770 matches
-
la o cafea cu lapte și niște brioșe a căror textură, chiar și dacă erau unse cu unt, vădea o oarecare similitudine cu aceea a pietrei ponce. Veni să ne servească un ospătar care etala o emblemă a Falangei pe rever și o mustață ca trasă cu creionul. Nu se mai oprea din fredonat și, cînd l-am Întrebat care era motivul excelentei sale dispoziții, ne-a explicat că devenise tată cu o zi În urmă. CÎnd l-am felicitat, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
alunecă pe piele, strălucitoare ca rășina proaspătă, și Îi căzu În poală. Isaac Monfort se Întoarse, cu chipul brăzdat de lacrimi. Nu te-am văzut În după-amiaza asta la Înmormîntare, am zis eu. Tăgădui În tăcere, ștergîndu-și ochii cu dosul reverului. — Nuria nu era acolo, murmură el după o clipă. Morții nu vin niciodată la propria lor Înmormîntare. Aruncă o privire În jur, ca și cînd ar fi vrut să-mi arate astfel că fiica lui era În Încăperea aceea, așezată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
se reface, să stea deoparte de ceilalți, ca să nu vicieze aerul din jur. „Mathilda, Mathilda...” Costumele lui Noimann Încotro au pornit?! Pantofii săi au intrat În derivă. Scârțâitul lor zgârie timpanele. Geanta sa navighează pe stradă. Cravata șerpuiește legată de rever. „Rever, revolver, rever... Ce-ar fi să fac o reverență! Cui? Propriului meu eu... Dar eul meu nu mai e al meu. Eul meu s-ar risipi, odată cu strigătele, În alte euri care s-au evaporat În aer”, gândește Noimann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
reface, să stea deoparte de ceilalți, ca să nu vicieze aerul din jur. „Mathilda, Mathilda...” Costumele lui Noimann Încotro au pornit?! Pantofii săi au intrat În derivă. Scârțâitul lor zgârie timpanele. Geanta sa navighează pe stradă. Cravata șerpuiește legată de rever. „Rever, revolver, rever... Ce-ar fi să fac o reverență! Cui? Propriului meu eu... Dar eul meu nu mai e al meu. Eul meu s-ar risipi, odată cu strigătele, În alte euri care s-au evaporat În aer”, gândește Noimann și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
stea deoparte de ceilalți, ca să nu vicieze aerul din jur. „Mathilda, Mathilda...” Costumele lui Noimann Încotro au pornit?! Pantofii săi au intrat În derivă. Scârțâitul lor zgârie timpanele. Geanta sa navighează pe stradă. Cravata șerpuiește legată de rever. „Rever, revolver, rever... Ce-ar fi să fac o reverență! Cui? Propriului meu eu... Dar eul meu nu mai e al meu. Eul meu s-ar risipi, odată cu strigătele, În alte euri care s-au evaporat În aer”, gândește Noimann și gândurile Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
FĂRĂ NICI 1 $ AVANS PENTRU VETERANI! Buzz parcă în fața magherniței gălbejite, gândindu-se la niște mitocani aruncați în șanț. Copilașii se întreceau cu tricicletele pe pietrișul din fața locuințelor. Sub soarele dogoritor nu se vedea nici un adult. Buzz își lipi la rever o insignă de poliție falsă, dintr-o cutie de cereale, ieși din mașină și sună la soneria de la numărul 1187. Trecură zece secunde - nici un răspuns. Buzz se uită în jur și vârî o agrafă în broasca ușii, mișcând de clanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
-se înapoi la grec pentru o partidă dură de sex. Spuse: — Bravo, băiatu’! Și îi împinse bastonul în burtă, după care se îndreptă spre cele două femei. Lucy Whitehall se întoarse în casă. Audrey Anders, desculță, blocă trecerea. Arătă spre reverul lui Buzz: — E falsă. Buzz prinse accentul sudist din vocea fetei. Își aminti de bârfa de vestiar despre ea: când dansa, Va Va Voom Girl putea să-și rotească simultan, în direcții opuse, ciucurii cu sclipici ce-i acopereau sfârcurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ușor. — Cel mai bun din Vest. Îi scriu domnului Cohen toate textele pentru băieții de la Friar’s Club. Întreabă-l „Ce-ți mai face soția?” Buzz ridică paharul spre Davey: — Ce-ți mai face soția, Mickey? Mickey Cohen își netezi reverele și își mirosi garoafa de la butonieră. Pe unele femei vrei să le-ntâlnești, pe soția mea s-o ocolești. După lovitura de la Sherry’s doi haidamaci de-ai lui Dragna ne spionau casa, iar soția mea le-a dus prăjiturele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
casa de marcaj. Danny se așeză pe unul din scaunele înalte de la bar și se roti cu fața spre scenă. Un grup de negri își deschideau cutiile instrumentelor, scoțând saxofoane, trompete și cinele. Un mulatru gras, într-un costum cu revere late, veni la bar, arborând zâmbetul servil destinat autorităților. Mulatrul zise: — Credeam că-i știu pe toți băieții de la secție. Danny spuse: — Sunt de la Departamentul Șerifului. West Hollywood. Zâmbetul mulatrului se evaporă. — De regulă avem de-a face cu Șapte-Șapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
din blocuri de zgură presată și încercuite cu sârmă ghimpată, trei curți în care zăceau osii de mașină, schimbătoare de viteze și blocuri motor, trei ferme individuale de câini solizi și spătoși. Danny trase lângă împrejmuire, își fixă insigna pe rever și claxonă - din considerație pentru locuitorii colibelor. La auzul zgomotului, câinii se porniră să latre. Danny veni cât putu de aproape de sârma ghimpată și se uită la ei. Nu erau câinii din somn - negri, cu păr scurt și lucios și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mult? Te-ai oprit pentru manichiură? — Acum un an te-aș fi ras pentru vorbele astea. Acum un an erai pe cai mari. Vrei s-auzi de cazul meu sau vrei să rămâi îmbufnat? Niles își culese o scamă de pe rever. — Dispecerul zice că e vorba de o lucrătură de poponari. Urăsc poponăriile, așa că dacă mai ai una la fel, nu vreau s-aud nimic. Roiul, domnu’ detectiv! Și procură-ți niște țoale decente. Știu că Mickey Jidanu’ are un magazin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
se duse acasă, unde făcu un duș și își studie garderoba, ca să găsească un costum potrivit pentru noua lui frizură. Alese unul negru, de lână, pe care i-l cumpărase Karen Hiltscher. Mult prea stilat, mult prea mulat și cu revere prea înguste. Când îl îmbrăcă, își dădu seama că arăta periculos, iar faptul că haina se mula pe el îi dădea de gol revolverul calibrul 45. După ce bău două păhărele și luă niște apă de gură, se sui în mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Lindenaur era un șantajist, domnule Gordean. A cunoscut un individ pe nume Charles Hartshorn, pe care se pare că l-a întâlnit la una din seratele organizate de dumneavoastră, și a încercat să stoarcă bani de la el. Gordean își netezi reverele smochingului. — Îl știu pe Hartshorn, dar nu-mi amintesc să-l fi întâlnit în persoană pe Lindenaur. Și organizez nenumărate serate. Când a avut loc cea despre care vorbiți? — În ’40 sau ’41. — A trecut cam multă vreme de-atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
persoană pe Lindenaur. Și organizez nenumărate serate. Când a avut loc cea despre care vorbiți? — În ’40 sau ’41. — A trecut cam multă vreme de-atunci. Mă privești foarte tăios, domnule Upshaw. Ai vreun motiv anume? Danny își atinse propriile revere și, când își dădu seama ce face, se opri. — De regulă, când îi comunic cuiva că o cunoștință de-a sa a fost asasinată, aud un „O, Doamne!” sau surprind o tresărire. Dumneavoastră nici n-ați clipit. — Și ți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
să țipe în urma lui „Upshaw!” Goni nebunește până în centru, parcând în fața rampei morgii LAPD și, în timp ce se repezea înăuntru, aproape că se împiedică de un cadavru pus pe o targă. Jack Shortell era deja acolo, transpirat, cu insigna agățată de reverul hainei. Îl văzu pe Danny, blocă accesul în sala de disecție a doctorului Layman și îi spuse: — Țin-te bine. Danny inspiră adânc. — De ce? Shortell spuse: — E Augie Luis Duarte, unul din tipii de pe lista ta de urmăriți. Polițiștii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
meu. *** Danny ajunse la Variety International Pictures exact în momentul în care se lăsa seara, iar pichetele de grevă se spărgeau. Parcă mașina la vedere, lipi de parbriz inscripția „Vehicul oficial al poliției” și își prinse insigna de polițist la reverul hainei. Se îndreptă spre ghereta paznicului. Nu văzu nici o față cunoscută și se simți deranjat că e ignorat. Omul de la poartă apăsă pe un buton și îi permise să intre. Danny se duse direct pe platoul 23. Plăcuța de pe perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
pumni - Îi arătau respect și-l ocoleau. Colonelul purta costumul de bun, pălărie pe cap, pantofi lustruiți În picioare și de pe umeri până sub genunchi Îi atârna un palton cenușiu, cam ros la mâneci, dar care Îi dădea prestanță. Pe reverul paltonului avea insigna aia de veteran de război. Era frig de-ți dădeau lacrimile, dar el nu se mișca de la coadă, părea pregătit să Înfrunte cu demnitate pe oricine și orice. Din când În când, din pricina frigului, dar și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
domnule. Și-acuma, ca și cum m-aș lăuda cu asta, să mă duc să le cer viză? Ce gafă, domnule! Mi-a slăbit mintea, ce să mai zic...». Și-a scos insigna, după care o jumătate de oră și-a frecat reverul acela, că locul pe care fusese bucățica de tablă emailată era mai Închis la culoare decât restul paltonului și acest amănunt n-ar fi putut scăpa ochilor vigilenți ai funcționarilor: și-ar fi dat seama imediat că În fața lor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a căzut într-o tăcere necaracteristică. Unghiile lungi băteau, super-agitate, darabana pe birou. Ritmul era un staccato precis de mitralieră. Vivian îmi amintea de un gangster de școală veche: era îmbrăcată într-un costum din ăla bizar, în dungi, cu revere late, pe degetul mic îi sclipea un diamant galben ca voma, iar în spate avea o legiune de gorile fără șira spinării de la Resurse Umane, care erau dresate să se uite în altă direcție, în vreme ce Vivian pocnea în scăfârlie politica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
parte pe alta, să scape de ghearele urmăritoare. Un interior curat, funcțional. Geometrie și luciu. Domnul se apleacă ușor spre stânga, spre pătratul ferestrei aburite. Ochi albaștri, rotunzi, mari, în care nu se citea nimic. Costum cu batistă albă la rever,cravată, gâtul lung, ridat, ochii holbați. Scaunele vibrează ușor, neliniștea trece, subțire, prin pasageri. Se întorc cu toții spre domnul elegant și occidental, să ghicească, pe importanta sa figură, primejdia. Turistul e calm, nici o grijă. Avionul se leagănă lin, domnul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
al lui dom’ doctor! Fular de mătase galbenă la gât, pălărie tare. Mănuși lungi, lungi, păroase. Ținuta de gală a lui conu’ Marga, când se punea în mare spectacol. Raglanul acela păros avea și un buzunar la piept, în stânga, sub rever, unde se afla nici mai mult, nici mai puțin decât batista albă, apretată a lui Bombonel, doctorul nebunilor. Leit doctorul! Marele Bazil era leit doctorul cel mic și grăsuț și delicat. Și zâmbea, scaraoțchi! Unde mai pui că zâmbea nătângul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cinci generații... se auzi, de sub foile cosmopolite, vocea cunoscută. Pe cinci generații, auziți. Une fatalité, auziți, une catastrophe. Titi Măndița se încruntă și își scărpină, plictisit, sprânceana. Se afla deja pe scaunul de lângă șef, sorbi din cafea. Scoase pixul de sub reverul sacoului, se pregăti să facă liste de urgențe, înainte de incepe balamucul zilnic. Da, amantissime, repetă, cu zâmbet batjocoritor, sluga Titi Măndiță, vorba și zâmbetul șefului Gică Teodosiu... Tolea nu mai avea cum ignora, acum, coaliția. „Amantissime“ suna batjocoritor, desigur. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Surprizele mamei noastre, Natura! Mai există încă, închipuie-ți, încă în stare de surprize. Funcționarii sunt șocați, săracii, crede-mă. Șocați, parasiti, paralizați.“ Era într-o stare specială, se vedea: strănutatul. La fiecare câteva minute își înfunda adânc capul în reverul de blană al paltonului său vechi,boieresc, mâncat de molii. Scotea, de la rever, o marebatistă albă, un fel de șervet, pe care apoi îl reîmpăturea cu grijă și îl punea la loc, deși era evident că prea curând va avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
surprize. Funcționarii sunt șocați, săracii, crede-mă. Șocați, parasiti, paralizați.“ Era într-o stare specială, se vedea: strănutatul. La fiecare câteva minute își înfunda adânc capul în reverul de blană al paltonului său vechi,boieresc, mâncat de molii. Scotea, de la rever, o marebatistă albă, un fel de șervet, pe care apoi îl reîmpăturea cu grijă și îl punea la loc, deși era evident că prea curând va avea din nou nevoie de el. „Unde mai pui că Șeful lor e plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
că nu mai era nimeni alături. În cameră nu se afla decât el, Tolea, îmbrăcat în raglanul cafeniu, englezesc, al filozofului. Fular de mătase albastră la gât. Mănuși lungi lungi păroase. Raglanul acela păros, cu buzunarul la piept în stânga, sub rever, pentru batistă. Într-adevăr, avea în buzunarul de la piept scrisoarea apretată, cum se cuvenea. Mai și zâmbea, nătângul Tolea, cu toți dinții aceia perfecți, mari și albi. ...Pe străzi, pustiu. La podețul de lemn din marginea satului, acolo s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]