307 matches
-
spre scenă. Homalău tăiat. Curlangiu în șuriu. Dramă poponărească. Danny se uită cum Coleman Healy se urcă pe scenă și schimbă saluturi cu alți jazzmeni. Grași, cadaverici, ciupiți, uleioși și arătând epuizați, cei de-acolo păreau o altă specie pe lângă saxofonistul dezinvolt - asemeni unei fotografii cu scena unei crime, cu tot soiul de impurități care rup simetria și te fac să remarci ce nu e în regulă. Începură să cânte: pianul lansă o melodie, apoi o predă trompetei, după care veniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
gros-plan în culori, cu detaliile de la autopsia rapidă a cadavrului, întreprinsă de el pe lespedea morgii, mărite de milioane de ori. O mașină coti tocmai atunci în fața lui. Îl trecu un fior și văzu un șir de imagini amestecate cu saxofonistul alto, Coleman,și sosia lui din filmul cu Karen, Tim. Când îi atrase atenția Omului Cameră că ar trebui să-i vadă și pe trecători, ei îi apărură ca niște siluete grotești. Nu era în regulă. Îi trebuiră multe secunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
se așeză pe scaun și încercă să adoarmă. Ajunse undeva aproape de somn, o scurtătură a extenuării unde nu era total inconștient, nu putea să emită gânduri și vedea desene pe care nu le făcea el. Semne de circulație, camioane, un saxofonist executând arpegii la instrumentul său, modele florale, un câine la capătul unui băț. Câinele îl făcu să tresară. Încercă să deschidă ochii, îi simți grei și lipicioși și se lăsă să cadă iar în starea dinainte. Instrumente de autopsie fierbinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
găsească unghiurile potrivite, prim-planurile fețelor. Și mai multă ceață, brațe arcuite, picioare, un cărucior făcându-și brusc apariția și un bărbat în alb, cu un bol mare de punci. Focaliză, se îndepărtă, focaliză, nici o față, apoi Tim și Coleman - saxofonistul alto - alături, avântându-se în jazzul dezlănțuit. Crenguțele sunt dureroase. Tim dispare, înlocuit de un blond ingenuu. Două umbre îi distrug vizibilitatea, Danny face un pas îndărăt, lentilele devin iar funcționale și prind un cadru perfect cu cei doi grași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ascundă perversitatea față de camarazii de stânga ai lui Loftis, bandajele neascunzând altceva decât inciziile chirurgicale. Buzz lăsă pentru final episodul cu distrugerea feței lui Coleman de către Lux. Mal interveni, folosindu-se de prilej pentru a-l introduce în peisaj pe saxofonistul Healy, chestionat de Danny Upshaw în ziua de Anul Nou. Iată de ce puștiul nu reacționase la asemănarea perfectă Loftis/Coleman: ea nu mai exista. Apoi Mal vorbi despre Coleman. Coleman dezvăluie că Marty Goines e homosexual. Coleman pomenește în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Poate că se mută de la un local la altul, dar rămâne aproape de muzică. Ceva nu e cușer la el cu muzica asta, pentru că nimeni nu a zis că ar fi cântat la vreun instrument, iar colorații zic că-i un saxofonist alto tare de tot. Eu zic să-i dăm bătaie cu hotelurile și băieții cu heroina cât mai e ziuă, iar pe seară să ne ocupăm de cluburile alea. — Hai. Hotel Tevere, pe 84 cu Beach - nici un alb. Hotel Galleon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
formația de muzică era luminată din spate de alte becuri albastre: spoturi acoperite cu celofan, ce clipeau. Muzica era asurzitoare, cu puțin sub nivelul de gălăgie. Trompetistul, contrabasistul, bateristul, pianistul și trombonistul erau negri și purtau cămăși albastre cu dungi. Saxofonistul alto era Coleman, fără barbă, iar un bec albastru pâlpâia exact în ochii tăticului Reynolds. Mal îl îmbrânci ușor pe Buzz și-i spuse tare în ureche: — Claire și Loftis sunt la bar. Într-un colț discret. Buzz se răsuci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Goines la Bido Lito’s. Marty a fost surprins - și fericit -, fiind prima oară când îl vedea pe Coleman după ce acesta scăpase de bandaje. Anii trecuseră, băiatul era acum un bărbat cu o față nouă - și nu era rău ca saxofonist alto. Coleman i-a propus o nouă serie de jafuri. Mad Marty a fost de acord. Au plănuit să discute după Anul Nou. Apoi, în ajunul Anului Nou, Goines l-a întâlnit pe Coleman în față la Malloy’s Nest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
dintre data scrierii și cea la care dumneavoastră îl citiți. Volatilitatea „setărilor“ Facebook din sezoanele 2009-2010-2011 e bine cunoscută. </footnote>. Interacțiunea primează. La un moment dat, mi-a trecut prin cap să folosesc platforma pentru o con versație interviu cu saxofonistul Mihai Iordache și mă întrebam dacă există vreo limită superioară a numărului de comentarii pe care le poți pune sub o postare. Față de precarele 420 de caractere (echivalentul unei știri de coloană într-un ziar ori a trei SMS-uri
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
Clădirea de la capătul îndepărtat al umbrarului de beton întins între două străzi afișa o anumită austeritate cu pietrele ei încadrate strâns de rigole, dar parcul era al tuturora, al faunei străzii, plin de dude, de cântăreți ambulanți, de găinaț, de saxofoniști, de traficanți de droguri, de șmenari. Lângă mine, pe banca de lemn, Martina Twain. Tocmai fusese la un muzeu. Pielea ei avea o paloare patinată, de muzeu. În ciuda prospețimii de fruct a tenului ei, are momente când îi fuge tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o "1917" 1917HYPERLINK "http://en.wikipedia.org/wiki/1993" \o "1993" 1993), celebru trompetist, compozitor și dirijor de jazz. Wardell Gray ( HYPERLINK "http://en.wikipedia.org/wiki/1921" \o "1921" 1921HYPERLINK "http://en.wikipedia.org/wiki/1955" \o "1955" 1955), saxofonist tenor american. Dexter Gordon ( HYPERLINK "http://en.wikipedia.org/wiki/1923" \o "1923" 1923HYPERLINK "http://en.wikipedia.org/wiki/1990" \o "1990" 1990), saxofonist tenor celebru în genul be-bop. George Raft (n. HYPERLINK "http://en.wikipedia.org/wiki/1895" \o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
wikipedia.org/wiki/1921" \o "1921" 1921HYPERLINK "http://en.wikipedia.org/wiki/1955" \o "1955" 1955), saxofonist tenor american. Dexter Gordon ( HYPERLINK "http://en.wikipedia.org/wiki/1923" \o "1923" 1923HYPERLINK "http://en.wikipedia.org/wiki/1990" \o "1990" 1990), saxofonist tenor celebru în genul be-bop. George Raft (n. HYPERLINK "http://en.wikipedia.org/wiki/1895" \o "1895" 1895), actor de film american, faimos în anii 1930-1940 specializat în roluri de gangster. Carole Lombard (1908-1942), celebră actriță de comedie, măritată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
periniță din aia cu pupături, direct pe Kalașnikov. El de când cu afacerea „turnurile gemene", fusese declarat „cel mai bun prieten al președinților americani", și cu veselie, antren și voie bună, a adus servicii neprețuite, ori de câte ori se simțea nevoia. Clinton, președintele saxofonist, se războise aiurea fără nici un rezultat palpabil prin Balcani, bântuind în special Serbia dar aici, vorba vecinilor țaței Veta, canci petrol, canci alte rezerve minerale. Dar în 2000, când a venit următorul președinte Bush și a văzut că petrolul este
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
ieșit dac-ar fi scris el filmul Parker, Însă n-ar fi putut, regizorul ăsta nu trișează, el are nevoie de imaginea unui muzician sau a unei disperări pe care-o cunoaște, autohtone, așa că ni-l desenează pe Sașa, un saxofonist Înalt și slab, bîntuit de geniu, și ca atare complet necunoscut dar intrînd des În crize de delirium tremens și Împrietenindu-se, aparent, cu un șofer de taxi care-l tot culege de prin șanțuri ori de la poliție. Doi oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
umede, cu jobenul pus pe o parte și cu umbrela la subsoară, fredonând din nou melodia „Singing in the rain”. La câteva sute de metri distanță, un local intim unde clientela fidelă putea să asculte smooth jazz interpretat de un saxofonist în cămașă înflorată. O Lucie care împărțea bezele cumpărătorilor, întrun hypermarket oarecare dintr-un orășel oarecare, aruncând din când în când priviri îngrijorate către ferestrele mari care lăsau să se vadă norii negri și fulgerele decise să sugrume cu gheare
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
oftă și apăsă un buton de pe telecomandă. Tocmai începea o emisiune de divertisment. Peste câteva secunde, imaginea bărbatului care gesticulase și vorbise de unul singur, înainte de a o lua la fugă, precum un urmărit de diavol, se estompă definitiv. 14 Saxofonistul se apleca deasupra instrumentului, ca un îndrăgostit incurabil, chinuit de o permanentă dorință fizică în fața căreia nu putea opune rezistență, iar degetele lungi apăsau pasional clapetele metalice, în timp ce suflul extras din plămânii ascunși sub o cămașă înflorată oferea poftă de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cărora pulsau flăcările unor lumânări parfumate. O părere de fum, albastră, șerpuitoare, lascivă, insinuându-se printre clienții pierduți în gânduri, mângâindu-i pe umeri, invitându-i să se ridice și să se miște pe ritmul leneș, sub ochii închiși ai saxofonistului care dădea senzația că se contopește cu instrumentul său, transpus într-o altă lume sau, poate, chiar într-un alt timp. Femeia avea o rochie verde. În respectivul decor, s-ar fi potrivit mult mai bine una roșie sau una
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
sălbatic, cu o astfel de femeie, sub ploaia fină a unor acorduri revărsate din acel saxofon. Nu putea să se gândească la o muzică oferită de niște boxe, indiferent de fidelitatea lor sau de firma producătoare. Nu. Saxofonul era esențial. Saxofonistul putea fi eliminat extrem de ușor din scenariu (în consecință, bărbatul scoase un burete din propriile gânduri, șterse personajul, fără regrete, iar pe scenă continuă să se miște, într-o parte și în alta, doar saxofonul, ca într-un film abstract
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
dreaptă ridică pensula, seamănă cu bagheta unui dirijor aflat la pupitru, trage câteva tușe, iată cum apare saxofonul, se construiește sub privirile atente ale artistului concentrat, ar trebui mai mult galben, totuși, atenție la contrast, nici nu avem nevoie de saxofonist, un joc de umbre este tot ceea ce ar trebui... Apariția chelnerului îl luă pe nepregătite și îl smulse din atelierul imaginar. Confirmă că mai dorea un pahar cu vin, roșu,bineînțeles, tensiunea suportă, nu face nazuri, înregistră zâmbetul chelnerului, apoi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pahar cu vin, roșu,bineînțeles, tensiunea suportă, nu face nazuri, înregistră zâmbetul chelnerului, apoi își fixă din nou privirile asupra femeii în verde. Era pierdută, undeva la pragul dintre realitate și (i)realitatea ei, își dădu seama că urmărea prestația saxofonistului (buzele întredeschise, capul ușor înclinat, degetele lăsate să se odihnească pe fața albă de masă, alături de brichetă și de tabacheră, îi fu greu să se acomodeze cu ideea că nu mai fuma, cel puțin deocamdată), și se simți acaparat de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
dreptul o absurditate. Dar se vizualiză pe scenă, în locul aceluia, cu saxofonul între mâini, cântând numai pentru ea, o seară întreagă, o viață întreagă, o eră... Observă paharul plin. Nici nu sesizase revenirea chelnerului, firesc, de altfel, era acum un saxofonist transfigurat, aplecat deasupra instrumentului, pe scena luminată de un singur proiector, ceilalți consumatori au plecat, e târziu, doar ea, picior peste picior, trăgând din țigară (o aprinsese, în cele din urmă, buzele/plămânii ceruseră imperativ o nouă repriză, parcă ar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
intersectate...), dar nu făcu niciun gest. Se întrebă, în schimb, care putea fi culoarea ochilor ei (verde, nici nu încape discuție, da, verde, mai licitează cineva?, o dată, de două ori, de trei ori, adjudecat) și continuă să o privească, în timp ce saxofonistul se opri pentru câteva secunde, sorbi o gură de apă dintr-un pahar, apoi reîncepu să mângâie clapetele instrumentului (mâna sa pe spatele ei, mâna ei strângând ușor mâna sa) și o altă melodie întinse voaluri fine peste mese... La
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
lungi, intangibilă și îndrăgostită iremediabil de altcineva (își spuse asta cu fermitate, pentru a-și înfrâna pornirea inițială, dorise să se ridice din nou, să o conducă până la ușă, apoi până la un taxi, apoi...) sau poate doar de melodiile acelui saxofonist care avea chipul Magicianului - dar nimeni, nici măcar Detectivul, nu își putea da seama de asta - și o cămașă înflorată, poate prea înflorată pentru o asemenea noapte în care, fără săși facă vreun reproș, Moartea se pregătea să mai invite pe
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Și nici nu o văzu. Plecase cu noaptea pe umeri, atrăgând după ea alaiul mut al unor gânduri sortite să nu devină niciodată cuvinte... Se îndreptă către mașină, scoase cheile din buzunar, în timp ce în urechi îi răsuna încă muzica acelui saxofonist atins de geniu. Da, murmură, unii oameni sunt mângâiați de Dumnezeu încă din momentul în care vin pe lume... Simți pași în spatele său. Întoarse capul, ușor, apoi dădu să se întoarcă și mai mult. Simți cum îi explodează capul, câteva
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
nou ochii pe prima pagină. Era anunțată moartea violent a unui polițist. Un detectiv (poate chiar Detectivul, nu?) care fusese într-un bar, ascultase muzică (ospătarul declarase că nu vorbise cu nimeni, băuse vin roșu și ascultase gânditor programul unui saxofonist care cânta acolo de multă vreme, cu mare success, de altfel), după care plecase. Spre propria moarte. Arma crimei - o bâtă de baseball. Criminalul era căutat în continuare. Un anunț sec, scris în manieră jurnalistică, fără suflet, fără implicare emoțională
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]