490 matches
-
român, ridicată în mod sistematic și dezmințită de mine în mod sistematic , începe să mă obosească.Când rușii vor voi să treacă prin România, o vor face fără nici un acord cu noi “ 98. Considerăm că semnarea tratatului de asistență mutuală româno-sovietic ar fi permis implicit 98 Relațiile româno - sovietice. Documente, vol. al II-lea, 1935 - 1941, p.80. 64 61 traversarea României de către armatele sovietice deoarece numai prin România puteau ajunge în Cehoslovacia pentru a-i acorda ajutor militar în cazul
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
Cuza, Horia Sima, Corneliu Zelea Codreanu 110 . Aceștia îl acuzau pe diplomatul român de deteriorarea raporturilor cu Italia, Germania și Polonia. În planul politicii interne acesta era considerat vinovat de desconsiderarea extremei drepte românești. Polonia se pronunța împotriva încheierii tratatului româno-sovietic, argumentând că acest fapt ar fi crescut ostilitatea Germaniei la adresa statelor din această parte a Europei 111. Regele Carol al II-lea, la 27 ianuarie 1934, îi solicitase lui Constantin Argetoianu și Octavian Goga 109 Nicolae Titulescu, Basarabia pământ românesc
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
ministrului de externe prin care avertiza că: “România trebuie să fie gata și în vederea discutării condițiilor de pace și să se pregătească din timp pentru ea”123; un memoriu raport trimis regelui la începutul anului 1940, referitor la istoricul relațiilor româno-sovietice în care își menține poziția în privința acestor raporturi: ”Am fost, sunt și voi rămâne mereu în favoarea unui pact de asistență cu Uniunea Sovietică ...”124; un memoriu trimis generalului Ion Antonescu, la 23 octombrie 1940, din Cannes, referitor la politica externă
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
al României Steliu LAMBRU, Trecut, timp, narațiune. Istorie și național-comunism în România Daniel NAZARE, „Junimea” și Titu Maiorescu în istoriografia română (1946-1989) Gabriel CATALAN, Rezistență și compromis în istoriografia anilor 1944-1948 Pagini de politică externă a României Vasile BUGA, Relațiile româno-sovietice în anii ’80 Cristian VASILE, Imposibila reconciliere: România comunistă și Vaticanul (1950-1989) Liu YOUNG, Factorii care au influențat relațiile sino-române în anii ’60 Dan CĂTĂNUȘ, PMR și evoluțiile ideologice din lagărul comunist. De la revoluția ungară din 1956 la Consfătuirea de la
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
al unei noi epoci/ere glaciare, care a început în 1958. încă înainte de 1964 se constată o reorientare națională a istoriografiei, un dezgheț ideologic și o desprindere de Moscova și în plan cultural, iar în 1963-1964 dispar Institutul de Studii Româno-Sovietic, Muzeul Româno-Rus, Institutul „Maxim Gorki”. Pe plan cultural se poate vorbi de o „libertate controlată”, dirijată din umbră de comuniști. Frondele sunt mai mult verbale, rar concretizate în scris, iar între cei care propuneau reabilitarea se numărau V. Râpeanu, D.
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
nivelurile. în plus, începe o politică culturală de propagare a marxismului și sovietismului. Acum se înființează instituțiile culturale procomuniste care vor impune proletcultismul, realismul socialist și materialismul istoric sovietizant: Editura Cartea Rusă (având o rețea națională de librării - 1945), Analele Româno-Sovietice (1946), Institutul de Studii Româno-Sovietice (cu filiale în Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Târgu-Mureș - 1947), Muzeul Româno-Rus (cu filiale în 27 de orașe - 1946), toate patronate de celebra ARLUS (1944). în același an, 1946, se înființa revista săptămânală de orientare comunistă
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
politică culturală de propagare a marxismului și sovietismului. Acum se înființează instituțiile culturale procomuniste care vor impune proletcultismul, realismul socialist și materialismul istoric sovietizant: Editura Cartea Rusă (având o rețea națională de librării - 1945), Analele Româno-Sovietice (1946), Institutul de Studii Româno-Sovietice (cu filiale în Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Târgu-Mureș - 1947), Muzeul Româno-Rus (cu filiale în 27 de orașe - 1946), toate patronate de celebra ARLUS (1944). în același an, 1946, se înființa revista săptămânală de orientare comunistă Contemporanul, care va completa în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
sub titlul Probleme de istorie (trei ediții între 1947 și 1951). Pentru perioada 1946-1947 putem sesiza compromisul atât prin participarea la viața politică, cât și prin temele istoriografice abordate. în ultima privință distingem următoarele subiecte: teoria istoriei, critica istoriografică, relațiile româno-sovietice (ruse), accentuarea socialului și economicului, a mișcărilor sociale, prezentarea concepției marxiste (sovietice) a istoriei și a noutăților istoriografice din URSS. Teoria istoriei. A. Oțetea se hotărăște să treacă total de partea materialismului istoric. în articolul „Ce e istoria?”, el trece
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
un regres în privința orientărilor menționate mai sus. Unica excepție o constituie micul, dar elogiosul articol al lui Paul Mihail despre „Ideologia social-politică a lui P.D. Kiselef”. Remarcăm și continuarea colaborării cu ARLUS (donații reciproce, colaborare științifică cu Institutul de Studii Româno-Sovietice, studierea sintezelor de istoria românilor apărute în limba rusă - proiect de studiu cu realizarea căruia a fost însărcinat Alexandru Andronic, asistent la catedra omonimă). Un al doilea centru istoriografic înclinat deja spre compromisuri istoriografice este Revista Istorică română, alături de Institutul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
prestigiosul istoric C.C. Giurescu, reîntors în țară, accentuează tendința de sincronizare a istoriografiei cu politica. Astfel, în 1946 sunt recenzate două volume despre relațiile româno-ruse (sovietice): Relațiile româno-ruse în cursul veacurilor, de T. Stoianovici și M. Magheru, și Relațiile economice româno-sovietice de V. Borcea. Ultima recenzie este realizată chiar de C.C. Giurescu, care contrazice afirmațiile autorului despre relațiile economice ruso-române din trecut, considerate „din cele mai rare”, „slabe”, „firave și lipsite de continuitate”, arătând că, deși n-au egalat relațiile cu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și Cluj-Napoca. Puțini au curajul să refuze colaborarea în condițiile în care regimul se consolidase, Academia fusese reorganizată, iar învățământul sovietizat, inclusiv prin epurarea corpului profesoral și a cursurilor. O singură altă publicație periodică a apărut în domeniul istoriei: Analele Româno-Sovietice (ca și în revista Studii, până în 1949 tematica acesteia cuprindea toate științele, dar cu referiri cvasiexclusive la cele sovietice), editată de ARLUS și Institutul de Studii Româno-Sovietice, sub redacția unui comitet condus de Ion Banu. Primul număr a fost tipărit
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a cursurilor. O singură altă publicație periodică a apărut în domeniul istoriei: Analele Româno-Sovietice (ca și în revista Studii, până în 1949 tematica acesteia cuprindea toate științele, dar cu referiri cvasiexclusive la cele sovietice), editată de ARLUS și Institutul de Studii Româno-Sovietice, sub redacția unui comitet condus de Ion Banu. Primul număr a fost tipărit în octombrie 1946. Majoritatea articolelor sunt traduceri sau note din literatura sovietică de specialitate, inclusiv istorică, existând bineînțeles și articole politico-ideologice propriu-zise. Cei mai des traduși autori
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
arheologie clasică în URSS”; V. Costăchel, „Nomenclatura țăranilor ruși în Evul Mediu” (după B.D. Grecov, Țăranii în Rusia din timpurile cele mai vechi până în secolul XVII, 1946, 959 p.); R. Ciocan, „Orientări în istoriografia sovietică”; Mihai Ciucă, “începuturile colaborării științifice româno-sovietice”; Iosif Rachmuth, „Capitalul lui Marx în românește”; Gh. Bezviconi, „Considerațiuni asupra bibliografiei româno-ruse”; Constantin Șerban, „Mișcarea revoluționară în Rusia între 1850-1860”; Letiția Lăzărescu, „Războiul ruso-româno-turc”; Mihail Guboglu, „Contribuții sovietice în cercetarea Hoardei de Aur”; Ion Radu Mircea, „Activitatea revoluționară a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
cât și profesional. De altfel, el era adeptul materialismului istoric, ceea ce i-a înlesnit convertirea la marxism (deopotrivă cu viziunile antidemocratice și anticapitaliste specific legionare). Așa se explică și reeditarea culegerii sale de studii Interpretări românești în 1947. în Analele Româno-Sovietice a publicat recenzii deosebit de interesante: A.D. Udalțov, „Despre originea Slavilor” din Voprosî Istorii, 1947, nr. 7 (susținând teza după care influența varegă este o legendă preluată de cronica lui Nestor); V.M. Turok, „Lupta Anglo-Americanilor pentru stăpânirea în Europa, după pacea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
amintită după năvălirea bulgarilor mongoli), omiterea relațiilor comerciale și politice medievale ruso-române anterioare lui Ștefan cel Mare, cercetarea prea limitată a influențelor mișcărilor revoluționare, ale socialismului rusesc la români, ca și tratarea succintă a colaborării militare (1944-1945) și apoi pașnice româno-sovietice, lipsa unui capitol despre Rusia în prima jumătate a secolului al XIX-lea care să fi cuprins și răscoala Decembriștilor în manualul de istorie contemporană. Și, pentru a nu se dezminți, reputatul istoric încearcă să umple chiar el golurile din
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Moscova” (autorul lucra și la un volum de documente despre greva generală din octombrie 1920, sub conducerea lui N. Popescu-Doreanu); Dan Berindei, „Revolta din 1860 din Craiova”; „M. Kogălniceanu și emigrația ungară din 1860-1861”. Și în 1949 revistele Studii, Analele Româno-Sovietice și Buletin științific au aceleași orientări. Barbu Lăzăreanu publica un interminabil serial despre: „Mihail Ralea despre Vasile Conta, filosof materialist”; A.G. Vaida, „Despre începuturile pătrunderii marxismului în România”; în privința arheologiei și istoriei vechi se remarcau C. Moisil, C. Balmuș, E.
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Adunări Naționale). A. Oțetea este numit la 11 februarie 1947 președintele consiliului de administrație de la Cartea Rusă, iar în martie 1947 participă alături de alți intelectuali de stânga (E. Condurachi, A. Rădulescu, C. Balmuș - dintre istorici) la înființarea Institutului de Studii Româno-Sovietice (ISRS), fiind ales încă de la prima adunare generală în comitetul de conducere, unde este reales și la 28 mai 1948 ca director, alături de M. Roller, E. Petrovici, E. Bădărau și S. Sanielevici, director general fiind Ștefan Nicolau, iar secretar general
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
spațiul disponibil în această schiță istoriografică este insuficient pentru o analiză de proporții, așa cum merită prima sinteză de istorie marxistă românească. Un caz interesant de oportunism îl aflăm la I. Nestor - care, după cum am văzut, a publicat mult în Analele Româno-Sovietice și Studii și s-a arătat docil noii orientări istoriografice reprezentate de M. Roller și compania. Cauza era atât dorința de a ocupa postul de director al Muzeului Național de Antichități pentru care rivaliza necontenit cu Vladimir Dumitrescu, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
înainte pe acest drum întortochiat care este însăși viața noastră și care trebuie să ne ducă la adevărata libertate, după cum ne asigură Mântuitorul: „Adevărul vă va face liberi!” (Ioan, 8, 33). PAGINI DE POLITICĂ EXTERNĂ A ROMÂNIEI Vasile BUGA Relațiile româno-sovietice în anii ’80 Distanțarea de tutela Moscovei, la începutul anilor ’60, continuată în mod ferm în anii ’70, asigurase conducerii române un puternic suport intern și internațional. Este suficient să amintim, în acest sens, Declarația de independență a PMR din
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
lui Mihail Gorbaciov, divergențele de opinii între conducerea română și cea sovietică vizau cu precădere diferite aspecte ale politicii externe, și mai puțin principiile, formele și metodele de construire a societății socialiste, care urmau, în linii generale, modelul sovietic. Contactele româno-sovietice din deceniul nouă debutează cu vizita întreprinsă la București, la invitația secretarului general al CC al PCR, președintele R.S. România, Nicolae Ceaușescu, a lui Andrei Gromâko, membru al Biroului Politic al CC al PCUS, ministrul Afacerilor Externe al URSS, în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
la încheierea vizitei, se menționează că „de ambele părți s-a reafirmat hotărârea de a acționa pentru dezvoltarea și perfecționarea în continuare a relațiilor de colaborare reciproc avantajoasă dintre România și Uniunea Sovietică, în spiritul înțelegerilor convenite cu prilejul întâlnirilor româno-sovietice la cel mai înalt nivel”. La 4 decembrie 1981, presa română a publicat mesajele adresate, din împuternicirea Marii Adunări Naționale, de Nicolae Ceaușescu lui Leonid Brejnev, secretar general al CC al PCUS, președintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, și Ronald
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
impenetrabilă și de Occident, și de Uniunea Sovietică”. Așa cum avea să scrie mai târziu în memoriile sale unul dintre consilierii lui Mihail Gorbaciov, regretatul politolog Gheorghi Șahnazarov - un om extrem de erudit, un fin cunoscător al politicii României și al relațiilor româno-sovietice, capabil să găsească soluții în cadrul negocierilor în situații extrem de tensionate -, prin poziția sa în cadrul Tratatului de la Varșovia „Ceaușescu încerca să obțină în lagărul socialist statutul care, datorită lui de Gaulle, revenea Franței în cadrul Alianței Atlantice. Jocul dus de acesta era
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
dintre Nicolae Ceaușescu și Konstantin Cernenko, la 4 iunie 1984, în cadrul căreia au fost discutate „direcțiile principale ale dezvoltării continue” a relațiilor dintre cele două partide și state, evidențiindu-se în context importanța Tratatului de prietenie, colaborare și asistență mutuală româno-sovietic, semnat la 7 iulie 1970 la București, și Declarația comună româno-sovietică din 24 noiembrie 1976, semnată tot la București cu ocazia vizitei oficiale a lui Leonid Brejnev. Notăm ca un element nou, legat și de faptul că întâlnirea avea loc
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
căreia au fost discutate „direcțiile principale ale dezvoltării continue” a relațiilor dintre cele două partide și state, evidențiindu-se în context importanța Tratatului de prietenie, colaborare și asistență mutuală româno-sovietic, semnat la 7 iulie 1970 la București, și Declarația comună româno-sovietică din 24 noiembrie 1976, semnată tot la București cu ocazia vizitei oficiale a lui Leonid Brejnev. Notăm ca un element nou, legat și de faptul că întâlnirea avea loc cu puțin timp înaintea reuniunii la nivel înalt a țărilor membre
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
comună de a dezvolta colaborarea în sferele științei și tehnicii, învățământului și culturii, precum și în alte domenii de interes reciproc. După alegerea, la 11 martie 1985, în funcția de secretar general al CC al PCUS a lui Mihail Gorbaciov, raporturile româno-sovietice au intrat într-o etapă nouă, necunoscută până atunci. Apariția în fruntea partidului, iar ulterior a statului sovietic, a unui conducător energic, instruit, cu o viziune critică asupra realităților din țară, conștient de necesitatea unei transformări profunde a societății sovietice
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]