290 matches
-
cu "diplomă cum laude". Ulterior, Muți a obținut o diplomă în compoziție muzicală și dirijat la "Conservatorul Giuseppe Verdi" din Milano, unde a studiat cu compozitorul Bruno Bettinelli și dirijorul Antonino Votto. Muți a studiat de asemenea compoziția cu Nino Rota, pe care îl consideră mentorul sau. La terminarea "Concursului pentru dirijori " din 1967, a fost desemnat în unanimitate, de juriul concursului, câștigător al competiției. Ca atare, în anul următor, Muți a fost numit director muzical și dirijor principal al , poziție
Riccardo Muti () [Corola-website/Science/329743_a_331072]
-
Rotiferele (de la gr. "rota" = roată; "fere" = a purta) sunt nematelminte de dimensiuni mici, microscopice, măsurând de la 0,04 mm până la maximum 3 mm lungime, de obicei au 0,2-0,5 mm. Din această cauză, nu au fost cunoscute decât după descoperirea microscopului. Se cunosc
Lista alfabetică a rotiferelor din România () [Corola-website/Science/329970_a_331299]
-
fost câștigătorii a Premiilor Ondas la Muzică la secțiunea "cel mai bun artist sau formație în direct" în 2004 și "Cea mai bună formație" în anii 2005 și 2008. Origini Originile formației se regăsesc în "Școala de Artă Dramatică Cristina Rota", unde Dani Martin a început să studieze în 1995, pe când avea 18 ani. Aici l-a cunoscut pe Iván Ganchegui, care cânta la chitară și cu care după ce au descoperit că au aceleași gusturi muzicale, a închegat o formație. Amândoi
El Canto del Loco () [Corola-website/Science/327393_a_328722]
-
data de 19 februarie 1977. Este inițiatorul și vocalistul formației. În televiziune a debutat la vârsta de 14 ani la o emisiune a postului de televiziune TVE prezentând emisiunea "Ponte las pilas". A studiat la Școala de Arte Dramatice Cristina Rota și la școala actorului american William Layton. În afara carierei muzicale cu trupa El Canto del Loco este și actor jucând în filmele "Sirenas" de Fernando León de Aranoa, "Sin vergüenza" de Joaquín Oristrell, "Sinfín" de Carlos Villaverde și Manuel Sanabria
El Canto del Loco () [Corola-website/Science/327393_a_328722]
-
în timpul turneului "Personas" pentru a dedica mai mult vieții de familie. Ivan Ganchegui Ivan Ganchegui (22 octombrie 1977) a fost chitarist în formația ECDL între 2000 și 2002. Dani Martin și Ivan cunoscându-se la Școala de Arte Dramatice Cristina Rota au fost fondatorii formației pe care Ivan o va părăsi mai târziu de bună voie. Din punct de vedere muzical, formația ECDL a fost influențată în primul rând de formația Radio Futura a cărei fani declarați și sunt. Alte formații
El Canto del Loco () [Corola-website/Science/327393_a_328722]
-
ANNIBAL și KAROLVS MAGNVS" "IMP." Opera este semnată și datată "L. DAVID" "AN IX" pe cureaua care ține strâns pieptul calului. Primul exemplar de la Malmaison îl prezintă pe Bonaparte cu o manta portocalie-galbenă, mâneca mănușii este brodată, părul calului este rotat, harnașamentul este complet, căpăstrul fiind prevăzut și cu cureaua zăbalei, chinga de pe burtă este de culoare roșu închis. Ofițerul care ține o sabie în fundal este mascat de coada calului. Fața lui Napoleon pare tinerească. Exemplarul de la Charlottenburg prezintă o
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
dură. Tabloul nu este semnat. Exemplarul de la Belvedere este aproape identic cu cel de la Versailles, fața lui Napoleon este și mai aspră. Pictura este semnată "J.L.DAVID L.ANNO X". Cel de-al doilea exemplar de la Versailles prezintă un cal rotat, căpăstrul este complet, dar fără cureaua zăbalei, chinga de pe burtă este de culoare roșie. Mantaua este roșie-portocalie, gulerul este negru, broderia mănușilor este abia vizibilă, țesătura eșarfei este albastru deschis. Ofițerul este din nou mascat de coada calului. Fața lui
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
sonore a acestui film; unică coloana sonoră care i-a fost totuși acreditata este, însă, aceea a filmului "Medeea" (1970). În sfârșit, aparțin Elsei Morante cuvintele din balada pe care un bofon de curte o cântă pe muzica lui Nino Rota în filmul "Romeo și Julieta" (1968) în regia lui Zeffirelli. Următorul român al Elsei Morante, "L’isola di Arturo", bucurându-se de mare succes din partea publicului și a criticii, a apărut în Italia în anul 1957, tot la editură Einaudi
Elsa Morante () [Corola-website/Science/332683_a_334012]
-
1911, Barticești, județul Roman (azi Neamț) - d. 1 decembrie 1992, Roma) a fost un preot-călugăr franciscan conventual din România, asistent general al acestui ordin, profesor universitar de drept și de teologie la Vatican, avocat al "Tribunalului colegial al Scaunului Apostolic Rota Romana", judecător prosinodal în cadrul "Congregației pentru Doctrina Credinței", consultor și comisar deputat în "Curia Romană", votant al "Tribunalului suprem al Signaturii Apostolice" și cercetător în domeniul științelor juridice și al istoriei Bisericii Catolice. Și-a început activitatea de pregătire pentru
Petru Tocănel () [Corola-website/Science/333674_a_335003]
-
drept civil) și în Utroque iure (drept canonic) în 1943 cu teza "Organizatio iuridica Ecclesiae Romenae disidentis" și doctoratul în teologie în 1944 cu teza "Vechile Episcopii din Moldova și Valahia". Tot în 1944 a căpătat diploma de avocat la Rota Romana și pe cea în Dreptul oriental vechi. La Roma s-a și stabilit pentru tot restul vieții. După ce la începutul anilor '90 a revenit în România pentru a dirija învățământul superior franciscan din Moldova, s-a reântors la Roma datorită
Petru Tocănel () [Corola-website/Science/333674_a_335003]
-
Universitatea Pontificală Laterană între 1946-1974 dreptul oriental vechi, dreptul bizantin și papirologia juridică, între 1946-1981 metodologia istorico-juridică, în 1955 și între 1957-1981 Normele generale ale Codului de drept canonic. A mai activat ca avocat al "Tribunalului colegial al Scaunului Apostolic Rota Romana", membru expert al Comisiei pentru Pregătirea Primului Sinod Roman (1958-1960), a fost cofondator și membru al Société des Eglises Orientales și fondator al Bibliotecii Române „Ieremia Valahul”. A avut diferite funcții și responsabilități atât în sistemul de învățământ al
Petru Tocănel () [Corola-website/Science/333674_a_335003]
-
vacuolizări (stadiul de 43 mm). La embrionul de 27 mm, talusul este în poziție joasă și se suprapune ușor calcaneului. Torsiunea capului sau înclinația colului nu sunt evidente în această etapă. În perioada fetală viitorul os se alungește. Capul se rotează spre lateral, înălțimea corpului crește și unghiul de declinație col-trohlee descrește, pe măsură ce osul este „extras” dintre maleole în această fază și supinația plantei se corectează. Modificările calcaneului din această etapă - corelate cu cele ale talusului, corectează adducția plantei. Osificarea talusului
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
a pus un mare preț pe opera pentru copii, aducând la Viena creația compozitoarei românce Violetei Dinescu, cu "35.May", "Flautul fermecat", pe muzica lui Mozart, "Aladin și lampa fermecată", cu Adrian Erod și Ileana Tonca, pe muzica lui Nino Rota, baletul "Bastien et Bastienne", pe muzica lui Mozart, în coregrafia Simonei Noja, "Rege pentru o zi" de Verdi, cu Renato Girolami, "Omul din La Mancha", "Peter Pann" de Wilfried Hiller, și "Pinocchio", "Die Omama Im Apfelbaum" (Bunica din măr), pe
Ioan Holender, un arhitect al dialogului între muzică și beneficiarii ei by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105828_a_107120]
-
gândul poetului sensibil să întregească atmosfera: „închide-mă în căușul palmei/ tale de zăpadă/ numai destroieni potecile/ pune-mi și câteva alune/ fiecare sâmbure/ un basm”. Versul post modern este amplifica de imagini care surprind prin echilibrul forței poetice: „merii rotați/ încărcați de nea/ poalele fetelor/ în joc/ gleznele, gleznele”. Menuț Maximinian - Ritmuri de nea în Mișcarea literară nr.1/ 2014| ,Lirica sa este dominată de nostalgii și candori, în pofida trendului literar excedat de mizerabilism, de experimentul zgomotos ce eșuează adeseori
Veronica Știr () [Corola-website/Science/337085_a_338414]
-
De Felice, Peter Soave, Francesco Mânară, Francesco Pepicelli, Enrico Dindo, Ricardo Gallén, Nello Salza, Peter Sadlo, Shirley Verrett. De mai mulți de ani se ocupă de repunerea în valoare a repertoriului simfonic italian al secolului XX (Fano, Respighi, Pizzetti, Malipiero, Rota, Ghedini, Ferrara). De la mijlocul anilor 80 s-a dedicat prezentării operei lui Ăstor Piazzolla și este considerat de critică drept unul dintre experții de seamă pe scenele internaționale: a realizat transcripții și orchestrații interpretate în toată lumea (Vladimir Spivakov, Lalo Schifrin
Anotimpurile de Vivaldi și Piazzolla, la Sala Radio by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105631_a_106923]