331 matches
-
replicase cu disprețul ușor dat de secolele sale de bună educație: — O dată ca să vezi dacă-ți place. De două ori ca să vezi dac-ai avut dreptate. Ha-ha! a hohotit ursul. Șmechere de două ori! Răcnetul său eclipsase de-a binelea rictusul elegant al Vânătorului. Ursul se numea Peckenpaw. Cei din K îl știau drept „Cale-Bătută“ Peckenpaw. Spunea povești pe care nimeni nu le punea la îndoială: era prea masiv ca să-l acuzi că le înflorește. Istorisirile lui erau pline de legende
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
important acționar la Clubul Nautico și colegă apropiată a lui Frank, și eram pe punctul de a mă prezenta, cînd privirea ei se mută iute de la suedezul Îndurerat și se fixă asupra unui nou-venit. Gura i se deschise Într-un rictus ce exprima un asemenea dezgust, Încît mă așteptam să i se cojească rujul mov de pe pielea iritată. — Sanger? Dumnezeule mare, ce tupeu are omul ăsta... Sonny Gardner păși În față, Încheindu-și nasturii hainei. — Vreți să-l duc de-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
curiozități, nu dă semne de recunoaștere. Totul Încremenește din cauza aceastei distanțe arogante, de gheață, sub monocularismul ciclopic afișat de dandy. Nimic mai Înălțător, de pildă, decât să fii văzut și recunoscut de către Brummell, printr-o simplă clipire, printr-un mic rictus, imperceptibil aproape, condescendent. Dar și atunci riști să fii scrutat ca o insectă de privirea unui entomolog. Dandy-ul Își compune așadar un chip imobil, de mască. Nici un mușchi nu se mișcă, nici un zâmbet nu se Înfiripă. Nu Împurpurări și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și mai confortabilă cu putință”, reflectase el. „Și când te gândești că lumea habar n-are că stă dintotdeauna pe un butoi cu pulbere. Cosmică, nimic de zis, dar parcă nici asta nu e o consolare”, continuase, apoi, cu un rictus dezamăgit, care Îi făcea și mai palidă fizionomia asiatică. Un tip interesant acest japonez cu nume de munte, el, care era o palmă de om. Ajunsese În Centru În urma unei revelații mistice, cum numea cu autoironie Întâmplarea care Îl determinase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pedeapsă pe care o pot da cuiva... De fiecare dată cînd faci ceva care nu-mi place, am să-ți trag douăzeci de bice, iar dacă ofensa e mai gravă, o să-ți tai un deget sau o mînă - zîmbi, iar rictusul gurii lui, cu dinții mîncați de carii, o Înspăimîntă și mai tare, dacă era cu putință, decît indescriptibila lui sluțenie. Pot fi foarte crud cu tine dacă Îmi propun asta continuă el. Așa că urmează-mi sfatul: mărginește-te la a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
în pană chiar vizavi de noi... Patru ore a durat reparația. Băgă încă o fondantă în gură, uitîndu-se la sculptor cu un aer vinovat. Dădea impresia că mănâncă pe furiș. Exclamă cu gura încleiată: ― Domnule Matei! Tânărul tresări, apoi un rictus lung îi despică buzele. ― Al dracului de repede îți vin ideile! Ești sigură că nu te-au fulgerat mai de mult? ― Domnule Matei! repetă fericită. Ce-ai zice... de o statuie? ― O statuie?!? ― Sînteți sculptor, aveți totul la îndemînă. ― Nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nefericire, într-o lume de după neant. Cel ce a părăsit neantul a făcut-o cu scopul sinistru de a fi cineva. * Pergamentul pe care stă scrisă povestea homosexualului nu este himenul. Povestea însăși nu este o poveste, ci mai degrabă rictusul unei satire a fiziologiilor închipuite și căzute pradă imaginarului medieval. Visat frivol de către Dumnezeu, homosexualul își manipulează acest orgoliu până la maxima credulitate, până când ajunge să mistifice, să deturneze motivațiile păcatului (sexual) originar și posibilitatea ca martor la această gafă să
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
ochi. Cotropitorii vicleni distrug întâi solidaritatea celor cuceriți. Exagerata laudă de sine poate fi un semn al valorii, ori al nesimțirii. Tinerii de astăzi stau de veghe în lanuri de ... marijuana. În relațiile dintre generații, condescendența tinerilor ia aspect de rictus. Te iubesc până când ... bârfa ne va despărți. Primele care se globalizează sunt viciile. Și pitbulii literari își marchează zona. Cerul ne iartă. Nu și semenii. Când e sub masă, bietul om nu se mai simte sub vremi. Bietul trup omenesc
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
asculte o asemenea afirmație din partea unei ființe care se află abia la începutul vieții, insă trebuiau să se pună în locul ei ca să perceapă adevărată semnificație a cuvintelor pe care le rostea, având în vedere, în plus, ca tristețea ochilor și rictusul amar de pe chipul ei demonstrau, mai presus de cuvinte, cât de mult suferise. Cât despre prințesa, aceasta dispăruse din clipă în care Miti Matái o lașase să se ridice de pe punte și se ascunsese într-un colțișor de unde nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
noastre. Ca de fiecare dată, după cîteva pahare, a început "bășcălia". Somitățile noastre se luau peste picior, traducătorii încercau să-i pună pe japonezi în temă. Românii rîdeau (unii de alții), japonezii, complet derutați, nu înțelegeau și schițau cîte un rictus. Oamenii aceștia de la "Soare Răsare" erau contrariați de ce se întîmplă. La ei fiecare își vede de treburile lui și nu este deloc interesat de ce face colegul sau vecinul. Preocuparea lor este, în principal, familia, cariera, cunoașterea lumii. N-au deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
concomitent fiorul de a fi mîngîiat și senzația mîinii care mîngîie. țAh, masochismul de a te citi cu ochii cititorului!) De aceea, ori de cîte ori mă Întorc la chipul meu dinainte de operația estetică, buzele mi se crispează Într-un rictus de repulsie; repet fără să vreau gestul celui care s-ar apropia de o gură murdară. Mizeriile trupului și ale spiritului nesecatele noastre rezervoare de bucurie și greață. Lumina candelabrelor de cristal din holul hotelului Athénée Palace inundă oglinzile Încastrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
oră, tăcerile se prelungeau, când vocea Annabellei răsună În grădină. Michel se repezi la fereastră, o chemă Înăuntru. În clipa În care intra pe poarta grădinii, Janine Îi aruncă o privire. „E drăguță, prietena ta...”, spuse ea cu un ușor rictus al gurii. Remarca ei Îl lovi pe Michel ca o plesnitură de bici, chipul i se descompuse. Urcându-se În Porsche, Janine trecu pe lângă Annabelle, o privi În ochi; era o privire plină de ură. Bunica lui Michel nu simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
fragilă, perisabilă, are viață și se comportă altfel decât vrea creatorul“, Își frângea Leonardo mâinile În sala judecății. Cu adevărat, au admis membrii Comisiei de Cultură, calul lui Leonardo avea măreția descompunerii, pe lângă care zâmbetul veșnic al Giocondei este un rictus prăpădit, mai ales că-l poți regăsi pe figura oricărei gospodine din lume pusă În fața unei alte forme de infinit, serialul Tânăr și neliniștit. Judecătorii au fost Îngăduitori, acceptând să neglijeze nepotrivirea din acte, cu condiția Însă ca Da Vinci
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
trafic și a Început să urce Încet treptele spre templul său din mijlocul intersecției. Pășea grav, simțind că purta pe umeri nu doar responsabilitatea acelei Încrucișări de drumuri, ci cumva, asemenea miticului Atlas, povara Întregii planete. Chipul Îi găzduia un rictus preocupat, de parcă mișcarea de rotație a Pământului i-ar fi pricinuit o amețeală cronică, iar cea de revoluție un cârcel În zona cervicală, și cum respectiva grimasă a fost luată de mulțime ca semn de preocupare, seriozitate și competență, când
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
i-ar fi dedicată ei, restul oamenilor fiind acolo doar din Întâmplare. Lobul urechii i s-a scurs, ca un cercel din piele, către obraz, iar sub voaletă se vede cum un colț al gurii i-a coborât, desenând un rictus amar. „Femeia aceasta e din ceară“, Îi șoptesc lui Édouard, cu tonul unei bârfe nevinovate, la care el Îmi strânge palma cu un gest ferm și totuși tandru. Cel așezat pe scaunul din față are ceafa albă ca gulerul cămășii
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
tresări, dintr-odată. Femeia încă mai zâmbea... zâmbetul pierduse însă compasiunea, până și simpatia încercată, pentru o clipă, față de dânsul... Rămăsese sila, disprețul. Zâmbetul înghețase : o grimasă. Deținuta adormise, așa părea, sau gata să adoarmă. Sau leșinase, murise, cu acest rictus oribil pe față... și el lovi, nestăpânit, cu capacul metalic al sticlei în cristalul mesei. O lucire dementă îi ascuți privirea. Lovitura pornise, și ea, fulgerător, ca o ghilotină. Regreta... încercase imediat să tulbure, cumva, mișcarea. Ca și cum ar fi căutat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nou cu spatele la fereastră, la un capăt al sălii pustii, planșetele avansează, pe două rânduri, spre dânsa, cu ghiuleaua metalică ridicată, din flanc dulapurile și birourile bondoace, motorizate. Își trece mâna, speriată, peste pleoape. Nu- și poate stăpâni strâmbătura buzelor ; un rictus de spaimă care revine tot mai des. Privirea clară, uscată, bătrână. Mâini încă frumoase, doamnă Ortansa, merită privite ! Picioare încă subțiri și lungi, dintr-un trup plat, lat, neutru ; mâini încă fine, îngrijite, care merită privite, cu încheietura delicată, rotind
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mântuită încă o dată. A doua oară ortacii lui Cosma asediaseră capitala pentru a-l zburătăci pe primul ministru, Petre Gât-Scurt. Prea și-o luase în cap cu Reforma. Au făcut legea și atunci. Președintele Ilici le-a mulțumit cu un rictus muncitoresc în colțul gurii. Acum, a treia oară, se pare că avea probleme chiar el însuși. Toți pasagerii erau cu urechile ciulite - li se pregătea din nou ceva. Trebuia să se baricadeze un timp în case, fabrici, magazine. Ciulitul diminuase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
orice trăgător. Din când În când ridica ochii spre cer și zicea; „Doamne, doamne, m-am săturat de pește“ și nimeni nu Înțelegea ce vrea să spună cu asta. Avea un fel de surâs fericit, dacă nu cumva era un rictus datorat nervilor lui zdruncinați, și acest surâs și-l păstrase și În ziua În care un glonte lovise zidul unei case la câțiva centimetri de bereta lui. Nici după aceea nu se lăsase de obiceiul de a purta o floare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ascultă. Aici - un stop cadru pe microsecunda În care el, vorbind, tocmai desenează ceva cu degetul pe pământ. Cât durează Înșiruirea numelor de pe genericul filmului, el rămâne așa, cu fața pe jumătate ascunsă de pălăria cenușie, cu un fel de rictus al gurii (zâmbet, răcnet, cuvânt sau simplă respirație?) bine pus În evidență de lumina puternică a dimineții reci de Început de iarnă. Cizme de cauciuc stropite cu var, bocanci murdari, teniși, gumari și chiar o pereche de opinci, craci murdari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
lui mare și frumoasă strânsă cumva de parcă i-ar fi venit să plângă. Curvo. Curvă ordinară. — Toreadorule, Îi spuse ea În timp ce Închidea ușa. Toreadorul meu. Rămas În cameră, matadorul se așeză pe pat. Mai avea Încă Întipărit pe chip acel rictus pe care În arenă Îl transforma-ntr-un zâmbet permanent ce-i Înspăimânta pe spectatorii din primele rânduri care Înțelegeau ce se-ntâmplă de fapt. Își amintea de vremea când era În formă, și asta nu fusese decât cu trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o Înfiorătoare epidemie de febră roșie. Nu murea nimeni, nu exista leac pentru vindecare. Depanarea oamenilor n-a avut În mișcarea Întîi a dansului nici o legătură cu literatura. Facultatea am făcut-o fiindcă așa mi-a sugerat tata, cu un rictus, iar scrisul l-am Învățat deoarece reprezenta un mod la Îndemînă de a ajunge nemuritor ceva mai repede. Și-am ajuns acum atît de nemuritor, Încît nici măcar nu-mi mai pot face asigurare pe viață. Asta-nseamnă că dacă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mea. Așa că se ivesc În continuare unul după altul, mă bat cu sălbăticie la table, mă Îmbată cu coniac, mă bagă sub duș ca să mă trezesc, uitîndu-mă acolo, eu adorm și ei Îmi mută mobila la loc, În tăcere. Cu rictusuri de reproș. Scrinului i s-au descleiat piciorușele, fotoliul pat nu se mai face pat, tapetul s-a dus, de toaletă nu vreau să mai vorbesc, canapeaua a fost arsă cu țigara, intenționat, i s-au desprins arcurile, cade singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cînd vorbește, numără, pînă la cinci, la a doua intervenție spune nu, și la a treia are exact trei replici, o frază mică și două propoziții. Interpretează strălucitor rolul unui bandit handicapat fizic, nevricos. Joacă foarte fin, foarte puțin, are rictus, cocoașă, ochi albaștri, și totuși e Împușcat de Lee Van Cleef. Un alt actor mirific. Să notez și ce se mai pregătește la Hollywood. Două filme cu gîndaci. S-a lucrat pe brînci la ei, au ieșit mai mari decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
accept. Fata din lift.” Prietenul faimos cu răni pe corpul tău poate fi chiar David Hemmings, care seamănă izbitor cu Jamie Shea, purtătorul de cuvînt Nato din Blow-up, În scena televizată cotidian unde minte ras perfect tot mapamondul fără un rictus, o cută, un fir de păr mai rebel. Se Înșală cine crede că-i arogant. El e fotograf. Un fotograf de modă care vrea să surprindă realitatea În direct și descoperă Întîmplător o crimă. „Nu am vrut să fac din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]