne spre cădere”387 - spre comiterea păcatului) a repudiat, ascultând preceptele Ecclesiei, relațiile sexuale neîngăduite, relații a căror existență ne-ar putea spune câte ceva despre „starea de sensibilitate” ce guverna erotismul în lumea românească veche. Mai mult decât atât, le-a reprimat în diverse feluri. Sancțiunile finanicare confirmă și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
mai mult sau mai puțin estetice. Ca să echilibreze lucrurile, scriitorul introduce, în ediția a doua, istoria unui tânăr revoluționar ucis la Jilava. Comentatorii de la Europa Liberă au identificat în acest personaj pe tânărul Nicolae Ceaușescu și, de atunci, l-au repudiat pe P. Suspiciunea nu se susține. Personajul are un nume și, în roman, el este deja mort. Cum l-ar fi putut flata pe Nicolae Ceaușescu această ipostază? Acuzație fără noimă, în stilul războiului rece. Iritat, hărțuit din toate părțile
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
-i acorda un anumit credit. Tendința s-a menținut după Întoarcerea lui Boerescu la București. Conținutul „profesiunii de credință” publicate În Naționalul din 26 octombrie/ 7 noiembrie 1858 accentua tentația conservatoare. Deși În continuare critic față de „Întunericul trecutului”, tânărul politician repudia „extravaganțele”, „teoriile escentrice și imposibile”, proiecția unui „viitor ideal și luminos”, echivalentă cu detașarea de realitate: „nu dorim a perde realul pentru o umbră, căci nu voim a perde ceea-ce ținem pentru aceea ce ar trebui să ținem”. Atașamentul față de
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
o oarecare măsură, reconstituită. Nu în totalitate, pentru că - are dreptate Ortega y Gasset - orice biografie este secretă. Mai ales biografia unui mare poet. În ce mod și cât pot determina faptele din afară (biografia publică, „eul biografic” pe care îl repudiază Marcel Proust) nașterea poemului? Paul Valéry zicea că în nici un fel. Poemul este opera hazardului, nu a autorului. Și, totuși, poemul este scris sau, în cazul lui S., dictat de cineva, și dacă se întâmplă să sugereze altceva (de regulă
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
explica el, recurge la vis altfel decât au făcut-o romanticii și suprarealiștii. Pentru scriitorul oniric visul nu înseamnă un simplu rezervor de imagini. Nu incoerența libertară e preluată de la vis, ci anumite legi sau reguli de structurare. Acum se repudiază dicteul automat și se preconizează producerea textului în deplină luciditate. Respingând formula literară suprarealistă, onirismul românesc din anii ’60 își descoperă afinitățile cu suprarealismul pictural (De Chirico, Magritte, Dalí, Victor Brauner) și cultivă stranietatea subiectului, asociată cu perfecțiunea tehnică. Atașat
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
să răsară / Ca floarea-soarelui îmi rotesc / fruntea-ntr-acolo spre seară”. Transilvania, și mai ales ținutul Maramureșului revin intens în poezia de maturitate. Nostalgie a locurilor și a oamenilor, nostalgie a condiției de homo faber, sentimentul că toate acestea îl repudiază sau că el, poetul ajuns „domn”, nu mai găsește căile de comunicare de altădată: „Încep să uit cântecele de-acasă / neagra lor cânepă de fum[...]. La ce folos dalta, nu mai cioplești porți, / - destin de Ahașver rătăcitor/ Au mileniile lor
UTAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
devin momente de biografie consemnabilă. Între clipa de tensiune lăuntrică și aceea a punerii ei în cuvânt, patetismul se distilează în nostalgie. Detașându-se de experiențele interioare, autorul câștigă libertatea de a le evoca, autentificându-le, sau de a le repudia, de a-și persifla sau chiar de a se lua la harță cu propria biografie: „Căci pline ciuturi, anii tineri/ S-au răsucit în calendar,/Trecuți de mucedul hotar/ Al inimii, pe care-o-ncineri/ Ca să-i împrăștii scrumul rar”, cum spune
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
ținută dinainte stabilită - numească-se ea «modernism» sau «arhaism» -, știind bine că, așa cum puțin le pasă vântului, legumei sau omizii de regulile hotărâte în laboratorul cu ferestrele închise, și poemul [...] nu va putea fi niciodată hotărnicit între granițe preconcepute”. Oricât repudiază însă normativele estetice, pasionatul avangardist consideră că arta nouă se autofăurește urmând un principiu, obiectivarea, și apreciază că acesta e consecvent aplicat de constructivism. Rezultat din lupta între cubism și dadaism, constructivismul l-a smuls pe primul din „lâncezeala de
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]