290 matches
-
Jeanne, deja cuprinsă fără îndoială de o presimțire întunecată, se întreabă cum are să fie viața lor împreună. În acel moment, Julien, punându-și amândouă mâinile pe umerii femeii sale, "o sărută pe gură, apăsat, cum ea nu mai fusese niciodată sărutată. Și sărutarea aceea îi pătrunse în vine și în măduva oaselor, și simți o zguduire atât de tainică, încât îl împinse pe Julien cu amândouă brațele, ca o nebună, și fu cât pe ce să cadă pe spate". Din acea
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
în memoriile sale acest prim flirt pe un ton rece, detașat, aproape științific. Departe de a aborda flirtul într-un mod pătimaș, nestăpânit și dramatic, așa cum o face Marie Bashkirtseff, aceasta îl tratează într-un mod cvasi-experimental. Clara se lasă sărutată nu pentru că se simte legată sentimental de Marcel, ci din pură curiozitate, "ca să vadă cum e", se va spune mai târziu. Și totodată pentru că este parte integrantă a unui joc colectiv, a unui soi de rit de inițiere. După ce primește
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
burgheză împinge chiar îndrăzneala până la a se lăsa agățată pe stradă și a merge să bea ceva la bistrou cu bărbați necunoscuți. Cutezanța sa are limite. În ultimul moment, Simone se sustrage întotdeauna atingerii. Nu admite nici măcar să se lase sărutată. Și asta pentru că, după cum recunoaște scriitoarea, "tabuurile sexuale" erau atât de prezente în ea, încât declară că "nu excludea posibilitatea de a deveni morfinomană sau alcoolică, în schimb libertinajul era de neconceput". Astfel, după ce fusese o veritabilă "gâsculiță neprihănită", Simone
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
aibă încredere în ea. Cât era ea de neastâmpărată și de nebunatică, Bab știe foarte bine să rămână cu picioarele pe pământ. Are multe flirturi superficiale, dar nu lasă niciodată lucrurile să ajungă prea departe. Tânăra sărută și se lasă sărutată, însă întotdeauna din vârful buzelor. Primul său "sărut adevărat, în care sufletul și trupul participă deopotrivă, se contopesc" va fi cel acordat lui Denis, viitorul ei soț. Bab îl întâlnește pe acesta după ce trecuse de 19 ani. La început a
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
la "viol și violență". Într-una din zile, Bab își explică în amănunt și cu mult umor teoria în jurnal, relatând una dintre acele seri frenetice petrecute la o serată alături de prietenele sale. Am hotărât, scrie ea, să ne lăsăm sărutate de toți băieții care ne plac, dar să refuzăm de fiecare dată să-i sărutăm, că deh!, așa se face. Vezi dacă poți să-i împiedici să te sărute! Salut și la revedere!" Și adaugă, puțin malițioasă: "Ce fete rele
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
încât sfârșește totdeauna prin a câștiga. Tocmai asta se întâmplă într-o seară din mai 1948, în timpul unei petreceri-surpriză organizate de un amic al său. Bab flirtează toată seara cu un oarecare Luc, însă refuză cu încăpățânare să se lase sărutată. Tânărul încearcă să parlamenteze, să o convingă, însă fără niciun rezultat. El recurge atunci la ceea ce Bab așteaptă în mod inconștient, la forța fizică. "Ne-am luptat din toate puterile unul cu altul, și am învins eu, povestește Bab a
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
cavaler ceva cam "țărănos", cu un accent de Bourgogne foarte pronunțat. Nu-i prea place de el, însă, pregătită pentru orice, acceptă să se rotească ținută de "mâinile puternice și viguroase ale vlăjganului acela voinic", iar apoi să se lase sărutată afară, în beznă. Este, desigur, dezamăgită cumplit de acest prim sărut, care i se pare absurd și dezgustător. Ea, care visa la marea iubire, își trădase idealul. Însă ce n-ar fi făcut pentru a căpăta experiență, pentru a fi
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
întreg arsenalul stilistic. Ne vom opri atenția doar asupra două dintre poemele acestui volum: "Ctitori purtându-și în brațe cu greu/ Mănăstirile,/ Ca pe un capital convertibil/ La change-office-ul vieții de apoi;/ Călugări tineri/ Cu doctorate la Cambridge/ Și odăjdii sărutate/ De țărăncile bătrâne/ Târându-se în genunchi/ Pe lespezile cu inscripții chirilice ;/ Megafoanele/ Transmițând slujba/ Până în curtea plină de corturi,/ Până în șoseaua pe marginea căreia/ Sunt parcate mașinile/ Așteptându-și sfințirea;/ În timp ce credința -/ Asemenea rândunelelor/ Care pătrund sub cupolă/ Zburătăcite
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ecou însă doar la un public restrîns, în majoritate feminin, alcătuit din persoane sensibile, precum „eroina” poemului lui Bacovia: „Ea crede c-aș fi atacat... Și cînd o sărut se teme,/Dar sclavă plăcerii, ea geme/ Și cere un lung sărutat.// Pe urmă, cînd spasmul a dispărut,/își udă-n parfum o batistă - / O pune pe gură, și tristă/ Ea șterge un ftizic sărut”.13) Bărbații - inclusiv poetul, care „relatează” clinic toate gesturile - nu prea aveau atare reticențe, iar unora preocupările
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
făcu roșie ca trandafirul (roza este sinonimul frumuseții, al dragostei ardente și al vieții). Deși feciorul de-mpărat o roagă să rămână, fata rostește incantația plângând, schimbând numai finalul, care nu mai corespundea realității, pe pământ umblată, / și de voinici/ sărutată. Dafinul însă nu se mai deschide, iar fata se-ntoarce la cortul feciorului de-mpărat. Vremea trece și slujitorii îi aduc aminte feciorului de-mpărat că e ziua Sfintei Vineri, când trebuia să plece cu vânatul, întrucât îl așteaptă părinții
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
urmă s-auz că m-ai iubit, Să strîng draga ta mînă, să simț a ta durere Vărsîndu-se asupra-mi ca balsam fericit. Și sufletu-mi atuncea pe buzele-ți să zboare, Să ia un lung, un dulce, un vecinie sărutat; Din brațele-ți, din sînu-ți să treacă el În soare, Să ducă la vecie plăcerea ce-a gustat.” Suferința ia forme aspre, „turbate” cînd cruzimea iubirii se unește cu cruzimea soartei (Nu, a ta moarte). Lanțurile iubirii nu mai sînt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
umbra neagră, adus de vîntul nopții care „vîjÎiește” lugubru (Încă o antiteză la veselia ospățului!): „Orbi, orbi! la masa morții voi vă mîncați comîndul!” Același glas „pierdut În umbră” mai strigă o dată: „Orbi, orbi! moartea v-așteaptă c-un ultim sărutat.” SÎnt și alte presimțiri ale sorții, În stilul mentalității medievale, În stilul, totodată, al romanticilor care detectează sunetele misterului cosmic. Un trăsnet „bubuiește” În ceruri și-n cortul regal pătrunde, pedepsitor, furtuna, masa se răstoarnă, iar pe cîmpuri, sub fulgere
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lumea aceea fermecătoare, înmănușata mînă se putea desprinde de corpul-veninoasă-liană, începea să plutească lin, ca o pasăre suverană, așteptînd lucid apropierea buzelor virile. Ce lume! Dar tot în lumea aceea, de altfel atît de sobră, de austeră, a nordului teuton, sărutatul mîinii nu prea avea trecere. Femeia de lume întindea pur și simplu dreapta de obicei neînmănușată și i se răspundea la fel de simplu, de sobru, cu dreapta bărbatului. Care bărbat își înclina o secundă capul, gest aproape cazon. Cît de vecină
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și simplu dreapta de obicei neînmănușată și i se răspundea la fel de simplu, de sobru, cu dreapta bărbatului. Care bărbat își înclina o secundă capul, gest aproape cazon. Cît de vecină era gestica aceasta sumară cu asprimea din anturajul Führerului! Dacă sărutatul mîinii a cunoscut undeva apogeul, asta s-a întîmplat la noi, în acea Românie galantă sărut mînușițele... cu doamne și domni eleganți, coborînd afabili din Forduri și lunecînd pe marmoratele trepte, în briantele baluri. Brațul poporului (adică al Securității) e
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
o regretabilă confuzie Între literatură și realitate, mergându-se cu aceasta până la absurd și În poezia de dragoste. E antologică observația unui critic fără vocație În legătură cu poezia „Dorința”: ,, Dacă iubita stă cu fruntea pe brațul poetului, cum o să se lase sărutată?” (Aron Densuseanu) T. Maiorescu a Încercat să lămurească problema În studiul „Comediile d-lui Caragiale” În 1885, dar mulți nu au Înțeles cum vine problema aceasta nici azi, după cum mulți au Întrebat „de ce s-a pus accent mai mult pe
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]