412 matches
-
natura întreagă"68. Săptămâna patimilor, moartea și învierea Mântuitorului readuc ritualic, în fiecare an, sacrificiul real, refăcând dialogic unitatea comunităților umane întru iubire, unitate veșnic amenințată de pornirile violenței malefice care ne însoțește existența ca parte a diavolului. Raționalizarea crizei sacrificiale în societățile moderne, cu începuturi încă din vechime, este dezvoltarea paralelă a sistemului judiciar, care derivă din justiția divină. Dacă sistemul nostru ni se pare mai rațional ne atenționează Girard este, în realitate, pentru că e mai strict conform principiului răzbunării
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se restabilește. Mecanismul funcționează la nivel privat, între grupuri sociale și între comunități naționale, ultima instanță fiind a dreptului internațional. Separarea dintre Biserică și stat în societățile moderne a putut crea impresia că justiția laică poate înlocui complet "iraționalitatea" crizei sacrificiale, curmată prin violența benefică fondatoare, că, deci, lumea de aici poate subzista fără religie. Așa s-a născut teoria că societatea e rezultatul nu al unui act fondator sacral in illo tempore, ci al unui contract social, încât unitatea lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
socială deținătoare a puterii în stat. Gândirea umană devenea și mai incapabilă să repereze esența religioasă a unității dialogice a lumii. În secolul Luminilor, efectul n-a întârziat să apară, căci ignorarea raționalistă a riturilor fondatoare readuce violența, adâncind criza sacrificială. Ca eveniment istoric, ea s-a numit Marea Revoluție Franceză, aducătoare de teroare și de ghilotină, ca șir de răzbunări ce amenințau să devină perpetue. Istoria a dat dreptate protagoniștilor revoluției, dar dreptatea era a Papei care chema la rememorarea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a dat dreptate protagoniștilor revoluției, dar dreptatea era a Papei care chema la rememorarea iubirii augustiniene. Revoluția Franceză va aduce Europei un prim "război mondial", declanșat de ambițiile eroice ale lui Napoleon Bonaparte. Aceeași revoluție a favorizat și noi acte sacrificiale fondatoare, din care au apărut națiunile moderne în secolul al XIX-lea. De acum încolo, Europa va dezvolta trei tipuri de violență, dincolo de cea privată și de clan: violența de clasă, raționalizată de marxism și de utopiile aferente; violența între
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
interesante vine dinspre intelectualitatea desprinsă din lumea islamului. Ea încearcă să rezolve criza intervenită în lume în urma ofensivei americane în Orientul Mijlociu, din interese strategice de ordin politic și economic, un factor esențial fiind și conflictul palestiniano-isrealian, împins într-o criză sacrificială perpetuă cu largă extindere în lumea arabă. Este limpede că, în limbaj eminescian, antiteza Occident-Islam a devenit, îndeobște după 11 septembrie 2001, una monstruoasă, cu urmări greu de prevăzut. Lucrări precum cea a lui Samuel P. Huntington despre ciocnirea civlizațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Maria Magdalena. Rivalitatea a existat între religia oficială a imperiului și creștinismul minoritar, persecutat (5,8% din populație). Pricina persecuției nu venea pe criterii sexuale, fiindcă temelia oricărei religii este modalitatea de a valorifica sacrul, adică de a "gestiona" criza sacrificială. Marea diferență dintre religiile precreștine (sau postcreștine, ca Islamul), fie ele politeiste sau monoteiste, vine din natura sacrificiului: cum am mai spus-o, în vreme ce până la creștinism oamenii "îmblânzeau" violența malefică prin sacrificii animale sau umane aduse zeilor, în creștinism, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
În conflictul cu religia oficială, creștinii erau învinuiți că nu practică sacrificiile aduse zeilor, ceea ce le atrăgea vinovăția pentru toate relele din imperiu. De aici persecuțiile dure și martirizarea creștinilor în primele secole. Altminteri, împărații tolerau toate cultele de tip sacrificial tradițional. Un edict din anul 304 impunea obligativitatea cetățenilor romani de a aduce sacrificii zeilor, iar nesupunerea însemna condamnarea la moarte sau muncă silnică pe viață 289. Constantin cel Mare a curmat aceste persecuții în 313, adică la un an
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cel mult, la secte sau la "religii" materialiste de felul comunismului. Este adevărat că religiile se nasc din antagonisme fundamentale din ființa umană și socială, cum a demonstrat René Girard, în admirabila lui carte Violența și sacrul, dar marile crize sacrificiale nu pot fi programate și rezolvate pe cale strict rațională. Partenerii "trialogului" din finalul cărții lui Ștefan Lupașcu au sesizat că religia visată de filosof se situează între mistică și gnoză. Din ea ar putea să se revendice, la urma urmei
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
consume tot ce îi iese în cale. El „aruncă înainte“ propriul său nesaț și nevoia de lucrul numit devine atât de aprigă, încât îmbrățișarea care ocrotește se transformă în cuprindere devastatoare. Raportul meu cu ființa lucrului numit nu mai este sacrificial; în actul preluării lui în proiect, eu nu mai recunosc eternitatea tiparului care generează fără încetare ființa lucrului consumat; eu nu mă mai întorc către fondul comun care asigură perpetuarea ființei lui și care face cu putință manifestarea puterii mele
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
tradiții un veritabil zeu. Era asociat divinităților vegetației (Attis, Adonis, Demeter, Dionysos, pentru a mă rezuma doar la lista prezentată de etnologul Ion Ghinoiu). În multe versiuni mitologie, porcul apare ca un mesager al lumii de dincolo. Era și victima sacrificială de zeul Osiris. Tradiția nu a dispărut cu totul, dar s-au uitat adevăratele semnificații. De exemplu, la români se mai păstrează obiceiul expunerii capului de porc împodobit cu inele, cercei, brățări și flori în fața casei. Se marca astfel momentul
Mit, magie și manipulare politică by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
prima sacrificare" (cea de la "moartea civilă" la moartea fizică, 1883-1889), a doua sacrificare, postumă, intrând în atenție doar prin forța paralelismului. Focalizarea privirii în cartea recentă se îndreaptă spre temeiurile ontologice ale mitului Eminescu, care, necesarmente, aduce în ecuație "criza sacrificială", cu sintagma lui René Girard. S-ar putea spune că această "criză" constituie "materia" cărții, mitul și demitizarea fiind consecințele de fond. Volumul este special și intens polemic, autorul având toate datele unei asemenea inițiative pentru a câștiga "bătălia": cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
itinerar de la Grama la "câțiva agramați". Theodor Codreanu n-are nici o îndoială: "Fără s-o știe, detractorii lui Eminescu, chiar din punctul nașterii "Galaxiei Grama", constituie garanția trăiniciei și vitalității Mitului Eminescu. Orice act demolator seamănă fatalmente, cu unul ritualic, sacrificial, menit să reîmprospăteze și să revigoreze memoria colectivă". Parcă pentru a convinge și pe cei mai îndărătnici, Theodor Codreanu aduce o puzderie de probe în acest uimitor dosar, cu o energie și o logică detectivistice rar întâlnite, încât cartea se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unui nebun "nevindecabil". Maiorescu începe să distingă semne de "nebunie", bunăoară, în poezia Melancolie, fapt care a stârnit riposta lui Mite Kremnitz: "Nebunie? Poate că concepția noastră, a tuturor, este nebunie și Eminescu a prins adevăratul sens al lumii". "Criza sacrificială" e interpretată în analogie cu aceea christică, a ciobanului moldovean din Miorița și cea din Monastirea Argeșului, criză în care este implicată totdeauna violența. Theodor Codreanu apelează la ontologia arheității creată de poetul nostru, invocând filosofia diferenței, heterogenia eului, "dublul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
filosofia diferenței, heterogenia eului, "dublul monstruos" (Cain și Abel, Eteocle și Polynice, Sarmis și Brigbel), teoria eminesciană a dublului binom, "violența benefică fondatoare", pentru a demonstra că victima ispășitoare devine zeitatea grupului, că orice mit se naște dintr-un act sacrificial, înseamnă "contrapunerea violenței benefice violenței malefice". Înarmat până în dinți cu documente și strategii, Theodor Codreanu purcede la investigarea minuțioasă a ceea ce el numește "agonia eminesciană" de la internarea la spitalul Șuțu și până la înmormântarea poetului. Cum spuneam, cu dovezi nenumărate și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acest titlu din noua serie "Eminesciana" a faimoasei edituri ieșene Junimea, reactivată spectaculos de un mare poet (e vorba de Cezar Ivănescu). Inevitabil, volumul din urmă se așează în prelungirea unor preocupări statornice ale eminescologului din Huși, dezvoltând aici scenariul sacrificial. Folosind suntem preveniți într-un necesar Avertisment "nucleul prim", el adaugă 21 de noi capitole și, bineînțeles, schimbă miza lucrării. Va discuta, așadar, într-o demonstrație strânsă despre mitul Eminescu ca "mit viu", cu temeiuri ontologice și va înainta, inventariind
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ar fi "un om sacrificat" (zicea Petre Th. Missir). Iar Maiorescu, un "om criptic" (lucr. cit., p. 326), greu de descifrat își va face jocul duplicitar. Fără a ignora ori minimaliza condiția sa de binefăcător, Maiorescu vădește lașitate, traversând "infernul sacrificial"; îl vom găsi alături de "amicii sacrificatori" și, pe altă parte, are grijă protectoare, împinsă de unii comentatori chiar în ireproșabilitate. "Cald și frig scria lorga, la moartea marelui critic nu i-a fost nimănui lângă dânsul". Nu e vorba de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
motivațiile fiind acum clar de ordin politic. Din acest motiv, a vorbi despre "fratricidul verbal" (Ruxandra Cesereanu) practicat și înțeles ca violență verbală este cel puțin o exagerare, atâta timp cât poetul era conștient (de la 14 ani!) de condiția sa de "victimă sacrificială" de bunăvoie întru stabilirea "adevărului", concept cu prevalență nu doar în operă, eroul și înțeleptul (după modelul Mântuitorului) neputând trăi decât în adevăr. Profesorul Codreanu observă însă că scenariul acesta paradigmatic mioritic avea să se refacă în preajma zilei de 28
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
din 1888). Agonia ultimă a fost "finalizată", fie (pe termen scurt) de lovitura violentă dată poetului în timpul internării la "Caritatea" de către un nebun, fie (pe termen lung) de intoxicația cu mercur. Din acest moment avea să înceapă a doua violență sacrificială, cel puțin la fel de cinică (nu kynică!) prin escamotarea adevărului, prin durata și prin lipsa de respect, demarată prin debutul și reanimarea continuă a "galaxiei Grama"... "Bucovina literară", nr. 1-2, ianuarie-februarie 2005 MIHAIL DIACONESCU. FENOMENOLOGIA EPICĂ A ISTORIEI ROMÂNEȘTI, BUCUREȘTI, EDITURA
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu se va istovi curând. Scotocind arhivele armata de eminescologi va produce noi dovezi reconfigurând stocul de informații, luminând hățișurile epocii. Patimile iscodelnicilor genealogiști întrecerea sourcier-iștilor continuă; dar, bănuim imaginile biografilor săi nu vor cunoaște corective esențiale, odată fixat modelul sacrificial. Și nici nu credem că el va fi îmbrățișat doar de zelatorii cultului apropiindu-se cu pioșenie nesmintită de opera sa. Theodor Codreanu, ca într-un veritabil policier, leagă firele, încercând, și el reintegrarea, celor șase ani ai "eclipsei" în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și îndatoririle acestuia, o fundamentală antiteză eșuată, disputa tranșându-se pentru omul modern în favoarea drepturilor, o uriașă eroare cu un echivalent paremiologic românesc pe măsură: "a-ți tăia craca de sub picioare". Viețuirea în afara adevărului și a libertății înseamnă eliminarea posibilității sacrificiale, deci, a iubirii și a modelului christic, ceea ce pentru Eminescu era de neconceput. Pentru el, martirul, eroul și înțeleptul trăiesc în adevăr (ș.a.), fiindcă ei sunt victime sacrificiale de bunăvoie, după modelul Mântuitorului. Adevărul e sacru, e Dumnezeu: "Dumnezeu și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
craca de sub picioare". Viețuirea în afara adevărului și a libertății înseamnă eliminarea posibilității sacrificiale, deci, a iubirii și a modelului christic, ceea ce pentru Eminescu era de neconceput. Pentru el, martirul, eroul și înțeleptul trăiesc în adevăr (ș.a.), fiindcă ei sunt victime sacrificiale de bunăvoie, după modelul Mântuitorului. Adevărul e sacru, e Dumnezeu: "Dumnezeu și adevărul sunt identici" (Mss 2267). Dacă adăugăm la aceasta pasajul din scrisoarea către Samson Bodnărescu din 1876, unde se spune că "un neadevăr ar fi în stare să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să mă nenorocească pe toată viața și să-mi răpească onoarea" (un om fără onoare își declină cu bună știință eternitatea), constatarea lui Th. Codreanu că Eminescu a refăcut în preajma zilei de 28 iunie 1883 scenariul paradigmatic mioritic al crizei sacrificiale, e imbatabilă. Introducând în demersul său metoda dublului referențial, autorul cercetează cu maximă atenție întâmplările premergătoare momentului când poetul este aruncat în cămeșoiul de forță (bieții "inimici" și câți de-atunci se frâng într-o veselie corect politic! sub semnul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se întrezăresc cu limpezime în întreaga țesătură textuală a Abecedarului lui Pleșoianu. Luminismul lockean se împletește însă cu un patriotism ardent, reperabil de îndată ce autorul menționează sentința "Pentru lege și patrie facem război" (p. 18). Patriotismul belic este hiperbolizat într-unul sacrificial și funebru în propoziția "Pentru neam și mântuirea lui murim mulțumiți" (p. 19). Cuplajul dintre morala creștină și patriotismul sacrificial este dificil de realizat, întrucât preceptul creștin de iubire necondiționată a aproapelui nu pare a fi conciliabil cu principiul etnocentric
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ardent, reperabil de îndată ce autorul menționează sentința "Pentru lege și patrie facem război" (p. 18). Patriotismul belic este hiperbolizat într-unul sacrificial și funebru în propoziția "Pentru neam și mântuirea lui murim mulțumiți" (p. 19). Cuplajul dintre morala creștină și patriotismul sacrificial este dificil de realizat, întrucât preceptul creștin de iubire necondiționată a aproapelui nu pare a fi conciliabil cu principiul etnocentric promovat de patriotism de a iubi cu predilecție doar apropiații naționali. Pleșoianu reușește totuși, fără mari eforturi justificative (nici nu
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mito-tematic al sacrificiului românesc întru credința creștină capătă primele contururi încă din istoriografia Școlii Ardelene. După cum vom vedea, acesta va fi amplu și intens elaborat ulterior, devenind un nod central în conștiința istorică a ființei naționale românești sub forma temei sacrificiale a apărării creștinătății și a crucii prin sabie împotriva avansului semilunei propulsată de iataganul otoman. Ca o concluzie provizorie, se poate spune că ideile originii latine și a continuității etnice a românilor au devenit "mitomotoarele" (Smith, 1986, p. 58: mythomoteurs
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]