648 matches
-
și simplu singure din gură. — Dubai! Tipul pare extrem de impresionat. Pun pariu că sînt la ferestre acolo! — Așa e, Încuviințez. E capitala ferestrelor lumii. Extraordinar, habar n-am avut asta, spune bărbatul foarte interesat, moment În care Încremenesc. Aud un scîrțîit, un zgomot ca de pași. Cineva tocmai coboară scările. Luke. El trebuie să fie. Doar că... a stat cam puțin, nu-i așa? — Ăă... vă mulțumesc foarte mult! O să mă gîndesc... Îi trîntesc În brațe clipboardul și ies În fugă
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
ale sale sunt: ,,Moartea căprioarei’’, ,, Primele iubiri’’, ,,Puiul de cerb’’, ,,Păcălici și Tândăleț’’. Țara de Nicolae Labiș Zăpada jucăușă s-a așternut pe țară. Și-adună baba Iarna troienile-n clăi. În seri cu lună rece trec sănii, parcă zboară, Cu scârțâit de șine și zvon de zurgălăi. Iar zările întinse îți sorb privirea parcă; Se-adună depărtarea. Și nemișcat rămân În bătătura țării, ca-ntr-o ogradă largă În care împreună cu-ai mei rămân stăpân. Iar prin păduri, cu coarne
Cartea mea de lectură by Mariana Bordeianu () [Corola-publishinghouse/Science/559_a_873]
-
o voi dezlega, eu o voi dezlega! Cînd se lăsă întunericul, balena încă se mai zărea în partea de sub vînt. Drept care, pînzele fură din nou terțarolate și totul se petrecu întocmai ca noaptea trecută, cu deosebirea că zgomotul ciocanelor și scîrțîitul tocilei răsunară pînă-n zori, căci oamenii lucrară la lumina felinarelor, pentru a pregăti cu grijă ambarcațiunile de rezervă și pentru a-și ascuți armele cele noi. între timp, dulgherul îi meșteri lui Ahab un alt picior, din chila sfărîmată a
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
autorului de a ni-l prezenta simpatic (...). Dar ceea ce nu am întâlnit, sau am întâlnit rar în lucrările anterioare, sunt neglijențele stilistice, neglijențe atât de grave încât se ajunge la ridicol (...). Începutul nuvelei sună astfel: «Ușa se deschide într-un scârțâit lung, intră un bărbat voinic, cu picioarele suflecate, ud tot. Mâlul i se uscase pe sprâncene». Ce salturi acrobatice de gândire! Până acum știam că-ți poți sufleca mânecile (...). Și mai sunt posibile și alte minunății: prin ușa «care se
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
bărbat voinic, cu picioarele suflecate, ud tot. Mâlul i se uscase pe sprâncene». Ce salturi acrobatice de gândire! Până acum știam că-ți poți sufleca mânecile (...). Și mai sunt posibile și alte minunății: prin ușa «care se deschide într-un scârțâit lung», să-ți intre în casă un om cu «picioarele suflecate, ud tot» și căruia, totuși, «mâlul i se uscase pe sprâncene!» Toate acestea arată că nuvela suferă de serioase lipsuri, că publicarea ei pripită nu face cinste nici autorului
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
dura la nesfârșit, în lumea asta fără limite... Țipătul lui e înăbușit de o mână ce-i pare străină. Pentru că tremură. Tace o clipă. În întuneric, mai jos de ascunzișul lor, se aud pași pe prundișul malului, glasuri, un scurt scârțâit metalic. Copilul se zbate, o să scape din mâna aceea care îi astupă plânsetele, o s-o cheme pe maică-sa, a recunoscut glasul tatălui, acolo, jos. Nu mai vrea lumea asta în care totul e minat de cuvinte. Nu vrea să
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
ca și cei de dinainte din mii de mișcări de trupe, din înaintări anevoioase și retrageri haotice. În mijlocul acelor traiectorii încâlcite, un singur punct fix, neschimbat de la plecare: casa familiei sale, frunzele de pătlagină din jurul scării de lemn de la intrare, scârțâitul familiar al ușii. În pofida tuturor orașelor făcute scrum, în pofida tuturor morților, liniștea acelei case părea intactă, până și zâmbetul părinților, în fotografia din încăperea unde luau masa: tatăl, cu capul ușor întors către mamă, părând că așteaptă ca ea să
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
ruinele ei nu aveau violența unei distrugeri recente. Ploile spălaseră de multă vreme negreala pereților arși, bălăriile ascundeau pietrele temeliilor. Doar cuptoarele își mai înălțau coșurile, indicând locurile unde fuseseră case. Pavel se ghemui, trase ușița din fontă a cuptorului - scârțâitul balamalelor era unicul zgomot care evoca prezența umană în liniștea aceea vegetală. Vorbi cu voce tare, mergând încet de-a lungul uliței principale. Cuvintele, rostite chiar la întâmplare, dădeau acelor minute un dram de logică. Recunoscu fierăria: înnegrită de rugină
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
sacul meu cumpărat în ajun din aeroport. Se produse atunci o scurtă pauză în susurul picăturilor, o secundă de liniște completă, și din fundalul ăsta umed și nemișcat al beznei, se desprinse un ușor căscat, un oftat feminin urmat de scârțâitul ușor al unei ferestre care se închidea. Ne-am uitat unul la altul. Instinctiv, am coborât glasul. M-am surprins vorbindu-i despre ceea ce nu aveam de gând să-i spun, despre ceea ce mi se părea cu neputință de povestit
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
lăsându-mă, la fiecare pas, să te recunosc. Apropiindu-te, o să-mi arăți în podul palmei o mână de bobițe, cele din urmă, găsite sub zăpadă. Amare și înghețate. Treptele acoperite cu gheață ale scării de lemn vor scoate un scârțâit așa cum n-am mai auzit de o veșnicie. În casă, am să scot lanțul ceasului cu greutăți, ca să-i desfac nodul. Dar nu vom mai avea nevoie de orele lui. Arimare = repartizarea și fixarea încărcăturii la bordul unui mijloc de
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
au uitat de Costică, crezând că este plecat pe la vreun loc de muncă. Înainte de plecare, vrând să-l mute la noul domiciliu, domnul Mladinescu a coborât la demisol căutându-l pe Costică. Ușa camerii lui s-a deschis cu un scârțâit lugubru și domnul Mladinescu a încremenit în capul ușii. De o grindă din tavan atârna trupul fără suflare a lui Costică. Frosa Era o zi caldă de septembrie. Mai erau câteva zile până la începerea noului anului școlar. Urcat pe o
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
PE ACEASTĂ INSULĂ I-A ADUS IACUB PE CEI CINCIZECI ȘI NOUĂ DE MII NOUĂ SUTE NOUĂZECI ȘI NOUĂ DE MUSULMANI AI LUI. ȘI ACOLO ȘI-A ÎNCEPUT ALTOIREA. Acum auzea și alte lucruri. Pașii lui Fard, care umbla pe scenă. Scârțâitul pe care-l făceau scaunele când ascultătorii lui se aplecau În față, sorbindu-i fiecare cuvânt. ― ÎN LABORATOARELE LUI DIN PELAN, IACUB I-A ÎMPIEDICAT PE TOȚI OAMENII NEGRI AUTENTICI SĂ SE REPRODUCĂ. DACĂ O FEMEIE NEAGRĂ NĂȘTEA UN COPIL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
atingea părul, se forma un efect de prismă. Dar chiar când eu admiram prisma de un centimetru, fata Începu să citească. Mă așteptasem la o voce nazală, monotonă, ciuruită de greșeli de pronunție. Mă așteptasem la hopuri, la devieri, la scârțâit de frâne și la ciocniri frontale. Dar Obiectul Obscur avea o voce foarte bună pentru lectură. Era limpede, puternică, suplă În ritmuri. Era o voce pe care o deprinsese acasă, de la unchi recitatori de poezie care beau prea mult. I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
dispuși Într-un mare semicerc. Piesa era programată să Înceapă la ora șapte și să se Încheie Înainte de apusul soarelui. Era 6.55. Din spatele scenei auzeam cum se umple terenul de hochei. Vuietul de afară creștea În intensitate - voci, pași, scârțâitul tribunelor și zgomotul de uși de mașină trântite În parcare. Toate eram Îmbrăcate cu robe lungi până la pământ, vopsite neregulat În negru, gri și alb. Obiectul Obscur Însă purta o robă albă. Concepția domnului da Silva era una minimală: fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
meu era acum doar o panglică subțire, răsucindu-se În aer. În cele din urmă veni momentul inevitabil. Obiectul Îmi dădu drumul. Mâna mea zbură În sus, liberă, goală. Luminile de deasupra capului, puternice și rotunde, ca la naștere. Același scârțâit al pantofilor albi. Dar doctorul Philobosian nu era nicăieri. Doctorul care se uita În jos la mine, zâmbind, era tânăr și roșcat. Avea un accent provincial. ― O să te-ntreb câteva lucruri, bine? ― Bine. ― Să Începem cu numele. ― Callie. ― Câți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
clanței părea atât de aproape, iar ușa masivă atât de ispititoare... "Oare ce voi găsi înăuntru?" mă gândeam eu. "Pe cine? Vorbind despre ce?" Am pus mâna pe clanță, apăsând-o în jos. Ușa albă s-a deschis cu un scârțâit timid. Capitolul 4 Puțina lumină care mai dădea în partea asta a școlii se întindea leneș pe peretele îndepărtat din spatele sălii. Cancelaria era o imensă încăpere, lungă cât două săli de clasă. În fața ușii duble era un singur scaun gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Mai are cineva ceva de adăugat? Nici o șoaptă. Puteam să fac orice cu ei acum! Câtă putere dețineam asupra lor... atât de multă. Îi puteam condamna pe fiecare la moarte sau îi puteam trimite acasă. Erau la discreția mea. Un scârțâit timid străbătu încăperea și toți și-au îndreptat privirea spre dubla ușă care se deschidea rapid. Intrând cu spatele ca s-o închidă, și vorbind în același timp, Govar spunea: Vă rog să mă scuzați că am întârziat atât. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Aneriu Dutrumof, dacă s-a întors deja. Am să-i caut, zise îndreptându-se spre ușă. Și poți da voie la elevi pe etajul ăsta. E școala tuturor la urma urmei, am spus în timp ce ușa se închidea cu un alt scârțâit timid. Avem treabă, băieți, l-am auzit vorbind cu ceilalți colegi ai lui pe măsură ce pașii lor se îndepărtau de ușa cancelariei, numai pentru a fi înlocuiți de cei ai mulțimii de elevi care au invadat holurile până acum pustii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
a bucurat faptul că eram alături de cea care-mi era dragă, ăsta fiind și motivul pentru care am reținut visul și nu l-am dat uitării. Capitolul 6 Pe aici, scumpo! Mulțumesc, dragă. Să intrăm? Sigur. În clipa următoare, același scârțâit ce devenea iritant se făcu auzit, dezmorțind un pic atmosfera încremenită a cancelariei în care, cu câtva timp înainte, unele cărți au fost date pe față, făcând astfel obiectul primei lupte pentru putere internă. Oare câte vor mai urma? În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
moment, conștientizând că viața unuia dintre ei se va opri brusc în câteva clipe, dar porniră din nou, probabil bucuroși că nu erau ei în locul lui. Când mai aveau doi pași până la ușă, aceasta se deschise singură, însoțită de eternul scârțâit și de... Dutrumof! Cel care aduce ploaia? se auzi vocea tremurândă a celui osândit. Nu. Îmi pare rău pentru tine, rombule! Norii vin prea târziu din câte văd, zise Aneriu. De unde știa că e un Romb Argintiu? Însemnele se aflau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cu care am vorbit... În orice caz, Dutrumof se retrase afară. Urmară Magrun, vizibil scârbit, un Perir puțin speriat și Vladimir, care zâmbea. Ultimul din cei cinci, care îi păziseră pe musafiri până să vin eu, închise ușa cu un scârțâit lugubru, lăsând în cameră un torționar și o victimă. M-am uitat în jos la cel din fața mea, iar el își ridicase ochii spre mine. "Rolul meu pe scenă se termină aici." Am tras piedica revolverului și am lipit țeava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Nu eram conștient de asta... Și eu care credeam că Magrun își bătuse joc de mine... așa se explică de ce s-au uitat, și se uitau, toți ciudat la mine. Trebuie să mă uit într-o oglindă cândva! Din nou scârțâitul infernal! Ușa se deschise și în fața noastră așteptau Vladimir, cei care făceau de pază pe holuri și în sălile alăturate, cei de pe baricade, iritatul Magrun și un Dutrumof neliniștit care stătea sprijinit de un geam care dădea spre curtea interioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
pașilor mei a făcut parchetul vechi și neîngrijit să scârțâie. Sunetul strident umplu încăperea pustie, făcând-o să-și revină într-o anumită măsură la amintirea fervorii de care era stăpânită cândva. Pașii lui de ce nu erau anunțați de același scârțâit uscat? Merse de-a lungul rafturilor de cărți sprijinite de peretele interior și se opri brusc. Împăratul se aplecă spre cel mai jos rând de volume, smulse trei dintre ele și descoperi altele două în spatele lor. Scoase pe rând "Arta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
tot ce știau mai bine și să se aventureze în necunoscut, pe baza unor hărți vechi și a unui ordin împărătesc care probabil a fost uitat de toți. Ușa se deschise, la fel ca toate celelalte din colegiu, cu un scârțâit iritant. În fața lor se întindea întunericul abia dezvăluit de becuri. Purceseră! Aveau armele proptite de umeri și abia făcură primii pași prin tunelul umed și prost luminat când tavanul începu să se zgâlțâie ușor și din el să se scurgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
părea că se rătăcise un norișor de un alb strălucitor. La Paris, se plîngea uneori că nu dispăruseră unele senzații, cărora le păstrase o amintire nostalgică: o pală de aer Încălzit de soare pe obraz, jocul luminii printre frunze sau scîrțîitul pietrișului sub pașii mulțimii, și chiar gustul prafului. Miracolul Însă se petrecea la Vichy. În timp ce se gîndea la discuția cu Lecoeur, se simțea parcă Învăluit de ambianță și nu-i scăpa nimic din ce se Întîmpla În jur. GÎndea? Visa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]