507 matches
-
mare interes dansul elementelor dezlănțuite de cealaltă parte a geamului blindat. Găsea deosebit de vesel spectacolul pulberilor măturate de vânt care se învolburau în lumină. Jones știa că nu putea să înhațe vreunul din acei fetuși strălucitori care veneau să-l sâcâie drept sub nasul lui. El înțelegea legile fizice inerente existenței unui solid transparent, care limita acest joc. Putea foarte bine să-și închipuie că aceste fărâme zburătoare erau niște păsări, cu toate că el nu văzuse niciodată păsări. Dar înțelegea acest concept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
din pregătirea mea. ― Într-adevăr, zise Ash cu înțeles. Acestea țin de departamentul meu. ― Dar, înțelege-mă bine. nu sunt prost de-a binelea. i-o întoarse Dallas. Poate că nu cunosc eu -vorbele care trebuie ca să explic ce mă sâcâie pe mine, dar nu sunt orb. Bănuiesc ce se desfășoară sub ochii mei! Ash încrucișă mâinile, dădu din picior, se îndepărtă de pupitru, și-l privi fix pe căpitan. ― Ce vrei să-mi spui? Dallas își dădu drumul. ― Vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
a fost măritată, n-a avut copii și e văduvă de mai bine de zece ani. La cei 80 de ani pe carei are, pot accepta că sunt copilul ei... Ea se deplasează foarte greu din cauza unei osteoporoze care o sâcâie la mers, dar și a „romantismului” cum spune cu haz că îl are în oase. De aceea se sprijină la mers cu bastonul. Cum m-a rugat frumos, n-am cum să o refuz. Cu excursiile mele prin magazine și
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
când a rămas văduvă și a trăit apoi până la 84 de ani. În primăvara și apoi în vara care a urmat, s-a produs miracolul. Mama a început să se simtă mai bine, dar până când a murit, tot au mai sâcâit-o bolile. A trăit să-și vadă cum îi cresc copiii, iar noi am fost ca puii de găină în jurul ei. Familia noastră nu a fost săracă, dar nici bogată. Tata a avut 6 hectare de pământ și era trecut
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
trântit la pământ, și fetița în cadrul ușii larg deschise, iar în spatele ei, de la intrarea în castel și până la camera din centru, sute de uși date de perete, cu lacătele însîngerate. M-am trezit cu o senzație stupidă, care m-a sâcâit toată dimineața, dar nu mi-am amintit visul decât după prânz, mai întîi ca niște fulgerări de emoție pură în plex, apoi, la școală, pe când îmi ascultam elevii, ca niște secvențe dureroase ininteligibile. Mi-a trebuit și ziua următoare ca să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
că tu știi să asculți, că ești mereu atentă, deși nu te-am simțit mereu binevoitoare, îți începusem noaptea trecută (acum cinci nopți) tâmpenia mea de poveste cu Măria, "Bloody Mary", cum te încăpățînezi tu să-i spui când te sâcâi prea tare cu ea. Acum vrei neapărat să știi dacă am fost până la urmă la ziua ei. Afacerea asta mă umilește. Dacă n-aș fi dat de tine, nu știu ce mă făceam. Pe Bloody Mary o cunoscusem acum un an și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
scopul de a uita anumite probleme familiale, sociale. Majoritatea tinerilor, care n-au cunoscut problemele, au imitat pe alții, poate zicându-și că vor fi în lumea fericirii, unde totul este roz, iar mama și tata nu-i vor mai «sâcâi» atât la cap. Însă adevărul nu-i acesta! Noi, viitoarea generație, trebuie să fim foarte prudenți cu privire la ceea ce consumăm, oricând putem lua droguri, bea sau abuza de țigări. Aceste vicii pot dăuna foarte mult în viața noastră cât și sănătății
Ce pot cauza drogurile?. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Stan Georgiana, Honciuc Bogdan () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_1990]
-
liniștită ! Te ține, de ce să nu te mai țină ? — Da plicu ai apucat să i-l dai ? Lu ăsta, lu Nebunu, ai apucat să-i dai plicu ? Plicu cu bani, cum ne-am vorbit noi ! Lasă, nu mă mai tot sâcâi, că nu vorbesc tare ! Lasă, că io știu cum trebuie să te porți în lume, nu mai tot... Nu vezi ce-ncet zic ? Da trebuie să te-ntreb, că am grijă de plicu cu bani... D-aia nici nu po
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
faci? Da, scaunul cu spătar Înalt care a fost ca un scut În ziua aia, și de atunci n-ai vrut să te mai uiți vreodată la el, decît, poate, ca să-ți Încaseze furia inexplicabilă... Și ca să nu-l mai sîcÎi și să poată să-și termine treaba te trimite jos, la executanți, să-ți pierzi vremea cu ei. Cobori pe scara spiralată de fier și dai peste Romică, Îl găsești suflînd cu pistolul de vopsit o ușă de decor. Romică
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
a Întîmplat, n-a avut un răspuns și nici nu părea să vadă tulburarea ta. Ai adormit Înfășurat În această tristețe directă, brutală... Deși nu erați prieteni, doar stătuse În banca din față În ultimul an și probabil că-l sîcÎiseși cu mici răutăți, nu ți se mai Întîmplase să moară cineva atît de apropiat... Și toată povestea asta cu soba și gazele neevacuate ți se părea extraordinar de absurdă... cretină, să mori așa, din nimic... O moarte simplă, un eveniment
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nu se teme să se exprime. CÎnd mergem În dispozitivul bateriei de la capătul pistei, unde facem instrucție, se trîntește pe iarbă, Își aprinde o țigară și comentează tot ce se Întîmplă. E un palavragiu compulsiv și cel mai adesea Îl sîcÎie pe Portocală, care pare preocupat să scoată mațele din noi, alergîndu-ne Încoace și-ncolo peste biute și movile de pămînt, trîntindu-ne la pămînt sau făcîndu-ne să pornim șarje Împotriva unui inamic nevăzut. De multe ori, apare o amenințare chimică și
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
drumul plat spre cazarmă, printre garaje, magazii și clădiri administrative. CÎnd revine la poziția inițială și durerea acută Îl slăbește, Îl umflă rîsul. Bănuiesc că mai mult de atît nu am ce să aud de la el, așa că nu-l mai sîcÎi cu Întrebări al căror răspuns Îl știu. Parcurgem cei doi kilometri În aproape două ore, În gemetele și răcnetele pe care el le scoate ocazional - Întrebîndu-mă ce m-aș face cu el dacă ar Începe să-i curgă nasul... sau
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
că purtarea binevoitoare a lui George depindea întru totul de comportamentul ei. La început îmbrățișase regulile lui „monastice“ cu bucuria celui care crede în fericirea cerească. Mai târziu însă, îngustimea și monotonia vieții pe care o ducea începură s-o sâcâie și, cu toate că iubirea ei pentru George rămăsese aceeași, pierdu speranța mântuirii cerești. Ducea o viață de trândăvie și așteptare. Fuma și bea. Se uita la televizor. La un moment dat sperase ca George să o cultive, s-o instruiască, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de George, să se teamă că ar putea într-adevăr s-o ucidă, desigur printr-un accident. S-ar fi putut ca, revăzând-o, să-l cuprindă nebunia din pricina accidentului de automobil, de care era, firește, vinovată ea, pentru că îl sâcâise până-l făcuse să-și piardă controlul, și pentru că supraviețuise. Dezgustul față de ce se întâmplase s-ar putea să acționeze în George printr-o bruscă necesitate, irezistibilă, de „a-și duce opera la capăt“, prin acea binecunoscută metodă de autodistrugere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ca această perioadă de chinuitoare ispășire să ia sfârșit. Dacă greșise cu ceva, putea fi iertat. Dar care era crima lui, dacă exista vreuna, în ochii lui Rozanov? În ochii lui Rozanov, în care subzista realitatea lui. Știa că-l sâcâise în repetate rânduri și că o dată fusese foarte grosolan cu el. Dar Rozanov să fi observat oare? El însuși nu putea admite că-l trădase pe John Robert, că-l dezamăgise, că-i zădărnicise cine știe ce frumoase așteptări. Dar nu existaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vorba de ceva benign - o apariție absolut benefică. Dar el e făcut să vadă numai lucruri bune. — Chiar lucrurile care nu se află acolo? Îmi închipui că pe domnul Eastcote nu-l categorisiți în rândul porcilor murdari? Întâmplătoarea caracterizare îl sâcâia pe părintele Bernard. — Nu, răspunse Rozanov, cu un laconism descurajator. Vai de mine, dar ce dracu au făcut cu „Inelul“? Preotul și filozoful se uitară la megaliții care erau dispuși într-un cerc spart, cu un diametru de vreo șaizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se dilata dureros în inima ei. Cântă-mi! — Nu. — Haide, zău, Emmanuel! — Nu. — Ai de gând să-l vizitezi pe profesorul tău de canto? — Am amânat vizita. — Iarăși? — Iarăși. Tu te duci s-o vizitezi pe maică-ta? — Nu mă sâcâi. — Ce naiba-i în sticla asta? — Apă de Ennistone. — Dumnezeule! Și-am turnat-o în paharul de whisky. Ce-i zgomotul ăsta? — Bufnițe. Vântul. Trenul de noapte care se apropie de gara Ennistone. Ai cântat vreun imn la slujba de seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ești prea obosit? Nu, nu sunt câtuși de puțin obosit. De ce-aș fi? Atunci vrei să stai aici? Sau poate preferi să te cațări pe stânci? De ce ții neapărat să-mi faci un program? Te rog nu mă mai sâcâi. Gabriel făcu o mutră jignită (înnebunitor de enervantă pentru Brian) și continuă să despacheteze diversele obiecte rituale, care întotdeauna alcătuiau baza materială a excursiei familiei Brian McCaffrey. Brian se întrebă în sinea lui: „De ce nu țin să-mi fac plimbarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
faci doar când te afli în fața mea. Așa mă uit eu, domn’ sărjănt! Cum se răspunde superiorului, soldat? Ia să aud, că altfel mătur tot câmpul ista cu tine! Toader Toaibă a rămas tăcut, clipind des, ca și cum l-ar fi sâcâit o muscă. Și-a adunat gândurile. În cele din urmă, îndreptându-și din încheieturi făptura voinică, a rămas într-o poziție de „drepți” cum scrie la „reglement”. Trăgând apoi adânc aer în piept, a început să turuie ca o morișcă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
bâlbâia tot cerîndu-și scuze. La un moment dat, am pufnit amândoi în râs. În ziua următoare m-a sunat din nou, a treia zi la fel. De fiecare dată la ora cinci după-amiază, fix. La început mă agasa asta, mă sâcâia. Pe urmă a început să mă distreze. Era un joc, dar, ce mai, a sfârșit prin a deveni necesitate. Nu mai aveam răbdare, doream să vină cât mai repede ora cinci. Când se apropia ora, fugeam de oriunde. Lăsam totul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un ton, brusc, uscat: "Lasă, poate altădată". Era evident că nu-i făcea plăcere. Evita. De aceea nu l-am mai întrebat nimic. Apoi am început să-i povestesc eu tot felul de fleacuri. Îl amuzau grozav. Pe mine mă sâcâia însă din ce în ce mai mult întrebarea: de ce nu vrea să ne cunoaștem? Crezi că vom discuta astfel toată viața la telefon?" l-am tachinat într-o zi. Și iarăși m-am lovit de tonul uscat, care nu era al lui. Cînd te
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
timp, am auzit un schelălăit de câine. Atunci îmblînzitorul a tresărit și cu o voce răgușită, rea, m-a întrebat: "Unde-i nebunul?" "Care nebun?" m-am bâlbâit eu. A făcut un gest nervos cu mâna, ca și cum întrebarea mea îl sâcâia. "Nebunul care ne-a fugit de la ospiciul din mlaștină. Vrem să-l învățăm un cântec. Dacă reușește, înseamnă că s-a vindecat." În clipa aceea s-a auzit din nou schelălăitul câinelui. Îmblânzitorul n-a mai scos un cuvânt. A
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
exist. 29. Mi-am privit figura într-un geam. Am tresărit observând că am un rid adânc pe frunte care coboară pe lângă ochiul drept spre obraz. Când l-am căpătat? Asta mi-a adus aminte de o întîmplare care mă sâcâie acum. Cineva mi-a povestit odată despre un bărbat care și-a pierdut memoria în urma unui șoc. Vroia să știe cine a fost, să-și reconstituie identitatea, și-l înnebunea gândul că nu-și amintea unde căpătase o cicatrice mare
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de om iertător care întoarce răul prin bine? Oare conștiința că era bolnavă (deci într-o stare de inferioritate) să fi fost cauza? Nu știu! Mai mult decât atît: bizarul joc începu să mă amuze cu timpul prin aceea că sâcâia pe Mihaela până la exasperare. Ea nu mai putea întîrzia la infinit explozia explicației. Orice amânare o scotea din fire, îi nimicea până și simulacrul de mândrie ce-i mai rămăsese. Simțind-o nervoasă, evitam să mai calc cu piciorul pe la
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
aici. Sunt mai ieftine și ar fi chiar păcat ― zice unul din "cunoscători" ― să fie pierdută "ocazia". Basarabenii se dovedesc cei mai informați. Ei vin des la Odesa și cunosc "piața". Mă țin după grup, pe străzile rău luminate, ușor sâcâit de această alergătură, ceea ce face ca și întunericul să mi se pară sordid. Îmi e teamă să pornesc singur spre port. Dacă nu nimeresc? Rusește nu știu, risc să mă rătăcesc. În fine, după ce plasele s-au umplut cu sticle
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]