1,058 matches
-
pe umeri. Iar când mergea, își scotea în afară burta. Câteodată, mă lua și mă strângea atât de tare la piept, că aproape mă sufocam. După aceea mă pupa cu gura aia a ei mare și îmi lăsa urme de ruj peste tot. Și când stăteam la ea în brațe, îmi povestea despre vremurile când era pe scenă și despre iubiții ei și despre cadourile pe care le primea. Ea era singurul meu tovarăș de joacă și ne înțelegeam foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
dus sticluța înapoi și am pus-o pe raft, lângă poza bărbatului cu lama de ras, care începuse să se cam îngălbenească pe la margini. Spuma de ras din fotografie, ca și maioul, ajunsese foarte ștearsă, iar el avea urme de ruj pe față, acolo unde nu fuseseră înainte. Urmele erau atât de mari, încât am știut că trebuie să fie de la tanti Mae. Mă făceam mare, și asta din cauză că mă jucam afară cu tanti Mae. Și ea se făcea din ce în ce mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
fețele albe, însă brațele le erau tot roșii. Era drăguță și ar fi putut să fie pe o copertă de revistă. Atâta doar că avea gura puțin prea mare, dar îmi plăcea cum i se curbau buzele. Se dăduse cu ruj și aveau o culoare frumoasă, roșu când bătea lumina, purpuriu când era în umbră. Dădea bine cu ochii și părul ei. Sânii ei erau mari pentru șaisprezece ani, și era și înaltă. Purta o rochie cu un model de flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
trebuia să îl întâlnesc nici pe el, nici pe mama ei. Ea era la colțul unde hotărâsem că o să ne vedem. Arăta foarte bine. Avea părul legat la spate cu o panglică verde și purta o rochie înflorată și sandale. Rujul pe care îl folosea îi făcea noaptea buzele de un purpuriu închis. Era o seară caldă și erau mulți oameni la plimbare pe stradă. Unii din bărbații care treceau pe la colțul unde era ea se întorceau să o privească. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
a spus bucuros peste capul meu în timp ce încercam să tușesc, cu gura plină de fire din puloverul lui în care mă strivea. într-un final mi-a dat drumul. Am îndepărtat niște scame de lână care mi se lipiseră de rujul de pe buze. —Bună și ție, brută, am spus pe un ton voios. îl iubesc enorm pe Tom. —Care-i treaba? Din reflex, Tom și-a scărpinat gânditor ouăle. A, mai nimic de raportat. Paul și Claire s-au ciondănit toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
prietenă care-mi cumpără lucrurile... Dar vine cu vârsta, știi? Te trezești cum cumperi haine clasice și începi să ții la ele în locul fustelor din PVC pe care le purtai cu dresuri plasă... Cu părul decolorat, am spus, și cu ruj negru. Toate în același timp, dacă tot vorbim de exagerări. Râdeam amândouă acum. Lee știa mereu cum să procedeze când situația era la limită. —Te prindea totuși. Arătai ca un monstru frumos. Și acum, arăți mult mai... dezbrăcată. Nu exagerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cu mâncare, vizavi de o prăjitură cu morcovi care parcă mă striga pe nume. Mă străduiam să ignor cântecul ei de sirenă când o voce a spus: —Scuză-mă. Era o fată cu părul des și scurt, blond decolorat, cu ruj roșu și o față foarte drăguță. Picioare lungi, în blugi tociți, și o jachetă neagră cu franjuri peste umeri. Părea că ezită. Stătea cu mâinile băgate adânc în buzunarele blugilor. —Locul ăsta e ocupat? — Da. Aștept pe cineva. —Ah... A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
rochie mulată din lână, de culoarea ciocolatei, cu un decolteu adânc, dresuri plasă și noile mele cizme lustruite din piele neagră. în jurul gâtului aveam o bucată de catifea neagră, părul mi-l strânsesem sus, cu câteva bucle pe afară, iar rujul era o nuanță caldă de purpuriu închis, aproape sângeriu. Vampiroaica cu cizme de scandal. Eram mulțumită de efect. Deși am vrut să-l dau pe spate așa cum făcuse el cu mine, în cazul lui nu conta ce poartă; oricum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
capacul nu mai poți închide la loc cutia. Am tras pe mine jeanșii mei negri și puloverul negru cu guler sport. Mi-am prins părul în vârful capului cu clame și m-am machiat cu grijă: pudră albă, tuș negru, ruj roșu. Apoi mi-am umplut toate găurile din urechi cu cercei de argint și degetele cu inele de argint. M-am uitat în oglindă. Era efectul pe care voisem să-l obțin. Părea că mă doare în fund de toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
băteau În gălbui, cleios la pipăit. Ștampila poștei, ștearsă ca vai de ea, avea data 18 octombrie 1919. Sigiliul de ceară se desprinsese, probabil grație bunelor oficii ale doñei Aurora. În locul lui rămăsese o pată roșcată, ca o atingere de ruj ce săruta chenarul, pe care se putea citi adresa expeditorului: Penélope Aldaya Avenida del Tibidabo, 32, Barcelona Am deschis plicul și am scos scrisoarea, o foaie de culoare ocru, Îndoită ferm la jumătate. Un scris cu cerneală albastră aluneca Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
imitând clovneria și giumbușlucurile tinereții, se străduiesc să se convingă că încă nu și-au trăit traiul. Țipă și ei alături de cei mai zgomotoși entuziaști, dar strigătul lor de luptă sună spart. Sunt ca niște biete dame îmbătrânite care, cu ajutorul rujului, vopselelor și pudrei, printr-o veselie stridentă, încearcă să-și recapete iluzia tinereții. Cei mai înțelepți își urmează însă drumul cu o grație decentă. În zâmbetul lor potolit există o ironie indulgentă. Își amintesc că și ei au călcat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
sau strigând trecătorii cu glas răgușit, iar altele citesc apatia. Sunt franțuzoaice, italience, spanioloaice, japoneze și chiar și negrese. Unele sunt grase și altele slabe. Și sub stratul gros de fard de pe fețele lor, sub negrul greu de pe sprâncene și rujul stacojiu de pe buze, vezi totuși ridurile bătrâneții și urmele desfrâului. Unele poartă combinezoane negre și ciorapi de culoarea pielii. Altele au părul încrețit, vopsit blond, sunt îmbrăcate ca fetițele cu rochițe scurte de muselină. Prin ușa deschisă vezi o pardoseală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
un demachiant, apoi își dă cu cremă, întinde fondul de ten, pudra, machiază excesiv ochii, a învățat-o fata care o machia la teatru un nou desen al ochilor, pleoapa de sus e grea de creion negru, fondul de obraz, rujul, scutură părul într-o parte și în alta, ca să pară neglijent-controlat. O ultimă privire, gâtul, sânii stau drepți, e o rochie cu decolteul adânc și i se văd bine țâțele splendide, de fecioară. Iese spre Neli, Tara este iarăși lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nimic... Vine și mama imediat... (șoptit) din păcate. EL (aruncând o privire În jur): Asta-i ceva nou pentru mine. EA: Aici e Țara Nimănui. EL: Așadar, tu aici... (pauză). EA: Da .. toate lucrușoarele alea... (Traversează camera până la birou.) Uite rujul meu, dermatografele... EL: Nu știam că ești așa. EA: La ce te așteptai? EL: Credeam că ești un pic asexuată... știi... fiindcă Înoți și joci golf. EA: Păi, o și fac, dar nu În orele de lucru. EL: De lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nu ești decât un ipocrit, ca și cei bătrâni! Mii de preoți Încruntați care-i țin În pocăință pe italienii degenerați și pe irlandezii analfabeți, cu tranca-fleanca despre poruncile a șasea și a noua. Totul nu-i decât mantii, sentimentalism, ruj spiritual și leacuri universale. Să-ți spun eu: nu există Dumnezeu și nici măcar o bunătate abstractă clară, așa că totul trebuie rezolvat pentru individ chiar de către individ, aici, sub frunțile Înalte și palide ca a mea, iar tu ești prea pedant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Ba mă doare rău. - Păi atunci ține gura-nchisă. Doamna Popa îl aștepta. Pusese fața de masă bună, îndreptase și poza lor de la nuntă, care-a stat strâmbă de când aveau papagal, înainte de Contesa. Parcă s-a dat și cu puțin ruj. Atâta că n-apucase să-și dea jos moațele. - Ce-ai făcut cu pantofii buni?! - N-am făcut nimic, m-am ars. Mai avem Bioxiteracor? - Avem, da-i expirat. Stai să-ți aduc o foaie de varză. Sprintenă, doamna Popa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
al unui pulover obișnuit. Rainer își mușcă buzele de îi dă sângele când le vede cum trec pe lângă el și spun: ia‑mă, ba nu, mai bine ia‑mă pe mine. Sunt date cu dermatograf negru pe pleoape și cu rujuri albe sau cu un strugurel roz deschis; sunt o turmă cenușie care‑și face apariția înflorată pe jumătate. Sub jupa apretată de mămica miroase a organe femeiești. Jupon scrobit știe să‑și pună, dar de spălat nu se spală. Rainer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
un copil mic care treceau prin holul hotelului, rugându-i să se oprească, apoi Își deschise poșeta și căută cu disperare ceva ce putea să dea cadou. Își revărsă pe jos Întreg conținutul poșetei, de la portofelul cu efigia lui Snoopy, rujul de buze, niște sticluțe mici din plastic, și i le puse În mână copilului cu forța. În lift ne-am oferit să le ducem bagajul unui cuplu de bătrâni de origine hispanică și, deși ne-au refuzat, le-am adresat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
filtru, cu miros puternic, din poșeta din piele de crocodil de un roșu Închis, a tras cu putere fumul În piept, apoi l-a expirat pe Îndelete. Pielea de pe obrazul stâng părea puțin aspră. Avea un machiaj discret, cu un ruj de culoare naturală. — Mulțumesc că ați venit. Numele meu este Kataoka. Keiko Kataoka. Am fost invitat să iau loc pe un fotoliu cu mânere, o piesă de epocă, și În tot timpul ăsta nu reușeam să-mi dezlipesc ochii de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Maestrul Îmi trimite chiar și acum bani În mod regulat, deși acum câștig și eu destul de bine. Reiko avea În figura ei ceva care mă intriga și mi-am dat seama că era vorba de buzele ei. Poate și din cauza rujului, buzele Îi luceau umede. Era cu totul diferită de Keiko Kataoka. Keiko Kataoka Îmi lăsa impresia că respingea orice atac, fizic sau verbal, asupra barierelor impuse bărbaților, folosindu-se de fiziologia și complexele lor. De aceea, singura metodă de comunicare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de pește, dar fără conversația țărănească a acesteia. La momentul când terminase de făcut patul meu și-a spus să mă dezbrac, aproape că rămăsesem fără suflu de emoție. Mai întâi slujnica lui Frau Lange, apoi asta, la fel de străină de ruj precum e un pterodactil. Și nu că nu ar fi fost și asistente mai drăguțe prin preajmă. Văzusem destule la parter. Ce se gândiseră ei, că dacă tot îmi dăduseră o cameră atât de mică, măcar să-mi dea o soră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
gura ei prefăcut bosumflată, avea în ea mai multă tachinare decât pisicuța unei zâne. Și gura îmi punea câteva probleme. Era genul de gură care putea să mănânce o cină cu cinci feluri la Kempinski’s fără să își strice rujul, numai că de astă dată eu păream să fiu preocuparea papilelor ei gustative. Ne-a condus într-un salon confortabil, cu care nu i-ar fi fost rușine nici unui avocat din Potsdam, și ne-am îndreptat spre o tavă enormă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
fi să-i găsim ceva special de îmbrăcat din garderoba sa. Ceva artistic, cum îi șade bine unui bărbat cu sensibilitatea lui Herr Lange. Poate chiar un pic de machiaj, nu, domnule? Ar arăta chiar drăguț cu un pic de ruj și pudră. Chicoti cu entuziasm, un sadic înnăscut. — Cred că mai bine ați vorbi cu mine, Herr Lange, i-am zis. — Nu mă speriați, nenorociților. Mă auziți? Nu mi-e frică de voi. Ăsta este un mare ghinion. Pentru că spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
am de ales. Mi-ar plăcea să fac asta cum trebuie, dar, ca să fiu sincer, pur și simplu nu am timp. L-am târât la etaj, în dormitor, unde Becker selectă o ținută din garderobă. Când găsi niște pudră și ruj, Lange răcni puternic și vru să mă lovească. Nu, țipă el, nu o să port asta. I-am prins pumnul și i-am răsucit brațul la spate: — Laș nenorocit! Lua-te-ar naiba, Lange! O să o porți și o să-ți placă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
reavăn, olfacția e și ea incitată de parfumul liliacului, al florilor de prun, de câmp, în timp ce auzul surprinde ciripitul păsărilor și murmurul frunzelor. Tatiana Scurtu adaugă și senzația tactilă, căci "pământul cu miros de cozonac" rodește "petale de catifea și ruj". De altfel, poeta realizează peisaje picturale chiar dacă în esență se simt frământări lăuntrice (Norii cresc în pântecele serii). Realizarea acestor sinestezii la care se adugă și prezența refrenului, a laitmotiv-uluice dă muzicalitate textului, mai evident în versurile Irinei Lucia Mihalca
RECENZIE REALIZATĂ ANTOLOGIEI “ARTĂ SFÂŞIATĂ”( 73 DE POEŢI CONTEMPORANI) de VALENTINA BECART în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361356_a_362685]