376 matches
-
a constituit un stat de scurtă durată, întemeiată de către sarazini centrat în jurul orașului Bari din sudul Italiei, între anii 847 și 871. Orașul Bari a devenit prima dată țintă a raidurilor arabilor sau berberilor la sfârșitul anului 840 sau începutul lui 841, când a fost ocupat pentru scurtă vreme. Potrivit
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
Adelchis de Benevento, Guaifer de Salerno și Landulf al II-lea de Capua. Abia în primăvara anului 867 Ludovic a pornit la acțiune împotriva emiratului de Bari. El a trecut imediat la asedierea localităților Matera și Oria, recent cucerite de către sarazini, și a incendiat-o pe prima dintre ele . Oria a fost o așezare prosperă anterior cuceririi musulmane; Barbara Kreutz consideră că astfel se explică de ce Matera i-a rezistat lui Ludovic, pe când Oria l-a întâmpinat cu bunăvoință. Acest atac
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
sanctuaul de la Sant'Angelo. Împăratul Ludovic a organizat riposta, avansând cu trupele adânc în Apulia și Calabria, însă evitând să intre în principalele centre populate ca Bari sau Taranto. Se pare că, totuși, câteva orașe s-au eliberat de sub controlul sarazinilor și că diferite cete de musulmani întâlnite au fost complet distruse. Încurajat probabil de aceste succese, împăratul a atacat Bari cu o forță terestră de franci și longobarzi și cu o flotă de croați ("Sclavini"). În februarie 871, citadela a
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
a fost și duce de Spoleto și Camerino din 967 și a succedat și ca principe de Salerno din 977 sau 978. A fost un nobil important din sudul Italiei, aflat în luptă atât cu Imperiul Bizantin cât și cu sarazinii pentru controlul regiunii. El a devenit stăpân asupra aproape întregii jumătăți sudice a Italiei. Mama sa a fost Yvantia, iar Pandulf a fost co-principe al tatălui său, Landulf al II-lea de Benevento, începând de la 943, atunci când bunicul său, Landulf
Pandulf Cap de Fier () [Corola-website/Science/324614_a_325943]
-
condus de Landulf I cel Bătrân, odată cu moartea ducelui Sicard de Benevento din anul 839. Landulf și fiii săi erau susținători ai principelui Siconulf de Salerno. În 841, Capua a fost jefuită și distrusă aproape integral de către o incursiune a sarazinilor aflați în solda ducelui Radelchis I de Benevento. Landulf și fiul său mai mare, Lando I au luat inițiativa fortificării colinei din apropiere de la Triflisco, pe care s-a construit "Noua Capua", care reprezintă orașul de astăzi. În 862, Pando
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
drept co-principe și a constituit alianțe cu statele bizantine din regiune, anume cu ducatele de Neapole și deGaeta, care alianțe au fost menținute și de către succesorul său. De asemenea, el a început să pună la cale recucerirea teritoriului ocupat de sarazini în regiune, însă a murit înainte ca aceste planuri, culminând cu Bătălia de la Garigliano din 915, să se materializeze. Landulf a petrecut cea mai mare parte a carierei sale de după confruntarea din 915 încercând să submineze autoritatea bizantină din Apulia
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
serios zdruncinată ca urmare a bătăliei de la Stilo. Pe lângă Landulf al IV-lea, au murit în luptă și frații săi, principele Pandulf al II-lea de Salerno și Atenulf. Cu toate că trupele kalbizilor au fost nevoite să se retragă către Sicilia, sarazinii au continuat să fie o prezență amenințătoare în Italia, hărțuindu-i în mod constant atât pe bizantini, cât și pe longobarzi. Capua și Benevento, odată dispărut Landulf al IV-lea, au trecut în mâinile ramurii tinere a Landulfizilor, în vreme ce Salerno
Bătălia de la Stilo () [Corola-website/Science/324617_a_325946]
-
provincie bizantină. Armata trimisă de aghlabizi debarcase în Sicilia cu câteva luni înainte, sub pretextul oferit de apelul generalul bizantin Eufemius, revoltat împotriva împăratului Mihail al II-lea al Bizanțului. După înfrângerea forțelor locale și ocuparea fortăreței de la Mazara, invadatorii sarazini au pornit în marș asupra Siracusei, care era capitala insulei sub stăpânirea romană și bizantină. Asediul s-a desfășurat în timpul iernii dintre anii 827 și 828 și a continuat până vara, în care perioadă de timp asediații au avut mult
Primul asediu arab al Siracuzei () [Corola-website/Science/324627_a_325956]
-
Asad ibn al-Furat, ca și apropierea unor întăriri trimise de la Constantinopol, l-au silit pe noul comandant arab, Muhammad ibn Abi'l-Jawari, să abandoneze asediul și să se retragă în partea de sud-vest a insulei, care a rămas în posesia sarazinilor de finitiv. De acolo, ei au început cucerirea treptată a Siciliei, care a condus la căderea Siracusei după un nou asediu (desfășurat în 877-878 și a culminat cu ocuparea Taorminei în 902.
Primul asediu arab al Siracuzei () [Corola-website/Science/324627_a_325956]
-
a fost atacat de către Landulf I de Benevento și a trebuit să admită pierderea unor teritorii. Mai târziu, el a chiar l-a luat prizonier pe abatele de Montecassino și nu s-a dar înlături de la a se alia cu sarazinii împotriva cărora luptase cândva. Docibilis a fost succedat de fiul său Ioan al II-lea de Gaeta, iar apoi de Grigore, iar unui alt fiu, Marin i-a oferit Fondi, alături de titlul de "dux", provocând practic sciziunea ducatului de Gaeta
Docibilis al II-lea de Gaeta () [Corola-website/Science/324636_a_325965]
-
eveniment a marcat totodată un pas către completa independență față de Imperiul Bizantin, care nu mai era în stare să apere "Ducatus Neapolitanus" de incursiunile longobarzilor din Langobardia Minor. Sergiu a continuat prezervarea alianțelor pe care napolitanii le stabiliseră anterior cu sarazinii din Palermo. El i-a ajutat pe musulmani să cucerească Bari de la bizantini în 841, precum și Messina în 842. Prin renunțarea la relația cu Bizanțul și trecerea alături de papalitate și de franci, Sergiu a contribuit la expulzarea musulmanilor din regiunea
Sergiu I de Neapole () [Corola-website/Science/324638_a_325967]
-
Palermo. El i-a ajutat pe musulmani să cucerească Bari de la bizantini în 841, precum și Messina în 842. Prin renunțarea la relația cu Bizanțul și trecerea alături de papalitate și de franci, Sergiu a contribuit la expulzarea musulmanilor din regiunea Campania. Sarazinii deveniseră prea periculoși pentru ca Sergiu să mențină relația de amiciție cu ei, drept pentru care ducatul de Neapole s-a aliat cu ducatele de Amalfi, Gaeta și Sorrento, pentru a porni lupta contra sarazinilor, deveniți tot mai amenințători. Alianța forțelor
Sergiu I de Neapole () [Corola-website/Science/324638_a_325967]
-
la expulzarea musulmanilor din regiunea Campania. Sarazinii deveniseră prea periculoși pentru ca Sergiu să mențină relația de amiciție cu ei, drept pentru care ducatul de Neapole s-a aliat cu ducatele de Amalfi, Gaeta și Sorrento, pentru a porni lupta contra sarazinilor, deveniți tot mai amenințători. Alianța forțelor creștine din sudul Italiei i-a forțat pe musulmani să se retragă din Ponza în 842 și a reușit să apere cu succes Roma în 846, cu toate că Vaticanul fusese deja devastat. În 849, Sergiu
Sergiu I de Neapole () [Corola-website/Science/324638_a_325967]
-
actuala regiune Molise și Apulia de la nord de Taranto) și Principatul de Salerno. Câțiva gastalzi și conți locali, precum cel din Capua, au profitat de situația creată și și-au declarat independența. Criza a fost agravată de începerea ravagiilor din partea sarazinilor, la început aceștia fiind chemați în ajutor de către Radelchis, iar apoi de Siconulf în timpul lungului război dintre ei. Stimulați adeseori de către conducătorii creștini aflați în rivalitate, sarazinii au jefuit Napoli, Salerno și Benevento însuși. Colonia întemeiată de musulmani în sudul
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
și și-au declarat independența. Criza a fost agravată de începerea ravagiilor din partea sarazinilor, la început aceștia fiind chemați în ajutor de către Radelchis, iar apoi de Siconulf în timpul lungului război dintre ei. Stimulați adeseori de către conducătorii creștini aflați în rivalitate, sarazinii au jefuit Napoli, Salerno și Benevento însuși. Colonia întemeiată de musulmani în sudul regiunii Lazio a fost eliminată abia în anul 915, după bătălia de la Garigliano. În același timp, Imperiul Bizantin recucerea o mare parte din sudul Italiei, începând cu
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
Colonia întemeiată de musulmani în sudul regiunii Lazio a fost eliminată abia în anul 915, după bătălia de la Garigliano. În același timp, Imperiul Bizantin recucerea o mare parte din sudul Italiei, începând cu Bari, pe care l-au recucerit de la sarazini în 876, și până la urmă transformându-și "themata" conduse de "strategoi" în Catepanatul de Italia (999), conducând la reducerea deja decăzutei puteri a Beneventului. În 899, Atenulf I de Capua a cucerit Benevento și a unit cele două ducate. El
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
Pe parcursul domniei sale, Principatul de Capua a devenit la rândul său independent. "De jure", Salerno încă era vasal al împăratului occidental, însă în practică se manifesta ca un stat independent. La un moment dat, principele său s-a aliat chiar cu sarazinii. În 880, Guaifer a fost înlocuit de către fiul său Guaimar I, care l-a forțat să se retragă la mănăstire și să îi predea lui frâiele guvernării. Cronicile care descriu vremea sa îl ilustrează în termenii unui despot și el
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
l-a forțat să se retragă la mănăstire și să îi predea lui frâiele guvernării. Cronicile care descriu vremea sa îl ilustrează în termenii unui despot și el nu pare să fi fost popular. El a renunțat la alianța cu sarazinii în favoarea unei strânse relații cu împăratul occidental, la vremea aceea Carol cel Pleșuv. Totuși, în 887 Guaifer s-a îndepărtat de suzeranul său și a prestat omagiu împăratului bizantin Leon al VI-lea, de la care a primit titlul de "patrikios
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
independentă. El a căutat să sporească controlul bisericii în regiune, însă a eșuat în această întreprindere. El a introdus principiul co-regenței fiilor, în scopul de a stabiliza succesiunea. Fiul său, Guaimar al III-lea, a fost nevoit să suporte atacurile sarazinilor, însă a fost ajutat de către mercenarii normanzi. De asemenea, de-a lungul întregii sale domnii, Guaimar s-a îndreptat împotriva posesiunilor bizantine și a acordat sprijin răsculaților longobarzi din acestea, conduși de Melus din Bari. De asemenea, l-a ajutat
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
ascultarea Imperiului roman, guvernat de la Constantinopol. Pe măsură ce puterea bizantină intra în declin în Occident, Sicilia a fost invadată de forțele arabe conduse de califul Uthman Ibn Affan în anul 652. Este vorba de o invazie mai degrabă de recunoaștere, iar sarazinii s-au retras imediat după aceea. Până la sfârșitul secolului al VII-lea, odată cu cucerirea arabă a Africii de Nord, musulmanii au capturat orașul-port Cartagina din apropiere, fapt ce a permis arabilor construirea de șantiere navale și le-a asigurat o
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
capabile să înfrângă o puternică armată bizantină trimisă de la Palermo și totodată să respingă o flotă venețiană comandată de dogele Giustiniano Partecipazio. Însă atunci când o epidemie de ciumă a ucis o bună parte din trupele musulmane, inclusiv pe Asad însuși, sarazinii s-au retras în castelul de la Mineo. În continuare, musulmanii au revenit în ofensivă, dar au eșuat în tentativa de a cuceri Castrogiovanni (actuala Enna, unde a murit Eufemius) și s-au retras înapoi la Mazara. În 830, ei au
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
avanpost bizantin a cedat abia în 965. Sicilia arabă a fost guvernată succesiv de către dinastia sunnită a aghlabizilor din Tunisia și apoi de către cea șiită a fatimizilor din Egipt. Bizantinii au profitat la un moment dat de temporarele neânțelegeri dintre sarazini pentru a reocupa capătul estic al insulei vreme de câțiva ani. După suprimarea unei răscoale, califul fatimid Ismail al-Mansur l-a numit pe Hassan al-Kalbi ca emir al Siciliei (948-964). Acesta a izbutit să controleze permanentele răscoale ale bizantinilor și
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
un "prefecturius" și abia pe urmă, din 877, ca "hypatus", moment în care a urmat exemplul predecesorilor și l-a asociat la domnie pe fiul său Ioan. În primii ani de ocupare a funcției, Docibilis a avut de confruntat amenințarea sarazinilor și a fost capturat de către aceștia. După ce a fost eliberat de către prefectul amalfitanilor, Pulcharius, Docibilis a încheiat pace cu musulmanii, drept pentru care a fost excomunicat de papa Ioan al VIII-lea. În 876, papa a venit în sudul Italiei
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
Docibilis a încheiat pace cu musulmanii, drept pentru care a fost excomunicat de papa Ioan al VIII-lea. În 876, papa a venit în sudul Italiei pentru a-i recruta pe principii longobarzi de Capua și Salerno pentru lupta împotriva sarazinilor. Docibilis s-a întâlnit cu papa la Traetto, însă nu au reușit să ajungă la o înțelegere. Cu acea ocazie, papa a intervenit în chestiunea succesiunii din Capua, ivite după moartea principelui Landulf al II-lea din 879 și l-
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]
-
principelui Landulf al II-lea din 879 și l-a restaurat pe Pandenulf în defavoarea lui Lando, noul principe promițând să îl atace pe Docibilis I. Pandenulf a reușit să captureze Formia, drept pentru care Docibilis a solicitat sprijinul unor mercenari sarazini din Agropoli. În cele din urmă, Docibilis și papa Ioan s-au întâlnit chiar la Gaeta și au încheiat pacea. Împreună, ei au asediat fortăreața musulmanilor de la Garigliano. După moartea papei Ioan al VIII-lea, Docibilis s-a întors împotriva
Docibilis I de Gaeta () [Corola-website/Science/324653_a_325982]