698 matches
-
pe care-l umpluse din nou cu apă și i-a făcut un semn liniștitor, invitând-o să se reașeze pe scaun. Îi părea rău că a venit cu acea sugestie. Regreta. O impresiona durerea întipărită pe fața Violetei. Aceasta scâncea și suspina, făcând eforturi să-și oprească plânsul. Apoi a băut din apă și și-a șters ultimele lacrimi. După ce a respirat adânc de câteva ori, a întrebat, încordată și temătoare: - Dacă lucrează cu dumneavoastră, este obligatoriu să știe și
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 388 din 23 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360348_a_361677]
-
mea sfâșiată de-a pururi, tremurătoarea cumpănă a gândului, Magul-Poet, descântecul șarpelui ... ” Reprezentarea abstracțiilor în formă concretă are ca efect plăsmuirea unui univers poetic original, cu un imaginar propriu, inedit: „Cum să mușc din acest lătrat de câine ce veșnic scâncește în inima ta?”; „Mut ca un pește în apa păcatului sunt, flămând ca un câine a cărui credință descrește ... ”, „Și vaca, și măgarul, și coțofana, și câinele, și cormoranul, cu toții vor veni la festinul din noi!”; „Nu mă învrăjbiți nici
EVANGHELIA TACERII de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 388 din 23 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360347_a_361676]
-
așa a dorit mămițica sau papa - să se facă doftori. Ieșind din garaj, Mircea s-a întâlnit față în față cu Crivăț, maidanezul lor găsit într-o iarnă pe un ger de crăpau pietrele, sub o bancă în Parcul Traian, scâncind de foame și frig. Venea de la facultate și a trecut prin parc. Nu mergea niciun mijloc de transport din cauza vremii vitrege. Era un pui de câteva luni mic și înghețat. L-a luat de sub bancă și l-a băgat în
INTALNIREA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1260 din 13 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360527_a_361856]
-
în demență, conștiințe pe dos ! Și nimeni nu-și poate ține pofta în frâu Când umpli văzduhul cu parșivu-ți miros..., Ce-adie suav și mintea-ți sucește... Și-n fața aromei ce carnea-ți emană, Atomica bombă, e prunc ce scâncește ! Căci tu, pâine albă, distrugi rasa umană...! Inima - păreri personale - versuri Minune care-nchizi a vieții taină Te zbați întruna, poate-ncerci să fugi... Dar, ești și tu, închisă într-o haină Ce te oprește cerul să atingi... Ești osândită
SUNT MESAGERUL TRISTELOR GÂNDIRI de LUCIA SECOŞANU în ediţia nr. 383 din 18 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360686_a_362015]
-
Tot îngerul, copilul meu, Îți arăta-va calea Spre mine, pururi Dumnezeu, Stâpân pe toate alea... Și liniștea s-a așternut În cerul plin de ceruri... Venise vremea de născut, Cum altul nu-i misterul... Și fătul, disperat, a mai Scâncit din hău de pântec, Parcă spre iad ieșind din rai, Cu grai firav de cântec: - Mai spune-mi, cui voi mulțumi, Cel înger cum se cheamă? - N-ai grijă cum se va numi, Tu îi vei spune „mamă”...! (după o
ÎNGER FĂRĂ NUME de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1277 din 30 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360006_a_361335]
-
publicat la data de: 06.11.2012 Alte articole de acelasi autor Cad frunzele pe drum . Melancolie, Te furișezi acum Și-n Poezie?. Foșnesc sub pașii mei Înfiorate, Privind la cele ce Nu-s scuturate . Cad frunzele de tei, Ușor scâncesc, Se duc și anii mei. Îmbătrânesc! Cad frunzele aici A cincea oară, Un sentiment ciudat, Mă înfioară. . . Cad frunze și rămân În rătăcire, Ca pașii mei, pierduți În amintire. . . America, mi-ai dat Cât n-am gândit, Chiar zece vieți
CAD FRUNZELE de IONEL DAVIDIUC în ediţia nr. 677 din 07 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/359792_a_361121]
-
făcu să vreau, Să îmi doresc cumplit și-nfrigurat Să cred că este câinele de mine căutat. Stăpânul lui, un om vânjos, notoriu bețivan Dormea tot timpul pe strada sau un teren viran, " Mai câine" flamand și-adesea singurel Îl mirosea scâncind și-apoi, stătea cu el. M-am așezat odată la margine de drum Am scos o pâine-ntreagă și un salam mai bun. Mai câine' mă privi blajin și-nlăcrimat, M-a lins pe mâini,pe-obraji și apoi, a mâncat
MAI, CAINE! de FLORENTINA CRĂCIUN în ediţia nr. 475 din 19 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/359177_a_360506]
-
Vascodagama, simțindu-i parcă fragilitatea sufletească, s-a rostogolit încet pe-o parte, cu simțurile potolite și a prins-o în brațe, strîngînd-o lîngă el cu un gest ocrotitor ... Of, Afrodito ... ce neam de oameni mai sîntem și noi ... ea scîncea fericită la pieptul lui; știi tu ce am eu în suflet, femeie? Cine poate să știe una ca asta ... pînă acuma n-am bănuit nici eu că ești, femeie, ca un puf de păpădie, te credeam împietrită și seacă, da
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN CAP 15-18 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 412 din 16 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345060_a_346389]
-
tăcerile sihastre Și pe pat de toamne reci mă voi pierde-n calendare... Vor umbla bezmetici anii și-ntr-o clipă de beție Se vor pierde-ntr-un amurg unde lutul îi primește Într-un cerc cu lună plină, vor scânci melancolie Sufletul cel singuratic când Lumina-l primenește... Și-n decorul nemuririi, dintr-o lume neștiută O vioară va mai naște un acord de primăveri Va mai suspina pământul într-o notă încă mută Vor mai frânge vocea morții amintirile
DE DINCOLO de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 809 din 19 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345241_a_346570]
-
l-am observat până când grindina măruntă ne-a întrerupt efortul. Am abandonat țancul și am alergat la străiți, să ne adăpostim sub pelerine. Grindina era tot mai mare, loviturile tot mai dureroase. M-am învelit, ghemuit, în pelerina de folie. Scâncind, cățelandrul mi s-a strecurat la picioare. - Ei, mânce-o hiriș! Răpăiala a ținut mai puțin de un sfert de ceas, în rafale cu gheață când deasă și măruntă, când rară și mare. Pelerina mi s-a găurit ciur. Când
„- Nu-i treaba me cin te-o trimes...” În prima mea ciobănie, „omul Domnului” ne-a apărut pe un vârf de munte și noi l-am luat cu bolovani () [Corola-blog/BlogPost/338788_a_340117]
-
mari), iar de o creangă a caisului sta atârnat un scrânciob(acolo am auzit pentru prima data că leagănul e un scrânciob și am încercat să-mi explic cuvântul... explicația a fost: scranciob vine de la scâncet, pentru ca atunci când un bebeluș scâncește, trebuie sa-l legeni ca să se liniștească)... Azi mi-e foarte dor de locul ăla și îmi pare rău că nu am nicio poză cu casa, cu curtea, cu priveliștea de acolo de sus, din vârful dealului... cu cișmeaua din
Duzina de cuvinte – Dor () [Corola-blog/BlogPost/339939_a_341268]
-
trist sau vesel? Ești copil sau bătrân? / Aceeași soartă o ai / De creștin! Ploua. Un ceas neprietenos ticăia plictisitor, fără rost. Cerul furios vărsa potop peste câmp. Frunzele plângeau pe dealuri. Pomii suspinau în bătaia vântului. Câinele chinuit de stropi scâncea încâlcit în lanț. Își chema stăpânul căutând mângâierea mâinii cel hrănea. Într-un pat îngust un bătrân învins de vreme-și aștepta sfârșitul. La coardă un bec mânjit de muște lumina spasmatic. Pe masă, într-o cană cu mălai, tremura
Ultimul ceas () [Corola-blog/BlogPost/339940_a_341269]
-
durere și usturime. Stomacul hămesit de foame îl ignora; de dereticat prin chiler uitase; de supărare și oboseală nici că-nchidea vreun ochi. Cu-o batista spălată în suferință își freca ochii roșii și tulburi. O rugăminte fierbinte se strecura scâncit printre buzele-i arse de soare. Implora ajutorul Sf. Mina de la Iași să-i facă dreptate. Iar de-o fi vinovată să n-apuce ziua de mâine, să nu mai vadă niciodată răsăritul soarelui căci tare se mai săturase de
O prietenie înmuiată în lacrimi () [Corola-blog/BlogPost/340007_a_341336]
-
nedumerește, fie se adună în poală, una peste alta a resemnare. La aceeași masă, femei si bărbați tineri, degajați, conversează zgomotos peste muzica ce ține cu tot dinadinsul să le acopere vocile. Copii care n-au deprins încă echilibrul mersului, scâncesc în brațele mamelor care-i șterg cu șervețele de hârtie pe fața udă de lacrimi, de bale și de transpirație, le mângâie părul lipit de cap din cauza căldurii și a agitației. Alții, de câțiva ani, aleargă printre mese, îndemnându-se
TABLOURI: FEMEIA CU BATIC de ŞTEFANIA OPROESCU în ediţia nr. 2194 din 02 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/341035_a_342364]
-
ploaia cu degetele goale... Și mâna se-ofilește, ce tristă ipostază, Sub geamătul de tunet împrăștiind pustiu! Iubirea noastră, toamna, iar intră-n metatază; Să înflorim din nou e greu și-i prea târziu... Și plânge înc-o toamnă aceleași melodii; Scâncesc viori sihastre, îmbătrânind iluzii... Eu când mai înfloresc, tu oare-ai să mai vii? Și toamna asta plânge aceleași vechi confuzii... Referință Bibliografică: Și plânge înc-o toamnă / Violetta Petre : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 784, Anul III, 22 februarie
ŞI PLÂNGE ÎNC-O TOAMNĂ de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 784 din 22 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/341254_a_342583]
-
dor de amintirea când mugurii vibrau În primăvara nopții când somnul e târziu Și visele albastre la revedere-și iau... Un cântec mai răsună în scoarța fără viață A ramului ce ieri, pulsa de seva florii; Dar ce sonete, Doamne, scâncesc dintr-o paiață Cu lacrima logodnei uscată-n cer, când norii Mai uită că e toamnă și lasă să mai ningă Cu praf de stele-n palma deschisă-a unui gând, Pe-un ram dintr-o pădure ce-ncearcă să
LEMNUL ÎNVIERII de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 784 din 22 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/341282_a_342611]
-
pentru adormire după crugul zilelor. În ultimul pahar dansul bacililor ca un exod lunar se arcuia. Cântecul violei în pieptul osos se înăbușea murind cu plămânii, mai palida, uscata, pielea mâinii, pe ultimul pahar, tremura. Cei din urma prieteni, bacilii, scânceau lugubra melodie a ultimei toamne: acompaniindu-i, gura mea, Doamne, te înjura și ochii, demenți, râdeau. Mercurul termometrului spart se scălda în vinul închegat al ultimei nopți - în sângele altei neîndurate morți. Sfârșitul, îndepărtatul sfârșit, zăbovea prin aluviunile coastelor rărite
BEN CORLACIU de BORIS MEHR în ediţia nr. 349 din 15 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341447_a_342776]
-
fâsss! la impact. Mișu mai cugetă o clipă sensul vieții către nemărginita veșnicie. - Asta e! Uneori stai și-o viață pentru o aprobare ca să scapi de femei ... ... 82, 83, 84 ... Poate făceam suta ... Uraaaa!!!...Am zburat! Doar Doru mai rămase scâncind un ultim oftat ca pentru neivitabilul final. Și totuși!...Dragostea n-are moarte ... Te aștept și pe tine, iubito! Referință Bibliografică: ULTIMUL CUVÂNT / Lică Barbu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 947, Anul III, 04 august 2013. Drepturi de Autor
ULTIMUL CUVÂNT de LICĂ BARBU în ediţia nr. 947 din 04 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/342141_a_343470]
-
graniță nu-mi stătea în cale zburam la înălțimi amețitoare prin porțile deschise foarte sus până când am planat ca vulturul în lună deasupra unor stânci pe care m-am întins femeie topind sub noi zăpezi ce-au curs toată noaptea scâncind în șuvoaie când mi-am ridicat capul de pe umărul tău brazii ne-nconjurau ca un inel de raze înverzite deasupra o cruce imensă ne lega de cer atunci L-am văzut pe Dumnezeu cel mai de-aproape...! Referință Bibliografică: Sensul
SENSUL IUBIRII de MIRELA BORCHIN în ediţia nr. 1139 din 12 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341982_a_343311]
-
ger îi voi săpa sub bolți! Pe coapsele de maci m-așez flămândă, de tine,de iubire și de ieri, azi,dorului nu-i sunt decât o pândă, cu gloanțe retezate-n primăveri! Un zbor înfrânt sub prăbușiri de umbre, scâncește,răsucind amaru-n piept, ți-s pașii grei pe sub penel de urme, lumini de ger mă ard și e nedrept! Referință Bibliografică: LUMINI DE GER / Doina Bezea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1870, Anul VI, 13 februarie 2016. Drepturi de
LUMINI DE GER de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1870 din 13 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342611_a_343940]
-
Hâââ ! Iartă-mă, Doamne ! Hâââ ! Am vrut și eu să ajung mai repede acasă și...să...să... vestesc nașterea Ta. -Nu minți, Tudorele ! a tăcut dojenitor Mântuitorul. Recunoaște că ai vrut să colinzi ca să umpli traista cu bolindeți. -Daaa ! a scâncit el cu sughițuri. Am...am...vrut să ajung acasă...și să umplu traista. -Ce să faci Tudorele cu atâția bolindeți? Te-ai gândit să dai și celor care nu au ? -Nu ! smiorcăi sincer Tudorel. Am vrut să mă laud cu
NUIAUA FERMECATĂ-2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342627_a_343956]
-
Hâââ ! Iartă-mă, Doamne ! Hâââ ! Am vrut și eu să ajung mai repede acasă și...să...să... vestesc nașterea Ta. -Nu minți, Tudorele ! a tăcut dojenitor Mântuitorul. Recunoaște că ai vrut să colinzi ca să umpli traista cu bolindeți. -Daaa ! a scâncit el cu sughițuri. Am...am...vrut să ajung acasă...și să umplu traista. -Ce să faci Tudorele cu atâția bolindeți? Te-ai gândit să dai și celor care nu au ? -Nu ! smiorcăi sincer Tudorel. Am vrut să mă laud cu
NUIAUA FERMECATĂ-2 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342627_a_343956]
-
amintesc că de fiecare dată, chiar dacă nu era în măsură să comunice, dacă eram lângă ea și mă apuca deprimarea, făcea ceva ca să-mi aducă aminte: Știi, de fapt și de drept tu ai altceva de făcut. Mișca o mânuță, scâncea, zâmbea, clipea. Făcea ceva să mă scoată din starea respectivă și asta le și spuneam acasă: nu știu cât de mult o susțin eu pe ea, dar ea sigur mă susține pe mine. M-a învățat lecția cea mai importantă, că degeaba
Eroi la terapie intensivă () [Corola-blog/BlogPost/338102_a_339431]
-
va primi și hrana. Dar Pavlov, se zice, nu s-a oprit aici. De câte ori hrănea câinele, îi arăta un cerc. De câte ori îl bătea, îi arăta un oval. Era suficient să-i arate cercul că saliva; îi arăta ovalul și câinele scâncea, speriat. Cu un cerc flexibil în mână, Pavlov a dus experimentul la extrem. Îi arăta câinelui cercul pe care, prin strângere, îl transforma în oval, apoi iar în cerc, iar în oval. Câinele a înnebunit. Dumnezeul biblic e stăpânul care
Radicalizarea lui Dumnezeu () [Corola-blog/BlogPost/337857_a_339186]
-
pentru prima oară în viață pe bulevard, copii traversând stepa, privind fulgerele vii, murdărindu-și costumul deșcoală, purtând turtă dulce în buzunar, copii privind cum alți copii își ițesc de sub pături căpșoarele ciufulite, copii cu bubă la cot, mâncând, așteptând, scâncind după mama, fugind, ajungând în cimitirul cu cruci albe dinspatele spitalului, și iarăși fugind, adormind pe trepte luminate de lună, copii scriind acasă, implorând bunelul să îi ia de aici, copii, copii. „Copiii”, „Stepa”, „Vanka”, „Fugarul” și „Grișa”...
Copiii lui Cehov [Corola-blog/BlogPost/100015_a_101307]