617 matches
-
lui Attis retrăia simbolic soarta zeului său în moarte și înviere; era stropit cu sângele unui taur, pătrundea în camera nupțială, pe care o părăsea ca renăscut. În timpul unui ospăț sacru, mărturisea că a devenit misticul lui Attis, iar un sacerdot anunța vestea cea bună celor inițiați: Mângâiați-vă, o misticilor, căci zeului i-a fost dată eliberarea! Tot astfel și nouă, după pătimire ni se va oferi izbăvirea. În aceste cuvinte întâlnim promisiunea unei mântuiri, temă de altfel decisivă pentru
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
unui grec, dacă ținem cont de procedeele de odinioară prin care fusese venerat Dionysos chiar de către ei. Excesele cultului (de ex. automutilarea), nu le-a atras prea mulți simpatizanți, iar comedia greacă nu a pierdut ocazia de a-i ironiza sacerdoții Cybelei, care cutreierau țara propagând cultul acesteia. Tot un caracter extatic prezenta și cultul care provenea din orașul Byblos, de pe coastele Siriei, ale cărui reprezentări divine erau cele ale marii zeițe Atargatis, asemănătoare Cybelei, și ale frumosului tânăr Adonis, soțul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și să se răspândească în formele cele mai disparate. În cea mai mare cinste se afla credința în astrologie, care aronda stelelor o anumită influență asupra destinului uman. Lumea mediteraneană a început să o cunoască mai îndeaproape atunci când Beros, un sacerdot al lui Baal, originar din Babilon, patria întregii astrologii, a fondat către anul 280 a.Chr. o școală astrologică în insula Coo. În secolul II a.Chr., în Egipt, sacerdotul Petosiris a scris o operă astrologică fundamentală din care s-
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a început să o cunoască mai îndeaproape atunci când Beros, un sacerdot al lui Baal, originar din Babilon, patria întregii astrologii, a fondat către anul 280 a.Chr. o școală astrologică în insula Coo. În secolul II a.Chr., în Egipt, sacerdotul Petosiris a scris o operă astrologică fundamentală din care s-a inspirat întreaga literatură astrologică succesivă. O contribuție deosebită în propagarea astrologiei a avut-o filozofia stoică; aceasta a luat poziție în favoarea astrologiei, în care își vedea confirmată doctrina deterministă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
subînțelege neapărat și imitarea misterelor mithraice. Acestea vor căpăta o răspândire sporită la cumpăna secolelor II-III. Doctrinele orientale anterioare și contemporane creștinismului au câștigat progresiv, împreună cu religia lui Cristos, o anumită credibilitate și autoritate asupra lumii antice. Prin urmare, implicarea sacerdoților cultelor misterelor a dus la destrămarea sistematică a credințelor exprimate prin religia tradițională, fapt ce a contribuit inconștient la afirmarea decisă a creștinătății, care a rămas destul de consolidată în ciuda persecuțiilor și influențelor religiilor orientale ori tradiționale, sau a tendințelor imperiale
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
în Palestina. În ciuda cunoștințelor sale creștino-biblice (despre profeți, învățătorii Legii etc.), autorul preferă să vorbească despre creștinism folosind terminologia religioasă cunoscută și de ceilalți păgâni: voința, în creștinism este asimilată inițierii din religia misterelor, preoții creștini sau iudei sunt comparați sacerdoților religiilor păgâne, un fel de călăuze ale unui cortegiu aducător de sacrificii sau chiar ca niște legislatori. Urmând orientarea filozofică a lui Celsus (mort în 178 p.Chr.), autorul ia în considerație concepția tradițională a legii religioase a popoarelor, definindu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
îi prezintă pe ucenicii lui Cristos ca pe un popor sacerdotal, mult mai eficienți pentru cel care domnește decât soldații, care se luptă și ucid la comandă. Pentru aceasta, autorul apelează la o analogie foarte elocventă: dacă pe bună dreptate sacerdoții păgâni nu sunt înrolați niciodată și sunt scutiți de serviciul militar, e la fel de corect ca și creștinii preoți și slujitori ai lui Dumnezeu să rămână în afara activităților militare, angajați să lupte cu mâinile curate și cu rugăciunea pentru binele împăratului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ca și creștinii preoți și slujitori ai lui Dumnezeu să rămână în afara activităților militare, angajați să lupte cu mâinile curate și cu rugăciunea pentru binele împăratului și al societății. Pentru succesiva evoluție teologică devine relevantă ideea apologetului de a echivala sacerdoții păgâni totalității creștinilor: nu este nici o referință strictă numai la preoții creștini, pentru care mai apoi va fi prevăzută interdicția înrolării militare în timpul lui Constantin (306-337), coercitivă pentru laici. Tot acum este evidențiată valoarea activă a rugăciunii, sarcină specifică creștinilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de ură și dispreț, după cum am văzut mai sus. Prin disprețuirea creștinismului, Iulian își propusese restaurarea imperiului pe baza tradițiilor păgâne, prin renașterea păgânismului lipsit de putere și în agonie, cu templele sale în bună parte închise, devastate și cu sacerdoții în plină decadență. Acțiunea sa era foarte dificilă. Păgânii, după implicarea directă a lui Constantin și a fiilor săi în viața creștină, erau deja în minoritate cel puțin în Orient, unde arătau indiferență față de lumea antică și se resemnară în fața
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
spiritualizat; mitologia sa cu tendințe eclectice convergente unifică transtemporal memoria antichității eline, sugestii din secolul al nouăsprezecelea (unele de sorginte germană) și nostalgii verticalizante ale altora. Poet al esențelor ființei, totodată înclinat spre ceremonial și solemnități, un Doinaș drapat în sacerdot al verbului-instaurator e, concomitent, un poet uvrier formulă de găsit la Mallarmé (în Erezii artistice), în care se încadrează și Valéry. Meditativ cu vizibile deschideri metafizice, pronunțându-se (repetat) pentru dicțiunea clară, el reactiva programatic imaginea creatorului de tip laborios
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cărțile de copii, nici din desene animate. Dimpotrivă! Viața lor era tot ce poate fi mai ne-educativ pe lume. Deși Pîcă avea o prestanță nativă, un păr alb, lins, curat, demonstra o sobrietate derutantă, care te trimitea la efigiile sacerdoților din Sadoveanu și nu la bețivanii monahi ai prozelor lui Damian Stănoiu! Ei bine, în esență, castul Pîcă era un machitor de primă clasă, care de la un număr de sticle încolo (nu folosea paharul, fiind jenant de neîncăpător!) devenea imprevizibil
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
un suflet aflat la zenitul cunoașterii, știe să dezamorseze orice conflict, este un bun negociator, cunoaște tactici și strategii care pot ușura existența, este modelul codoașei din teatrul roman, necromant și ghicitor, fabricator de filtre, șpițer, cunoscător al firii umane, sacerdot de alcov, știe să asculte de pe pozițiile confidentului, este mercurial cel care duce mesajele la curte, știe a lecui boalele femeiești, este cel care ia sînge cu lanțeta, șpțer, Înțelege alfabetul plantelor, mișcarea stelelor și caracterul oamenilor. Este pragmatic, docil
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
celor trei sâmburi de piersică, "miracolul/ dragostei de trei ori ascunse" etc.). S-ar putea spune, prin urmare, că "toate parabolele lirice ale lui Mihai Ursachi au ceva din fantastica și pasionanta îndeletnicire alchimistă", așadar că autorul lor "se face sacerdot al lui Hermes" (Ștefan Aug. Doinaș). În Symposion nigrum din Marea înfățișare (Editura Junimea, Iași, 1977), exclamația onctuoasă a practicantului-tip al acestui ritual îl va invoca, într-adevăr, direct pe patronul spiritual al alchimiștilor: "Hermetică enigmă! Și cele opt
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
flaneurul. Cel care povestește, flaneurul, este, în același timp, detectiv, anticar și mistic. Capitolul al patrulea descrie universul magic al Berlinului începutului de secol XX, așa cum se constituie el prin amintirile copilăriei autorului. Flaneurul, copilul, anticarul sunt, în această lume, sacerdoți ai unei funcții mimetice prin care ia naștere suprafața corporală a orașului-text. Capitolul 1 CUNOAȘTERE ȘI EXPERIENȚĂ 1.1. Surse ale conceptului de „experiență“ Trei texte pot fi invocate pentru a schița pentru început spațiul de joc al conceptului de
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
că ceea ce dă sens prezentului nu este victoria sa, impunătoarea sa voce, ci posibilitatea de a primi, în sânul lui, pe Mesia cel adevărat. Sarcina esențială a istoricului, caracterul mai degrabă receptiv al „artei“ sale, îl transformă pe acesta în sacerdot al memoriei. În primul capitol am încercat să arăt cum aceasta din urmă funcționa ca modalitate de cunoaștere, în special în comentariile despre Baudelaire; acum, ea capătă un rol teologic, anume de restaurare a ruinei trecutului din pers pectiva unui
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
souveräne Neigung zum Dauernden, ein aristokratischer Widerwille gegen Nuancen hat bei Hessel das Wort. Erlebnis will das Einmalige und die Sensation, Erfahrung das Immergleiche.“ Această experiență este descrisă de Benjamin, aparent în tâmplător, în termeni teologici. Flaneurul este, de exemplu, sacerdotul locului (Priester des genius loci) care revelează prezența plebs deorum, a penaților. În alte locuri - amintite deja -, fla neurul este descris ca un „ascet“ al lumii urbane sau ca păstrător al memoriei sale. Analogii semnificative pot fi sesizate între gesturile
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
hat mich Paris gelehrt“. Labirintul urban al metropolei franceze reprezintă paradigma prin care este privit, retrospectiv, Berlinul. Imaginea nebuloasă a orașului natal își certifică propriul caracter ermetic prin oglindirea în aura tainică a Parisului, locul în care flaneurul este un sacerdot, iar flanatul un ritual. Din toate întâlnirile urbane ale lui Benjamin, cea cu Parisul este decisivă: aici învață autorul german nu numai tehnica de a se pierde pe străzile sinuoase, ci și „fidelitatea“ în locuirea unui cartier. În Berlin, cartierul
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de semnele morții. Departe de a încerca spulberarea întunericului nopții, felinarele cu gaz îl pun în evidență, îi certifică prezența impunătoare deasupra orașului. În acest caz, opusul întunericului nu mai este lumina, ci culoarea, revelată prin nuanțe și contraste. Veritabil sacerdot al nopții, l’Allumeur de gas este unul dintre personajele a căror dispariție marchează începutul dezvrăjirii lumii urbane. În același timp însă, el marchează un punct de inflexiune al memoriei, o fantasmă aparte a orașului în care formele obiectelor încă
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Crailor... care intră în relație magică de similaritate cu o serie de reflexe ale experienței urbane descrise de Ben jamin în scrierile sale despre Berlin. La acesta se adaugă un gest paralel, care se exprimă geografic: trecerea pragurilor, al căror sacerdot este, de data aceasta, Pirgu. „Ghid“ al crailor în mahalale, în birturile Bucureștilor și în universul încâlcit al Arnotenilor, Pirgu parcurge conturul marginalității sociale a orașului. Proxenet, parvenit, el joacă prin aceasta un rol „politic“, într-un sens similar celui
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
a unei idei divine pe care artistul are misiunea de a o revela. Religiosul pe care-l invocă idealiștii este desprins de orice dogmatică, întrebuințarea sa ține de configurarea unui cult al artei pentru care artistul devine un oficiant, un sacerdot. Nu întâmplător este desemnat ca reprezentant Sar Péladan, al cărui ordin rozacrucean, benignă erezie estetică, este menit să slujească Arta cu majusculă. "Această doctrină fiindu-ne expusă recent de către unul dintre cei mai strălucitori adepți, Sar Péladan (...)". Bachelin consideră că
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o ambianță vag orientală, de exotism hindus, în felul picturii lui Gauguin din etapa sa tahitiană, departe de modelul romantic, respirând prin decor dolce farniente-le voluptuos de harem. Atitudinea pictorului se apropie în cazul ei de cea a unui sacerdot care participă la misterii. "Aceste țigănci îmi păreau în timpul lucrului zeități exotice, în fața cărora oficiam. Coloritul lor brun oriental, pe fond luminos, le delimitau sculptural, sau le făceau să pară un arabesc decorativ închis, pe fond deschis. Deseori, pe neașteptate
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ridică peste ridicolul sentențelor magnifice. Scriitorul întreține în spirit decadent cultul artei care eufemizează un act crud, un ritual sângeros, la care fac aluzie atât difuza lumină roșiatică sau diferitele elemente decorative cu același cromatism, cât și explicația "vitalistă" a sacerdotului. Este aici și un supralicitat efect macabru, menit să confere întâlnirilor ceva din suspansul și teatralitatea unei mese negre. Oricum, oficiantul misterelor se vrea adorat în chip total, asemeni unei divinități păgâne căreia i se aduc sacrificii. Masca lui Dante
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
artei sau maisons théâtrales. Capitolul XIII XIII.1. Pictorul vieții mondene Emilian Lăzărescu Ciridim îi prevestește lui Emilian Lăzărescu (1878-1934) un rol de Mare Pontif în pictura românească, ungându-l deja "un adevărat preot al artei pure, al artei rafinate [...] sacerdot al artei"598, iar Victor Ion Popa, în "Artistele plastice și Emilian Lăzărescu"599, îi evidențiază pictura pe fundalul artei feminine reprezentată de: Delavrancea-Dona, Cuțescu-Storck, Nina Arbore, Olga Greceanu, Mina Byck, Otetelișanu, Mantu-Giurgea, Getta Holban, M. Râmniceanu, Lucia Beller, Bulyghin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
durere personală să-i pedepsească pe ceilalți. Și totuși Ovidiu are o remușcare propria-i culpă i-a câștigat clemența, înfrânându-i mânia. Deoarece poetului nu îi este permis să cadă personal în genunchi în fața împăratului, Messalinus, ca un mare sacerdot, trebuie să ducă mesajul ovidian zeilor, adăugând la acesta și rugăciunile poetului. "Nu încerca, totuși, o astfel de intervenție, dacă o consideri dăunătoare. Iartă-mă: ca un adevărat naufragiat, mi-e frică de orice mare, chiar și de cea mai
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și își petrec tot timpul în temple, studiind, meditînd sau învățîndu-i pe alții adevărurile dumnezeiești”. Al doilea: „Nici măcar regii înșiși, așa cum scrie Hecateu, nu primeau decît un tain de vin recomandat de cărțile sacre, deoarece erau în același timp și sacerdoți. Abia sub domnia lui Psammeticos au început și ei să bea; mai înainte de aceasta, vinul nu le era îngăduit și nu-l foloseau nici pentru libații, convinși fiind că nu este pe placul dumnezeirii, deoarece sîngele titanilor, cei care, odinioară
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]