409 matches
-
semnificație, amintea de cineva, aducea la lumină o întâmplare cu resorturi ascunse. Apoi a început o discuție care avea ceva straniu, într-atât aveam impresia că cei doi sunt unul singur. Gellu Naum povestea diferite secvențe ale vieții lui, cu scânteieri în ochi și în voce care-și schimbau mereu consistența, de la bucurie la supărare, de la umor la dispreț, de la taină la revelație, iar Lyggia era parcă undeva în interiorul poveștii și de acolo completa sau sublinia sau corecta câte un detaliu
Amintiri cu Lyggia Naum by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/11910_a_13235]
-
nicăieri, numai oase, fără șolduri. Dar nu era posibil... și doctorul spusese despre Callie că era... și de ce nu pomenise nimic de cromozomi... și cum putea să fie adevărat? Așa curgeau gîndurile mamei mele și mintea i se întuneca și scînteierile încetau. Și după ce se gîndea la toate acestea, Tessie se gîndea la Obiect, la prietenia mea strînsă cu Obiectul. Își aminti ziua cînd fata aceea murise în timpul piesei și cum dăduse buzna în culise și mă găsise îmbrățișînd Obiectul, consolînd-o
De curînd în librării - Jeffrey Eugenides - Middlesex by Alexandra Coliban-Petre () [Corola-journal/Journalistic/11707_a_13032]
-
limbii: Aron Densusianu, 1885, I. Nădejde, 1886, Al. Philippide, 1888, în care conceptul de istorie literară cunoaște "o evoluție interesantă, nu lipsită de surprize". Șovăitor, difuz, avînd în genere ca obiect viața culturală în întregul ei, acesta beneficiază și de scînteierea cîte unei intuiții premonitoare: "O precizare a lui Aron Densusianu este cu desăvîrșire izolată în acest context: ŤDacă am zis că istoria literaturii române este în fond istoria culturii și a deșteptării noastre, de aici nu urmează că ne putem
Critica pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9472_a_10797]
-
incitante, să înfioreze fără a face silă și să stârnească emoții aparent ignorate de autor. Actul de bravură a fost răsplătit de biruința expresivității asupra răului de nespus și chiar aproape imposibil de gândit. Versiunea românească redă inspirat (și fidel!) scânteierile reci ale originalului. Iată o mostră: „Nopți mai întunecate decât întunericul, iar zilele, fiecare mai cenușie decât cea de dinainte. Ca și când se instala un glaucom înghețat, făcând lumea să pălească. " Și un dialog: „Noi n-o să mâncăm pe nimeni niciodată
După ce „niciodată a și trecut” by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6521_a_7846]
-
întinderea și umple adâncimea cu spaime, e potrivnică infinitului. Poate că așa ar fi, dacă luna n-ar veni să presare între polii marini un drum de petale reci de lumină. Pe uriașa frântură de glob, zbaterea lor zvăpăiată, cu scânteieri legănate de briză, oferă privirii o cărare împărătească de onixuri și platine, pe care închipuirea poate păși la capătul fără capăt al lumii. Dar noaptea mai păstrează - pentru ceasul cel mai rar al destăinuirilor mării - nebănuit uluitoare viziuni, pe al
Marea și Visul File din carnetul unui memorialist - vara 1992 by George Radu () [Corola-journal/Imaginative/9057_a_10382]
-
cu un graffiti de noi semne și inscripții revelatoare smulse din bănuțul unui ou ancestral îngropat în măruntaiele unui biet elev corigent la mate Praful de cretă mânjind unicul costum ponosit și ros în coate al profesorului praful albastru în scânteierea ferestrelor învăluindu-ne pe toți într-un giulgiu ca la fizică ciudatul fenomen Tindall care devoalează din beznă firul microscopic de praf Dă-i înainte nu te opri mâine aduc un zugrav eu plătesc toate pagubele auzii repetat îndemnul care
Poezie by Ovidiu Genaru () [Corola-journal/Imaginative/4115_a_5440]
-
talpa țării - "talpa iadului", cum le-ar sta mai bine să li se zică, setoși de pământ, c-ar fi bine să le îndoape la toți mațele cu câte un kil-două, să se astâmpere! Ochii lui mari, galbeni în ceața scânteierii lor palide, deveniră încercănați de o umbră care se trase în jos, spre colțul gurii. Parcă râdea a rânjet, în timp ce-i treceau prin cap toate imaginile astea care se succedau rapid, într-un film colorat și anacronic. Cât de demult
Un autor remarcat de E. Lovinescu la "Sburătorul" - Dan Faur () [Corola-journal/Imaginative/10258_a_11583]
-
însă era în grădină și se plimba la lumina lunii. Ea văzu strălucirea pantofilor și se apropie, dar luna fu acoperită de un nor și ea nu mai putu să vadă și fața prințului căci privirea îi era furată de scânteierea frumoaselor încălțări. Crezu că prințul e vreun negustor ce își prezintă comorile. Începu așadar să-i promită „negustorului” că îl face bogat, că îl face cavaler și multe altele doar, doar va dori să-i vândă pantofii. Toate ofertele prințesei
ANTOLOGIE:poezie by Ioana-Diana Stanciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_689]
-
lucruri dar și față de mine eram acum străin. Vibrațiile cuvintelor tale atunci nu mai puteau să surprindă lungimea noastră de undă și se sfărmau neputincioase în fața peretelui de diamant. Cineva le putea strânge într-o grămadă strălucitoare cu mii de scânteieri amețitoare; Stră-strălucitoare, dar reci! Loc de speranță Se-nalță biserica Coșulei peste domoale dealuri, peste tăcutele păduri, peste povești și neamuri. A primit atâtea alaiuri în ii și colorate catrințe, în ițari și sumane cu flori; a vegheat atâtea porniri
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
apoi cu unul de lângă gârlă ori mai din deal. De nevârstnice fac copii, prăpădindu-și din trup argintul. Ajung să aibă picioare noduroase, guri lăbărțate și ochi care s-au stins : doar câteo poftă trecătoare îi mai aprinde, într-o scânteiere scurtă, lipsită de fior. .................................................. ............................................... Ți-o amintești pe Margareta ? Privirea-i aurie iradia tandrețe : aveam mereu senzația că îmi surâde. Pătimașa mea declarație dintr-o seară a impresionat-o atât de tare încât s-a îngălbenit. Dar ce o înspăimânta
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
Înfruntă ultimul dușman, Încercând să-și recapete suflarea. Norii se Îndepărtaseră suficient pentru ca, la lumina lunii, să-l recunoască pe italian. — Acum suntem la egalitate - zise căpitanul, cu suflarea Întretăiată. — Asta-mi place - replică acela, și Îi luci pe față scânteierea albă a unui surâs. Dar nici nu-și terminase spusele când lansă o lovitură joasă și rapidă, tot atât de fulgerătoare ca atacul unei năpârci. Căpitanul, care Îi studiase bine tehnica În noaptea celor doi englezi și se aștepta la așa ceva, sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
insule, munți, nori de furtună, orașe și sori care apuneau sau răsăreau. încercă să scape de această depresiune uitîndu-se la un sătuc de pe un delușor scăldat în razele luminii matinale. Trecu un nor pe deasupra lui, și nu mai zări decît scînteierea ferestrelor și acoperișurilor, apoi scînteile plutiră pieziș ca fulgii de zăpadă într-un azur argintat, unde zburară în cercuri asemeni pescărușilor deasupra vapoarelor, apoi își schimbară culoarea, devenind niște scame negre rotindu-se ca niște avioane în lumina roșiatică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
începîndu-și drumul peste mlaștină, ca un păduche traversînd o plapumă. Stătu nemișcat și contemplă muntele. Pe vîrful verde-cenușiu păru să zărească chiar o siluetă, o pată albă, verticală care se mișca și gesticula, deși mișcarea probabil că era pricinuită de scînteierea aerului cald dintre vîrful muntelui și ochii lui. Lui Thaw mișcarea îi sugera o femeie într-o rochie albă care făcea cu mîna. își imagina și fața: era figura fetei din reclama pentru lipici de pantofi. Această femeie care făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de cafea, ca un imn închinat lucidității. Deschizând pleoapele, am văzut o față omenească la câțiva centimetri de-a mea. Lumina de lună tomnatică, de o neasemuită transparență, scotea în relief pomeții și bărbia măștii celei palide și lăsa-n scânteiere și obscuritate ochii. Îngenuncheată la căpătâiul meu, privindu-mi fața cu expresia nebunească a celor fără expresie, stătea tăcută, înmărmurită, sora a treia, "sfînta", cea fără șolduri și fără sâni, cea pe care n-o dezbrăca nimeni din priviri. M-
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
păru că ea nu mai are față, că fața ei a rămas acolo, în lut, și că ar trebui să deschidă acele pleoape ca să vadă cu adevărat, printre degetele-nspăimîntate. Curând, lutul începu să asude. Stropi de o limpezime gelatinoasă, aruncând scânteieri ascuțite ca acele, aburiră adâncul măștii și-ncepură să se scurgă lent pe pereți, adunîndu-se în cele mai adânci scobituri. Nasul, pomeții și pleoapele se umplură primele de lichidul gros și neverosimil de transparent ce-și arunca acum lumina, ca
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
sticlă organică, având fața mea, coastele mele și falangele degetelor mele, și încrețirea tragică a aripilor mele ce nu vroiau să se deschidă o data. Era doar corpul fluturelui, atât de asemănător încă viermelui din care evoluase, dar care, punctate cu scânteieri de lumină în camera de cenușă, întindea cu toate acestea-ntre noi aripi virtuale, aure iluminate albastru de efectul Kirihan, aripi pe care, o știam bine, Herman era capabil să le vadă la fel de limpede ca și mine. Înainte să plec
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
zgomotul tramvaielor, resacul râului, țipătul obsedant al pescărușilor. Fata se năpustea afară ca din pușcă, mereu cu un sentiment de supremă fericire, de parc-ar fi scăpat înc-o dată, printr-un miracol, de la o moarte atroce și certă. Orbită de scânteierea cerului intens violet și-a norilor atât de joși că-i puteai atinge cu mâna, cobora-n fugă treptele din fața casei și se izbea cu umărul de cîte-un ins ce-și plimba câinele sau împingea landoul cu un copil gras
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
înnoptarea. Milioane de stele, arzând în culori neașteptate, își împinseră acele hipodermice în pielea de vânt a lumii noastre. Vârtejuri de lumină țâșniră din ele, amestecîndu-se cu valurile și formând împreună o emulsie aurie. Pe emisfera de ape negre și scânteieri, împinsă de suflul stelar, corabia începu să înainteze, cu pânzele umflate și flamurile fluturând lent, ca aripile marilor și tăcutelor molii de noapte. Acum moșneagul, reflectând în globii ochilor ultimii stropi de sânge ai bolții, nu mai era decât o
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
care fusese ziua întreagă de o strălucire orbitoare, acoperind netezimile coastelor muntoase, acum se întinsese ca o pânză apretată pe mese, unde oamenii se întâlneau sub lustrele restaurantului, domnii în costume de culoare închisă, doamnele în rochii de seară, cu scânteieri discrete pe mâini și în decolteu. Tata și-a făcut într-o dimineață apariția la școală, în pauza mare, a străbătut cu pași mari culoarul cu mersul lui greu, acum ușor clătinat. Era nevoit să-și retragă băiatul de la școală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Bellow s-a referit și la Iarna decanului, la istoria de familie de care este cumva legat. Întrebat despre „Axa București - Chicago” din roman și cum o vedea romancierul În perioada scrierii cărții, Bellow afirma că romanul este „lipsit de scânteiere”, din cauză că a evitat să scruteze Întregul adevăr despre soție și familia acesteia. „Eram acolo cu Alexandra și Îmi amintesc cum totul s-a deteriorat din cauza ei. Relația noastră a distrus Întregul episod. Bloom m-a acuzat pentru asta, când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
eroului din roman cu una francezo-americană Încercase să evite complicata problematică a cuplului, ca și complicațiile ținând, eventual, de reflexele condiționate de trecutul naționalist al României. Aceasta i se părea una dintre cauzele pentru care romanul ar fi lipsit de „scânteiere...”. Adică, ceea ce Allan Bloom ar fi sesizat atunci când afirmase că Bellow evita, de fapt, să scruteze nu doar persoana reală a Alexandrei, dar și familia Bagdasar din România? N-ar mai urma decât să scrutăm, la rândul nostru, din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
era numai Întunecată; era și caldă. Așadar, când am fost ridicat pentru a treia oară, Într-adevăr renăscusem: ca fântână. Dintre piciorușele mele de heruvim țâșni În aer un fir de lichid cristalin. Luminat cum era de cupola de deasupra, scânteierea sa gălbuie atrase atenția tuturor. Jetul se ridică Într-un arc. Propulsat de o vezică plină, trecu peste marginea cristelniței. Și, Înainte ca nouno al meu să aibă timp să reacționeze, jetul Îl lovi pe părintele Mike drept În mijlocul feței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
nicăieri, numai oase, fără șolduri. Dar nu era posibil... și doctorul spusese despre Callie că era... și de ce nu pomenise nimic de cromozomi... și cum putea să fie adevărat? Așa curgeau gândurile mamei mele și mintea i se Întuneca și scânteierile Încetau. Și după ce se gândea la toate acestea, Tessie se gândea la Obiect, la prietenia mea strânsă cu Obiectul. Își aminti ziua când fata aceea murise În timpul piesei și cum dăduse buzna În culise și mă găsise Îmbrățișând Obiectul, consolând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
bucăți de sticlă solidă. Motto-ul cărții, foarte bine ales, este din Wells: "- Dar omul nu e sticlă pisată! - Nu, omul e mult mai transparent!" în cele mai bune poeme din carte, aceste bucăți de sticlă netopită ajung uneori până la scânteierea orbitoare a cristalului. Dar un cristal-arici, un cuarț cu mii de ace diferit orientate. Extraordinarul "Mofturi 1900" este, astfel, un mister medieval într-o variantă nouă. Sfinți și mari păcătoase se străduiesc să pună în scenă un gigantic spectacol al
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
cornuri ale abundenței în mâini, își scorojeau în frig ipsosul roz, lustruit. Atunci am simțit junghiul acela în stomac, mi s-au muiat picioarele și-am căzut, sau m-am lăsat în genunchi. Mai fusesem acolo! Știam fiecare fereastră în scânteierea ei nebunească! Intrasem cândva pe poarta cea neagră! Mi-am simțit țeasta explodîndu-mi 17 în țăndări și am luat-o la fugă strigând, până ce totul s-a-ntunecat în jurul meu. A trecut mai mult de o lună de-a-tunci, și răul
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]